⬅ ÎNAPOI

Principiile aplicarii legii penale in spatiu

liberare conditionata

In primul rand, pentru o viziune clara asupra subiectului, trebuie stabilit ce inseamna legea penala.

Intr-un sens larg, legea penala poate fi definita ca orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa intr-un act normativ. Astfel, nu sunt luate in considerare doar legile, ca acte normative emise de Parlament.

In consecinta, dreptul penal este alcatuit din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea sub forma infractiunilor a unor fapte periculoase pentru valorile sociale, infractiuni ce sunt sanctionate prin pedepse.

In ceea ce priveste aplicarea legii penale in spatiu, desi aparent lucrurile sunt simple si nu ar exista probleme in identificarea legii penale aplicabile intr-o anumita situatie data, exista anumite ipoteze ce necesita clarificari.

!!! Astfel, pentru a gasi legea penala aplicabila in cazul unei infractiuni date, trebuie sa tinem cont de trei aspecte: (a) locul savarsirii infractiunii, (b) subiectul activ al infractiunii (persoana care savarseste fapta incriminata de legea penala) si (c) subiectul pasiv al infractiunii (victima infractiunii).

Prin urmare, doua mari ipoteze trebuie luate in calcul: ipoteza savarsirii unei infractiuni pe teritoriul tarii si ipoteza savarsirii unei infractiuni in afara teritoriului tarii.

(I) In ceea ce priveste prima ipoteza, savarsirea unei infractiuni pe teritoriul tarii, aceasta este guvernata de principiul teritorialitatii, conform art. 8 alin (1) C.pen. Astfel, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei, prin urmare, calificarea faptei ca infractiune, conditiile raspunderii penale, aplicarea sanctiunilor si executarea acestora se realizeaza pe baza legii penale romane, indiferent de calitatea faptuitorului (a subiectului activ), ceea ce inseamna ca acesta poate fi chiar strain sau apatrid cu domiciliu in strainatate sau in tara, deci nu doar cetatean roman. Totusi, daca pentru aceeasi infractiune savarsita pe teritoriul tarii, s-a executat in strainatate o masura privativa de libertate sau o pedeapsa, durata masurii, precum si partea de pedeapsa se vor deduce din pedeapsa aplicata pentru aceeasi infractiune in Romania. Pentru a delimita teritoriul tarii, Codul penal prevede in alin. (2) al aceluiasi articol ca acesta cuprinde intinderea de pamant, marea teritoriala si apele cu solul, subsolul si spatiul aerian, cuprinse intre frontierele de stat. De asemenea, este asimilata comiterii unei infractiuni pe teritoriul Romaniei si orice infractiune comisa pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o aeronava inmatriculata in Romania, oriunde s-ar afla nava ori aeronava. De la acest principiu exista insa si exceptii ce decurg din tratatele la care Romania este parte si privesc infractiunile savarsite de persoanele care se bucura de imunitate de jurisdictie penala (reprezentantii diplomatici, dar prin conventii internationale pot fi stabilite si alte persoane, cum ar fi sefi de stat ori de guverne, ministri de externe etc.), infractiunile savarsite de militarii unei armate straine aflate in trecere ori in stationare pe teritoriul tarii, infractiunile savarsite in localurile si pe terenurile misiunilor diplomatice din Romania, infractiunile savarsite la bordul navelor ori aeronavelor straine militare ori folosite in scopuri guvernamentale care se afla pe teritoriul tarii cu acordul statului roman.

(II) In ceea ce priveste cea de-a doua ipoteza, cea a infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, sunt trei principii care guverneaza in aceasta materie: principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii. In toate cazurile, exceptiile aplicarii legii penale romane rezulta din prevederile contrare ce reies din tratatele internationale la care Romania este parte.

  • Principiul personalitatii legii penale este prevazut de art. 9 C.pen. si se bazeaza pe cetatenia subiectului activ. Astfel, conform alin (1), legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului Romaniei de catre un cetatean roman sau de catre o persoana juridica romana, insa numai daca pedeapsa prevazuta de legea romana este detentiunea pe viata ori inchisoarea mai mare de 10 ani. In aceasta prima ipoteza, fapta trebuie doar sa fie calificata ca infractiune conform legii penale romane, fara sa conteze daca este calificata ca infractiune si potrivit legii locului unde a fost comisa, iar subiectul activ trebuie sa aiba cetatenia romana la data savarsirii faptei. In a doua ipoteza prevazuta de alin (2), legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean roman sau de o persoana juridica romana, daca fapta e prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita ori daca a fost comisa intr-un loc care nu e supus jurisdictiei niciunui stat. In aceasta situatie, se impune existenta unei duble incriminari, dar si sanctionarea faptei de catre legea romana cu pedeapsa cu inchisoarea de maximum 10 ani ori cu pedeapsa amenzii.
  • Principiul realitatii legii penale este prevazut in art. 10 C. pen. si se bazeaza pe calitatea subiectului pasiv. Astfel, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie contra statului roman, contra unui cetatean roman ori contra unei persoane juridice romane. Conditiile aplicarii legii penale romane in aceasta ipoteza sunt calificarea faptei ca infractiune conform legii romane, fara a se cere dubla incriminare, si inexistenta unei proceduri judiciare in statul pe teritoriul caruia s-a savarsit fapta al carui obiect sa fie aceasta.
  • Principiul universalitatii legii penale este prevazut in art. 11 C. pen. si presupune aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, altele decat cele aratate in principiul realitatii, daca infractorul e cetatean strain sau apatrid si se afla de bunavoie pe teritoriul Romaniei. Astfel, exista doua ipoteze conform acestui articol, ambele presupunand indeplinirea conditiilor referitoare la subiectul activ (sa fie strain ori apatrid si sa se afle de bunavoie pe teritoriul Romaniei) si la infractiune (sa fie comisa in afara teritoriului tarii, sa nu fie indreptata impotriva statului roman, a unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane, iar fapta sa fie calificata ca infractiune de legea penala romana). In plus, ceea ce diferentiaza cele doua ipoteze este ca prima ipoteza presupune si indeplinirea conditiei referitoare la asumarea de catre statul roman a obligatiei de a reprima respectiva infractiune in temeiul unui tratat international, in timp ce a doua ipoteza presupune conditia suplimentara a existentei unei cereri de extradare sau de predare a infractorului, cerere care a fost refuzata.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.