emag1

Emag a fost amendat pentru SPAM.

3 minute • Ana-Maria Udriste • 25 martie 2020


Potrivit comunicatului de presă emis de ANSPDPC în data de 25 martie 2020, eMag a fost amendat pentru că nu a respectat opțiunea persoanei vizate de a nu mai primi mesaje de marketing direct.

Astfel, eMag nu a respectat prevederile articolului 6 din Regulamentul GDPR privind dreptul de opoziție al persoanei privind comunicările de marketing direct.

Citește și: scurt checklist pentru marketingul direct în GDPR

Altfel spus, o persoană a zis că nu vrea să mai primească mail-uri sau mesaje comerciale de la eMag, dar eMag le-a transmis în continuare.

Operatorul Dante Internațional SA a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14.420,4 lei, echivalentul sumei de 3000 EURO.

Sancțiunea a fost aplicată întrucât la sfârsitul anului 2019 eMag a transmis unei persoane fizice un mesaj comercial, deși la începutul anului 2019 operatorul ii confirmase acesteia dezabonarea de la comunicările comerciale.

eMag a primit și două măsuri corective, respectiv:

  • să implementeze solicitarea persoanei fizice de a-i fi dezactivată din baza de date setarea privind transmiterea pe adresa de sa de e-mail a mesajelor comerciale, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea procesului-verbal.
  • să ia măsuri astfel încât să fie respectate prevederile art. 21 alin. (3) din Regulament (dreptul la opoziție), în termen de 20 zile de la data comunicării procesului-verbal.

Citește și: GDPR – cum trimiți în mod corect e-mailuri persoanelor pe care nu le cunoști

Art. 21 alin. (3) din GDPR, prevede că:

”în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării în scopul marketingului direct, datele cu caracter personal nu mai sunt prelucrate în acest scop.”

Reamintim de asemenea că eMag a mai primit niște măsuri corective și în trecut, respectiv:

  1. Să ia toate măsurile de securitate tehnice și organizatorice necesare, astfel încât să asigure un nivel corespunzător de securitate, inclusiv confidenţialitatea datelor, în scopul prevenirii accesului neautorizat la datele cu caracter personal pe care le prelucrează;
  2. Să ia toate măsurile necesare asigurării securității conturilor create pe platforma e-Mag și implicit a datelor cu caracter personal aferente clienților săi,
  3. Să respecte Procedura de lucru Customer Care Identificarea clientului persoană fizică;
  4. Să instruiască operatorii telefonici în legătură cu respectarea Procedurii.

In data de 13.06.2019, fără a fi primi însă un avertisment sau amendă.

și

avertisment cu măsuri corective în data de 01.07.2019 pentru că nu a respectat prevederile privind dreptul de acces:

  1. Avertisment –pentru încălcarea art. 12 alin. (3) și art. 15 din Regulamentul (UE) 679/2016, întrucât nu a facut dovada că a transmis, până la data procesului verbal, un răspuns complet adresat petentului, la cererea sa transmisă prin e-mail, prin care și-a exercitat dreptul de acces;
  2. Să transmită un răspuns complet petentului, la cererea sa transmisă prin e-mail, prin care și-a exercitat dreptul de acces, prevăzut de art. 15 din Regulamentul (UE) 679/2016;
  3. Să ia măsuri astfel încât să fie respectate, în toate cazurile, prevederile art. 12 din Regulamentul (UE) 679/2016.

Suntem axați pe drept, tehnologie, securitatea datelor în online și GDPR. Scrie-ne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *