Opinia Avocatului General. Concedierea colectivă și drepturile gravidelor
- Dreptul muncii
- Dreptul Uniunii Europene
- Jurisprudenta
- Jurisprudenta europeana
- Jurisprudenta internationala
- Legislatie europeana
6 minute • Ioana Nicolae • 19 octombrie 2017
Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Declarație de presă nr. 99/17
Luxemburg, 14 septembrie 2017
Opinia Avocatului General în cazul C-103/16
Jessica Porras Guisado
v
Bankia SA, Fondo Garantia Salarial și alții
Potrivit Avocatului General Sharpston, concedierea colectivă nu reprezintă întotdeauna un „caz excepțional” care să permită demiterea unei persoane însărcinate
În contextul unei concedieri colective, demiterea persoanelor însărcinate se poate efectua numai în cazuri excepționale care nu sunt legate de sarcină și când nu există nicio altă posibilitate plauzibilă de a le realoca în alte posturi potrivite
Situația de fapt
În data de 9 ianuarie 2013, compania spaniolă Bankia SA a început o perioadă de consultare cu reprezentanții lucrătorilor, în scopul de a efectua o concediere colectivă. Pe 8 februarie 2013, comitetul de negocieri a ajuns la un acord în care erau propuse criteriile de selectare a lucrătorilor ce urmau a fi concediați și a celor ce urmau să rămână în serviciu în cadrul Bankia.
Pe 13 noiembrie 2013, Bankia a trimis drei. Porras Guisado care era însărcinată, o scrisoare prin care o notificau de terminarea contractului ei de muncă în urma acordului deja menționat. Scrisoarea de concediere declara, în special, că în cazul provinciei în care lucra ea, schimbări extensive ale forței de muncă erau necesare și că în procesul de evaluare efectuat în perioada de consultare, scorul ei a plasat-o printre ultimele locuri din regiune.
Dra. Porras Guisado a înaintat o contestație a deciziei de demitere către Curtea Socială nr. 1 din Mataró, care a găsit în favoarea companiei Bankia. Ea a apelat la Curtea Înaltă de Justiție a Cataloniei care a referit cazul Curții de Justiție pentru a interpreta interzicerea concedierii persoanelor însărcinate, și, mai ales, ce se întâmplă cu această interdicție în situația unei concedieri colective.
Opinia Avocatului General
Avocatul General Eleanor Sharpston a considerat că Directiva Maternității (Directiva Consiliului 92/85/CEE din 19 octombrie 1992 asupra măsurilor de încurajare a îmbunătățirii siguranței și sănătății serviciului persoanelor însărcinate și a celor care au născut recent sau alăptează) protejează femeile în serviciu „de la începutul sarcinii până la sfârșitul concediului de maternitate”, chiar dacă angajatorul nu e informat asupra sarcinii. Excepția care permite concedierea unei gravide se aplică doar în cazuri excepționale ce nu au legătură cu sarcina. Pe de altă parte, Directiva Concedierilor Colective (Directiva Consiliului 98/59/CE din 20 iulie 1998 asupra aproximării legilor statelor membre în privința concedierilor colective) reglementează demiterile din concedierile colective și le definește drept „demiteri efectuate de angajator pentru unul sau mai multe motive fără legătură cu lucrătorii individuali în cauză”.
În privința interacționării celor două directive, Avocatul General consideră că aceste condiții care permit concedierea unei persoane însărcinate („cazuri excepționale fără legătură cu sarcina și care sunt permise de legislația națională și/sau de jurisprudență”), nu ar trebui interpretate ca și cum ar corespunde exact expresiei „unul sau mai multe motive fără legătură cu lucrătorii individuali în cauză”. În contextul Directivei Concedierilor Colective, există situații care sunt într-adevăr excepționale. Totuși, nu toate concedierile colective sunt „cazuri excepționale” în sensul dat de Directiva Maternității. Astfel, instanțele naționale trebuie să verifice dacă un anumit caz de concediere colectivă poate fi clasificat drept „excepțional”, pentru a stabili dacă excepția de la interdicția concedierii persoanelor însărcinate poate fi aplicată.
Avocatul General adaugă că pentru a te baza pe excepția de „cazuri excepționale”, nu e suficient să fie invocate motive care afectează postul persoanei însărcinate în cazul unei concedieri colective, sau chiar în afara contextului: trebuie să existe posibilitatea plauzibilă a realocării persoanei însărcinate într-un alt post potrivit.
Avocatul General clarifică faptul că „realocarea într-un alt post” nu este același lucru ca „retenția în întreprindere”. Realocarea într-un alt post este posibilă dacă acel post este vacant sau dacă un post liber poate fi creat prin transferarea unui alt lucrător într-un post diferit, în timp ce retenția în întreprindere înseamnă că persoana însărcinată își păstrează serviciul indiferent de situație. În legătură cu asta, Directiva Maternității nu obligă statele membre să aibă reguli care ar da prioritate persoanelor însărcinate pentru retenție în întreprindere în cazul unei concedieri colective. Dacă Directiva Maternității a fost transpusă corect în legislația națională, acea legislație ar trebui să asigure retenția persoanei însărcinate în cazul unei concedieri colective.
Avocatul General consideră că Directiva Maternității obligă statele membre să ofere persoanelor însărcinate protecție împotriva concedierii (protecție preventivă) și protecție împotriva consecințelor unei concedieri nepermise care totuși a avut loc (protecție reparativă). În acest context, Avocatul General spune că legislația spaniolă aplicabilă pare să descrie o concediere ilegală drept „nulă prin aplicarea legii”. Așadar, pare să ofere protecție reparativă mai degrabă decât preventivă. Legislația spaniolă pare să nu adreseze toate cerințele Directivei.
Concluzie
În sfârșit, Avocatul General concluzionează că o notificare de concediere respectă cerințele Directivei Maternității dacă este efectuată în scris și dacă menționează motive justificate legate în privința unor cazuri excepționale, fără legătură cu sarcina. În contextul unei concedieri colective, o notificare de concediere limitată la motive generale pentru redundanță și criterii de selecție, care nu explică de ce demiterea unei persoane însărcinate este permisă pentru că circumstanțele pot fi văzute ca un „caz excepțional”, nu vor trece testul impus.
Notă: O cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare permite instanțelor și tribunalelor statelor membre, în disputele aduse înaintea lor, să refere întrebări Curții de Justiție despre interpretarea dreptului Uniunii Europene sau validității unui act al Uniunii. Curtea de Justiție nu decide disputa. Instanța națională sau tribunalul trebuie să gestioneze cazul în conformitate cu decizia Curții, care este obligatorie pentru instanțele naționale sau tribunalele care întâmpină o problemă similară.
Notă: Opinia Avocatului General nu este impusă Curții de Justiție. Rolul Avocatului General este să propună Curții, de manieră independentă, o soluție legală pentru cazurile Curții. Judecătorii Curții încep acum deliberările. Decizia va fi luată în viitorul apropiat.
