⬅ ÎNAPOI

Ce abuzuri se comit asupra minorilor în sistemul de învățământ din România?

La ce abuzuri sunt supuși minorii în cadrul sistemului de învățământ din România? Vorbim de la abuz instituțional până la abuzul emoțional, cu care ”vii de acasă”. Articol redactat de Adelina Patricia Buica, studentă în anul I la Facultatea de Drept a Universității din București.

Cine este minor?

Definind sub o abordare juridică noțiunea de minor, acesta reprezintă o persoană care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani și fie are capacitate juridică restrânsă, fie este lipsit de capacitate juridică, în funcție de pragul vârstei de paisprezece ani.

Empiric privind conceptul, minorul este perceput ca persoana ce nu a ajuns la un nivel de dezvoltare fizică, psihică, intelectuală încât să aibă o reprezentare potrivită asupra consecințelor faptelor sale, necesitând atât din punct de vedere legal, cât și emoțional, protecție juridică și ocrotire familială pentru a se dezvolta într-un mod armonios și să devină astfel un adult responsabil, cu simț etic și civic.

În ceea ce privește abuzul pe care minorul îl poate suferi, acesta se manifestă sub diverse forme: abuz fizic, abuz emoțional sau chiar simpla neglijență a celor care îl au sub supraveghere. Analizând tipurile de abuz în cadrul sistemului de învățământ, problema poate fi abordată atât în relațiile dintre copii, iar acest tip de abuz este cunoscut și sub denumirea de bullying, cât și în cele dintre copii și cadre didactice.

Bullyingul, tot mai prezent

Conceptul de bullying este definit de instituția Poliției Române ca fiind un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victima prin diferite forme: verbal, fizic, relațional sau social.


Citește și Bullying-ul din școli în Legea Educației

Bullyingul verbal apare prin prisma așa-ziselor etichete, în urma jignirilor, amenințărilor care se pot concretiza în bullying de tip fizic. Dimensiunea socială presupune excluderea unui elev dintr-un anumit grup, marginalizarea pe criterii precum diferența de statut social, toate aceste forme de realizare a bullyingului cauzând minorului o tensiune interioară care îi poate afecta dezvoltarea, întrucât sentimentul de excludere i-ar putea cauza o anulare a personalității.

O amenințare realizată în mod repetat

De asemenea, fenomenul de bullying prezintă, conform informațiilor oferite de aceeași instituție, caracteristici precum: element intențional, este repetat și apare într-un dezechilibru de forțe.

Analizând atitudinea agresorului, acesta își intimidează victima în mod intenționat și repetat, în urma a ceea ce înseamnă raport dezechilibrat de forțe-fie ele fizice sau generate de statut social, financiar.

Consider că agresiunea fizică sau verbală care apare între elevi este o urmare a lipsei educației din mediul familial, întrucât, un copil care s-a dezvoltat înconjurat de valori, a primit îndrumarea necesară pentru a înțelege cum funcționează societatea, nu ar avea pornirea de a cauza un rău unui coleg.

Tipul acesta de comportament ofensiv se întâlnește, principial vorbind, la copiii care provin din familii defavorizate, cu părinți care, din cauza lipsurilor financiare, nu au primit nici ei o educație adecvată ce le-ar permite să ofere, de asemenea, o îndrumare spre echilibru, spre un comportament civilizat. Astfel, cauze ce provin din mediul familial modifică parcursul elevilor în învățământ.

În funcție de amploarea pe care o poate cunoaște fenomenul de hărțuire, minorul poate ajunge să săvârșească fapte pedepsite penal. Limitele răspunderii penale a minorului sunt stabilite de Codul penal la art. 113, astfel:

  • până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul nu răspunde penal;
  • între 14 și 16 ani, răspunderea depinde de probarea săvârșirii faptei cu discernământ;
  • după împlinirea vârstei de 16 ani, minorul răspunde penal pentru faptele sale.

Sancțiunile sunt prevăzute la art. 114 și cuprind măsuri educative neprivative de libertate (ca regulă) și măsuri educative privative de libertate (cu titlu de excepție).


Ce stii despre cyberbullying?

Legal vorbind, ce înseamnă abuzul?

Domeniul legislativ a definit noțiunea de abuz la art. 94, primul alineat din Legea nr. 272/2004 astfel:

Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.

art.94, lege 272/2004

Se remarcă stabilirea relației de abuz între două subiecte de drept generice- persoană ce are răspundere, autoritate față de copil și însuși minorul. Prin raportare la sistemul de învățământ, cadrul didactic se încadrează în ipoteza normei, deținând răspunderea, încrederea sau autoritatea față de minor în timpul orelor de curs.

Drept urmare, la articolul următor al aceleiași legi se prevede expres interdicția săvârșirii de acte ce ar constitui un abuz în unitățile de învățământ:

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.

art.95, lege 272/2004

Este etic să te impui în fața copiilor prin violență?

