⬅ ÎNAPOI

Bătălia unui ecler la tavă: Jamilla vs Laura Laurențiu

Mai știți când ne certăm de la dulciuri atunci când eram mici?

Ei bine, uite un articol care a pornit de la războiul eclerelor dintre două vloggerițe culinare, cu implicații juridice bineînțeles, pentru că instanța a fost pusă în situația de a decide cum împarte dulciurile…

Să analizăm punctual hotărârea Tribunalului.

Academie pe Legale Avocatoo

Ce s-a întâmplat?

Având în vedere amploarea mediului online și a blogurilor, de ceva vreme s-a dezvoltat o întreagă industrie culinară în mediul online, unde, patiseri, cofetari, bucătari etc, își promovează rețetele, proprii sau reinterpretate.

În toată această industrie, s-au remarcat părțile din acest război culinar, ambele bucurându-se de notorietate în domeniu și fiind populare în mediul online.

În concret scandalul a pornit de la faptul că una dintre vloggerițe a postat pe canalul de Youtube o rețetă care ar fi aparținut în realitate celeilalte.

Imediat după ce Jamilla a postat pe canalul de Youtube rețeta, vloggerița a notificat Youtube în sensul că videoclipul și rețeta în sine i-ar încălca drepturile de autor, prin aceea că ar exista deja un videoclip cu această rețetă și această denumire, care îi aparține.

Conform procedurii interne Youtube, dacă consideri că drepturile tale de autor au fost încălcate printr-o postare ulterioară, poți solicita eliminarea acesteia. Youtube procesează solicitarea și, în cazul în care consideră că cererea ta este întemeiată, dispune eliminarea videoclipului.

Cererea vloggeriței a fost acceptată de Youtube, care a eliminat videoclipul Jamillei.

Și războiul a izbucnit…

Ce a urmat?

Vloggerița care pretinde că i s-ar fi furat rețeta s-a adresat instanței de judecată solicitând să se constate:

1.Încălcarea dreptului de utilizare a mărcii „Jamila Cuisine”.

2.Încălcarea dreptului de autor asupra clipului video.

3.Încălcarea dreptului la demnitate, reputație, onoare.

4.Obligarea Vloggeriței de a repara prejudiciul cauzat, prin plata de despăgubiri.

5.Săvârșirea de către Vloggeriță a unor fapte de concurență neloială.

Cine a câștigat?

Nu e chiar atât de simplu ca și atunci când ne împărțeam dulciurile…

Situația e mult mai complicată decât pare.

Să mergem pas cu pas.

Bătălia nr. 1: Încălcarea dreptului de utilizare a mărcii „Jamilla Cuisine”

Scor: 1-0 (vloggeriță-Jamilla) – capăt de cerere respins

Primul lucru pe care Jamilla l-a cerut instanței a fost să constate că prin solicitarea pe care vloggerița a făcut-o către Youtube, i s-ar fi încălcat dreptul de utilizare a mărcii, fiind o faptă ilicită care ar atrage răspunderea civilă delictuală.

Răspunderea civilă delictuală este mijlocul prin care orice persoană care încalcă drepturile și interesele legitime ale altei persoane, are obligația de a repara prejudiciul astfel cauzat. Pentru a putea fi activată răspunderea civilă delictuală e necesar să fie îndeplinite 4 condiții: faptă ilicită + vinovăție + prejudiciu + raport de cauzalitate.

Jamilla Cuisine e o marcă comercială, înregistrată, care se bucură de protecție juridică. (fuguța de blog și vedeți seria de articole juridice despre mărci și proprietate intelectuală).

Jamilla a postat pe canalul de Youtube un videoclip, sub marca proprie, videoclip care a fost contestat de o altă vloggeriță pe motiv că i-ar încălca propriile drepturi.

Deci, pe scurt, fiecare susținea că rețeta i-ar aparține.

Tribunalul a considerat că nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru că nu ar exista o faptă ilicită, deci că nu s-ar fi încălcat dreptul de utilizare a mărcii.

Ce arme a folosit fiecare parte?

Să vedem ce argumente au invocat fiecare dintre cele două vloggerițe pentru a arăta dacă poate sau nu fi vorba de o răspundere civilă delictuală în prezenta cauză.

  • Jamilla (reclamanta)

Aceasta a arătat că fapta ilicită care ar atrage răspunderea civilă delictuală a vloggeriței ar fi faptul că aceasta a raportat fără temei legal videoclipul, ceea ce ar fi cauzat eliminarea de pe canalul Youtube pentru o durată de 17 zile.

Dacă te întrebi de ce este atât de importantă durată asta … simplu. Pe perioada în care un videoclip este suspendat de pe Youtube, nu rulează reclamele. Dacă nu rulează reclamele pe videoclip, pierzi bani. Dar mai sunt și alte motive, pe care le vezi un pic mai jos.

Legat de prejudiciu, reclamanta a arătat că videoclipul a reprezentat și o campanie de promovare a unui produs, campanie care se derula în baza unui contract de prestări servicii, pe care aceasta nu l-a mai putut onora. Astfel, prejudiciul suferit ar consta în câștigul nerealizat de către reclamantă.

În ceea ce privește vinovăția vloggeriței, reclamanta a arătat că aceasta ar fi solicitat cu intenție către Youtube eliminarea videoclipului, cunoscând faptul că pe această cale s-ar întrerupe și campania de promovare în care Jamilla era implicată.

Raportul de cauzalitate rezultă tocmai din faptul că Jamilla nu ar fi putut onora contractul de prestări servicii de promovare pentru că în urma cererii vloggeriței, videoclipul a fost eliminat.

  • Vloggerița (pârâta)

În apărare, aceasta susține că nu ar fi săvârșit o faptă ilicită pentru că Youtube ar fi eliminat videoclipul, nu ea. (am făcut doar o reclamație că vecinul ascultă muzica prea tare, doar nu i-am dat eu amenda, ce vină am ?!)

Legat de prejudiciu…pârâta susține că dacă nu există o faptă ilicită, nu are cum să existe nici un prejudiciu și mai mult decât atât, Jamilla oricum a promovat videoclipul pe alte rețele, astfel că simplul fapt că nu l-a mai putut promova pe Youtube nu i-ar afecta cu nimic veniturile din contractul de prestări servicii (oricum e bogat vecinul, ce contează dacă mai plătește o amendă?!).

Nu avem faptă, nu avem prejudiciu, deci nici raport de cauzalitate nu avem de unde.

A mai adăugat și niște discuții despre drepturile de autor, deși subiectul principal erau mărcile (mărci, drepturi de autor – ne lămurim noi pe parcurs) și a terminat repede povestea :).

Cine are dreptate?

Tribunalul a considerat, în primă instanță, că vloggerița ar avea dreptate și că de fapt nu ar exista o faptă ilicită, pentru că pârâta doar ar fi sesizat Youtube cu privire la o potențială problemă, nu ar fi cauzat ea însăși o vătămare reclamantei.

Corect? Incorect? Vom afla atunci când se va pronunța Decizia definitivă.

Dar până atunci să analizăm puțin.

Instanța a invocat prevederile art.1357 (1) potrivit cărora „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită este obligat să-l repare„.

Ce să înțelegem de aici? Avem sau nu o faptă ilicită? Dacă a pus problema reparării, s-ar părea că am avea un prejudiciu și deci o faptă ilicită.

Tribunalul a respins acest capăt de cerere formulat de către Jamilla cu motivarea că Youtube ar fi fost cel care a împiedicat difuzarea videoclipului, iar nu vloggerița.

Perfect de acord faptul că Youtube a blocat videoclipul, dar a analizat oare Youtube toată situația juridică din speță sau doar a calculat pe baza unor factori tehnici o eventuală similitudine între videoclipuri, iar ulterior l-a eliminat pe cel postat ulterior?

Practic ce analizăm noi aici? Cine e pârât în cauză? Vloggerița? A făcut ea ceva ilegal, greșit? Când putem vorbi despre răspundere civilă delictuală? Doar atunci când se încalcă o normă legală?

Pentru că într-adevăr, vloggerița nu a încălcat o normă legală, ci a uzat de procedurile puse la dispoziție de către Youtube.

Art.1349 Cod civil: (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

TADAM! La ce se referă răspunderea civilă delictuală? La orice acțiune a unei persoane prin care s-ar afecta drepturile alteia și s-ar produce un prejudiciu.

Sună cunoscut? Sesizez Youtube că videoclipul e ilegal postat, afectez dreptul de utilizare a mărcii a altei persoane și o lipsesc de câștigurile pe care le-ar fi putut obține. Da, banii ăia de care vorbeam mai sus.

Exact, cauza războiului!

Aparent instanța de fond a decis că nu s-ar fi încălcat o normă obligatorie, deci că nu ar exista o faptă ilicită (ce simplu ar fi dacă răspunderea civilă delictuală s-ar limita la atât).

A fi sau a nu fi o decizie bună? Vom afla.

Bătălia nr. 2: Încălcarea dreptului de autor al Jamillei

Pe frontul nr.2 disputa se poartă asupra drepturilor de autor pentru videoclipul postat.

În al doilea capăt de cerere, Jamilla susține că prin sesizarea Youtube, urmată de împiedicarea difuzării videoclipului, vloggerița i-ar fi încălcat drepturile de autor asupra acestuia.

Drepturi asupra mărcii, drepturi de autor ? Care e diferența ? Drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcilor, drepturile de autor, brevete, drepturi de proprietate industrială fac parte din categoria drepturilor de proprietate intelectuală. Sunt drepturi distincte, care protejează, fiecare în parte, o anumită categorie de creații. Drepturile de IP asupra mărcilor – protejează brandul/logo-ul firmei, iar pe de altă parte, drepturile de autor protejează operele literare, artistice, cum ar fi filmele, muzică, scrierile etc.

Prima întrebare este despre ce drepturi discutăm aici? Putem avea drepturi de autor asupra unei rețete culinare? Au cele două vloggerițe o marcă înregistrată pentru care să poată beneficia de protecție juridică?

Legat de marcă, Jamilla a demonstrat faptul că ”Prăjitura ecler la tavă” este o marcă înregistrată, al cărei creator este. Prin urmare, dacă vorbim de o marcă înregistrată, automat știm că aceasta este protejată juridic, Jamilla are drepturi asupra ei.

Chiar este înregistrată, după cum putem vedea mai jos:

În sens contrar, vloggerița pârâta nu a reușit să înregistreze marca, deci să dobândească drepturi asupra acesteia. Așadar, ea nu este protejată juridică și nu are drepturi asupra ei.

Consecința? Într-un litigiu, doar Jamilla se va putea bucura de protecție juridică asupra mărcii respective, pentru că doar ea are drepturi asupra ei!

1-0 Jamilla-vloggeriță.

Cum rămâne cu drepturile de autor? Pot avea drepturi de autor asupra unei rețete culinare? Voi ce credeți?

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dezbătut această problematică la nivel european și a stabilit, în cauza C-310/17 Levola Hengelo BV vs Smilde Foods BV, următoarele: „Protecția privind dreptul de autor se întinde asupra expresiilor originale, iar nu asupra ideilor, a procedurilor, a metodelor de funcționare sau a conceptelor matematice în sine(28). Considerăm că, dacă forma în care poate fi exprimată o rețetă (expresia) poate fi protejată prin dreptul de autor în cazul în care expresia este originală, dreptul de autor nu protejează rețeta în sine (ideea).”

În viziunea Curții de Justiție a UE, NU putem avea drepturi de autor asupra unei rețete culinare, dar am putea avea asupra formei în care o prezentăm (un videoclip de exemplu).

Aceeași este și viziunea în dreptul național, pentru că Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe NU include în obiectul drepturilor de autor și rețetele culinare, ca idei în sine.

Art. 7 din Legea nr.8/1996: Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:

a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;

b)operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;

c)compozițiile muzicale cu sau fără text;

d)operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;

e)operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;

f)operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g)operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

h)operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;

i)lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.

Articolul 9: Nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele:

a)ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b)textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora;

c)simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia;

d)mijloacele de plată;

e)știrile și informațiile de presă;

f)simplele fapte și date.

