⬅ ÎNAPOI

City Insurance a intrat în insolvență. Cei cu polițe RCA pot dormi liniștiți?

City Insurance RCA

City Insurance, lider pe piața asigurărilor de tip RCA din România a intrat în insolvență, conform unui comunicat de presă al ASF. Ce înseamnă acest lucru și ce impact are asupra persoanelor care dețin o poliță RCA la City Insurance? Care sunt riscurile pe care le ai dacă te lovește sau dacă lovești pe cineva cu o poliță RCA la City Insurance în momentul de față?

Despre toate astea și nu numai am vorbit cu Alex Grecu, consultant în asigurări la AsigWelt.

Episodul din podcast îl găsești mai jos, iar transcriptul este la final.

Academie pe Legale Avocatoo

Pe Alex Grecu îl găsești pe LinkedIn și pe Instagram.

Pe Alex Grecu, dar de data asta de la AsigWelt, îl găsești aici pe site, dar și pe Instagram.

Dacă ai nevoie de consultanță pe zona de asigurări și leasing, știi unde să te duci.

Transcript

:) Transcriptul a fost verificat, dar mai pot exista erori.

00:00:03
Ana-Maria Udriște: Salutare salutare tuturor și bine v-am regăsit la un nou episod din Podcast pe Legale. De data aceasta alături de noi îl avem pe Alex Grecu care este consultant la AsigWelt și se ocupă cu asigurările pe românește ca să înțelegem și noi cu toții. De ce am ales să facem acest episod? Simplu: pentru că avem bineînteles frenezia momentului, respectiv faptul că City Insurance a intrat în insolventa. Probabil că nu este pentru prima oară când auzim că un asigurător a intrat în insolvență atât pentru polițe de RCA, cât și pentru polițe de CASCO bineînțeles și pentru celelalte tipuri de poliție, însă bineînțeles discuția se poartă pe faptul că City Insurance este lider de piață în România în ceea ce privește polițele de asigurare RCA cu peste trei milioane de asigurați. Asigurati în sensul de mașini asigurate. Acum, întrebările care stau pe buzele tuturor este ce ne facem cu polița de asigurare, ce facem mai departe, ce înseamnă că un asigurător intră în insolvență și care ne sunt nouă riscurile? Acum pentru că noi la Avocatoo ne pricepem la foarte multe chestii însă nu avea absolut niciun rost să stăm să luăm noi legea la puricat, l-am invitat alături de noi pe lume pe Alex Grecu care să ne povestească un pic despre ce înseamnă asigurările, ce înseamnă polițe de RCA și cum ne împachetează toată nebunia asta cu intrarea în insolvență a City Insurance. Alex, până să intrăm noi în pâine ca să luăm toate întrebările, zi-le și ascultătorilor noștri două trei cuvinte despre tine.

00:01:56
Alex Grecu, AsigWelt: În primul rând, Ana îți mulțumesc mult de tot pentru invitație. este o plăcere și o onoare pentru mine în sfârșit să ajung și eu în unul dintre materialele pe care tu le faci și știi foarte bine că te urmăresc și te admir cu mare mare drag. Despre mine sunt 12 ani dacă nu mă înșel de când am început cu prima mea societate de brokeraj în asigurări, între timp numele societății este AsigWelt, practic lumea asigurărilor am încercat noi să introducem acolo puțină germană știi cum e. Nemtii aduc încredere și asa mai departe. Are legătură cu faptul că am studiat limba germană nu doar nu doar un instrument de marketing și pe lângă asta pentru cei care mă cunosc un prezentator sunt voice over, sunt radio host la Europa FM, dar și antreprenor de aici și AsigWelt.

00:02:47
Ana-Maria Udriște: Buna, asta da, dacă cumva aveam la un moment nevoie să știm câte lucruri poată să facă un om, am aflat acuma. Alex, pe românește, ce înseamnă până la urmă o poliță RCA?

00:03:01
Alex Grecu, AsigWelt: Polița RCA este acea asigurare față de terți pe care noi o încheiem în momentul în care mergem cu o mașină trebuie încheiată de fiecare dată în conformitate cu proprietarul din actele mașinii din talon, respectiv carte și este asigurarea care ne protejează pe noi în cazurile în care provocăm un accident fără voia noastră. desigur. În principiu fără voia noastră mai gândesc că nimeni nu face intenționat și și astfel suntem suntem absolviți de plata unor facturi pentru daunele pe care le am provoca fie că vorbim de daune materiale, fie că vorbim despre despăgubiri care țin de zona de vătămări corporale sau deces.