Constatam faptul că nu se permite cadrelor didactice nicio formă de violență față de copii, deși în trecut se considera chiar benefică o apostrofare ceva mai violentă, pentru rațiuni de ordin practic – copiii să învețe de teamă. Legal, cu siguranță că nu este, însă apare întrebarea – este etic să te impui în fața copiilor prin violență? Teama i-ar motiva pe aceștia mai mult decât îndrumările pașnice? Ei bine, greu de spus în mod cert dacă e bine sau rău. Esențial este faptul că astăzi asemenea practici nu pot exista într-un sistem de învățământ cu aspirații de modernitate și, mai ales, într-un stat membru al Uniunii Europene.

Abuzul emoțional din partea adulților

Analizând manifestarea abuzului în relațiile dintre elevi și cadre didactice, acesta poate îmbrăca diverse forme. O primă concretizare a abuzului este cel emoțional, cel mai întâlnit abuz potrivit unor statistici din 2017 realizate de Agenția Națională de Presă (AGERPRES).

Abuzul emoțional poate apărea sub forma unor umilințe din partea profesorului față de elev, iar un exemplu sugestiv ar fi apostrofarea elevului în fața colegilor săi, însă depășind limita unei simple îndrumări sau o atragere a atenției spre binele elevului.

Totodată, profesorul poate abuza emoțional elevul în momentul în care îi repetă faptul că nu se descurcă la orele de curs, că nu înțelege ceea ce i se predă, că nu este capabil. Pedepsele aplicate pot dăuna, de asemenea, elevilor în momentul în care aceștia se simt lezați, umiliți în fața clasei.

Ajungem la tulburări emoționale

De teama să nu fie marginalizați din cauza atitudinii pe care profesorul a avut-o față de ei, unii elevi ajung să cunoască serioase tulburări emoționale. Pentru mulți dintre elevi, chiar și simpla abordare mai exigentă poate părea un lucru atât de stresant încât să îi dezechilibreze emoțional, să trăiască în permanență cu presiunea eșecului, însă acest exemplu este discutabil din punct de vedere etic. Unde se termină caracterul etic al atitudinii profesorului față de elev? Este o linie fină care pendulează în funcție de împrejurări și, mai ales, în funcție de nivelul de consistență a personalității elevului.

Abuzul fizic din partea profesorului

Latura fizică a abuzului pe care profesorul l-ar putea exercita asupra unui elev se manifestă fie prin violență, fie prin agresiune sexuală.

1. Abordând prima ipoteză expusă, o problemă de etică se pune în momentul în care analizăm dimensiunea istorică a violenței în școli și observăm faptul că, în trecut, loviturile aplicate elevilor treceau neobservate, ba chiar erau încurajate și de părinți, conform credinței că de frică s-ar pregăti cu mai multă conșiinciozitate. Oare? La vârsta la care încă nu diferențiază ce este bine de ceea ce este rău, copilul nu poate avea o imagine clară asupra violenței și asupra motivelor invocate de adulți pentru a găsi justificabilă această practică.

Minorul ajunge să creadă că… este normal!

Consider că minorul ar putea percepe violența ca pe o manifestare firească, naturală, care „face bine”, lucru care sprijină opiniile ce susțin că violența suferită în copilărie reprezintă chiar sursa pornirilor de violență pe care viitorul adult le-ar putea manifesta în societate, majorând infracționalitatea – un lucru nedorit pentru o colectivitate cu mentalitate sănătoasă.

2. Cea de-a doua ipostază a actului de agresiune realizat de un cadru didactic față de un elev este reprezentat de abuzul sexual. În ceea ce privește această latură, nici nu s-ar mai putea pune în discuție caracterul etic al acțiunilor, întrucât astfel de acte sunt atât imorale, cât și ilegale.

Abuzul sexual asupra copiilor și exploatarea sexuală a copiilor, inclusiv pornografia infantilă, reprezintă violări grave ale drepturilor fundamentale, în special drepturile copiilor la protecția și îngrijirea necesare pentru bunăstarea lor, astfel cum se stipulează în Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1989 cu privire la drepturile copilului și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

DIRECTIVA 2011/92/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile

Astfel de manifestări afectează în mod semnificativ și definitiv dezvoltarea minorului, cauzându-i traume fizice și psihice care îi pot denatura perspectiva asupra oamenilor.

Pe lângă violența fizică pe care o implică, faptele de acest tip i-ar putea forma minorului o neîncredere în sine și în cei din jur, nemaiputând să distingă interesele oamenilor ce-l înconjoară. Circumstanțele agravante atât de ordin etic, cât și juridic sunt reprezentate de faptul că cel care săvârșește abuzul are o anumită relație de autoritate cu minorul, iar acestuia din urmă i se anihilează încrederea pe care și-ar fi stabilit-o față de un adult chiar cu titlu de cadru didactic.

Stiați ca este infracțiune săvârșirea unui act sexual cu un minor?