Dacă am stabilit că nu putem avea drepturi de autor asupra unei rețete, despre ce drepturi de autor discută reclamanta (Jamilla). Ce drepturi de autor consideră ca i s-ar fi încălcat? Drepturile de autor asupra creației audiovizuale (deci asupra videoclipului).

Cine a câștigat?

Tribunalul a respins și acest capăt de cerere cu motivarea că Jamilla a solicitat să se constate ingerința vloggeriței în drepturile sale de autor asupra operei audiovizuale, iar nu asupra succesiunii de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete.

Pe românește acum, Jamilla a invocat că i s-a încălcat dreptul de autor asupra videoclipului, instanța a respins capătul de cerere pentru că Jamilla nu a dat definiția videoclipului (succesiune de bla bla bla…).

Instanța a mai apreciat că de fapt Jamilla s-ar referi la faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de autor asupra denumirii titlului și a rețetei, ceea ce nu ar avea legătura cu speța de față (păi nu despre asta discutăm ?!).

Indiferent că i s-a încălcat dreptul de autor asupra videoclipului, asupra denumirii, are legătura tot cu forma în care a prezentat rețeta, or dreptul de autor tocmai asta protejează! Dacă se va constata o încălcare a dreptului de marcă, pentru identitate de rațiune, putem discuta și despre o încălcare a dreptului de autor asupra videoclipului, tocmai prin aceea că acțiunea vloggeriței de contestare a acestuia, a pus-o pe Jamilla în ipostaza de a nu-și putea exercita dreptul.

Rămâne de văzut dacă ar trebui să răspundă vloggerița atât pentru ingerința în dreptul de marcă, cât și pentru cea în dreptul de autor, sau dacă ar fi răspunzător și Youtube într-o oarecare măsură.

To be continued…în decizia definitivă a instanței.

Bătălia nr. 3: Încălcarea dreptului la demnitate, reputație și onoare

Sau despre cum să lupți fără să te murdărești…

Atunci când îți dorești să ai notorietate, succes, să fii o imagine publică, în mod implicit îți asumi riscul de a fi târât în diverse scandaluri, atacuri, presiuni competitive.

Ar trebui să știi în ce te bagi atunci când alegi să faci parte din spațiul online, iar dacă intri în joc, joacă competitiv până la capăt!

În mod evident în domenii similare va exista mereu concurență, schimburi de replici, păreri și idei contradictorii.

Asta e frumusețea jocului! Cel mai bun câștigă! Dar care sunt regulile jocului?

În concret, prin cel de-a treilea capăt de cerere, Jamilla a solicitat instanței să constate că i-ar fi fost încălcat totodată și dreptul la demnitate, onoare și reputație, prin aceea că, printr-o postare de pe Facebook, vloggerița ar fi făcut atacuri la adresa ei și ar fi acuzat-o de faptul că îi fură dulciurile….

Art.14 Cod civil Buna-credință: (1)Orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.

Art.15 Cod civil Abuzul de drept. Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

Art. 72 Cod civil Dreptul la demnitate. (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75.

Art. 75 Cod civil. Limite. (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Când este afectată în realitate demnitatea, onoarea, reputația în cazul persoanelor care se bucură de notorietate?

Să vedem câteva decizii recente în care a fost pusă această problemă si care a fost soluția instanțelor.

Obiectul litigiului a fost o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care s-a cerut instanței să constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți, constând în încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului : la onoare, demnitate ,reputație și propria imagine, prin distribuirea în spațiul public a unor comentarii proprii denigratoare publicate pe pagina de Facebook a pârâtului și distribuirea fără drept a imaginilor subsemnatului atașate comentariilor denigratoare și prelucrate/modificate în scopul de a-I denigra pe reclamant;

Instanța a respins acțiunea cu următoarea motivare: „instanța analizează atitudinea subiectivă a pârâtei în raport cu adevărul și cu scopul demersului jurnalistic respectiv, dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a difuza informații de interes general.

O doză de exagerare în exprimarea jurnalistică este permisă, având în vedere că rolul acesteia este de a capta atenția cititorului, în scopul informării acestuia despre subiectele de interes general. Totodată, reclamantul este o persoană publică, astfel că onoarea și reputația sa se supun unor aprecieri de ordin subiectiv, spre deosebire de o persoană ce nu se află în vizorul publicului.

Instanța constată că pârâta a acționat cu bună-credință, în scopul unei informări corecte și judicioase a publicului. În consecință, instanța apreciază că, în cauză, nu s-a dovedit existența faptei ilicite, întrucât nu au existat afirmații defăimătoare.”

Obiectul litigiului a fost tot o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care s-a solicitat obligarea paratei la plata de daune morale pentru atingerile aduse onoarei, demnității și reputației.

Instanța a respins și de aceasta dată acțiunea: „chiar dacă faptele au, într-adevăr, un conținut jignitor, putând fi încadrate, din această perspectivă, teoretic, în sfera ilicitului civil, urmează a se constata că săvârșirea unei fapte ilicite nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar a se face dovada producerii unui prejudiciu concret cauzat de fapta ilicită.

Prejudiciul, condiție esențială a răspunderii civile delictuale, reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite condiții, a unor simple interese. Relevantă este însă, producerea unei atingeri a valorilor ce definesc personalitatea umană, în sensul de consecințe negative efectiv încercate de victimă.

Din materialul probator nu au rezultat aspecte concrete cu privire la faptul că părțile au fost supuse oprobriului public, afirmațiile fiind numai prin natura lor prejudiciabile, nu și faptic . Nu a rezultat, fără dubiu și fără echivoc, împrejurarea că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputație pe care reclamanta pretinde ca o are în mediul personal, social si profesional. Dimpotrivă, și în prezent, aceasta se bucură de același statut, fiind respectată și apreciată în societate, postările paratei  neavând impactul negativ reclamat prin acțiunea introductivă.

Prin urmare, gradul de credibilitate al celor imputate precum și impactul real al postărilor, fac inaplicabile dispozițiile care reglementează antrenarea răspunderii civile delictuale, faptele părților, deși în aparență ilicite , neavând aptitudinea concretă de a da naștere în conștiința publicului a unor serioase îndoieli referitoare la persoana față de care se fac respectivele afirmații.

Constată instanța că, deși faptele ilicite ale ambelor părți sunt săvârșite cu vinovăție, fiind  apte să provoace un prejudiciu, nu s-au administrat dovezi cu privire la daunele morale pretins suferite , mai degrabă, se pune problema unei indignări a părților, atitudine psihică ce nu este, însă, de natură să atragă răspunderea patrimonială.”

Cine a câștigat?

Back to our war! A fost sau nu afectată reputația, onoarea și demnitatea cuiva în războiul eclerelor?

Depinde – singurul răspuns corect în Drept!

Instanța ar fi trebuit să analizeze notorietatea celor două vloggerițe, veridicitatea informațiilor aduse la cunoștința publicului și împrejurarea dacă acestea au fost dovedite în vreun fel, buna sau reaua-credință a pârâtei, afectarea concretă a imaginii și a prestigiului Jamillei în prezent.

Ulterior, pe baza acestor criterii, instanța ar fi putut stabili în concret dacă există o faptă ilicită în ceea ce privește încălcarea demnității, onoarei și reputației.

Fără a efectua această analiză a efectelor concrete care s-au produs prin postarea și comentariile respective, instanța a respins și acest capăt de cerere cu motivarea că din nou, vloggerița nu ar avea nicio culpă, deoarece oamenii au ales să-și exprime în mod public și liber părerea cu privire la situația respectivă, fără să fie influențați în vreun fel de aceasta.

Cu alte cuvinte, nu contează cine lansează o informație, dacă aceasta e adevărată sau nu, dacă persoana afectată e o persoană publică sau nu, dacă comentariile și efectele sunt produse în concret de alții, pârâciosul scapă basma curată.

Bătălia nr. 4: Despăgubiri

Care e scopul principal pentru care oamenii dau în judecată alți oameni? Să obțină bani!

Prejudiciul, care e o condiție a acțiunii în răspundere civilă delictuală justifică acordarea de despăgubiri pentru ca acest prejudiciu să fie reparat de către cel care l-a cauzat.

În cauza dintre cele două vloggerițe, prejudiciul constă în pierderea câștigului pe care Jamilla l-ar fi putut obține dacă își ducea la capăt campania de promovare a unui produs utilizat la prepararea prăjiturilor, campanie care se derula tocmai prin intermediul videoclipului suspendat de la difuzare.

Desigur că, o campanie de promovare nu se derulează doar prin intermediul unui singur canal sau a unei singure rețele, astfel că s-ar putea că pierderea suferită să fie doar parțială, dar și în acest caz ar exista un prejudiciu.

Cel puțin la momentul actual, reclamanta nu a putut demonstra că a suferit un astfel de prejudiciu, deoarece probabil promova produsul respectiv și pe alte rețele, astfel că respectivul contract de prestări servicii nu a fost reziliat, dar, cum rămâne cu un eventual prejudiciu viitor?

Art.1532 Cod civil Caracterul cert al prejudiciului. (1) La stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. (2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.

Poate că pentru moment Jamilla nu a pierdut respectivul contract și, promovând produsul prin intermediul altor rețele a reușit să-și onoreze obligațiile, dar oare care vor fi șansele ca în viitor, același furnizor să contracteze cu ea pentru o campanie de promovare în condițiile în care numele său a fost implicat în acest război?

Reclamanta nu a invocat însă pierderea șansei, ca un eventual prejudiciu viitor, motiv pentru care instanța a respins și acest capăt de cerere, în lipsa dovezilor.

Desigur, altfel ar sta lucrurile dacă respectiva campanie ar fi trebuit să se desfășoare exclusiv pe Youtube (da, există briefuri de la agenții că trebuie să folosești doar un canal de comunicare).

Bătălia nr. 5: Concurența neloială

Ca și cum nu ar fi fost suficient să trecem deja prin mai multe arii de drept, IP (proprietate intelectuală), drepturi fundamentale: onoare, reputație, intervine în joc și **concurența neloială.**

Pe acest câmp de luptă, reclamanta a solicitat instanței să constate că acțiunea pârâtei de a emite opinii și informații aparent mincinoase despre activitatea Jamillei, ar reprezenta și fapte de concurență neloială și ar trebui sancționate ca atare.

Concurența neloială se referă la practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenței neloiale („Legea concurenței neloiale”) – incriminează generic toate practicile de concurență neloială:

Art.2 (1) Constituie concurență neloială, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.(2) Sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează:

a) denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul său de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele;

b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi;

c) orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.

Aparent, cel puțin prin lit.c a art. art.2 din Legea nr.11/1991 legiuitorul a inclus în categoria practicilor comerciale orice fel de acțiuni care ar fi contrare bunei-credințe și care într-o formă sau alta ar prejudicia ceilalți colegi de breaslă.

Tribunalul a respins și acest capăt de cerere pe motiv că nu ar exista un prejudiciu, având în vedere că nu ar fi fost afectată notorietatea Jamillei, după cum nici executarea contractului de prestări servicii nu ar fi fost întreruptă.

Nimic de contestat, dar cum rămâne cu acel eventual prejudiciu viitor de care am discutat? Chiar din definiția practicii neloiale reiese faptul că putem vorbi și despre pagube care se pot produce, cândva, în viitor, deci inclusiv pierderea unei șanse viitoare de colaborare, tocmai bazată pe acest eveniment.

Totuși, în cazul concurenței neloiale lucrurile trebuie dovedite fără putere de tăgadă cum ar spune noi în drept, adică chiar să nu existe vreo urmă de îndoială. Aici trebuie să recunoaștem că lucrurile ar fi un pic cam .. mult.

Cine se alege cu dulciurile?

Un proces pornit în instanța poate trece prin mai multe etape, așa că poate să mai dureze ceva până la împărțirea dulciurilor.

Acțiunea Jamillei a fost respinsă în prima instanță, deci a pierdut prima fază procesuală, dar își poate lua revanșa în runda 2 – poate declara apel.

Rămâne să vedem care va fi soluția din apel și dacă hotărârea va rămâne la fel sau se va schimba soarta războiului.

Until then, keep your sweets safe! 🍩

Fotografie creată de Alesia Talkachova, de la Pexels

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.