Uciderea unui… cadavru?! – Fapta putativă
5 minute • Cristina Cucoanis • 28 martie 2018
Pentru început, fapta putativă reprezintă acea faptă săvărșită care are caracter penal numai în mintea făptuitorului, lipsindu-i însă acest caracter în realitate (spre exemplu, se poate vorbi de infractorul care și-a însușit un bun găsit fără a cunoaște că în realitate era vorba despre un bun abandonat), iar cum nu există o reglementare legală a acestei instituții, în doctrină s-au născut ample discuții în legătură cu aceasta.
Revenind asupra titlului cu o explicație elaborată asupra a ceea ce vrea să însemne “uciderea unui cadavru”, un exemplu de speță asupra căreia poartă dezbaterile în doctrină este ipoteza în care făptuitorul săvârșește un act de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii de omor, fără a avea reprezentarea faptului că persoana vizată nu se mai afla în viață.
Spre exemplu:
Prin urmare, se pune problema în doctrină în legătură cu infracțiunea contra vieții, ce opinie primează- cea conform căreia autorul se află în ipoteza unei fapte putative și nu va răspunde penal, ori cea conform căreia autorul se află în ipoteza unei tentative pedepsibile.
Într-o primă opinie, aceasta fiind și cea mai răspândită, se discută despre fapta putativă care nu atrage răspunderea penală tocmai prin inexistența unei infracțiuni. Obiectul juridic al infracțiunii de omor îl reprezintă relațiile sociale care au în vedere dreptul la viață, ori câtă vreme persoana nu se mai afla în viață dintr-un moment anterior săvârșirii actului de executare, nu se mai pune problema existenței valorii sociale ocrotite, prin urmare nici a obiectului infracțiunii.
De asemenea, se pune problema tipicității faptei, întrucât potrivit art. 32 C. Penal “Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul”, iar pentru a vorbi despre punerea în executare trebuie să ne aflăm în prezența unei fapte prevăzute de legea penală. Întrucât făptuitorul pune în executare acțiunea asupra unei persoane pe care deși o credea în viață, în realitate deja decedase, nu se poate vorbi despre o faptă tipică, așadar nici despre o tentativă.
Într-o altă opinie însă, în sarcina făptuitorului s-ar reține fie o tentativă nepedepsibilă, fie una sancționabilă, după cum și această opinie cunoaște o ramificare. Se poate vorbi astfel de calificarea faptei ca o tentativă absolut improprie (neidonee), dată fiind lipsa obiectului material al infracțiunii de omor, care nu atrage răspunderea penală a făptuitorului. Din economia textului art. 32(2) al C. Penal (“Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.”) nu trebuie trasă concluzia că nu există o tentativă, ci numai că aceasta este nesancționabilă. De asemenea, se poate vorbi și despre cea de-a doua abordare, opinie rămasă izolată în doctrina penală din România, anume de o tentativă pedepsibilă. Argumentele care vin în favoarea acestei opinii se focusează pe atitudinea făptuitorului care cunoaște că urmează să comită o faptă prevăzută de legea penală, iar în reprezentarea realității sale chiar recurge la această faptă, astfel încât nu se poate ignora periculozitatea față de valorile sociale de care acesta dă dovadă. Cu privire la inexistența vieții în momentul săvârșirii actului de executare, se arată că tocmai din acest motiv infracțiunea ar rămâne în forma tentativei, nefiind posibilă consumarea infracțiunii. Tot în favoarea acestei opinii, se arată că au fost pronunțate decizii de către instanțele judecătorești din Spania, Germania sau Franța, prin care au fost condamnate persoane pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor în cazul executării unor acțiuni ce aveau capacitatea de a produce moartea, deși au fost desfășurate asupra unui cadavru.
Prin urmare, X, deși nu scapa total exigențelor răspunderii penale, întrucât a pătruns cu forța în casa lui Y, nu urmează a suporta nicio sancțiune de natură penală pentru fapta putativă.
Bibliografie: Daniel Bălan- articolul "Fapta putativă" din Revista Dreptul nr.10/2017 Constantin și Cristian Mitrache- Drept penal român. Partea generală Cod Penal