Dacă fapta prevăzută în Codul penal, respectiv actul sexual cu un minor, este sancționată, în funcție de vârsta minorului, cu închisoare de la unu la cinci ani sau de la doi la șapte ani și interzicerea exercitării unor drepturi, pentru ipoteza în care agresorul are o anumită calitate se prevede o pedeapsă mai mare – închisoare de la trei la zece ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pentru tema analizată, agresorul se încadrează la art. 220, alineatul (4), litera b) din Codul penal: „minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului”.

Pentru minorul abuzat, un astfel de comportament, din partea unui adult care ar fi putut avea imaginea unui model de urmat, îi poate deforma sistemul de valori, reconsiderându-și propria personalitate.

Desigur că poate avea un impact major, iar pedepsirea agresorului să nu fie suficientă

Acest lucru este iminent, întrucât psihicul unui minor este destul de instabil, ceea ce îi va dăuna atât în viitorul apropiat, cât și pe termen lung. Soluția pentru astfel de situații se rezumă, pe lângă pedepsirea agresorului, la restabilirea echilibrului emoțional al copilului prin ședințe cu un specialist, un psiholog care să îi reclădească încrederea în sine, să îl ajute să distingă între intențiile pe care oamenii le-ar putea avea și comportamentul lor concret.

Despre leziunea minorului, o formă de abuz contractual

Abuzul asupra minorului îsi găsește reglementare și în domeniul dreptului civil, respectiv la art. 1221 din Codul civil, privitor la leziune. Primul alineat al acestui articol cuprinde condițiile de existență a leziunii:

Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.

art.1221, cod civil

Minorul se încadrează în ipoteza normei prin prisma lipsei de experiență, însă aprecierea disproporției dintre prestații se apreciază, la momentul încheierii contractului, prin raportare la starea patrimonială a minorului, pentru a se vedea cât de oneroasă este obligația asumată de cel ocrotit prin această prevedere.

Astfel, se poate sesiza un abuz contractual față de minor, cel ce îl lezează profitând de lipsa lui de cunoștințe și de experiență pentru a obține un avantaj patrimonial.

Cum sunt gestionate bunurile minorului?

Există o vastă reglementare în Codul civil cu privire la ocrotirea minorului prin intermediul părinților săi, în ceea ce privește gestionarea bunurilor sale, precum și prin intermediul instituției tutelei.

Minorul, fiind lipsit de capacitate de exercițiu sau având doar o formă restrânsă de capacitate, acesta nu poate aprecia într-un mod eficient cum să îsi gestioneze bunurile, de aceea s-a considerat că este nevoie de raționamentul unui adult pentru protecția patrimoniului minorului.

Abuzul prin prisma notelor. Meditații?

O formă distinctă a abuzului profesorilor față de elevi este determinarea acestora din urmă să le solicite cadrelor didactice pregătire suplimentară, iar acest lucru se concretizează în urma presiunii notelor nesatisfăcătoare.

Pentru multe familii, pregătirea suplimentară sau meditațiile reprezintă un cost mult prea mare, chiar dacă s-ar zice că educația nu costă niciodată prea mult, ei bine, în realitate, întreținerea unui copil într-un sistem de învățământ poate depăși uneori limitele financiare ale unor familii, ceea ce poate afecta emoțional minorul.

De asemenea, astfel de situații pot reprezenta surse de discriminare, atât în rândul colegilor, cât și în cazul profesorilor. Tensiunea emoțională trăită de victimele discriminării în școli poate fi un real abuz, fiind nesocotit principiul egalității, lărgind sfera de la egalitate în fața legii la egalitate în toate privințele-egalitatea tratamentului față de fiecare elev este esențială pentru a evita eventualele abuzuri discriminatorii.

Motivele pentru care copiii sunt judecați în sistemul de învățământ nu țin doar de capacitățile intelectuale ale elevilor și de munca depusă de aceștia în vederea pregătirii, ci de elemente sociale, financiare, religioase, rasiale sau de considerente strâns legate de persoana-victimă a discriminării, precum aspectul său fizic, un subiect ce prezintă suficientă importanță la vârstele fragede încât să genereze comportamente discriminatorii.

La conclusion

Abuzul față de minor poate îmbrăca diverse forme, însă toate îi deformează acestuia sistemul de valori. Fie că apare în cadrul sistemului de învățământ sau în afara acestuia, abuzul afectează fără îndoială și aptitudinile intelectuale ale minorului, precum și interesul acestuia față de această latură a existenței.

Psihic sau fizic, abuzul periclitează dezvoltarea armonioasă, echilibrată a minorului, cauzându-i serioase deficiențe în conturarea unor perspective de viitor.

Pentru a avea o societate cu valori greu de clătinat, este esențială o educație sănătoasă încă din vremea copilăriei, pentru ca viitorii ei membri să o poată forma fără reminiscențele unui trecut dominat de abuz, neîncredere și teamă.


Ai gasit un subiect interesant pe care ti-ar placea sa il abordezi intr-un articol? Hai, pune-te pe scris si trimite-l la contact@avocatoo.ro :)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code