pexels max fischer 5212345 scaled 1

Care sunt drepturile și obligațiile elevilor în unitățile de învățământ?

13 minute • Roxana-Lidia Toth • 12 ianuarie 2021


Statutul de elev vine la pachet nu doar cu un set de obligații, ci și cu un set de drepturi. Da, ai citit bine, ai anumite drepturi care trebuie să-ți fie respectate și despre care ar fi bine să știi, tocmai pentru a preveni eventuale abuzuri ale cadrelor didactice dar și ale celorlalți colegi. După cum anticipai, drepturile elevilor sunt uneori trecute cu vederea, iar ele sunt în strânsă corelație cu obligațiile.

Acum că ți s-a confirmat ceva ce probabil știai, că ai anumite drepturi, haide să vedem care sunt drepturile și obligațiilor elevilor și unde sunt ele reglementate.

Unde sunt reglementate drepturile elevilor?

Este primul document ce reglementează distinct drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, particular sau confesional din România.

Adoptarea Statutului Elevului a avut drept miză principală sublinierea faptului că elevul este beneficiarul primar al educației.

Astfel cum este prevăzut în primul articol al acestei legi, ea reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional.

  • Constituția României

Bineînțeles, drepturile elevilor se regăsesc și în legea fundamentală a României, respectiv Constituția.

Art. 32 – Dreptul la învăţătură

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

  • Carta drepturilor fundamentale
Articolul 14 – Dreptul la educație

(1) Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă.

 (2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu.

(3) Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.

Cel mai relevant document în ceea ce privește drepturile elevilor este Statutul Elevului.

Care sunt principalele drepturi ale elevilor reglementate în Statutul Elevului?

Conform Statutului, principalele drepturi ale elevilor sunt grupate în diferite categorii, după cum urmează:

Drepturile elevilor educaționale

  • Accesul gratuit la educație în sistemul de învățământ de stat.

Ce înseamnă accesul gratuit la educație? Faptul că ai dreptul să mergi la școală și acest drept nu poate fi îngrădit prin impunerea unor taxe, cel puțin nu în învățământul de stat.

  • Dreptul de a beneficia de o educație de calitateîn unitățile de învățământ, prin aplicarea corectă a planurilor-cadru de învăţământ, parcurgerea integrală a programelor şcolare şi prin utilizarea, de către cadrele didactice, a celor mai adecvate strategii didactice, în vederea formării şi dezvoltării competenţelor cheie şi a atingerii obiectivelor educaţionale stabilite.

O educație de calitate presupune folosirea unor metode de predare adaptate nevoilor specifice ale elevilor, folosirea unor resurse eficiente și actualizate. Nu, o educație de calitate nu se face cu manuale mai vechi decât vârsta profesorului tău.

  • Dreptul de a studia o limbă de circulaţie internațională, în regim bilingv, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011

În funcție de instituția de învățământ din cadrul căreia faci parte, această limbă de circulație internațională poate fi engleza și/sau franceză/germană, etc.

  • Dreptul de a nu fi supus vreunei forme de discriminare din partea conducerii și a personalului didactic sau nedidactic al unității de învățământ.

Ai auzit bine, nu e acceptată vreo formă de discriminare, fie că ea pornește de la felul în care te îmbraci, parcursul tău școlar sau mediul din care vii, acestea nu sunt tolerate. Nu, doamna profesor nu are dreptul să-ți spună că n-ai voie la oră pentru că ai o șuviță albastră în cap.

  • Dreptul de a nu fi confiscate bunurile personale care nu atentează la siguranța personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învățământ.

Bunurile tale personale nu pot fi reținute fără un motiv bine întemeiat, nici ca formă de sancționare. Ți s-a luat telefonul pe motiv că ai venit cu el la școală? Nu uita care îți sunt drepturile în această situație.

  • Dreptul de a participa, fără nicio discriminare și doar din proprie inițiativă, fără a fi obligați de cadre didactice sau de conducerea unității de învățământ, la concursuri școlare, olimpiade și alte activități extrașcolare

Nu, nota/media nu pot fi condiționate și nici influențate de participarea ta la anumite concursuri școlare. Nu există: Ai 10 dacă mergi la olimpiadă, sună a stimulent, dar de cele mai multe ori e o formă de constrângere deghizată.

  • Dreptul de proprietate intelectuală asupra rezultatelor obținute prin activitățile de cercetare-dezvoltare, creație artistică și inovare.

Pe românește spus, munca ta îți aparține. Profesorul nu are dreptul să-și atribuie meritele muncii tale sau să prezinte rezultatul acestei munci fără să-ți ofere credite.

  • Dreptul de a primi rezultatele evaluărilor scrise în termen de maximum 15 zile lucrătoare.

Acesta este un drept deseori încălcat, prin amânări nejustificate. Știi testul ăla pe care l-ai dat cu 2 luni în urmă și la care încă nu ai primit notă? Nu uita că e dreptul tău să primești acea notă și după cum vezi, există și un termen estimativ pentru aceasta.

  • Dreptul de a învăța într-un mediu care sprijină libertatea de expresie

Da, ai și tu dreptul la replică, la opinie și profesorii nu pot să-ți îngrădească acest drept. Nu, nu ești obraznic dacă îți spui punctul de vedere și nici atunci când îți ceri drepturile în fața profesorului. Relația elev-profesor trebuie să aibă la bază respectul reciproc și dorința de colaborare, doar așa se pot obține rezultate vizibile în educația elevului.

Drepturile elevilor de asociere și de exprimare

Aceste drepturi sunt reglementate în art. 8 în Statutul Elevului. Printre principalele drepturi din această categorie amintim următoarele:

  • Dreptul de a forma, adera și participa la grupuri, organizații, structuri sau mișcări care promovează interesele elevilor.
  • Dreptul la protest, pentru elevii din ciclul liceal, în afara orelor de curs;
  • Dreptul de a participa la ședințele Consiliului Elevilor
  • Dreptul de a fi ales și de a alege reprezentanți, fără nicio limitare sau influențare din partea personalului didactic sau administrativ
  • Dreptul de a publica reviste, ziare, broșuri și alte materiale informative, precum și de a le distribui elevilor din unitatea de învăţământ preuniversitar, fără obligația unității de învățământ de a publica materialele. Este interzisă publicarea și distribuirea de materiale care aduc atingere securității naționale, constituie atacuri xenofobe, denigratoare sau discriminatorii.

Drepturile elevilor sociale

Printre principalele drepturi regăsite în această categorie regăsim următoarele:

  • Dreptul de a beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun,, pe tot parcursul anului calendaristic.

Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă, beneficiază de gratuitate pentru toate categoriile de transport menționate mai sus, în conformitate cu prevederile legale in vigoare

  • Dreptul de a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, pe bază de abonament, în cazul în care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.
  • Dreptul de a beneficia de burse sociale, de studiu și de merit, de performanță, precum și de ajutoare sociale și financiare în diverse forme, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Criteriile generale de acordare a burselor se aprobă prin ordin al Ministrului Educației Naționale și Cercetării Ştiințifice.
  • Dreptul de a beneficia de locuri în tabere și în școli de vară/iarnă, în condițiile stabilite de autoritățile competente.
  • Dreptul la premii, burse, şi alte asemenea stimulente materiale elevilor cu performanţe şcolare înalte, precum şi celor cu rezultate remarcabile în educaţia şi formarea lor profesională sau în activităţi culturale şi sportive, asigurate de către stat.
  • Dreptul la tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice, conform legii.

Alte drepturi ale elevilor:

Mai avem și alte drepturi, pe care le vom enumera mai jos:

  • Dreptul de acces în incinta unității școlare, în timpul programului, în condițiile legii, fără limitări din partea conducerii precum condiționalitatea de a avea uniformă
  • Dreptul de a beneficia în mod gratuit de acte și de documente de studii, în condițiile legii. Unitățile de învățământ vor emite documentele solicitate, conform legii.
  • Dreptul de răspuns la solicitările pentru informații de interes public
  • Dreptul de a le fi înregistrate toate cererile scrise și semnate, în condițiile legii
  • Dreptul de a avea profesori numiți în mod nediscriminatoriu
  • Elevii din învățământul secundar superior au dreptul de a solicita schimbarea unui cadru didactic al clasei cu susținerea a două treimi din totalul de elevi ai clasei, printr-o cerere către conducere în care se va prezenta temeiul acțiunii

Poate că ești deja familiarizat cu o unele din aceste drepturi, despre unele din ele poate ai aflat doar acum. Nu-i așa că e bine să fii informat cu privire la drepturile tale?

Aruncă o privire asupra Statutului Elevului ori de câte ori nu ești sigur cu privire la drepturile tale ca elev.

