⬅ ÎNAPOI

Ce faci dacă un coleg te agresează la școală?

În liceu, aveam o profesoară care ne spunea uneori, oarecum amuzată, că viața e ca un lanț trofic. Întotdeauna cel mai puternic se află în vârf, pentru că are puterea (fie ea fizică, intelectuală, financiară) să îi „combată” pe ceilalți. Și țin minte că mă întrebam contrariată de ce e nevoie să ne combatem unii pe ceilalți, de ce nu putem pur și simplu să coexistăm.

Ironic, mi-am dat seama atunci că și în școală se aplică metafora lanțului trofic, probabil în virtutea ideii că „școala te pregătește pentru viață”. În afară de câteva certuri și glume proaste, care ar putea, totuși, să se încadreze în sfera agresiunii verbale, am avut, atât în generală, cât și în liceu, o clasă liniștită, fără înclinații violente. Mereu m-am întrebat dacă în afara școlii lucrurile stau diferit, dacă oamenii care, în cei patru pereți ai sălii de curs se limitează la a-și răspunde flegmatic sau se ignoră reciproc, refuză să se mai abțină atunci când termină orele.

Am auzit de bătăi la alte clase sau în alte școli, de elevi terorizați de colegi care făceau mișto de ei. Problema principală aici e stigma. Elevii care se confruntă cu agresiuni din partea colegilor nu vor să ceară ajutor din teama că vor părea slabi, vulnerabili. În unele cazuri, apare și frica de a nu agrava situația, în cazul în care sancțiunile aplicate agresorilor nu vin la pachet cu măsuri de protecție a celor agresați. În general, termenul folosit pentru fenomenul despre care vorbim e bullying. Hai să vedem și la ce se referă în mod concret.

Ce înseamnă bullyingul?

Potrivit legii, bullyingul este definit ca fiind acea acțiune sau serie de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, menite să provoace disconfort fizic și/sau suferință emoțională, care implică un dezechilibru de putere între agresor și victimă, care se manifestă în mod repetat și care are ca finalitate crearea unei atmosfere ostile, umilitoare, discriminatorii sau ofensatoare la adresa victimei.

În general, se consideră că bullyingul poate fi de 3 feluri:

  • verbal, iar aici putem da ca exemplu aparentele „tachinări” din școală, înjurături, jigniri, amenințări, comentarii cu tentă sexuală;
  • social, de pildă încercările de marginalizare a unui elev, de excludere a lui din colectivul clasei, inclusiv prin răspândirea de zvonuri cu scopul de a-l denigra;
  • fizic, în cazul în care amenințările de genul „te bat de-ți sună apa în cap” se materializează. E important, totuși, de reținut că nu doar lovirea e o formă de bullying fizic, poate fi vorba doar de îmbrânciri, ciupiri etc.

Efectele sunt dezastruoase atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic. Cunosc elevi care au fost nevoiți să își schimbe școala fiindcă nu mai suportau agresiunile din partea colegilor. Și, chiar și după ce au făcut-o, aveau o stimă de sine scăzută, se închideau în ei înșiși, nu se simțeau confortabil să relaționeze cu persoane noi și trăiau cu impresia că, indiferent de ce vor face, vor suferi întotdeauna critici din partea celorlalți. Pentru ei, batjocura colegilor devenise o normalitate și le-a fost greu să își revină, să se pună pe picioare. Există, pe de altă parte, și elevi care, din cauza agresiunilor repetate la care au fost supuși s-au transformat, la rândul lor, în agresori, încercând să îi intimideze pe ceilalți pentru a se impune, pentru a ajunge ei în vârful „lanțului trofic”.

Cum îl recunoști?

Simplu. „Caterinca” nu mai e amuzantă. Nu că ar fi fost vreodată, în primul rând. Micile „scăpări” ale colegilor continuă să se producă, iar tu ești afectat în mod direct de ele. Nu mai e cazul de o simplă glumă sau de o greșeală conștientizată și urmată de scuze. Observi un comportament toxic care te prejudiciază – ești umilit, îți sunt distruse lucrurile, îți e afectată integritatea fizică. Toate aceste lucruri nu sunt inofensive și nu trebuie să minimizezi impactul lor doar pentru că nu vrei să pară că te victimizezi.

Când e cazul să iei măsuri?

În secunda în care ai conștientizat că ești victima bullyingului. Firește, nu întotdeauna e vorba despre agresiuni repetate din partea colegilor, e suficientă și o singură agresiune (dacă ai fost bătut de un coleg, nu trebuie să aștepți ca acțiunea lui să se repete, ci trebuie să folosești toate pârghiile legale de care dispui ca să te aperi). Cu cât aștepți mai mult, cu atât devii mai vulnerabil, iar posibilitatea ca agresorul tău să se orienteze și spre alți colegi ai tăi e una mare.

Ce poți face pentru a-l opri?

Al doilea pas după ce ai înțeles că ești bullied e să îți faci curaj să reacționezi. Iar când spun „să reacționezi”, nu mă refer la a-ți aduna forțele și a lovi înapoi, ci la a cere ajutor cuiva care să te sprijine în soluționarea problemei.

