Sancționarea cartelului anticoncurențial
7 minute • Bianca Vîlsănescu • 28 iulie 2018
Cartelul anticoncurential și sancționarea acestuia.- Curtea Uniunii Europene confirmă amenzile de peste 300 de milioane de euro pe care Comisia le-a impus principalilor producători europeni și asiatici de cabluri de înaltă tensiune în cadrul unei înțelegeri tip cartel la nivel mondial.
Dar înaintea prezentării cuprinsului deciziei, ce sunt practicile anticoncurențiale?
Practicile anticoncurențiale sunt înţelegerile între întreprinderi concurente care au drept scop fixarea preţurilor sau împărţirea pieţei, astfel încât fiecare să-şi asigure o poziţie de monopol, pot denatura regulile concurenţei. Acordurile anticoncurenţiale pot fi publice sau secrete (ex. cartelurile), încheiate în scris sau pot fi mai puţin formale (ca „acorduri între întreprinderi” sau ca decizii ori regulamente ale asociaţiilor profesionale).
De ce cartelurile aduc prejudicii grave economiei şi cum pot fi ele identificate?
Întreprinderile care fac parte din carteluri nu sunt expuse presiunii concurenţiale care obligă operatorii economici să lanseze noi produse şi să propună consumatorilor o ofertă de mai bună calitate şi la preţuri competitive. Ca urmare, consumatorii vor plăti mai mult pentru o calitate inferioară.
Cartelurile nu sunt compatibile cu legislaţia UE în domeniul concurenţei, cu alte cuvinte sunt ilegale. Comisia Europeană aplică amenzi foarte mari întreprinderilor care încheie astfel de înţelegeri. Deoarece sunt ilegale, aceste acorduri sunt în general secrete, iar dovezile privind existenţa lor sunt greu de găsit.
Comisia aplică o „politică de clemenţă” prin care încurajează întreprinderile implicate în carteluri să aducă dovezi. Astfel, întreprinderile care oferă primele informaţii nu sunt amendate. Această abordare a dat rezultate şi multe carteluri au putut fi astfel eliminate.
Întreprinderile încheie zilnic diverse acorduri. Sunt toate ilegale?
Legislaţia UE consideră ilegale acordurile prin care întreprinderile
fixează preţuri
limitează producţia
îşi alocă pieţe sau clienţi
stabilesc preţurile de revânzare (dintre producător şi distributori).
Un acord este considerat legal dacă
are mai multe efecte pozitive decât negative
nu este încheiat între mai mulţi operatori economici concurenţi
părţile implicate deţin o cotă mică de piaţă
această înţelegere este necesară pentru a îmbunătăţi produsele sau serviciile, pentru a crea noi produse sau pentru a găsi modalităţi noi, mai bune, de a pune produsele respective la dispoziţia consumatorilor.
Exemple
Acordurile în domeniul cercetării şi dezvoltării şi acordurile privind transferul de tehnologie sunt adesea compatibile cu legislaţia în domeniul concurenţei, deoarece pentru unele produse noi costurile de cercetare ar fi prea mari şi greu de asumat doar de o singură întreprindere. Acelaşi lucru poate fi valabil şi în cazul acordurilor de cooperare privind producţia, comercializarea sau standardizarea.
Acordurile de distribuţie pot fi ilegale dacă producătorii obligă distribuitorii să-şi decoreze magazinele sau să-şi instruiască personalul într-un anumit mod. Pe de altă parte, aceste acorduri pot fi autorizate în măsura în care asigură condiţiile necesare pentru a prezenta sau vinde produsele, pentru a oferi clienţilor consiliere personalizată sau pentru a preveni situaţiile în care un distribuitor profită de pe urma eforturilor promoţionale ale unui concurent. Fiecare caz trebuie analizat separat, ţinând cont de poziţia pe piaţă a întreprinderilor şi de cifrele de afaceri.
Prin decizia din 2 aprilie 2014, Comisia a aplicat amenzi de peste 300 de milioane de euro pentru un număr de producători de cabluri de energie subterană și submarină de înaltă tensiune pentru participarea la un cartel anticoncurențial. Astfel de cabluri sunt utilizate în mod obișnuit pentru a transmite și distribui energie electrică și pentru a interconecta rețelele electrice în diferite țări. Potrivit Comisiei, principalii producători de cabluri de energie electrică din Europa, Japonia și Coreea de Sud au participat, începând cu anul 1999, timp de aproape zece ani, la o înțelegere care vizează restrângerea concurenței pentru proiecte în anumite teritorii prin alocarea piețelor și a clienților, distorsionând astfel procesul concurențial normal .
Majoritatea producătorilor vizați au introdus acțiuni în fața Tribunalului prin care solicită anularea deciziei Comisiei și anularea amenzilor aplicate sau o reducere a acestor amenzi.
Curtea consideră că, în cursul inspecției sale la sediul întreprinderilor în cauză, Comisia a avut dreptul să facă copii de pe hard disk-urile computerelor personalului acestor întreprinderi pentru a dispune ulterior de imagini sau informații relevante la sediul său din Bruxelles. În plus, Tribunalul constată că nu este necesar ca Comisia să examineze documentele numai la sediul întreprinderii; Comisia avea, prin urmare, dreptul de a continua inspecția la sediul său din Bruxelles, în prezența avocaților întreprinderilor în cauză. În sfârșit, Comisia nu a fost obligată să notifice Autoritatea belgiană în materie de concurență pentru a continua inspecția la sediul Comisiei la Bruxelles, întrucât examinarea documentelor nu a început la sediul unei întreprinderi situate în Belgia, ci în alte State membre.
În ceea ce privește competența teritorială a Comisiei de a sancționa practicile și proiectele puse în aplicare în afara Spațiului Economic European (SEE), Curtea observă că legislația UE este aplicabilă teritorial în acest caz, atunci când se poate prevedea că practicile în cauză vor avea o importanță imediată și substanțială efectul pe piața internă. În această privință, Curtea consideră că nu era obligată Comisia să demonstreze că fiecare dintre proiectele care urmau să fie puse în aplicare în afara SEE ar avea impact în UE pentru a justifica aplicarea dreptului comunitar al concurenței, întrucât întrebarea dacă se aplică această lege trebuie să fie evaluată în lumina efectelor (considerate în ansamblu și nu în mod izolat unul față de altul) a diferitelor practici anticoncurențiale. În speță, Curtea consideră că înțelegerea a avut efecte previzibile și imediate asupra furnizării de cabluri de alimentare și asupra concurenței în acest sector. În plus, Curtea constată că, în mod întemeiat, Comisia a concluzionat că înțelegerea a produs efecte importante asupra pieței interne, având în vedere importanța și numărul producătorilor care au participat la înțelegere, gama largă de produse afectate, gravitatea practicilor și durata considerabilă a încălcării unice.
În ceea ce privește acțiunile formulate de anumite întreprinderi care au fost obligate să plătească în solidar amenzile aplicate filialelor lor, Curtea susține analiza Comisiei potrivit căreia aceste întreprinderi au exercitat o influență asupra comportamentului filialelor în cauză. În această privință, Curtea concluzionează, la fel ca și Comisia, că o societate-mamă, în speță o bancă de investiții, poate exercita toate drepturile de vot asociate acțiunilor sale, în special în combinație cu o majoritate majoritară în capitalul social al acestei filiale, se poate presupune că societatea-mamă stabilește strategia economică și comercială a filialei, chiar dacă nu deține întregul sau aproape întregul capital social al filialei. Prin urmare, Curtea extinde prezumția exercitării efective a influenței decisive stabilite în hotărârea Akzo3 asupra cazului în care o societate-mamă poate exercita toate drepturile de vot asociate cu acțiunile filialei sale, chiar dacă nu deține 100% din capitalul social al filialei. În plus, Curtea consideră că Comisia a luat în considerare în mod corect alte elemente obiective care susțin constatarea că această întreprindere a exercitat o influență decisivă asupra filialei sale, și anume puterea societății-mamă de a numi membri ai consiliului de administrație al filialei, ședințele, competența de a propune revocarea membrilor consiliului de administrație, rolul jucat de directorii societății-mamă în cadrul comitetului strategic al filialei sau primirea de către societatea-mamă a actualizărilor periodice și a rapoartelor lunare privind afacerea filialei.
Curtea consideră, în sfârșit, că întreprinderea în cauză nu a demonstrat că participația sa în filiala sa era destinată exclusiv unei investiții financiare pure, și nu a gestionării și controlului filialei.
Pentru mai multe informații privind Dreptul Uniunii Europene:
https://www.avocatoo.ro/categorie/drept-uniune
Bibliografie:
http://ec.europa.eu/competition/consumers/agreements_ro.html
https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2018-07/cp180107en.pdf
