Un stat membru nu este obligat sa extinda o interdictie privind extradarea resortisantilor sai in Statele Unite fiecarui cetatean al UE care calatoreste pe teritoriul sau

CJUE. Un stat membru nu este obligat să extindă o interdicție privind extrădarea resortisanților săi în Statele Unite fiecărui cetățean al UE care călătorește pe teritoriul său

4 minute • Strajescu Alex • 05 mai 2018


Hotărârea în cauza C-191/16

Romano Pisciotti v Republica Federală Germania

Cu toate acestea, înainte de extrădarea unui cetățean al UE, statul membru solicitat trebuie să pună statul membru al cetățeanului în stare să solicite predarea respectivului cetățean în temeiul unui mandat european de arestare
Domnul Romano Pisciotti, resortisant italian, a fost acuzat în Statele Unite ale Americii de acorduri și practici anticoncurențiale pe piața furtunurilor maritime. Când zborul său din Nigeria către Italia a făcut o escală, domnul Pisciotti a fost arestat în Germania. Pe baza acordului UE-SUA privind extrădarea, el a fost apoi extrădat în Statele Unite, unde a fost ulterior amendat și închis timp de doi ani.
Domnul Pisciotti a introdus o acțiune în fața Landgericht Berlin(Curtea Regională, Berlin, Germania) , care susține că Germania ar trebui să plătească despăgubiri. Domnul Pisciotti a susținut că Germania a încălcat legislația UE și, în special, principiul general al nediscriminării, refuzând să-i extindă beneficiul interzicerii din legea germană de bază a extrădării oricărui cetățean german.
Landgericht Berlin(Curtea Regională, Berlin, Germania) a adresat întrebări Curții în această privință.
În hotărârea de astăzi, Curtea consideră, în primul rând, că situația unui cetățean al UE, precum domnul Pisciotti (care a făcut obiectul unei cereri de extrădare în Statele Unite), care a fost arestat, în scopul (Germania), altul decât statul membru al cărui resortisant este (Italia)], intră în domeniul de aplicare al dreptului UE întrucât, prin oprirea în Germania în timpul călătoriei sale înapoiate din Nigeria, el a făcut uz de dreptul său de liberă circulație în cadrul UE și cererea de extrădare a fost făcută în baza Acordului UE-SUA. Faptul că, atunci când a fost arestat, domnul Pisciotti era doar în tranzit în Germania, este irelevant în această privință.
De asemenea, Curtea consideră că, în acest caz, dreptul UE[1] nu împiedică statul membru (Germania) solicitat să facă o distincție între cetățenii săi și resortisanții altor state membre, pe baza unei norme constituționale acordând extrădarea cetățeanului UE, interzicând în același timp extrădarea propriilor resortisanți, cu condiția ca statul membru solicitat să pună deja autoritățile competente ale statului membru al cărui resortisant este cetățeanul (Italia) în măsură să solicite predarea acelui cetățean în temeiul unui mandat european de arestare și că acest din urmă stat membru nu a luat nicio măsură în acest sens.
Curtea notează că acordul UE-SUA permite unui stat membru, fie pe baza dispozițiilor unui tratat bilateral (cum ar fi Tratatul Germania-Statele Unite privind extrădarea), fie a normelor dreptului său constituțional (cum ar fi legea fundamentală germană ) să asigure un rezultat deosebit pentru propriii resortisanți, prin excluderea extrădării lor.
Este adevărat că, într-o situație precum cea din acțiunea principală, tratamentul inegal care permite extrădarea unui cetățean al UE care este resortisant al unui alt stat membru (precum domnul Pisciotti) dă naștere unei restrângeri a liberei circulații
Cu toate acestea, astfel cum a constatat deja Curtea[2], obiectivul de prevenire a riscului de impunitate pentru persoanele care au săvârșit o infracțiune este un obiectiv legitim, care poate, în principiu, să justifice o astfel de restricție.
Cu toate acestea, măsura în cauză trebuie, de asemenea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv, iar obiectivul nu trebuie să fie realizat printr-o măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi predarea cetățeanului UE statului membru de origine, cu condiția ca acest stat membru să fie competent să îl urmăresc în contextul unui mandat european de arestare pentru aceleași infracțiuni ca și cele invocate împotriva sa în cererea de extrădare.
În speță, autoritățile consulare italiene au fost informate cu privire la situația domnului Pisciotti, iar autoritățile judiciare italiene nu au emis un mandat european de arestare împotriva acestuia înainte de a se acorda cererea de extrădare în litigiu. Rezultă că legislația UE nu a împiedicat extrădarea domnului Pisciotti în Statele Unite.
Cauza
COMUNICAT DE PRESĂ nr. 37/18


[1] Interzicerea oricărei discriminări pe motiv de naționalitate și libera circulație a fiecărui cetățean al UE.
[2] Cazul: C-182/15 Petruhhin, a se vedea, de asemenea, comunicatul de presă nr. 84/16

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *