Avocatoo UE

Actele UE. Curtea de Justitie a UE. Raportul cu dreptul intern

9 minute • Silvia Stan • 28 iulie 2017


Articolul este sistematizat pe 3 planuri:

  1. Care sunt tipurile de acte emise la nivelul UE și cine le adoptă
  2. Care sunt principiile care guvernează dreptul european/comunitar
  3. Despe Curtea de Justiție a UE

 

Care sunt actele emise la nivelul UE?

Conform articolul 288 din Tratatul privind funcționarea UE(TFUE), instituțiile europene adoptă:

  • Regulamente
  • Directive
  • Decizii
  • Recomandări
  • Avize

Regulamentele, directivele și deciziile sunt obligatorii, spre deosebire de recomandări și avize.
Toate aceste acte fac parte din dreptul secundar( numit si drept derivat) al UE, fiind adoptate de instituțiile UE, în conformitate cu tratatele de bază

  1. Regulamentele

Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale. Acesta se aplică direct și nemijlocit în statele UE și trebuie respectat integral de cei cărora li se aplică. Acesta se aplică direct încă de la momentul intrării sale în vigoare, nefiind necesară o transpunere în dreptul intern. (așadar nu este nevoie de o normă intermediară adoptată în dreptul intern pentru a putea fi aplicată)
Care este rolul regulamentelor?
Rolul regulamentelor este de a asigura aplicarea uniformă a dreptului UE în toate statele membre. 
Tipuri de regulamente
Regulamentele pot fi delegate sau de aplicare.
Regulamentele delegate sunt adoptate pentru a preciza sau a completa anumite detalii ale unui regulament/directive a UE.
Regulamentele de aplicare sunt adoptate pentru executarea unui act legislativ care necesită o punere în aplicare uniformă în cadrul UE.
Cine adoptă regulamentele?
Regulamentele pot fi adoptate de Consiliul UE și Parlamentul European.

2. Directivele

Directivele sunt reglementări-cadru care trebuie implementate de către statele membre UE prin legi naționale.
Directiva reprezintă un act obligatoriu ce permite punerea în aplicare a politicilor Uniunii de către țări. Aceasta are rolul de a armoniza legile naționale. Directiva nu se aplică direct în țările UE, iar acest fapt o diferențiază de regulament, care, o data adoptat, va fi aplicat direct.
Odată ce aceasta este adoptată la nivelul UE, directiva este apoi transpusă de fiecare dintre țările UE. Fiecare țară are însă libertatea de a-și elabora singură propriile legi pentru a determina modul de aplicare al directivei.
Autorităților naționale le este prezentat doar rezultatul care trebuie atins, iar acestea decid forma și mijloacele folosite. Pentru a putea intra în vigoare într-o anumită țară, o directivă trebuie transpusă printr-o lege, atingând prin aceasta, totodată, și obiectivele stabilite de directivă.
În cât timp trebuie transpusă o directivă?
Termenul de transpunere este în general de 2 ani de la adoptarea unei directive.
Ce se întamplă dacă o țară nu transpune directiva?
În acest caz, Comisia Europeană poate iniția proceduri pentru încălcarea dreptului UE și poate introduce o acțiune în fața CJUE.
Excepție. Se poate totuși ca o directivă să fie aplicată direct, deși nu a fost transpusă?
În cazul în care o țară nu își transpune o directivă prin legislația internă în termenul stabilit sau o transpune incorect, o persoană poate cere repararea unui prejudiciu dacă:

  • Prevedereile directivei acordă drepturi persoanelor fizice
  • Conținutul drepturilor poate fi identificat pe baza dispozițiilor directivei
  • Și există o legătură între netranspunerea directivei și prejudiciu suferit

Cu respectarea acestor conditii, persoanele fizice pot invoca directiva împotriva unei țări în fața CJUE. Totuși, o persoană fizică nu poate avea o pretenție în fața altei persoanei fizice referindu-se la efectul unei directive care nu a fost transpuse.
Cine adoptă directivele?
Directive pot fi adoptate de Consiliul UE și Parlamentul European.

3. Deciziile

Decizia ca act al UE este obligatorie în toate elementele sale, însă dacă sunt precizați anumiți destinatari, este obligatorie doar față de aceștia. Decizia are rolul de a soluționa situații concrete, specifice anumitor destinatari. Nu poate fi aplicată incomplet, selectiv sau parțial.
Tipuri de decizii
Deciziile pot fi acte legislative (când sunt adoptate în comun) sau nelegislative.
De asemenea, ele pot avea un destinatar specific sau pot fi fără destinatar.
Deciziile cu destinatar
Dacă acestea au un destinatar specific, decizia trebuie adusă în atenția părții în cauză și produce efecte de la data notificării. Atunci când deciziile sunt adresate uneia sau mai multor persoane fizice – acestea au un efect direct – adică pot crea drepturi și obligații pentru destinatar, care le poate invoca în fața instanței.
Și deciziile adresate unei țări UE sau mai multori țări UE pot avea un afect direct, depinzând însă de natură, context și formulare. CJUE recunoaște doar un efect direct vertical al deciziilor adresate unei sau mai multor țări UE, adică persoanele fizice se pot baza pe o decizie doar în raport cu statul UE căreia i se adresează, și nu în raport cu o altă persoană fizică.
Deciziile fără destinatar
Dacă nu au un destinatar specific, deciziile pot fi adoptate printr-o procedură legislativă.
Există și decizii care nu sunt adoptate prin procedură legislativă, numite acte nelegislative. Aceste decizii nelegislative au devenit un act de baza în domeniul PESC, pentru:

  • Definirea orientărilor generale
  • Definirea acțiunilor care trebuie întreprinse în UE
  • Definirea pozițiilor care trebuie luate în UE
  • Definirea modalităților de punere în aplicare a celor de mai sus

Pentru atingerea acestor scopuri (sus-menționate), este necesară adoptarea unor decizii nelegislative.
Toate deciziile nelegislative sunt publicate în Jurnalul Oficial al UE.
Cine adoptă deciziile?
Deciziile, ca acte legislative, pot fi adoptate de:

    • Parlamentul European și Consiliu(în conformitate cu procedura legislativă ordinară)
    • Parlamentul European cu participarea Consiliului
    • Consiliu cu participarea Parlamentului European (în conformitate cu procedura legislativă specială)

 

4. Recomandarile

Acestea nu au caracter obligatoriu.

5. Avizele

Avizul este un intrument ce permite instituțiilor să prezinte un punct de vedere fără caracter obligatoriu, adică fără a impune vreo obligație celor cărora li se adresează.
Cine emite avize?
Avizul poate fi emis de către Comisia Europeană, Consiliul UE sau Parlamentul European, Comitetul Regiunilor sau Comitetul Economic și Social European.
Comitetele emit avize prin care prezintă punctul de vedere cu privire la aspecte regionale, economice, sociale.
 

Principiile dreptului european

Care este raportul dintre dreptul intern și dreptul european?
Principiul supremației/preeminentei
Dreptul european are o valoare superioară dreptului național, conform principiului supremației. Supremația dreptului european este valabilă doar pentru actele UE care au caracter obligatoriu. Dacă o regulă națională este contrară unei dispoziții europene, autoritățile sunt ținute să respecte și să aplice dispoziția europeană. Supremația dreptului european se aplică față de orice act din dreptul național, indiferent de momentul în care acesta a fost adoptat.
Principiul aplicabilității directe
Un alt principiu caracteristic dreptului european este principiul aplicabilității directe (numit și efect direct) prin care dreptul comunitar oferă drepturi și impune obligații statelor membre UE, instituțiilor comunitare și cetățenilor UE. Aplicabilitatea directă reprezintă, de fapt, dreptul oricărei persoane membre ale unui stat UE de a cere judecătorului să i se aplice toate sursele dreptului comunitar european (tratate, regulamente, directive, decizii etc.), iar judecătorul este obligat să aplice aceste texte. Recunoașterea efectului direct înseamnă garantarea statutului juridic al cetățeanuui european.
Consecințele nerespectării efectului direct sunt reprezentate de sancțiuni față de statele care nu adoptă măsurile necesare.
Conform principiului aplicabilității directe, cetățenii statelor membre pot invoca în fața tribunalelor naționale și comunitare legislația europeană.
Astfel, corelând principiul menționat cu actele detaliate anterior, regulamentele și deciziile au aplicabilitate imediată și directă, nefiind necesare măsuri naționale de receptare

Despre Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)

Informații generale

  • Sediul: Luxemburg
  • Reprezintă organul juridic suprem al UE
  • Este formată, de fapt, din 2 instanțe diferite: Curtea de Justiție și Tribunalul Funcției Publice.
  • Compoziția CJUE: 1 judecător/pe stat membru(28 în total) și 11 avocați generali care își prezintă punctele de vedere cu privire la diverse cazuri aduse în fața Curții. Pledoariile lor trebuie să fie imparțiale și trebuie să fie susținute în public.
  • Judecătorii sunt numiți de statele membre, pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea de reînnoire
  • Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe aleg un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi și el reînnoit.

CEDO vs CJUE
CJUE nu trebuie confundată cu CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), care are sediul la Strasbourg, este o instituție a Consiliului Europei.
CIJ vs CJUE
CJUE nu se confundă nici cu CIJ (Curtea Internațională de Justiție), care este o instanță internațională, organ principal al ONU, cu sediul la Haga.
Care este rolul instanței?
În principal, se ocupă de asigurarea interpretării uniforme a legislației europene, garantează că țările și instituțiile UE se supun deptului european, că fiecare stat membru aplică în același mod și soluționează litigiile juridice dintre guverne și instituțiile europene.
Care este domeniul său de activitate?

  • Interpretarea legislației – dacă o instanță națională are îndoieli cu pivire la un act al UE, aceasta poate solicita opinia CJUE, la fel și în cazul în care se dorește a se determina dacă un act este compatibil cu dreptul UE. Procedura se numește întrebare preliminară. Hotărârea CJUE este în aceeași măsură obligatorie pentru celelalte instanțe naționale sesizate cu o problemă identică.
  • Respectarea legislației – acțiuni introduse împotriva unui stat care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate fie de Comisia Europeană, fie de un alt stat membru.
  • Anularea unor acte legislative ale UE – în cazul în care anumite acte legislative ale UE încalcă drepturile fundamentale
  • Sancționarea instituțiilor UE – dacă o persoană fizică/juridică a suferit de pe urma unei (in)acțiuni ale unei instituții UE
  • Garantarea unei acțiuni din partea UE

 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *