CJUE. Contracte incheiate intre profesionisti si consumatori. Clauze abuzive.
8 minute • Ana-Maria Udriste • 27 ianuarie 2017
În cauza C‑421/14, Banco Primus SA împotriva Jesús Gutiérrez García, se pune vorba despre interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Tribunalul de Prima Instanta din Spania se intreaba urmatoarele:
1) A patra dispoziție tranzitorie din Legea 1/2013 trebuie să fie interpretată în sensul că nu poate constitui un obstacol în calea protecției consumatorului?
2) În conformitate cu Directiva 93/13 și în particular cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 7 alineatul (1) din aceasta, pentru a garanta protecția consumatorilor și a utilizatorilor conform principiilor echivalenței și efectivității, consumatorul are posibilitatea de a invoca existența unor clauze abuzive după expirarea termenului prevăzut de norma de drept național în acest sens, astfel încât instanța națională trebuie să analizeze aceste clauze?
3) În conformitate cu Directiva 93/13 și în particular cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 7 alineatul (1), pentru a garanta protecția consumatorilor și a utilizatorilor în conformitate cu principiile echivalenței și efectivității, instanța națională trebuie să examineze din oficiu existența unei clauze abuzive și să aplice consecințele corespunzătoare, inclusiv în cazul în care anterior s‑a pronunțat în sens contrar sau a respins prin hotărâre definitivă cererea prin care s‑a solicitat examinarea clauzei, în conformitate cu normele naționale de procedură?
4) Care sunt criteriile de determinare a influenței raportului calitate/preț în cadrul controlului caracterului abuziv al termenilor neesențiali din contract? Este relevant, la momentul efectuării controlului indirect al acestui tip de elemente, să se ia în considerare limitele legale de preț impuse în normele de drept național? Este posibil ca anumite clauze valide analizate în abstract să își piardă validitatea dacă se apreciază că prețul tranzacției este foarte mare în raport cu prețul obișnuit al pieței?
5) În sensul articolului 4 din Directiva 93/13, pot fi luate în considerare circumstanțele ulterioare încheierii contractului, dacă analiza normei de drept național conduce la aceasta?
6) Articolul 693 alineatul 2 [din LEC] trebuie interpretat în sensul că nu poate constitui un obstacol în calea protecției consumatorului?
7) În conformitate cu Directiva 93/13 și în particular cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 7 alineatul (1) din aceasta, pentru a garanta protecția consumatorilor și a utilizatorilor conform principiilor echivalenței și efectivității, o instanță națională, atunci când constată existența unei clauze abuzive privind exigibilitatea anticipată, trebuie să o considere ca nefiind inclusă în contract și să aplice consecințele corespunzătoare, inclusiv în cazul în care profesionistul a respectat perioada minimă prevăzută de norma de drept național?
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis sa raspunda la modul urmator:
1) Articolele 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții de drept național, precum a patra dispoziție tranzitorie din Ley 1/2013, de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de deuda y alquiler social (Legea 1/2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale) din 14 mai 2013, care supune exercitarea, de către consumatorii în privința cărora o procedură de executare ipotecară a fost inițiată, dar nu a fost finalizată înaintea datei de intrare în vigoare a acestei legi, a dreptului lor de a contesta această procedură invocând caracterul pretins abuziv al unor clauze contractuale unui termen de decădere de o lună, calculat din ziua următoare celei a publicării legii respective.
2) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei norme naționale, precum cea care rezultă din cuprinsul articolului 207 din Ley 1/2000, de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000, astfel cum a fost modificată prin Ley 1/2013, de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de deuda y alquiler social (Legea 1/2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale) din 14 mai 2013, apoi prin Real Decreto‑Ley 7/2013, de medidas urgentes de naturaleza tributaria, presupuestaria y de fomento de la investigación, el desarrollo y la innovación (Decretul‑lege 7/2013 privind măsuri urgente de natură fiscală și bugetară și de promovare a cercetării, dezvoltării și inovației) din 28 iunie 2013, apoi prin Real Decreto‑ley 11/2014, de medidas urgentes en materia concursal (Decretul‑lege 11/2014 privind adoptarea unor măsuri urgente în materie de faliment) din 5 septembrie 2014, care interzice instanței naționale să reexamineze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor unui contract în cazul în care s‑a statuat deja cu privire la legalitatea ansamblului clauzelor contractului respectiv în raport cu această directivă printr‑o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.
În schimb, în prezența uneia sau a mai multe clauze contractuale al căror caracter eventual abuziv nu a fost încă examinat în cadrul unui control jurisdicțional anterior al contractului în litigiu încheiat printr‑o decizie care a dobândit autoritate de lucru judecat, Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că instanța națională, sesizată în mod legal de consumator prin intermediul unei contestații incidentale, este obligată să evalueze, la cererea părților sau din oficiu, din moment ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul eventual abuziv al acestora.
3) Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că:
– examinarea caracterului eventual abuziv al unei clauze dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator implică stabilirea aspectului dacă aceasta provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Această examinare trebuie efectuată în raport cu normele naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, cu mijloacele de care dispune consumatorul, în temeiul reglementării naționale, pentru a determina încetarea utilizării acestui tip de clauze, cu natura bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului în cauză, precum și cu toate împrejurările care însoțesc încheierea acestuia;
– din moment ce instanța de trimitere consideră că o clauză contractuală referitoare la modul de calcul al dobânzilor obișnuite, precum cea în discuție în litigiul principal, nu este exprimată în mod clar și inteligibil în sensul articolului 4 alineatul (2) din directiva menționată, revine acesteia sarcina de a examina dacă clauza respectivă este abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva respectivă. În cadrul acestei examinări, revine în special instanței menționate sarcina de a compara modul de calcul al ratei dobânzilor obișnuite prevăzut de această clauză și cuantumul efectiv al acestei rate care rezultă de aici cu modalitățile de calcul utilizate în mod obișnuit și cu rata dobânzii legale, precum și cu ratele dobânzii practicate pe piață la data încheierii contractului în discuție în litigiul principal pentru un împrumut cu un cuantum și cu o durată echivalente cu cele ale contractului de împrumut în cauză și
– în ceea ce privește aprecierea de către o instanță națională a eventualului caracter abuziv al clauzei referitoare la exigibilitatea imediată ca urmare a nerespectării de către debitor a obligațiilor sale pe o perioadă limitată, revine instanței respective sarcina de a examina dacă posibilitatea acordată profesionistului de a declara exigibil tot împrumutul depinde de neexecutarea de către consumator a unei obligații care prezintă un caracter esențial în cadrul raportului contractual în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută pentru situațiile în care o asemenea neexecutare prezintă un caracter suficient de grav în raport cu durata și cu suma împrumutată, dacă posibilitatea respectivă derogă de la normele de drept comun aplicabile în materie în lipsa unor dispoziții contractuale specifice și dacă dreptul național prevede mijloace adecvate și eficiente care să permită consumatorului supus aplicării unei astfel de clauze să remedieze efectele respectivei exigibilități a împrumutului.
4) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei interpretări jurisprudențiale a unei dispoziții de drept național care reglementează clauzele de exigibilitate imediată a contractelor de împrumut, precum articolul 693 alineatul (2) din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Decretul‑lege 7/2013, care interzice instanței naționale care a constatat caracterul abuziv al unei asemenea clauze contractuale să o declare nulă și să o înlăture în cazul în care, în practică, profesionistul nu a aplicat‑o, ci a respectat condițiile prevăzute de această dispoziție de drept național.
2 răspunsuri