Cine îți poate veni în ajutor?

Clasicul răspuns face trimitere la părinți. Oricât de nașpa ar fi relația dintre voi și oricâtă distanță ai simți că vă separă, niciun părinte nu vrea să își vadă copilul suferind, venind acasă traumatizat din cauza cuvintelor sau a acțiunilor colegilor de clasă sau de școală. Nu e nevoie să fiți nedezlipiți, să le povestești fiecare aspect al vieții tale; e firesc ca în perioada adolescenței să te îndepărtezi de ei și să simți nevoia de independență și libertate, dar nu te gândi că, dacă v-ați răcit, nu îi interesează de tine la fel ca înainte.

Dacă, dimpotrivă, ți se pare că sunt exagerat de protectivi și nu vrei să îi îngrijorezi, trebuie să iei în calcul că situația e, totuși, una gravă și au motive de îngrijorare. Vorbește deschis cu ei și spune-le că nu vrei să vină la școală și să „facă scandal”, dar că ai nevoie de sprijinul lor pentru că nu mai ai lucrurile sub control.

Poți apela, de asemenea, la profesorul diriginte și, mai departe, la directorul unității de învățământ. La nivelul fiecărei școli ar trebui să existe, potrivit legii, un grup de acțiune antibullying, din care fac parte directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale.

În cazul în care tendința generală e una de mușamalizare, nivelul următor e Inspectoratul Școlar Județean. Dacă agresiunea la care ai fost supus ți-a cauzat mari prejudicii, fă plângere la poliție.

În schimb, ce nu e recomandat să faci este să te duci peste cealaltă persoană sau părinții tăi „să rezolve” problema. Am văzut cazuri recente în presă când un părinte a decis să-și „apere” copilul și a apelat la violența fizică față de celălalt copil. Ceea ce nu este în regulă.

Cum poți folosi legea în favoarea ta?

Întâi, hai să vorbim despre ce legi sau articole din legi ai la îndemână.

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

În unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violența psihologică – bullying.

Ordinul de ministru cuprinde indicații privind pașii de urmat în identificarea și combaterea fenomenului de bullying.

  • Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al școlii:

Potrivit art. 2 alin. (1) din Anexa 1 la normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 și ale pct. 6^1 din anexa la Legea educației naționale nr. 1/2011 privind violența psihologică, fiecare unitate de învăţământ prevede în regulamentul de ordine interioară obiectivul „şcoală cu toleranţă zero la violenţă”, ce va fi adus la cunoştinţa personalului didactic/didactic auxiliar/nedidactic/elevilor/părinţilor.

Art. 193

(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 206

(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 219 alin. (1)

Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 253 alin. (1)

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În funcție de natura agresiunii la care ai fost supus, dacă la nivelul școlii nu s-au luat măsurile necesare sau școala nu e competentă să le ia, poliția poate acționa în baza unei plângeri prealabile, adresată organului de cercetare penală sau procurorului. Ea trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care ai aflat despre săvârșirea faptei în urma căreia ai fost vătămat. Dacă ești minor, termenul de 3 luni curge de la data la care părintele sau reprezentantul tău legal a aflat.

Plângerea poate fi depusă personal sau printr-un mandatar cu procură specială în acest sens. După aceea, primești un număr de înregistrare de la poliție sau de la Parchet și poți solicita informații în scris ulterior în baza acestui număr de înregistrare, pentru a afla evoluția cazului.

De ce „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” nu e o alegere bună?

Fiindcă violența nu se poate combate cu violență. Fiindcă a răspunde la agresiune cu aceeași monedă te face să devii și tu un agresor. Și fiindcă, dacă stopezi agresiunea folosind mijloace legale, nu îți faci un serviciu doar ție, ci și celorlalți. Oferi o mână de ajutor colegilor care s-ar putea afla în aceeași situație și, pe termen lung, chiar agresorului tău, care are mai multe șanse să înțeleagă gravitatea acțiunilor sale și să își schimbe comportamentul pe viitor.

Pe scurt, ce trebuie să reții (și să aplici) din cele de mai sus:

  1. Dacă ești victima agresiunilor din partea unui coleg, nu te lăsa intimidat. Ia atitudine și inițiază un dialog în care îi explici că acțiunile lui te afectează în mod negativ.
  2. Dacă dialogul eșuează, cere ajutor. Vorbește cu părinții și cu dirigintele tău și prezintă-le situația cât mai sincer.
  3. În cazul în care situația persistă după intervenția acestora, sesizează directorul școlii. El trebuie să identifice soluții și să îți ofere ajutor, prin intermediul grupului de acțiune antibullying constituit la nivelul școlii.
  4. Nu te da bătut dacă personalul didactic tratează cu indiferență problema ta. Fă o sesizare în atenția Inspectoratului Școlar Județean.
  5. În funcție de gravitatea agresiunii, fă plângere la poliție dacă simți că măsura e necesară.
  6. Ca o notă de final, ține minte că nu e în regulă să îi răspunzi colegului agresor cu aceeași monedă și că scandalul nu poate să aducă niciunuia dintre voi vreun beneficiu.

Fotografie de Keira Burton, de pe Pexels

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.