Casual Monday Movie Review – To Kill a Mockingbird
5 minute • ElizaT • 28 ianuarie 2019
Miss Jean Louise? Stand up. Your father’s passing.
Deoarece lunea nu este ziua noastră preferată din săptămână, ne-am gândit să o mai îndulcim cu o recomandare de film. Şi, ca să începem bine săptămâna, primul film recenzat este To Kill a Mockingbird (Să ucizi o pasăre cântătoare), din 1962, regizat de Robert Mulligan. Scenariul se bazează pe romanul cu acelaşi nume scris de Harper Lee, roman care a câştigat premiul Pulitzer.
Pentru cei care nu au văzut filmul, To Kill a Mockingbird este povestea unui avocat din perioada marii crize economice americane din anii ’30. Atticus Finch este ales să reprezinte un bărbat afro-american într-un proces în care este acuzat de viol, victima fiind o femeie albă.
To Kill a Mockingbird este o poveste desre bine şi rău, dar nu un clişeu. Este de asemenea şi o poveste despre maturizare şi despre diferentele dintre aparenţă şi esenţă. Aici, judiciarul joacă un rol foarte important pentru că stă să apere distincţia fină dintre cele două. Chiar dacă comunitatea se înşală, actorii actului de justiţie trebuie să caute adevărul, la fel cum Prof. Dongoroz spunea ,,Nu judecaţi procesele după zgomotul de afară”.
Aceste subiecte serioase sunt tratate în film prin ochii celor doi fraţi, Scout (adică Jean Louise Finch) şi fratele ei mai mare Jem (Jeremy Atticus Finch), copii lui Atticus, cărora li se alătură Dill Harris, un alt băiat care îşi petrece vacanţele de vară în Maycomb. Filmul explorează comportamentele celor din Maycomb prin ochii copiilor, chiar şi judecătoria cu singura sală de judecată este portretizată în dimensiuni enorme, greu de accesat. Astfel, procesul justiţiei este pentru copii o uşă închisă, prin care încearcă să vadă ce se întamplă în interior. Judecata pare a fi un joc pentru oameni mari, numai că aici nimeni nu râde, se vorbeşte tare şi se acuză.
Putem spune că To Kill a Mockingbird este un film despre fricile unei comunităţi, despre teama care paralizează. Copiilor le este frică de Boo Radley, vecin pe care nu l-au văzut niciodată, dar care este considerat a fi nebun şi exprem de periculos. Asemănător, în lumea adulţilor, locuitorilor din Maycomb le este frică de Tom Robinson, inculpatul în proces. Cele două personaje în jurul cărora se învârte acţiunea (Boo Radley pentru copii şi Tom Robinson pentru adulţi) apar pe ecran de foarte puţine ori, de cele mai multe ori cu spatele la cameră. Tom Robinson apare în cadru după mai mult de jumătate de film. Acest lucru lasă spectatorul să se întrebe cât de importantă este înfăţişarea unui om atunci când este comparată cu faptele sale.
Maycomb are tradiţiile sale şi fiecare om ocupă un loc bine determinat în societate. Chiar şi în casa lui Atticus, ceasul lui va fi moştenit de Jem pentru că tradiţia spune că ceasul tatălui va fi moştenit de fiu. În mod simetric, Scout va moşteni bijuteriile mamei sale.
Sunt puţine momente în film în care perspectiva se schimbă şi nu mai vedem lumea prin ochii lui Scout. Unul dintre aceste momente este discuţia dintre Atticus şi judecătorul Taylor. Din discuţia lor, se vede că procesul Robinson este unul delicat pentru întreaga comunitate. Până când Atticus acceptă să-l apere pe Tom Robinson, perspectiva este filmată din punctul lui Atticus, toată acţiunea scenei este centrată pe avocat. Antunci când vorbeşte însă, Atticus este filmat ca şi cum ar fi la un interviu. Odată ce tensiunea este rezolvată (adica după ce Atticus acceptă propunerea judecătorului), cele două personaje sunt din nou filmate împreună.
Vocaţia lui Atticus este imprimată într-o discuţie pe care o are cu Scout: ,,You never really understand a person until you consider things from his point of view […] Until you climb inside of his skin and walk around in it”.
La sfârşit, aceasta este o poveste despre frică. Sala de judecată este percepută prin excelenţă ca un loc al fricii, unde personajele joacă un rol (performanţa actorilor în timpul şedinţei de judecată a lui Tom Robinson este chiar teatrală), rol pe care îl folosesc pentru a se ascunde de frica pe care o experimentează. Vina poate fi prezentă în mintea unui om fără a fi calificată astfel din punct de vedere penal pentru că fiecare are un set de reguli după care ne ghidăm vieţile. Acest cod, deşi personal şi extrem de interiorizat, este de multe ori influenţat de către dictonurile societăţii în care trăim, de familie şi de persoanele apropiate. Rolul sistemului judiciar este să se asigure că acest set intern de legi, reguli şi exemple respectă drepturile şi libertăţile celorlalţi.