Corelativ acestor drepturi, în cuprinsul Statutului vei găsi și o serie de obligații menite a fi respectate de fiecare elev. Acestea sunt enumerate în art. 12 din Statut, sub denumirea de ÎNDATORIRILE ELEVILOR.

Care sunt principalele obligații ale elevilor?

  • Frecventarea tuturor orelor de curs

Da, ai obligația de a asista la orele de curs din programa școlară, altfel vei fi trecut absent.

Frecventarea cursurilor este așadar, o obligație și nu o facultate.

Inclusiv în mediul online! Asta înseamnă că trebuie să te loghezi pe platforma pe care o ai la dispoziție și să asiști la oră, chiar dacă nu ai camera pornită.

  • Frecventarea cursurilor, pregătirea la fiecare disciplină de studiu, datoria de a dobândi competențele și de a-și însuși cunoștințele prevăzute de programele școlare.

Simpla prezență la orele de curs nu e suficientă. Asigură-te că asiști la cursuri pregătit și dornic de a acumula informație.

  • Obligația de a respecta regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ.

Asigură-te că ai luat la cunoștință despre cuprinsul acestora, pentru a evita eventuale încălcări. Nu, necunoașterea nu te scutește de o eventuală sancțiune.

  • Obligația de a sprijini activitatea reprezentanților elevilor prin furnizarea de informații relevante despre diferitele probleme întâmpinate în procesul educațional.

Trebuie să semnalezi eventualele probleme pe care le descoperi în activitatea școlară, fie că acestea țin de cadrele didactice sau de colegii tăi. Nu, nu ai dreptul să fii sancționat pentru că te plângi că lucrurile nu merg așa cum ar trebui.

  • Prezentarea carnetului de elev cadrelor didactice pentru trecerea notelor obținute în urma evaluărilor.

Cu excepția cazurilor în care nu ai carnetul la tine, din cauza unor factori dincolo de voința ta, lucru care trebuie adus de îndată la cunoștința cadrului didactic, ești obligat să prezinți carnetul de elev ori de câte ori îți este solicitat. Ți-ai uitat carnetul acasă? Adu la cunoștință acest lucru în momentul de început al evaluării, pentru a evita ulterioare dispute asupra intenției tale prezumate de a nu avea nota în carnet.

  • Obligația de a utiliza manualele şcolare primite gratuit şi de a le restitui în stare bună, la sfârşitul anului şcolar.

Vorba aia, ai grijă de ele ca de ochii din cap. Sau măcar ca și atunci când ar fi ale tale, deoarece pe parcursul anului școlar ești responsabil de starea lor.

  • Manifestarea înțelegerii, a toleranței  și a respectului față de întreaga comunitate școlară: elevi și personalul unității de învățământ.

Respectă-ți colegii și profesorii, tratează-l pe cel de lângă tine așa cum ai vrea să fii tratat.

  • Respectarea curăţeniei, a liniştii şi ordinii în spaţiul şcolar.

Respectă spațiul unității de învățământ, mâine tot acolo te întorci.

  • Obligația de a utiliza în mod corespunzător, conform destinaţiei stabilite, toate facilităţile școlare la care au acces.
  • Obligația de a cunoaşte prevederile Statutului Elevului şi ale Regulamentului de organizare și funcționare a unităţii de învăţământ.

Cunoaște-ți drepturile și obligațiile.

  • Suportarea contravalorii eventualelor prejudicii aduse bazei materiale puse la dispoziție de unitatea de învățământ.

Dacă ai spart tabla, ghinion. Va trebui să achiți contravaloarea acesteia. Nu, nu contează că a fost cu intenție sau fără, repară cel ce a distrus.

  • Obligația de a informa autoritățile competente cu privire la existenţa oricărei situaţii care ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea activităţilor educaționale.

Nu doar că ai dreptul de a sesiza orice neregulă, ai și obligația de a face asta. Nu, tăcerea și înghițitul în sec nu sunt o soluție. Ai curajul să vorbești despre nemulțumirile tale. Ai o voce, folosește-o.

Ce se întâmplă atunci când nu respecți obligațiile care îți revin?

Nerespectarea obligațiilor elevilor atrage aplicarea de sancțiuni. Iată sancțiunile care îți pot fi aplicate:

  • Observație individuală
  • Mustrare scrisă
  • Retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale,bani de liceu, a bursei profesionale.
  • Mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învățământ.
  • Preavizul de exmatriculare
  • Exmatriculare

Când vine vorba de sancțiuni ar fi bine să știi că:

  • Elevii nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.
  • Unitatea de învăţământ preuniversitar sau cadrele didactice nu pot, să aplice sancțiuni colective. Orice elev poate fi sancționat numai pentru propria culpă.
  • Absența în catalog nu este o sancțiune. Nu poți fi trecut absent pe motiv că nu ți-ai îndeplinit una din obligațiile de mai sus, cât timp ești prezent la curs.
  • Sancționarea sub forma agresiunii fizice de orice fel a elevului este interzisă. Nu, nimeni nu are dreptul să-ți atingă un fir, s-o spunem stilistic.
  • Faptele trebuie să se petreacă în incinta unității de învățământ.
  • Ai dreptul să te aperi.

Drepturile și obligațiile elevilor ar trebui să devină o prioritate în sistemul de învățământ. Dacă cumva vrei să ne semnalezi o problemă, scrie-ne.

15 răspunsuri

  1. Ce este de facut cand unui elev cu probleme de sanatate ,care absenteaza datorita bolii ,dar a prezentat adeverinta medicala,si situatia este cunoscuta inclusiv de conducerea scolii,care a cerut solutii pentru rezolvarea situatiei neincheiate,dar nu a fost bagat in seama,de diruginte,i s a pus la sfarsit de an scolar La incheieea situatiei scolare Repetent,fara sa i se ofere posibilitatea sa isi incheie anul,desi a cerut aceasta??

    1. Dacă starea de sănătate nu-i permite elevului să fie examinat pentru a se putea încheia situația școlară, este de înțeles că acesta va rămâne cu situația școlară neîncheiată, lucrul care va duce la repetarea anului. Profesorul nu poate să acorde niște calificative fictive doar pentru că elevul este bolnav și nu se poate prezenta la examinări.

  2. Bună ziua, orice elev are dreptul sa ceara încetarea sau reînceperea anului școlar, dacă conducerea scolii nu înțelege acest lucru va puteți adresa inspectoratului școlar iar dacă acest lucru lafel nu funcționează aveți dreptul de a ii da în judecata cu câștigarea cazului garantat

    1. Orice cerere de încetare sau întrerupere trebuie să fie bine întemeiată, altfel conducerea unității școlare are dreptul să respingă cererea.
      Dacă în spatele acesteia există motive întemeiate, se poate obține câștig de cauză prin apelarea la Inspectoratul școlar din cadrul căreia face parte uniratea de învățământ.

    1. Urmăresc și eu am ceva dovezi, am mers la poliție și la conducerea școli, numai trebuie permis un așa comportament al profesorilor!

    1. Da, Andreea, părinții pot fi informați fără a fi necesar acordul tău, chiar și ajunsă la majorat.
      Se aplică același regim în acest aspect, de la începerea liceului și până la finalizarea lui.

  3. Bună seara! Elevii au dreptul de a refuza testul fulger (neanunțat)? Am înțeles că așa scrie in statutul elevului, că au dreptul de a refuza un test neanunțat, însă eu nu am găsit nicăieri un asemenea articol care să precizeze asta.

  4. Bună seara,

    Nu există nicio dispoziție care să specifice că elevul ar avea dreptul să refuze vreun tip examinare.

  5. Sint, declarata multumita,de mediul de Invatamant, pe care, l-am frecventat,este segregare,trebuie sa fiim conform legilor in vigoare,liceul, era plin, de interne deplasate, fara frecventare biblioteci, cu pareri eronate congres,si neplata la zi,, de neica nimeni,,paratoare la organele legii neconcludent.

  6. Profesorul are dreptul să îi facă observație elevului în fața întregii clase? De genul “Iarăși nu ești atent, baiete!”. O astfel de remarcă atinge demnitatea elevului și îi face pe ceilalți să îl desconsidere. Ne protejează legea de astfel de aparent mici lovituri sub centură?

  7. Daca un elev se cere la baie de urgență și este refuzat…se scapă pe el…și sta ud încă 3 ore la școală????ce se poate face cu Cel profesor

  8. fiul meu a primit o mustrare scrisa pentru,, actiune violenta fata de colegi,, si am solicitat o explicatie doamnei diriginta.Nu a existat o explicatie clara, concreta in ceea ce a constat abaterea aplicata si nici colegi care au fost implicati. Pot face o contestatie ca sa primesc un raspuns clar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *