Costa v. ENEL – C-6/64
4 minute • Maria Constantinescu • 22 octombrie 2018
Flaminio Costa v. ENEL – C- 6/64
Urmărind liniile directoare din cazul reprezentativ Van Gend en Loos, Curtea de Justiție în Costa v. ENEL a luat poziția fermă că dreptul comunitar a limitat capacitatea guvernelor naționale de a introduce legi în conflict cu Tratatul.
Ce s-a întâmplat mai exact?
Dl. Flaminio Costa era un cetățean italian care deținea acțiuni ale companiei de electricitate. În 1962, Italia a naționalizat producția și distribuția de energie electrică și a creat Ente Nazionale per l’Energia Elettrica (ENEL). Domnul Costa s-a opus naționalizării și, în calitate de protest, a decis să nu plătească factura cu o sumă simbolică: 1.925 lire (0.99 euro).
Compania de electricitate l-a dat în judecată domnul Costa pentru neplată. El a pregătit o declarație scrisă în care a solicitat Curții o interpretare a dispozițiilor Tratatului CEE, deoarece a crezut că naționalizarea este contrară dreptului comunitar (legea UE).
Ce a decis Curtea?
Decizia Curții în Costa v ENEL a fost, cu siguranță, un pas important în dezvoltarea doctrinei de supremație în jurisprudența europeană.
Curtea subliniază astfel că o lege italiană, adoptată pentru a pune în aplicare un tratat internațional, nu este diferită de nicio altă lege și este supusă normelor obișnuite cu privire la abrogarea implicită atunci când aceasta este în conflict cu alte legi. Încălcarea unei dispoziții a tratatului nu invalidează o lege internă.
Cu toate acestea, întrucât tratatul de la Roma a implicat transferul parțial al suveranității din statele membre către Comunitate însăși, o lege unilaterală ulterioară, incompatibilă cu obiectivele Comunității, nu putea să prevaleze.
După cum explică însăși Curtea:
“Din toate aceste observații rezultă că legea care rezultă din tratat, o sursă independentă de drept, nu putea, din cauza naturii sale speciale și originare, să fie suprimată de dispozițiile legale interne, indiferent de natura acestora, fără a fi privată de caracterul său de drept comunitar și fără a pune în discuție temeiul juridic al Comunității. Transferul de către statele membre de la sistemul lor juridic intern la sistemul juridic comunitar a drepturilor și obligațiilor care decurg din tratat implică o limitare permanentă a drepturilor lor suverane, împotriva cărora un act unilateral ulterior incompatibil cu noțiunea de Comunitate nu poate fi dominat.”
Ce trebuie să reținem?
Una dintre problemele juridice esențiale pe care textele tratatelor fondatoare din acea vreme nu le-au abordat în mod explicit a fost dacă normele tradiționale ale dreptului internațional public ar putea fi aplicate în cadrul sistemului juridic comunitar.
Astfel, în hotărârea Costa v. ENEL, Curtea a stabilit că ordinea juridică comunitară definește ea însăși când și cum prevalează legea statelor membre.
Acest caz a stabilit o regulă autonomă comunitară a conflictelor: a declarat supremația oricărei prevederi de drept comunitar, inclusiv a deciziilor unice de natură administrativă, privind orice formă de drept al statelor membre, inclusiv principiile generale ale dreptului constituțional național. Dreptul comunitar își definește astfel propriul rang în cadrul sistemului juridic al statelor sale membre.
În final, sistemul juridic european este un proces continuu evolutiv, cu o dezvoltare instituțională dinamică, dar care s-a dezvoltat treptat, ritmic, interpretând progresiv dispozițiile tratatelor. Indiferent de stadiul actual al evoluției juridice europene, este important să ne raportăm deseori la cazurile emblematice care au pus rând pe rând bazele jurisprudenței europene și să observăm ajutorul acestora pentru o comunitate europeană mai stabilă din punct de vedere legislativ.
