Dreptul debitorului de a fi executat silit…
7 minute • Claudiu Marin Cismaru • 05 februarie 2018
Principul celerității este un principiu de bază al dreptului procesual, drept urmare, privind celeritatea ca pe o cerință a procedurii executarii silite aceasta poate fi solicitată, în egală măsură, și de către debitorul (subiectul pasiv ) supus executării. Astfel, fiind îndreptățit să critice pasivitatea executorului, debitorul putând solicita urgentarea executării silite cu scopul de a-și stinge datoria.
Chestiunea pe care urmează să o analizăm nu privește acele situații în care celeritatea procedurii este menită sa ocrotească exclusiv anumite drepturi ale debitorului, de exemplu, situația în care executorul trebuie să se conformeze de îndată dispozițiilor din încheierea executorie prin care a fost admisă contestația la executare formulată de debitor.
Urmează să cercetăm drepturile si posibilitățiile debitorului de a pretinde celeritate și de a critica pasivitatea executorului în raport cu buna desfășurare și finalizarea procedurii de executare. În speță, debitorul nu este de rea credință față de creditor, ci, dimpotrivă, dorește urgentarea procedurii de executare prin valorificarea bunurilor sale pentru satisfacerea creanței creditorului.
Are debitorul vreo culpă în declanșarea executării silite?
Executarea intervine atunci când debitorul omite/refuză/nu înțelege să execute de bunăvoie obligația ce îi revine din cuprinsul titlului executoriu. Ceea ce, absolut firesc, determină creditorul sa-și exercite dreptul de a apela la forța coercitivă a statului, prin mijlocirea executorilor judecătorești, cu scopul de a-și satisface creanța.
Culpa debitorului naște o succesiune de repercusiuni decurgând din actele și măsurile de executare asupra patrimoniului sau, bunăoară: suportarea cheltuielilor de executare silită, indisponibilzarea bunurilor, valorificarea bunurilor acestuia la prețuri ce ar putea fi inferioare celor obținute în afara procedurii de executare, riscul de a fi constrâns sa satisfacă si alte creanțe ale creditorilor (intervenienți) săi etc.
Totuși, culpa debitorului în declanșarea procedurii de executare silită nu trebuie să constituie temei pentru a înlătura debitorul de la anumite drepturi specifice procedurii. Avem în vedere că orice circumscriere a intereselor si drepturilor debitorului se realizează prin raportarea la rațiunea, principiile și regulile procedurii de executare, și nu la conduita debitorului arătată anterior declanșării procedurii de executare silită ce se abat, sub acest aspect, normelor de executare aplicabile. Sub acest aspect, amintim elemente din conținutul principiului legalității executării (art.625 C.pro.civ), al principiului egalității (art.8 C.pro.civ) și al principiului rolului activ al executorului (art.627 C.pro.civ), ce au în vedere necesitarea respectării „drepturilor părților”, inclusiv ale debitorului.
În consecință, se înlătură ideea de a nu permite debitorului dreptul său de a critica incativitatea executorului pe raționamentul privitor la culpa debitorului în declanșarea executării silite. Cu privire la interesul debitorului de a aduce critici referitoare la faptul ca nu se demarează cu celeritate măsurile și actele de executare contra sa pentru finalizarea procedurii, este necesar să avem în vedere caracteristica raportului juridic executional cu cel anterior, judiciar, dar și eventualele circumstanțe concrete în care s-ar regăsi debitorul.
Celeritatea executarii.
Principiul dreptului la un proces echitabil, într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art.6 C.pro.civ găsindu-și aplicabilitate în faza executării silite, recunoaște oricărei persoane (care justifică un interes) dreptul la proceduri judiciare și execuționale desfășurate în termen optim și previzibil.Totodată, prevede și obligația organelor statului de a asigura desfășurarea cu celeritate a acestor proceduri.Celeritatea trebuie privită ca fiind o exigență a procedurii de executare și nu doar un instrument de a asigura protejarea drepturilor creditrului.
Cu toate acestea, nu este exclus ca, în anumite situații, un debitor să invoce, suplimentar, un interes concret , individualizat de a se finaliza executarea slită și stingerea datoriei sale. Bunăoară, debitorul dorește să achite creanța creditorului urmăritor, insă toate bunurile din patrimoniu îi sunt indisponibilizate în procedura de executare, fiind astfel împiedicat, și neavând permisiunea de a le valorifica de unul singur. Pot exista situații în care interesul debitorului este unul acut, de exemplu, imobilul său (acesta fiind singurul bun al său) depășește valoarea datoriei pe care o are față de creditor, iar debitorul, pe langă interesul de a-și achita datoria față de creditor, urmărește să obțină cât mai repede cu putință valorificarea silită a imobilului sechestrat pentru a intra în posesia unor disponibilități bănești reprezentând diferența dintre valoarea imobilului său și valoarea creanței totale a creditorului.
Depunere cu afectațiune specială.
Mergând pe ideea că debitorul dorește să se finalizeze cât mai repede procedura de executare îndreptată împotriva sa, acesta are posibilitatea să consemneze întrega valoare a creanței, cu toate accesorile și cheltuielile de executare, la dispoziția executorului judecătoresc.
Conform art. 720 C.pro.civ. și art. 721 C.pro.civ. , până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silita, debitorul, poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnarea la executorul judecătoresc. Suma consemnată de debitor , va servi exclusiv la plata creditorului pe seama căruia s-a făcut consemnarea, precum și la acoperirea cheltuielilor de executare, excepția fiind atunci cănd avem de-a face cu mai multți creditori urmăritori ori intervenienți , când se va proceda la distribuirea sumelor consemnate, potrivit dispozițiilor art. 863 si urm. C.pro.civ .
Însă acest mijloc -depunere cu afectațiune specială- devine inutil atunci când , ne aflăm în situația în care executarea silită privește singurul bun ori toate bunurile , indisponibilizat/e, din patrimoniu debitorului, și acesta din urmă este lipsit de disponibilități bănești pentru a consemna sumele cerute la dispoziția executorului judecătoresc.
Mijloace de valorificare a dreptului debitorul de a critica inactivitatea executorului.
Debitorul are posibilitatea să solicite execututorului judecătoresc îndeplinirea actelor de executare și luarea măsurilor prevăzute de lege , cu respectarea termenelor prevazute de lege, pentru a asigura efectuarea cu celeritate a executarii.
Potrivit art.712 alin (1) teza a II- a C.pro.civ, în condițiile în care executorul judecătoresc refuză , în termen de 15 zile de la comunicarea refuzului, debitorul va putea formula contestație la executare având ca obiect refuzul acestuia de a îndeplini un act de executare.
Mergând pe ideea că celeritatea este o exigență atașată procedurii de executare, și nu acțiunii executorii a creditorului, debitorul poate solicita sancționarea executorului cu amenda judiciară , precum și obligarea acestuia la despagubiri față de debitor , în condițiile art.720 alin (7) C.pro.civ –
„In cazul in care constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a inregistra cererea de executare silita sau de a indeplini un act de executare silita ori de a lua orice alta masura prevazuta de lege, instanta de executare va putea obliga executorul, prin aceeasi hotarare, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru paguba astfel cauzata.”
Surse:
Noul Cod de Procedura Civila
Executare Silită-Dificultăți și soluții practice, volumul al 2-lea, Ed. Universul Juridic, București, 2017.
