Dorneanu c. România
11 minute • Maria Constantinescu • 01 decembrie 2017
Dorneanu c. România
C-55089/13
- Situația de fapt
Reclamantul s-a născut în 1965. La momentul introducerii cererii sale, el a fost în detenție pentru executarea unei condamnări pentru infracțiuni economice.
Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 28 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe reclamantul la un mandat de trei ani și patru luni de închisoare pentru acordarea de credite frauduloase unor companii, utilizate ulterior în propriul beneficiu.
Între timp, în noiembrie 2012, reclamantul a fost diagnosticat cu cancer de prostată. La acel moment, boala era deja într-un stadiu avansat și reclamantul avea metastaze osoase, hematoame în creier și hemoragii oculare.
În timpul executării pedepsei a fost transferat la spitalul din închisoarea Rahova, ulterior la închisoarea din Bacău, iar la câteva zile a fost internat din nou la spitalul închisorii din Rahova, înainte de a fi transferat la închisoarea din Bacău în data de 28 mai 2013.
La 25 iunie 2013, instanța a dispus întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de trei luni. Aceasta a subliniat că reclamantul nu a reprezentat o amenințare la adresa ordinii publice, că pedeapsa, din care o treime a fost deja executată, a fost relativ slabă și că reclamantul a demonstrat o bună conduită proces penal.
La 31 august 2013, reclamantul a fost închis în închisoarea din Bacău pentru a-și executa sentința. După două luni, a fost spitalizat la Institutul Oncologic Regional Iași pentru a primi cinci sesiuni de radioterapie paliativă pentru a-și reduce durerile osoase. Și-a pierdut vederea complet.
Reclamantul le-a scris Președintelui și directorului închisorii din Târgu Ocna, solicitând asistență pentru eliberarea sa. El a explicat că va muri și că dorește să fie înconjurat de membrii familiei sale, precizând că este imobilizat la pat, orb și surd și că în închisoare, nimeni nu l-ar fi putut ajuta pentru faptele zilnice.
Reclamantul a decedat la 24 decembrie 2013 în spitalul din Bacău.
- Condițiile detenției reclamantului
Potrivit informațiilor furnizate de administrația penitenciarului, reclamantul a fost reținut în închisoarea din Bacău într-o celulă de 33 mp, împărțind-o cu alți șase deținuți. La spitalul din închisoarea Rahova, el ar fi împărțit o celulă de 38 de metri pătrați cu alți patru deținuți. La închisoarea de la Vaslui, unde a rămas între 24 și 27 septembrie, între 3 și 4 octombrie și între 5 și 6 noiembrie 2013, el a locuit într-o celulă de 14,75 metri pătrați, cu alți șase deținuți. La spitalul din penitenciarul din Târgu Ocna, el a fost reținut într-o celulă de 48 de metri pătrați, cu 8 colegi deținuți. La închisoarea de la Iași, între 24 octombrie și 5 noiembrie 2013, el a ocupat o celulă de 15,92 metri pătrați cu alți trei deținuți.
- Legislația internă relevantă
Codul de procedură penală: articolul 453 și articolul 455
- Pretinsa încălcare a articolului 2 din Convenție
Reclamantul a susținut că autoritățile nu au oferit asistența medicală necesară pentru starea sa de sănătate și că acest lucru i-a pus în pericol viața. El sa bazat pe articolul 2 al Convenției, care are următorul conținut:
Articolul 2
“Dreptul tuturor la viață este protejat de lege.”
Curtea reamintește că obligația de a proteja viața deținuților oferind un tratament medical corespunzător poate preveni un rezultat fatal. Obligația de a oferi asistență medicală adecvată nu se limitează la prescrierea unui tratament adecvat: autoritățile din penitenciare trebuie, de asemenea, să se asigure că acestea sunt administrate și urmărite corespunzător.
- Pretinsa încălcare a articolului 3 din Convenție
Reclamantul a susținut că detenția sa în patul său de spital a constituit un tratament inuman și că starea lui de sănătate era incompatibilă cu detenția. El s-a bazat pe articolul 3 al Convenției, care are următorul conținut:
“Nimeni nu poate fi supus torturii sau unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante.”
Curtea notează că reclamantul a exercitat singura cale de atac disponibilă în dreptul intern, și anume o cerere de întrerupere a pedepsei sale din motive de sănătate. În cursul acestui recurs, el a ridicat într-adevăr incompatibilitatea care a existat, în opinia sa, între boala sa și constrângerile detenției, oferind astfel instanțelor interne posibilitatea de a preveni sau de a repara pretinsa încălcare a Convenției.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție privind compatibilitatea stării sale de sănătate cu detenția a fost înaintată în mod corespunzător în fața instanțelor naționale.
Reclamantul a mai susținut că Curtea de Apel a decis să continue detenția fără a lua în considerare condițiile concrete ale închisorii. El a descris aceste condiții ca fiind “inumane” și a declarat că spitalizările sale repetate au implicat un număr mare de călătorii și întârzieri în acordarea îngrijirii. El a adăugat că această situație a continuat, inclusiv în faza terminală a bolii, și că l-au pus pe el și pe familia sa într-o situație de neputință și de suferință profundă.
Curtea reiterează că, pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 al Convenției, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Evaluarea acestui minim este relativă: depinde de toate datele din acest caz, incluzând durata tratamentului și efectele sale fizice sau psihice, precum și, uneori, sexul, vârsta și starea de sănătate a reclamantului.
Primul element se referă la starea de sănătate a persoanei în cauză și efectul metodelor de efectuare a detenției asupra evoluției sale. Condițiile de detenție nu trebuie, în niciun caz, să determine o persoană privată de libertate să aibă sentimente de frică, angoasă și inferioritate capabile să îl umilească și să-l înjosească astfel încât să își piardă rezistența fizică și morală. Astfel, reținerea unei persoane bolnave în condiții materiale și medicale necorespunzătoare poate, în principiu, să constituie un tratament contrar articolului 3 din Convenție.
Cel de-al doilea element care trebuie luat în considerare este caracterul adecvat al îngrijirii medicale și al tratamentului acordat în detenție. Nu este suficient ca deținutul să fie examinat și să se facă un diagnostic; este esențial să se stabilească o terapie corespunzătoare diagnosticului și să se pună în aplicare și o supraveghere medicală adecvată.
Al treilea și ultimul element este dorința de a menține persoana în detenție într-o stare corespunzătoare de sănătate. Desigur, Convenția nu impune nicio “obligație generală” de a elibera un deținut din motive de sănătate, chiar dacă suferă de o boală deosebit de gravă. Cu toate acestea, Curtea nu poate exclude faptul că, în situații deosebit de grave, pot apărea situații în care buna administrare a justiției penale necesită adoptarea de măsuri umanitare.
Curtea reamintește că cerința de 3m² de suprafață pe deținut în celule colective este standardul minim relevant pentru evaluarea condițiilor de detenție conform Articolului 3 al Convenției. În acest caz, deoarece încarcerarea reclamantului în închisoarea din Vaslui a avut loc timp de opt zile în total, Curtea concluzionează că, în ciuda duratei scurte a detenției reclamantului într-un spațiu personal mai mic de 3m², persoana în cauză a fost supusă unor factori agravanți și condiții precare.
În ceea ce privește închisoarea din Iași, unde reclamantul ar fi avut un singur spațiu între 3 și 4m², cu toate că nu se creează o prezumție puternică de o încălcare a articolului 3 din Convenție, Curtea nu poate ignora faptul că celulele obișnuite ale acestei închisori nu au fost adaptate handicapului greu pe care reclamantul l-a avut. În plus, condițiile de igienă precare din acea închisoare sunt, în acest caz, un factor agravant în lumina sănătății reclamantului.
Curtea notează că, deși majoritatea acestor transferuri au fost justificate din motive medicale, aceste unități erau îndepărtate una de alta cu câteva sute de kilometri.
Având în vedere starea sănătății din ce în ce mai degradată a reclamantului, Curtea consideră că schimbările repetate ale instituției care i-au fost impuse au avut un impact negativ asupra bunăstării sale. În opinia Curții, aceste transferuri au fost susceptibile să creeze și să agraveze sentimente de îngrijorare cu privire la adaptarea sa în diferitele locuri de detenție.
Prin urmare, Curtea constată că, pe măsură ce boala sa progresa, reclamantul nu mai putea face față închisorii. Astfel, autoritățile naționale trebuiau să ia măsuri speciale pe baza considerentelor umanitare.
În această privință, și în special în ceea ce privește oportunitatea menținerii reclamantului în detenție, Curtea nu poate înlocui instanțele naționale. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că Curtea de Apel, care a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, nu a invocat niciun motiv legat de posibila amenințare la adresa protecției sociale a reclamantului, având în vedere starea sa de sănătate.
În speță, potrivit dosarului, autoritățile chemate să intervină nu au ținut seama de realitățile impuse de cazul personal al reclamantului și nu au examinat capacitatea concretă a solicitantului de a rămâne întemnițat în condițiile de detenție în cauză.
De asemenea, autoritățile nu au ținut cont de condițiile de transferare către diferite închisori și spitale, distanțele care trebuie acoperite între aceste unități sau numărul de spitale frecventate de solicitant pentru a primi tratamentul său, nici de impactul din aceste elemente combinate pentru starea deja foarte vulnerabilăa reclamantului.
În plus, Curtea a constatat deja că durata procedurii inițiate de reclamant pentru întreruperea executării pedepsei sale din motive de sănătate a fost prea lungă, având în vedere boala terminală a suferea De asemenea, constată că răspunsurile date de autoritățile penitenciare, la care reclamantul a solicitat ajutor pentru obținerea eliberării, s-au caracterizat prin faptul că nu au luat în considerare situația reclamantului
În sfârșit, Curtea reamintește că cerința tot mai mare pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică o mai mare fermitate în evaluarea încălcărilor valorilor fundamentale ale societății democratice. În acest caz, reclamantul a fost închis la sfârșitul vieții sale și suferea de efectele tratamentului medical greu în condiții dificile de detenție. Potrivit Curții, în acest context, lipsa de diligență a autorităților face ca persoana să fie mai vulnerabilă și să se afle în imposibilitatea de a-și păstra demnitatea, boala sa progresând în mod fatal și în mod inevitabil
Curtea concluzionează că autoritățile naționale nu au asigurat compatibilitatea tratamentului cu dispozițiile articolului 3 din Convenție și acestea au provocat persoanei în cauză un tratament inuman datorită detenției sale în condițiile examinate mai sus.
Prin urmare, a fost încălcat articolul 3 al Convenției în această privință.
- Daune
Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral prin faptul că a fost supus unui tratament contrar articolului 3 al Convenției în timpul detenției sale. În consecință, hotărând pe o bază echitabilă, Curtea decide că trebuie acordată suma de 9000 de euro fiului reclamantului, domnului Mircea Dorneanu.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
- Hotărăște că Mircea Dorneanu, fiul reclamantului, are capacitatea de a menține cererea în fața Curții;
- Declară plângerea admisibilă cu privire la cererea în temeiul articolului 3 din Convenție privind compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția sa și inadmisibilă pentru restul;
- Hotărăște că a fost încălcat articolul 3 al Convenției;
