samuele errico piccarini MyjVReZ5GLQ unsplash

Când ești obligat să ți se ia probe biologice dacă ai condus sub influența alcoolului?

6 minute • Anca-Teodora Hrițcu • 13 iulie 2021


Probabil știi deja că fapta de a conduce un vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe constituie infracțiune și este prevăzută de Codul penal. Pe lângă asta, mai exista o infracțiune, cea de a te sustrage sau de a refuza prelevarea de probe biologice atunci când ai condus sub influența alcoolului. Practic, atunci când te oprește poliția și te pune să sufli în etilotest, poți cere să ți se recolteze probe biologice în cadrul unei instituții medicale (de exemplu, INML), pentru a ți se stabili concentrația de alcool din sânge. Însă, în cazul în care te sustragi sau refuzi să ți se ia probe biologice pentru depistarea alcoolului, trebuie să știi că sancțiunea este închisoarea. De aceea am scris acest articol, din care vei afla când ești obligat să ți se recolteze probe biologice și când nu ai această obligație în cazul în care conduci sub influența alcoolului. 

Dispozițiile legale referitoare la prelevarea de probe biologice în legătură cu alcoolul

Ce prevede Codul penal referitor la prelevarea de probe biologice dacă ai condus sub influența alcoolului?

Infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este prevăzută de art. 337 din Codul penal și este sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani. Potrivit acestui articol, constituie infracțiune refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive. 

Practic, există două modalități prin care poate fi săvârșită această infracțiune, respectiv prin refuz sau prin sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Cu toate acestea, pentru existența infracțiunii este necesar să existe o situație premisă, și anume să fii oprit în trafic și să ți se solicite să sufli în aparatul etilotest, iar tu fie să accepți și aparatul să arate o concentrație de peste 0,40 mg/l de alcool pur in aerul expirat, fie să refuzi să sufli în aparat.

Ce alte prevederi referitoare la recoltarea de probe biologice în cazul condusului sub influența alcoolului există în legislația în vigoare?

Atât OUG nr. 195/2002 (Codul rutier), cât și Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (Regulamentul de punere în aplicare a codului rutier) prevăd dispoziții referitoare la prelevarea de mostre biologice. 

Astfel, art. 88 din OUG 195/2002 prevede faptul că recoltarea de probe biologice pentru alcool se realizează numai în prezența unui polițist rutier, în spațiile unor instituții medicale autorizate, respectiv: 

  • în unitățile de asistență medicală autorizate;
  • în ambulanțe având echipaj cu medic sau autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare;
  • în interiorul unităților medico-legale. 

Infracțiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea de probe biologice pentru alcool

Când ai obligația să te supui recoltării de probe biologice dacă ai condus sub influența alcoolului?

În primul rând, trebuie să faci distincția între concentrația de alcool pur din aerul expirat, care se măsoară în miligrame per litru (mg/l), cu ajutorul aparatului etilotest și îmbibația de alcool din sânge care se măsoară în grame per litru (g/l).

Așa cum reiese din prevederile art. 88 alin. (5) din OUG 195/2002 coroborate cu prevederile art. 185 și art. 193 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002, trebuie să faci distincția între două situații

  • atunci când ai o concentrație de alcool pur în aerul expirat de până la 0,40 mg/l, situație în care nu ești obligat să ți se recolteze probe biologice, dar poți solicita polițistului rutier să ți se recolteze probe biologice în cadrul instituțiilor medicale despre care îți spuneam mai sus;
  • atunci când concentrația de alcool pur în aerul expirat depășește 0,40 mg/l ești obligat să ți se recolteze mostre biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool din sânge.

De ce este important să faci diferența între cele două situații și de ce în cea de-a doua situație ești obligat la recoltarea probelor biologice? Este foarte simplu: 

  • Pe de o parte, în prima situație, fapta de a conduce sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive constituie contravenție, care se sancționează cu amenda și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, potrivit art. 102 alin. (3) din OUG 195/2002. Se poate dispune chiar anularea permisului de conducere în cazul în care ai fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă (adică o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac sau pentru care a expirat termenul de exercitare a unei căi de atac), pentru infracțiunile prevăzute de art. 336 și art. 337 din Codul penal, conform art. 114 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002.
  • Pe de altă parte, în cea de-a doua situație, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, dacă după recoltarea probelor biologice se dovedește că aveai o îmbibație de alcool pur în sânge de peste 0,80 g/l, ceea ce echivalează de regulă cu o concentrație de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru aceasta infracțiune este amenda sau închisoarea de la unu la 5 ani;

De asemenea, vei fi obligat la recoltarea de probe biologice și în cazul în care ai fost testat în trafic, iar aparatul a arătat că erai sub influența unor substanțe psihoactive, adică droguri sau alte substanțe prevăzute de Legea nr. 143/2000, conform art. 88 alin. (7) din OUG 195/2002.

Trebuie să știi și că în cazul refuzului sau sustragerii de la prelevarea de probe biologice, pedeapsa pe care o riști este închisoarea, neexistând alternativa amenzii, conform art. 337 din Codul penal.

Când se consideră că un conducător auto refuză sau se sustrage de la recoltarea de probe biologice?

În cazul în care ești obligat la prelevarea de mostre biologice, polițistul rutier îți va aduce acest lucru la cunoștință, în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive în sânge. Dacă refuzi în mod explicit să ți se recolteze probe biologice, atunci polițistul rutier va întocmi un proces-verbal de constatare a infracțiunii.

În cazul în care te sustragi de la prelevarea de mostre biologice, adică fie te eschivezi, fie fugi, fie amâni prea mult timp recoltarea de probe biologice, cu consecința că rezultatul probelor nu va mai fi concludent, vei săvârși infracțiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal.

Un răspuns

  1. Buna ziua ma numesc scanteie sabin .in data de 13 iulie am fost plecat cu masina la magazin am parcato am oprit motorul iar un baiat de 14 ani a luato si a plecat mia adus altcineva masina inapoi dupa care am plecat acasa tin sa precizez ca nu consumasem alcol .ajuns acasa am consumat o sticla de votca 4 beri si 2 paharase de tuica dupa care am sunat la 112 sa declar furtul a venit un echipaj de politie si nea dus la sectia de politie iar domni politisti mau testat cu aparatul alcolttest avand o alcolemie de 0,84 iar acestia nu au cercetat furtul si miau facut dosar penal spunandumi ca am condus sub influienta bauturilor alcolice .intrebarea mea ieste aveau voie sa ma testeze daca masina iera parcata si ieu consumasem dupa ce mi sa furat masina alcol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *