⬅ ÎNAPOI

Alegerile prezidențiale din Belarus: drumul pavat pentru un regim autoritar

Amine M'siouri

Pe fondul obținerii a 80,23% din voturi la alegerile prezidențiale din august 2020 din Belarus, Aleksandr Lukașenko rămâne pentru cel de-al șaselea mandat consecutiv în funcția de Șef de Stat. Bielorușii protestează pe străzile din Minsk și din alte orașe mari, iar Uniunea Europeană trage un semnal de alarmă cu privire la caracterul vădit nedemocratic al regimului Lukașenko. 

Drepturile fundamentale sub regimul Lukașenko

Ca orice drept subiectiv, și drepturile fundamentale sunt departe de a fi absolute. Astfel se explică faptul că dreptul la viață comportă numeroase atingeri, Belarus fiind de altfel singurul stat din Europa unde încă există pedeapsa cu moartea sau unde încă se regăsesc deținuți politici arestați arbitrar, deși Constituția interzice expres această practică. Dovadă stă cazul celor doi frați de 19 și 21 de ani care au fost condamnați la moarte pentru uciderea profesoarei lor, stârnind numeroase critici cu privire la viabilitatea sistemului de justiție bielorus, în special în contextul în care Președintele Lukașenko a încurajat execuția tinerilor. Pentru o analiză completă a opiniei Uniunii Europene cu privire la situația din Belarus, aici găsești rezoluția din 2016 a Parlamentului European.

Cu o Constituție adoptată odată cu instalarea sa în funcția de Șef de Stat în 1994 și revizuită în 2004 sub aceeași egidă, Lukașenko se bucură de o legitimitate și de un spațiu de acțiune aparte. Însăși poziția Președintelui în fizionomia Constituției bieloruse e elocventă: dispozițiile referitoare la Președinte se regăsesc înaintea celor referitoare la puterea legislativă sau la cea judecătorească, însă după capitolul consacrat drepturilor fundamentale. Aparența creată este similară cu cea din Constituția Rusiei: drepturile fundamentale ale cetățenilor primează.

Realitatea este totuși diferită. Partidul liberal (și proeuropean) aflat în opoziție pare să fi adoptat o poziție strategică în acest conflict politic, nuanțat și mai mult de Guvernul demisionar, așa încât a declarat grevă generală începând de luni, 17 august, în contextul celor mai mari proteste din Belarus din ultimii 30 de ani. În plus, în decursul a patru zile de manifestații, conform Ministerului de Interne din Belarus, peste 6000 de persoane au fost arestate. Pe fondul acestor evenimente, miniștrii Uniunii Europeane au adus numeroase critici, considerând că statul bielorus încalcă libertatea de exprimare și libertatea de întrunire a cetățenilor săi, consacrate la art. 33 și urm. din Constituție, cu atât mai mult cu cât în spațiul media circulă clipuri video cu protestatari pașnici care au fost brutalizați de forțele de ordine. Ministrul Afacerilor Externe din Suedia, Ann Lind, a declarat că „Uniunea Europeană va iniția un proces prin care îi va sancționa pe cei responsabili de violențe, de arestări abuzive și de fraudă electorală”. 

Protest în capitala Belarusului, Minsk (Reuters)

Protestele din Belarus rămân totuși o imagine a realității de astăzi, când drepturile fundamentale și democrația reprezintă o necesitate a cetățenilor din Belarus (și nu numai), pentru a surmonta pericolele unor tendințe autoritare și abuzive din partea conducătorilor. Altfel spus:

Într-o democraţie, întregul ansamblu nu poate eşua decât dacă masele care ar fi guvernate eşuează.

Thomas Hobbes

Ce are în comun politica autoritară a lui Aleksandr Lukașenko cu cea a lui Vladimir Putin?

În fostele state socialiste, la mai bine de 30 de ani de la căderea cortinei de fier, se observă în continuare tendința unei politici autoritare, marcate de concentrarea puterii în mâinile executivului. Conform indicelui democrației, stabilit printr-un studiu al The Economist, statele din Europa de est cel mai puternic afectate de practici nedemocratice sunt Belarus și Rusia. Tocmai de aceea, la apelul lansat de către Lukașenko, Președintele Rusiei, Vladimir Putin s-a arătat deschis spre a-i oferi omologului său bielorus sprijin militar, în timp ce NATO a condamnat vehement aceste acțiuni.

În iulie 2020, Președintele Rusiei își legitima puterea pentru încă două mandate prezidențiale prin referendumul sau, mai degrabă, prin plebiscitul privind revizuirea Constituției, care a fost validat cu 77,92% din voturi.

O lună mai târziu, Aleksandr Lukașenko se bucură de legitimitatea poporului bielorus pentru încă un mandat, cu atât mai mult cu cât Constituția Belarusului nu prevede o limită de mandate, așa cum este totuși cazul Rusiei, unde un Președinte nu poate exercita mai mult de două mandate in summa. Această diferență de optică între cele două state similare ca tendințe autoritare își găsește explicația și în rolul pe care îl are calitatea de stat membru al Consiliului Europei și al Comisiei de la Veneția, care tind să tempereze într-o anumită măsură nuanțele autoritare ale executivului rus. 

Chiar și așa, Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin au o pleiadă de caracteristici comune. Ei întruchipează figura monarhului absolut, al Principelui machiavellic, care și-au construit acea civitas, acel Leviatan despre care vorbea Thomas Hobbes la mijlocul secolului al XVII-lea, care are doar finalitatea autodistrugerii statului și, pe cale de consecință, a poporului. Atât în cazul Președintelui bielorus, cât și în cazul omologului său rus, un lucru pare cert:

Cel care deține puterea este tentat să abuzeze de ea.

Montesquieu (Charles de Secondat, baron de Montesquieu)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code