00:03:42
Ana-Maria Udriște: Bun, deci am înțeles exact cum mă gândeam eu. respectiv atunci când vreau să merg cu mașina pe drumurile publice indiferent că sunt firmă sau persoană fizică sau orice altceva am nevoie de o poliță de răspundere civilă auto care e obligatorie ca să pot să ies cu mașina pe strada. Acuma eu uite recunosc și nu știu când a trebuit să îmi fac eu întotdeauna polițele de RCA pentru pentru mașină când îmi dă mie brokerul ofertele văd acolo o chestie care se numește cu decontare directă și fără decontare directă. Bineînțeles cu decontare directă este mai scumpă și decontare directă este mai ieftină. Ce înseamnă până la urmă cu decontare directă și fără decontare directă?

00:04:35
Alex Grecu, AsigWelt: Cel mai simplu aș formula decontarea directă ca fiind un un confort suplimentar. Hai să dezvoltăm întocmai ce reprezintă această clauză suplimentară. Practic în cazul în care eu te lovesc pe tine, Ana, ți-aș da RCA-ul meu, iar în speța hai să presupunem că aș avea RCA la City Insurance. Surpriză, nu cred că ai fi foarte entuziasmată în acest moment de această poveste, dar dacă tu ai avea clauza de decontare directă aceasta îți va permite să repari mașina folosind propriul tău RCA, practic serviciile asiguratorului pe care tu l-ai ales, iar asiguratorul tău se va îndrepta cu regret către City Insurance, respectiv către asiguratorul meu. Astfel tu vei fi protejat. Acum dacă ai avea poliță tot la City Insurance și ai avea și decontare directă ar fi o situație aparte, dar poți alege de aceea de fiecare dată eu le recomand clienților AsigWelt să încerce să aleagă un asigurator care știm că are o situație stabilă ,care știm că are și un renume în piață astfel încât să poată beneficia de cele mai bune servicii.

00:05:44
Ana-Maria Udriște: Am înțeles, deci teoretic eu ar trebui să fac spre exemplu o poliță de asigurare la Allianz în care am mare încredere și atunci la un moment dat dacă cumva am o problemă eu să pot să mă îndrept direct împotriva lui Allianz care să mă despăgubească și după aia el să se ducă la City Insurance ca să semneze cu ei.

00:06:02
Alex Grecu, AsigWelt: Exact, te adresezi asiguratorului tău cum ai zis Allianz Groupama Generali Asirom Omniasig și așa mai departe și tu practic vei beneficia de serviciile asiguratorului tău iar apoi ei se înțeleg între ei. Asta e partea bună. Numai stai tu să pierzi timpul stai că primesc accept de plată nu primesc, colaborează cu reprezentanța nu colaborează pur și simplu pe tine nu te mai interesează aceste aspecte. Aș vrea totuși să menționez încă ceva, un aspect important: în cazul în care ai o poliță de asigurare facultativă Casco atunci decontarea directă nu mai este pentru tine pentru că

00:06:43
Alex Grecu, AsigWelt: fix același mecanism „daună cu regres”, așa se numește în polita Casco, de care cu siguranță toți posesorii unei astfel de asigurări facultative beneficiază și atunci nu mai ai nevoie și de clauza suplimentară de decontare directă pe polița RCA. Și atunci de fiecare dată le recomand clienților noștri dacă au o poliță Casco să meargă pe RCA-ul simplu cum a fost și până acum, în caz contrar să aleagă și decontarea directă.

00:07:11
Ana-Maria Udriște: Am înțeles. Deci practic am putea spune că polița cu decontare directă este un fel de CASCO mai facil pentru toată lumea. Ca să nu îți faci practic un CASCO separat.

00:07:24
Alex Grecu, AsigWelt: CASCO doar în cazurile în care ești lovit de o altă persoană.

00:07:29
Ana-Maria Udriște: Da da. Interesant. îți mulțumesc frumos că măcar acuma m-am lămurit și eu care diferența între una și alta.

00:07:37
Alex Grecu, AsigWelt: Acum cu spirit de glumă vezi dacă că n-am fost eu brokerul pe care l-ai sunat când ai încheiat polița RCA.

00:07:44
Ana-Maria Udriște: Sunt complet de acord cu tine, din păcate mașinile mele sunt în leasing și sunt obligată să iau de la. Brokerul meu de asigurări și că vreau și că nu vreau. Nu am de ales timp de cinci ani de zile. Dar apropo acuma de polițele RCA am văzut că sunt unele mai scumpe unele mai ieftine: ele diferă la un moment dat în funcție de nu știu dacă luăm mașina pe firmă, dacă o avem de persoană fizică, dacă avem o anumită vârstă., accidente și așa mai departe? Stiu că acum câțiva ani de zile era discuția aceea cu bonus malus în funcție de numărul de accidente, reparații și așa mai departe.

00:08:23
Alex Grecu, AsigWelt: Întocmai și în continuare bonus malus, sistemul bonus malus există și în funcție, în baza lui de fapt fie primim o reducere, fie o majorare de preț indiferent dacă proprietarul este persoană fizică sau juridică. Practic se interoghează CNP-ul respectiv CUI-ul societății împreună cu seria de șasiu a autoturismului tău și astfel în funcție de istoric se va stabili care este clasa. Avem opt clase de bonus, de fapt de la B0 pornim, care este prețul standard al asiguratorului până la bonus 8 clasa maximă se traduce printr o reducere de 50% față de prețul standard și avem și 8 clase în jos malus, dar în jos e un pic mai usturător pentru că malus 8 înseamnă o majorare de preț cu 80%. Astfel, istoricul este foarte important și ar fi bine să încercăm să conducem de fiecare dată cu o doză de precauție astfel încât să nu ne trezim că intrăm în zona aia de malus pe care clar nu ne-o dorim.

00:09:28
Ana-Maria Udriște: Am înțeles acum. Da, foarte foarte interesant și bănuiesc că mai diferă prețul RCA-ului în funcție dacă avem mașina pe persoană fizică sau pe persoană juridică?

00:09:42
Alex Grecu, AsigWelt: Desigur. Cotele de primă care stabilesc prețul sunt multiple, țin de tipul proprietarului că vorbim de persoană fizică, că vorbim de persoană juridică apoi la persoanele fizice contează vârsta, contează experiența, contează județul în care ne aflăm. Apropo județele să știți ca au o încadrare diferită din țară în funcție de istoricul daunelor înregistrate acolo te poți trezi că aceeași mașină aceleași a asigurat aceeași experiență și vârstă are un preț mai mare să zicem în județul Iași decât în județul decât în județul Sibiu și sunt mai multe elemente inclusiv desigur la mașină contează capacitatea contează puterea contează anul de construcție al mașinii sunt mai multe elemente în funcție de fiecare asigurator. Există o oarecare libertate nu este în totalitate. Autoritatea de Supraveghere Financiară cumva a intrat a intrat aici și deține controlul, dar asigurătorii au câteva pârghii pe care le pot folosi astfel încât să își aleagă parcul auto pe care îl asigură desigur asta însemnând prețul final care poate fi atractiv ori ba.

00:10:54
Ana-Maria Udriște: Foarte interesant. Bun, deci m-am lămurit că polița poate să difere ca preț în funcție de atât de mulți factori încât deja sunt combinări, permutări și aranjamente. Și atunci că uite mă uitam la un moment dat pe social media unde au apărut discuțiile că dom’le românii sunt de vină că au ales City Insurance în loc să aleagă un alt asigurător mai nu știu mai bine văzut în piață ca să spun așa cum ziceam City Insurance este, sau mă rog a fost, lider de piață în zona RCA-urilor și să nu ne ascundem după deget avea într-adevăr cele mai mici prețuri la RCA. Și acum se naște veșnica întrebare cum a fost și la Euroins și la Carpatica Asigurări și așa mai departe: ar trebui ca șoferii să aleagă un RCA mai scump sau altfel spus este greșit dacă eu ca șofer aleg cea mai ieftină RCA pentru că na, știm cum e ideea, dom’le atat cât nu mai împachetează pe mine îl aleg pe cel mai ieftin că oricum e RCA, nu e CASCO

00:12:10
Alex Grecu, AsigWelt: Aceasta este cea mai întâlnită afirmație pe care o aud de la de la clienții de la clienții noștri. Nu este pentru mine ce mă interesează? Acum, dacă ar fi să ne gândim strict la nivel legal fiecare asigurat indiferent de asiguratorul pe care l-a ales și-a îndeplinit obligativitatea. Legea zice foarte clar: trebuie să ai poliță RCA. Mai departe, în mod normal piața este reglementată, este controlată și totodată supravegheată de către ASF. Drept urmare, nu ar trebui să existe cazuri în care să nu-ți primești banii sau în care polița ta să nu acopere daunele pe care tu le-ai produs. Acum, putem să ne raportăm la exemplul pe care îl avem în prezent și anume cazul City Insurance OK, am ales de ce să nu alegem hai să spunem așa de ce nu ar fi neapărat indicat de fiecare dată să alegem cea mai ieftină poliță pentru că uite avem cazul de față. În acest moment atât pentru asigurații City Insurance, cât și pentru păgubiții care vor trece prin experiența de a-și primi banii in urma unei daune pe care nu au provocat-o, vor avea parte de o provocare și asta cu siguranță nu o să fie confortabil pentru niciuna dintre părți și cumva cred că de acum înainte de fiecare dată când mă va întreba un client ”pot să aleg cea mai ieftină poliță” cumva o să dau acest exemplu uite ce s-a întâmplat cu City și uite cum s-au complicat lucrurile. Așa că în speranța că n-ar fi un efort financiar atât de mare hai să încercăm să ne îndreptăm către un asigurator care știm cumva că stă mai bine și care cumva nici nu ne indică vreo problemă financiară. La City nu erau probleme financiare; City la nivel de mecanism la nivel de la nivel de echipă la nivel de produse să știți că erau super competitivi și aveam tot respectul pentru ei erau bine orientați către vânzare, dar într-adevăr de multe ori te întrebi cumva sau poate ridica anumite semne de întrebare faptul că au acoperit așa un procent mare din polițele RCA din piață având în vedere că acest segment de piață, acest produs să știți că nu este un produs profitabil. În general asiguratorii fug de polițe RCA pentru că poate genera pagube foarte mari cum am spus și mai devreme. Pagubele materiale se ridică la un milion de euro la nivel de acoperiri. iar cererile pentru vătămări corporale respectiv deces pot ajunge la 6 milioane așa că tu care plătești 50 de lei pe o poliță pe o lună pentru că poți să faci o poliță pe lună care costă 50 de lei să știi că vei beneficia de suma respectivă integrală. Profitabilitatea poliței a zonei aceasta nu e neapărat una foarte mare. Ele vin la pachet cu celelalte produse pe care fiecare asigurator le are în portofoliu și atunci și nu pot să zic că sfătuiesc vreodată și nici nu aș sfătui clienții mei să aleagă cea mai ieftină poliță, având în vedere și și situația prezentă. Acum, de menționat – cum spuneam toate cotele de primă și așa mai departe te poți trezi că cea mai ieftină poliță este la Generali, Groupama, Allianz și atunci evident că vei alege, dar vorbind de asiguratorii care hai să zicem știm că pot avea anumite provocări care nu sunt susținuți de către un trust decât de către hai să spunem o linie de business la nivel european sau mondial și atunci într-adevăr pot apărea astfel de probleme cum au apărut și în cazul City Insurance.

00:15:41
Ana-Maria Udriște: Bun. Și acuma se pune a doua întrebare iarăși de pe buzele tuturor: dacă eu mâine lovesc pe cineva că lovesc cu o mașină, Doamne sper să nu fie o persoană, și am asigurare la City Insurance pot să fiu dat în judecată și sî plătesc din banii mei? Că până la urmă lumea a asociat imediat insolvența pe care o are City Insurance exact cu chestia asta: având în vedere că City Insurance a intrat în insolvență, de mâine dacă eu lovesc pe cineva trebuie să plătesc din banii mei.

00:16:18
Alex Grecu, AsigWelt: În niciun caz. Nu vei fi nevoită să accesezi finanțele proprii pentru acoperirea unei daune, deci din acest punct de vedere putem să stăm liniștiți. Toate polițele emise și valabile la societatea City Insurance sunt în continuare valabile. Veii beneficia în continuare de acoperirile legale. Diferența în schimb vine la nivel de limită. Mâine avem la City sau suntem loviți de o persoană care are RCA la City Insurance. Noi ne vom îndrepta în acest moment către Fondul de Garantare a Asiguraților. Este denumit și prescurtat FGA. La ora actuală au și calitatea de administrator temporar al City Insurance și practic Fondul va despăgubi daunele deci practic toată lumea va primi bani. Asta e partea bună. Partea ușor ușor gri în această poveste și unde ar putea apărea riscul de a fi dat în judecată ar fi la nivel de valoare despăgubită. Fondul acoperă o limită maximă de 450.000 de lei. Atenție! Aceasta este suma maximă pe care Fondul de Garantare a Asiguraților o poate acorda într-un caz de daună. Dacă noi vorbim de un incident care este complicat, de un incident în care avem daune materiale, vătămări corporale, respectiv deces, atunci cu siguranță această sumă de 450.000 de lei ar putea să fie depășită, iar în cazul acesta, da, cred că riscăm să fim și să ne fie și nouă atrasă răspunderea.

00:17:59
Ana-Maria Udriște: Bun, am înțeles. Mi-a atras atenția o chestie pe care ai spus-o tu pe parcursul acestui răspuns respectiv că din Fondul de Garantare, din FGA, toată lumea va fi plătită. Ok, dar în cât timp? Pentru că știu că și aici este o discuție nu înseamnă că va fi cineva plătit de mâine.

00:18:22
Alex Grecu, AsigWelt: Corect. Nu, probabil că perioada pe care trebuie să o acordăm la nivel de răbdare va fi una mai mare cu toate că în mod normal tot vom intra sub incidența legală către regulile Autorității de Supraveghere Financiară și anume timpul de 30 de zile. Nu mă aștept să se transforme în luni de zile această așteptare. În mod normal interesul lor este să lichideze cât mai rapid acest dosar această speță și astfel cred că lucurile totuși se vor mișca. Ok, că nu se vor mișca la fel de repede ca înainte, cel mai probabil, da. Dar lumea o să-și recupereze banii.

00:19:05
Ana-Maria Udriște: Bun și acum, dacă eu am acum încă 11 luni să spunem polițe la City, cum este cazul meu că eu ar trebui să îmi reînnoiesc polițele RCA fix acum trei zile. Deci practic îți poți imagina că eu practic mai am încă un an de zile de RCA. Eu sunt acum obligată să îmi fac o altă poliță de RCA în altă parte măcar doar așa just in case sau pot să merg cu polița asta până când expiră?

00:19:31
Alex Grecu, AsigWelt: Polița ta va fi și este de fapt valabilă până la data scadentei. Nu ai niciun motiv să te alarmezi sau să te simți nevoită să închei încă o poliță mai ales că în eventualitatea în care tu vei încheia încă o poliță să știi că vei apărea în CEDAM, în istoric cu două polițe. Astfel încât dacă tu vei genera un accident, dacă vei cauza un accident să știi că va fi despăgubire procentuală. Cei doi asiguratori pardon vor face front comun și vor despăgubi respectiv societatea de asigurări X unde a încheiat acum și City Insurance prin Fondul de Garantare. Și atunci nu ai rezolvat problema în totalitate. O altă întrebare pe care am tot auzit-o din partea din partea clienților AsigWelt ar fi dacă ar fi bine să denunțe polița? În cazul de față având în vedere că societatea e intrată în faliment, în conformitate cu condițiile de asigurare poți apela la această clauză de denunțare a poliței. Practic orice fel de anulare a unei polițe de asigurare trebuie făcută cu un motiv întemeiat fie înstrăinarea bunului fie decesul asiguratului. Avem anumite motive clare nu efectiv că-ți dorești tu să anulezi această poliță. În momentul în care a incheiat-o practic ți-ai dat acordul și ți-ai și asumat condițiile și perioada contractuală. Dar denunțarea poliței repet este de fapt în conformitate cu legea denunțarea poliței te va ajuta să recuperezi banii să-ți recuperezi cele 11 luni rămase din asigurare pe care tu le-ai menționat. Întrebarea este: când? Aici sincer nu pot da un răspuns. N-am nici cea mai vagă idee în niciun caz nu se va pune problema ca în șapte zile să primesc banii înapoi. Pentru că asiguratorul în acest moment nu mai are cash flow. Nu mai are de unde să dea deci tot fondul de garantare va intra și în cazurile acestea nu sunt sigur dacă va fi cazul sau nu să intri pe masa credală pentru că în procesul de faliment o să vadă exact câți bani mai au acolo, câți bani mai are asiguratorul, care sunt cheltuielile pe care trebuie să le acopere către terți către colaboratori și așa mai departe și o să înceapă să împartă și s-ar putea să te trezești și tu pe masa credală cu cererea ta de denuntarea politei și atunci poți demara acest proces că nu este niciun fel de problemă; eu nu vreau să descurajez decontarea poliței, ci doar să te înarmezi cu răbdare și totodată nici nu îți pot spune care va fi timpul de așteptare. Dacă ai noroc poate îți poți recupera banii repede, foarte greu ori poate niciodată sau poate doar un anumit procent intrând pe masa credală, domne tu mai poți să-ți recuperezi doar 10% adică 10 lei și asta a fost și sunt acoperiți legal și ei că nu mai au de unde adică asta înseamnă falimentul final.

00:22:20
Ana-Maria Udriște: Am început până și eu să râd că între noi fie vorba să te duci la masa credală pentru o poliță care a costat între noi fie vorba un cartuș de țigări pe an, înțeleg ideea de denunțare de poliță. Nu știam asta cu procentual dacă cumva îmi fac o nouă poliță deci practic rezolv și nu prea rezolv problema asta. Dar aș putea doar să denunț poliță fără să îmi plătesc neapărat banii adică să primesc banii înapoi și după aia să îmi fac o nouă poliță de asigurare la altcineva dacă chiar vreau neapărat.

00:23:00
Alex Grecu, AsigWelt: Ai subliniat perfect. Cred că asta ar fi cea mai sigură variantă: să faci denunțarea poliței în acest fel practic tu ai anulat-o, vei avea tot dreptul să încheii o nouă poliță de asigurare, iar în cazul unei daune noul tău asigurator va acoperi în integralitate costul daunelor, indiferent de ce natură sunt ele.

00:23:21
Ana-Maria Udriște: Dar acum dacă practic mă lovesc de cineva cu o poliță la City eu pot să mă duc să îmi duc mașina în reparații sau să fac în continuare amiabilă că este aceeași chestie, mă duc după aia cu mașina în service, iar service-ul se va îndrepta acuma împotriva FGA-ului, nu?, ca să și recupereze banii pentru reparații din ce înțeleg de la tine.

00:23:44
Alex Grecu, AsigWelt: Mecanismul acesta este. Sincer nu știu 100% dacă service-ul ori tu în calitate de asigurat trebuie să faci cererea către Fondul de Garantare. Oricum una din două practic e același lucru și fondul de garantare va despăgubi. Cred că o să avem o mică problemă în schimb cu service-urile pentru că avem anumite prețuri în piață mulți dintre ei au volum mare acolo exact și au nevoie și de cash flow și așa mai departe. Și atunci există posibilitatea să te trezești în anumite spețe în care service-ul să-ți spună Ok preluăm aceasta daună, o reparăm dar ne plătești și tu îți vei recupera banii ceea ce într-adevăr așa se va întâmpla: îți vei recupera banii, dar există această hai să zicem provocare pe care o vei întâlni – să te trezești că va trebui să scoți niște bani din buzunar. Nu este obligatoriu ceea ce spun, nu trebuie să ne alarmăm. Sunt convins că vor exista service-uri care nu vor proceda în acest fel, la fel cum sunt convins că vor exista service-uri care vor face întocmai cum vă spuneam.

00:24:48
Ana-Maria Udriște: Te-am întrebat și foarte bine punctat asta cu service-ul pentru că dacă te uiți în în mass media și în online și așa mai departe. Mie mereu îmi place să îmi iau informațiile din online. Toată lumea a spus ”Gata de mâine rămân mașini blocate în service și nu ne vom mai putea repara mașinile”. Acum îmi dau seama ce spui tu. Pe de altă parte eu știu și scandalul cu Euroins. Dacă intri pe portal.just.ro unde avem dosare de judecată Euroins are cel mai mare în sediu în Ilfov unde cred că are mii de dosare pe rolul Tribunalului, Judecătoriei Buftea și Ilfov exact pe ideea asta că Euroins nu a vrut să plătească reparația către service pentru că facturile de decont erau mult prea mari și practic se îndreaptă împotriva asiguraților ca după aia să ducă mai departe, service-urile mă refer, adică la modul ăsta și sunt curioasă bănuiesc dacă mă întrebi pe mine ca experiență același lucru se va întâmpla și cu și cu City Practic eu voi plăti ca asigurat la City după care mă voi duce și mă voi judeca mai departe cu asigurătorul și cu FGA-ul ca să-mi recuperez banii.

00:26:10
Alex Grecu, AsigWelt: Vor fi situații dificile: în mod normal nu ar fi corect din punctul meu de vedere și nici etic profesional ca un service să-ți limiteze calitatea reparațiilor și reparația mașinii din această cauză. Este o situație neprevăzută, este o situație pe care nu ne am dorit-o, dar în momentul în care ai acceptat preluarea mașinii cumva mi se pare normal să ne asumăm. Noi fugim foarte ușor de responsabilitate în general fie că vorbim de zona personală și mai ales zona profesională ceea ce nu mi se pare nu mi se pare normal și atunci consider că ar fi indicat și aceasta ar fi și o sugestie pe care o pot adresa tuturor, atât părților care sunt păgubite, asiguraților păgubiți cât și service-urilor: încercați să lucrați împreună. Nu puneți asiguratul într-o speță neplăcută să-i spuneți mie dai banii tu îi recuperez. Nu mi se pare ok. Nici asiguratul nu mi se pare normal să zică auzi șii ceva te descurci că ești service pe mine nu mă interesează. Mi se pare normal să comunice, mi se pare normal să beneficieze de tot suportul service-ului pentru că totuși ei reprezintă o entitate juridică și profesională și cumva să îi ghideze în acest proces de despăgubire, în acest proces de recuperare a banilor mai ales că este în interesul ambelor tabere să își recupereze banii în cel mai scurt timp.

00:27:32
Ana-Maria Udriște: Deci pe scurt, că a fost o discuție extrem de productivă, să înțeleg că nu sunt probleme dacă am o poliță la City Insurance și că pot să dorm în continuare liniștită dacă aș avea o poliță la City. Dacă vreau pot să denunț polița la City și după aia să îmi fac eu o altă poliță dacă vreau să fiu complet liniștită când vreau să dorm noaptea, dar până la urmă trebuie să ne dăm seama că exact ca în cazul celorlalte companii de asigurări care au intrat în insolvență și apoi în faliment o să fie un proces destul de anevoios de recuperat banii în următoarea perioadă. Acum ca să facem o concluzie la toate astea, ok, e o situație neplăcută pentru toată lumea asigurători, asigurați și bineînțeles persoanele care se află la mijloc în toată chestia asta. Dar bineînțeles până la urmă nu ne oprim cu încheiatul polițelor RCA aici, ci vom încheia în continuare polițe RCA. Așa că Alex, clienților tăi de la AsigWelt ce le recomanzi momentul în care vor să aleagă o poliță RCA?

00:28:53
Alex Grecu, AsigWelt: În primul rând le-aș recomanda în acest moment să facă neapărat, să încheie o poliță cu decontare directă în cazul în care nu au CASCO precum am spus mai devreme pentru că îmi doresc foarte mult să fim să fim acoperiți să fim în siguranță și așa mai departe. As we speak și pe măsură ce vorbim prețurile au crescut. Asta nu ne place. Nu știu nimic. Aici am și eu o provocare nu știu ce să le sugerez clienților: încheiați acum pe un an de zile ca să nu ne trezim peste încă câteva luni cu majorări de preț ori peste șase luni ne putem ne putem trezi că a intrat cumva într-o zonă de reglementare Autoritatea de Supraveghere Financiară și atunci prețurile vor fi cumva scăzute sau plafonate. Nu îmi dau seama la nivel de perioadă care va fi trendul efectiv, dar la nivel de alegere a asiguratorului, desigur ține foarte mult și de puterea financiară a fiecăruia. În schimb, diferențele nu sunt atât de mari în general adică nu vorbim de o diferență de la de la 200 la 1200 de lei între locul 1 și 2 ok poate între primul și ultimul loc, da, dar nu între unu și doi.

00:30:00
Ana-Maria Udriște: Asta voiam să zic, că între City și primul era o diferență de un concediu.

00:30:12
Alex Grecu, AsigWelt: Da, exact pot fi. Depinde de situatie, dar cel mai bine ar fi să încercăm să ne alegem un asigurator care c are renume care știm că nu întâmpină niciun fel de dificultate la nivel financiar. În general este bine să alegem și asiguratorii care sunt prezenți și pe alte piețe, nu doar în România pentru că în acest fel cumva se pot susține unii pe alții în cazurile în care întâmpină dificultăți și desigur mai este și elementul de încredere al fiecăruia pentru că pentru o anumită persoană este altceva. Prima societate care ți-a venit în cap apropo de încredere a fost Allianz, mie prima societate care îmi vine în cap sunt mai mulți eu nu am cum să spun una singură dar poate fi Generali Groupama Omniasig Asirom și așa mai departe. Nu vreau să fac o diferențiere între asiguratori. În schimb sunt convins că fiecare deține ceva informații despre piața asigurărilor și poate desigur și poate cere și mai multe mai multe informații despre situația fiecărui asigurator pentru că de aceea există consultanți de asigurare precum suntem și noi la AsigWelt. Astfel încât să putem furniza cât mai multe informații și cel mai important să răspundem la întrebările clienților noștri, întrebări care au de fapt răspunsuri pe care nu le văd neaparat utilitatea de a le deține tu în calitate de avocat de exemplu că nu aduc niciun plus beneficiu de aceea suntem noi aici să stăm să stăm drepți, zicem prezent și raportăm cu toate informațiile.

00:31:47
Ana-Maria Udriște: Acuma că vorbeai de asta, mai am o ultimă întrebare și promit că termin seria de întrebări. Am o problemă dacă vreau să ies acuma cu mașina din țară având în vedere că am polițe de asigurare la City care intră în insolvență și apoi faliment?

00:32:04
Alex Grecu, AsigWelt: Niciun fel de problemă. Polițele sunt active din toate punctele de vedere nu cu limitări adică nu sunt valabile doar pe teritoriul României dar nu și în afară și așa mai departe. Nu avem nimic, tot la nivel de fond de garantare la FGA, tot acolo se vor îndrepta daunele. Dacă înregistrăm o daună în afara țării dar polita de asigurare obligatorie este valabilă atât în România cât și în afara țării în conformitate cu teritorialitatea pe care o ai completată pe cartea verde în speță partea superioară a poliței. Uite o informație pe care nu cred că suntem neapărat conștienți: noi de fiecare dată când cumpărăm un RCA de fapt primim două polițe: unul este contractul de asigurare pe care îl avem în partea inferioară a paginii, practic jumătatea de jos, acela este de fapt contractul de asigurare RCA – răspunderea civilă pe care o folosim în România, iar partea superioară jumătatea cealaltă, aceea este cartea verde pe care o folosim atunci când ieșim din țară.

00:33:06
Ana-Maria Udriște: Am înțeles. Da, perfect. Asta nu spun că nu știam. Știam.

00:33:10
Alex Grecu, AsigWelt: Am încercat să impresionez acum la final.

00:33:26
Alex Grecu, AsigWelt: Ultima informație dacă îmi permiți rapid. Vreau să o transmit celor care ne ascultă în acest moment: știm cu toții de reglementări totuși aș vrea să vă repet în acest moment avem posibilitatea legală de a prezenta polita de răspundere pe telefon în format digital telefon laptop tabletă și așa mai departe. Poliția nu are niciun drept să o refuze sau să ne amendeze deci putem merge digital nu este nici un fel de problemă iar în momentul în care ieșim din țară atunci într-adevăr avem nevoie de poliță de cartea verde să fie printată pe un format fizic în speță o coală de hârtie albă pur și simplu nu mai avem acele acele hârtii pe care le aveam înainte jumătate verzi jumătate albe care cumva evidenția ideea de carte verde. Acum pur și simplu o putem printa pe orice imprimantă orice hârtie albă și asta a fost. Deci practic asta ar fi singura idee dacă ieșiți cu mașina din tară printați polița și nu aveți niciun fel de problemă.

00:34:31
Ana-Maria Udriște: Da, asta nu știam. Alex, îți mulțumesc frumos. A fost o discuție extraordinar de educativă din care am aflat foarte multe chestii. Sunt mai mult decât convinsă că a fost o discuție productivă și pentru ascultătorii noștri. Apropo de voi ascultătorii noștri pe Alex și cu AsigWelt îi găsiți pe AsigWelt.ro. Dacă aveți nevoie de orice fel de consultantă și o vorbă bună despre asigurare polite si alte produse pe care ei le oferă o sa aveți link-ul și în descriere.

Poză de neil kelly pe Pexels

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.