Dreptul de proprietate intelectuală în cadrul persoanei juridice sau Despre mândria de a face chestii

16 minute • Iulia Mitrache • 05 aprilie 2020

De ce este necesară consacrarea legislativă a drepturilor de proprietate intelectuală? Ce valori sociale sunt ocrotite astfel? Cine deţine dreptul de proprietate intelectuală în compania ta?

De ce ne pasă așa mult de proprietatea intelectuală

Ce e, până la urmă, această proprietate intelectuală?

Proprietatea intelectuală poate fi înţeleasă ca un mod de a sublinia că fiecare dintre noi poate deveni creator, creatorul unei valori imateriale, şi că această creaţie trebuie ocrotită prin lege. O astfel de perspectivă e frumoasă şi poate că ne gâdilă oarecum orgoliul. Dar ce este, de fapt, proprietatea intelectuală?

Pentru început, voi face anumite distincţii, care mă vor ajuta să explic mai bine atât drepturile de proprietate intelectuală în general, cât şi proprietatea intelectuală raportată la persoana juridică, în particular.

Atunci când mi-am început research-ul pe subiectul ăsta, am realizat că urma să lucrez cu o mulţime de termeni pe care îi cunoşteam, termeni familiari şi super folosiţi prin media şi nu numai, dar pe care nu i-aş fi putut defini exact.

Aşa că m-am gândit să analizez primele noţiuni care mi-au venit şi în minte, şi în căutările date pe Google: drepturi de proprietate intelectuală, drepturile de autor, copyright. Trebuie făcută distincţia între ele, pentru că nu înseamnă toate chiar acelaşi lucru.

Drepturile de autor și cele de proprietate intelectuală sunt una și aceeași chestie?

Conform art. 1 (1) al Legii 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Nu contează dacă aceste opere au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului, legea oferă această protecţie pur şi simplu pentru că a fost realizată opera.

Drepturile de autor pot fi morale sau patrimoniale. Cele morale includ, de pildă, dreptul de a hotărî dacă opera va fi făcută publică şi, dacă da, în ce mod şi sub ce denumire, dreptul de a pretinde respectarea integrității operei, dreptul de a o retracta. Conform art. 12 al aceluiaşi act normativ, autorul operei are şi dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa. Din utilizarea operei se nasc mai multe alte drepturi patrimoniale, precum reproducerea operei, distribuirea ei, comunicarea, radiodifuzarea operei.

Dreptul de autor, care este legat, prin urmare, de utilizarea operei, trebuie deosebit de drepturile de proprietate intelectuală. Noţiunea de proprietate intelectuală este un termen umbrelă pentru mai multe concepte juridice, incluzând drepturile de autor (copyright-ul), precum şi brevetul de invenţie sau trademark-ul (marca).

De ce e proprietatea intelectuală atât de faină

Specificul reglementărilor privind proprietatea intelectuală reiese sugestiv din art. 2624 din Noul Cod Civil, care stabileşte, în alineatul 1, că naşterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.

Ce mi se pare tare interesant la aceste dispoziţii este că se acordă o mare importanţă locului, statului în care o operă a fost adusă la cunoştinţa oamenilor. Am aici în vedere faptul că de multe ori vorbim de drepturile de proprietate intelectuală în legătură cu opere artistice, de pildă opere literare.

Despre nostalgie și frumusețe în Codul Civil

Observ în multe cazuri o strânsă legătură între formă şi fond, o legătură între conţinutul unei opere literare şi contextul în care este publicată. Literatura clasică rusă ne dă numeroase exemple în sensul ăsta. Dostoievski, de pildă, a fost adesea nevoit să scrie contra-cronometru, să-şi publice romanele pe bucăţi în diferite reviste ruseşti, ca să aibă din ce trăi. A avut deadline-uri până la care să creeze ceea ce au devenit apoi capodopere ale literaturii universale. Presiunea sub care au fost scrise nu le-a ştirbit însă frumuseţea, o frumuseţe amară şi întunecată. Dar acest lucru nu o mai face să fie mai puţin frumuseţe. La rândul lor, multe dintre personajele dostoievskiene trăiesc într-o sărăcie lucie, în cămăruţe întunecate şi înghesuite în care parcă nu mai e posibilă intimitatea. Totuşi, tocmai asta ne dovedeşte intimitatea dintre autor şi operă, legătura profundă între conţinutul unei opere şi contextul în care a fost scrisă.

Pentru că e cam dificil să reglementăm un context subiectiv, împrejurările personale în care a fost realizată o operă, legiuitorul a ales să normeze elementul obiectiv al acestui context – locul unde ai adus la cunoştinţă munca ta lumii.

De multe ori şi locul ăsta poate spune multe despre tine: poate, deşi ai călătorit mult şi ai învăţat o grămadă de chestii, ţi s-a făcut dor de casă şi te-ai întors acolo pentru a publica o operă la care ai lucrat în timpul plimbărilor tale. Prin urmare, şi alegerea ţării unde faci cunoscută o creaţie poate avea o semnificaţie emoţională, subiectivă, aflată într-o strânsă relaţie cu opera. Poate eşti un economist celebru care scrie romane din nostalgie – şi, tot din nostalgie, ai ales să le publici în ţara în care ai copilărit.

Prin urmare, înţelegem de ce drepturile de proprietate intelectuală sunt atât de legate de personalitatea fiecăruia dintre noi, de mândria noastră umană de a construi, de a fi creatori. Consacrarea drepturilor de proprietate intelectuală este modul în care legiuitorul ne ocroteşte juridic acest mod de a ne exprima. Ne exprimăm pe noi înşine, creăm lucruri diferite de noi, dar care sunt protejate odată cu noi.

https://youtu.be/bzbuP9kfg1o

Ce-i al meu e al meu. Ce-i al firmei…al cui e?

Este destul de limpede situaţia în ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală deţinute de persoane fizice. Ce se întâmplă însă când avem în vedere o persoană juridică, adică ne raportăm la creaţii intelectuale realizate în cursul desfăşurării activităţii sale?

Citește și: cui aparține proprietatea intelectuală?

Lucrările angajaților vs. lucrările consultanților

Pentru început, ca să poţi stabili cine deține drepturile de proprietate intelectuală într-o situaţie dată, trebuie să ai în vedere tipul de activitate pe care o desfăşoară compania ta, precum și acordurile care există, dacă există, între întreprindere și angajat, respectiv consultant. Specificul activităţii companiei tale influenţează paternitatea operei, iar eventualele înţelegeri dintre tine şi angajaţii/consultanţii tăi pot deroga de la regulile generale (în limitele legii, desigur).

Am găsit un articol tare fain în acest sens, redactat de un autor american, în care se pleca de la diferența dintre proprietatea intelectuală creată de angajați și cea creată de consultanți. Mă voi raporta la el pe parcursul explicaţiilor mele, pentru că m-a ajutat să înţeleg cum funcţionează mai multe mecanisme juridice.

Deşi este raportat la legislaţia americană, conţine multe chestiuni utile şi aplicabile şi la noi. Cu ocazia asta voi clarifica şi principalele diferenţe de regim juridic între diferitele drepturi de proprietate intelectuală (copyright vs. brevet de invenţie).

A cui e, de fapt, munca salariatului?

În legislația americană privind copyright-ul (drepturile de autor), angajatorul este titularul drepturilor de autor cu privire la creaţiile intelectuale ale angajatului atât timp cât acestea sunt realizate în cursul activității salariate. La modul că, dacă omul croșetează marionete de lână în timpul liber, iar voi produceți anvelope, poți fi sigur că jucăriile n-o să se prezume că sunt ale tale.

Serios vorbind, dacă e vorba de lucrări care au legătură cu job-ul pentru care îl plătești, se presupune că era datoria angajatului să creeze respectiva lucrare şi că realizarea ei a avut loc în timpul programului de lucru. Dar ce înseamnă program de lucru? Întrebarea e, de exemplu, dacă poţi susţine că este realizată în cursul activității salariate o lucrare pe care angajatul a creat-o în afara programului, la cafenea sau la vreun office-sharing space din Centrul Vechi. Dar dacă a creat ceva care parcă are tangență cu treaba lui, dar nu e chiar în fișa postului său? Problema rămâne una controversată.

În ceea ce priveşte reglementările din dreptul american privind brevetele de invenţie, inventatorul unei invenții brevetabile este considerat titularul drepturilor asupra invenției respective, cu excepția cazului în care aceste drepturi sunt atribuite angajatorului. Regula este, prin urmare, inversă în cazul brevetelor față de cazul copyright-ului: ce-i al lui, e, de regulă, al lui.

Cu toate acestea, chiar în absența vreunei cesiuni, anumite instanțe americane au decis că există un consimțământ implicit de a atribui angajatorului drepturile angajatului asupra unei invenții brevetabile realizate în cursul activităţii sale profesionale. Totuși, românii au preferat să fie siguri că nu le fură nimeni invențiile revoluționare.

Astfel, legislaţia română pare să excludă orice deducere a unui consimţământ implicit, tacit, după cum rezultă din art. 144 (6) al Legii 8/1996: în cazul în care autorizează un organism de gestiune colectivă, autorii sau titularii de drepturi își dau acordul, în formă scrisă, pentru fiecare drept, categorie de drepturi sau tip de opere și alte obiecte protejate.

Drepturile a căror exercitare se cedează sunt privite, ca să zic aşa, ut singuli, iar nu în bloc. Se cere şi forma scrisă, astfel că nu pare că legiuitorul român ar lăsa loc pentru deducerea unui consimţământ implicit.

Nu e totul pierdut nici pentru tine 🙂

Dacă vrei ca tu, în calitate de organ de conducere al persoanei juridice, să fii titularul drepturilor de proprietate intelectuală asupra operelor realizate în cadrul activităţii companiei, trebuie să discuţi acest lucru cu angajaţii. În cazul ideal în care sunt de acord, următorul pas este să încheiaţi un contract scris în acest sens, care să cuprindă următoarele elemente:

toate drepturile asupra unei creaţii intelectuale elaborate de angajat, fie că este efectuată în timpul sau în afara programului de lucru, vor fi deţinute de societatea ta
angajatul va ajuta compania ta să își protejeze drepturile de proprietate intelectuală asupra oricărei creaţii realizate de către angajat
angajatul acordă întreprinderii tale o licență de a utiliza orice creaţie intelectuală a sa cât timp este angajatul companiei
licenţa va fi permanentă, cesionabilă și scutită de redevențe
creaţiile intelectuale avute în vedere sunt cele legate de activitatea profesională a angajatului în cadrul companiei tale (dacă pictează în ulei în timpul liber, iar voi sunteţi multinaţională furnizoare de curent electric sau producătoare de cereale, well, ce-i al lui e pus deoparte şi nu o să intre în patrimoniul firmei)

Cum rămâne cu consultanții și dreptul lor de proprietate intelectuală?

Ce se întâmplă însă când proprietatea intelectuală este creată de consultanţii pe care i-ai angajat pentru un proiect, acei freelanceri?

Consultanții dețin, de regulă, drepturile de proprietate intelectuală în cazul operelor pe care le creează. Acest lucru este valabil chiar în cazul în care lucrarea este creată în interiorul sediului societății tale și/sau în limitele atribuțiilor cu care l-ai însărcinat pe consultant.

Dacă vrei ca proprietatea intelectuală creată de consultant să aparțină societății tale, e nevoie să încheiați un contract, în care trebuie, în mod expres și clar:

să precizezi că angajamentul este un acord cu privire la lucrările realizate de consultantul pe care l-ai angajat în cursul activității desfășurate la firma ta (la americani, astfel de acorduri/clauze poartă denumirea de work for hire)
să incluzi o dispoziție prin care consultantul atribuie societății tale toate drepturile de proprietate intelectuală privind lucrările pe care le creează în cadrul angajamentului său.

Tips: (a) dacă închei un contract de prestări servicii de consultanță, nu uita să introduci clauze privind drepturile de proprietate intelectuală, (b) un acord de confidențialitate nu înseamnă că se transferă vreun drept de proprietate intelectuală, ci doar că anumite informații sunt protejate împotriva divulgării.

Dacă ai nevoie de un check-list complet privind noțiunile despre acordurile de confidențialitate, îl găsești aici.

Goodbye, my founder, goodbye…their work?

Ce se întâmplă însă când unul dintre co-fondatorii unei companii pleacă? De multe ori, fondatorii unei companii creează, dezvoltă și înregistrează proprietatea intelectuală pe care o va folosi societatea chiar înainte de constituirea propriu-zisă a acesteia (de ex.: nume de marcă, anumiți algoritmi, invenții).

Fondatorii sunt adesea ocupați cu produse/servicii în curs de dezvoltare, sunt ocupați să pună bazele societății, astfel că de multe ori neglijează încheierea unor convenții prin care să confere proprietatea intelectuală companiei. Oamenii lucrează să inventeze softuri complicate și alte minuni, sunt entuziasmați, poate că nu le arde să se gândească ce se întâmplă dacă pleacă. La fel ca atunci când ești tânăr și romantic și logodit și refuzi cu mândrie să te gândești la contracte prenupțiale.

Absența acestor acorduri creează însă un risc pentru companie în cazul în care unul dintre fondatori pleacă și acordă întreprinderilor concurente respectivele drepturi de proprietate intelectuală, creată inițial pentru întreprinderea ta.

Din momentul acela, e super dificil pentru compania ta să „recupereze” această proprietate intelectuală, mai ales dacă a trecut mult timp. Dacă proprietatea intelectuală deținută de fondatori este esențială pentru fosta lor societate, însăși supraviețuirea întreprinderii poate fi amenințată. Ca atare, cel mai bine este să ai grijă să asiguri încheierea acestor convenții încă de la început.

Ce trebuie să reținem este că dreptul de proprietate intelectuală este strâns legat de persoana care l-a creat.

Riscuri

Ce riști dacă nu garantezi dreptul de proprietate asupra proprietății intelectuale create de angajați și consultanți?

Principalele pericole la care te expui astfel ar fi următoarele:

(a) dacă un angajat sau un consultant părăsește întreprinderea și nu dorește să transfere înapoi proprietatea intelectuală pe care a creat-o în cadrul ei, societatea ta va trebui să plătească o sumă substanțială pentru a obține ceea ce i s-ar fi cuvenit încă de la început;

(b) compania ta poate fi implicată într-un proces cu privire la proprietatea intelectuală creată de angajat/consultant sau poate fi împiedicată în alte moduri să exploateze această proprietatea intelectuală;

(c) întreprinderea ta nu va fi în măsură să împiedice firmele concurente sau falsificatorii să utilizeze proprietatea intelectuală pe care aceștia nu o dețin, atât timp cât ea fusese creată de fondatorii care au plecat și care nu i-au cedat drepturile de proprietate intelectuală.

Concluzie – cum ne protejăm dreptul de proprietate intelectuală?

Am stabilit că e super important să închei contracte cu angajații companiei tale, prin care aceștia transferă întreprinderii toate drepturile de proprietate intelectuală existente și viitoare, asupra operelor intelectuale create în cadrul activității firmei. Trebuie să scrii foarte clar cui aparțin drepturile de proprietate intelectuală care au legătură cu activitatea angajatului la locul de muncă – în speță, preferabil, ție 🙂 .

Un alt sfat este să identifici, împreună cu co-fondatorii și angajații, orice drept de proprietate intelectuală pe care aceștia îl dețineau înainte de data angajării. Poți să faci o anexă prin care să scrii ce drepturi de proprietate intelectuală sunt anterioare începerii relației de muncă și aparțin, așadar, angajatului.

E recomandat să definești exact care sunt drepturile de proprietate intelectuală pe care ți le transferă angajatul și care sunt cele care-i pot aparține lui în continuare (spre exemplu, ce face în timpul liber).

Este bine, de asemenea, ca toată lumea să prezinte periodic proprietatea intelectuală pe care o creează pentru companie, în incinta sau în afara incintei firmei. E important și să stabiliți de comun acord care vor fi consecințele deturnării și/sau încalcării drepturilor de proprietate intelectuală ale companiei tale.

E bine să spui clar cum se va face transferul, pe ce perioadă și ce se întâmplă dacă angajatul nu vrea să-ți cesioneze drepturile

În relația cu consultanții / colaboratorii

asigură-te că ceea ce folosesc ei atunci când livrează poate fi transferat către tine (spre exemplu, imagini, elemente de design, software etc.)
specifică dacă acesta mai poate folosi elementele pe care ți le livrează și alte proiecte
spune cum se va face transferul, pe ce perioadă și ce se întâmplă dacă consultantul nu vrea să-ți cesioneze drepturile
negociază prețul cesiunii: dacă este inclus în prețul prestării serviciilor sau vine suplimentar

În relația cu asociații / fondatorii

scrie într-o convenție de tip shareholders agreement care este aportul fiecărui asociat din punct de vedere al proprietății intelectuale (adică asociatul X vine cu bucata lui de cod software ca aport în firmă)
specifică ce se întâmplă când un asociat părăsește compania
stabilește cui vor aparține drepturile de proprietate intelectuală în cazul în care compania se vinde sau primește o investiție

Poate să ne încurajeze în tot demersul ăsta lucrul următor: noi suntem operele pe care le creăm. E și o chestiune de mândrie personală, mai pasională și mai profundă decât orice demers juridic. Tu ești proprietatea ta intelectuală.

Poză realizată de Negative Space, sursa: pexels.com

Despre ce ai vrea să afli mai multe?

Newsletter