Funcționarii publici. Când intervine răspunderea acestora?

• Articole
• Drept administrativ
• Infografice

5 minute • Alexandra Ionica • 05 decembrie 2017

În ceea ce-i privește pe funcționarii publici, răspunderea intervine pentru orice încălcare a îndatoririlor pe care aceştia le au.
Titularul unei funcţii publice este  funcţionarul public, definit ca „persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică”.
Calitatea de funcționar public izvorăște din actul de numire în funcție, care reprezintă un act juridic unilateral emis de o autoritate publică, la respectarea caruia o persoană se obligă prin jurământ.
În cadrul autorităților și instituțiilor publice îşi desfăşoară activitatea mai multe categorii de personal:

1. persoanele care exercită o funcție de demnitate publică la nivel național sau local: membrii Parlamentului (deputații și senatorii), membrii Guvernului (miniștrii și asimilații acestora), secretarii și subsecretarii de stat și asimilații acestora, aleșii locali (consilierii locali, județeni) și alte categorii de personal cărora legea le conferă statutul de demnitari publici;
2. personalul contractual, respectiv salariații din sistemul public: statutul lor juridic este unul de drept privat, cu anumite particularități generate de faptul că ele se circumscriu sintagmei de personal bugetar, iar veniturile lor salariale sunt asigurate de la bugetul de stat. Astfel, spre deosebire de salariații din sectorul privat care sunt liberi să negocieze împreună cu angajatorii în limitele legii nivelul salariului, în sectorul public salariile, indiferent de categoria de personal sunt stabilite prin lege, autoritățile publice sunt obligate să respecte cuantumul și structura salarialui determinat de legiuitor.
3. funcționarii publici: persoanele numite într-o funcție publică al căror statut juridic general este reglementat de Legea organică nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare. Pe lângă acest statut general care reglementează funcționarul public din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale sau locale există și anumite statute speciale la care însuși statutul general trimite care vizează anumite categorii de personal, care au anumite particularități și care se supun pe de-o parte statutului general, iar pe de altă parte regulilor consacrate de legea specială care le guvernează statutul, categorie în care intră polițiștii, personalul diplomatic și consular, funcționarii parlamentari, personalul vamal etc.

Funcționarii publici au o serie de îndatoriri, care au la baza principiile enumerate anterior, astfel:

• obligația indeplinirii îndatoririlor de serviciu cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea;
• obligatia la rezervă (implică păstrarea prudenței și măsurii de către funcționarii publici în exprimarea opiniilor personale);
• obligația de supunere ierarhică (să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici și să rezolve lucrarile repartizate în termenele stabilite de către aceștia);
• obligația de confidențialitate și de păstrare a secretului profesional;
• obligația funcționarilor publici de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională;
• obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilității (strâns legată de obligația îndeplinirii serviciului cu profesionalism și imparțialitate).

Conform art. 75 din Legea nr. 188/1999, republicată. „încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atragea răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz”. Astfel, legea prevede patru forme de răspundere juridică a funcționarilor publici.
Specifică dreptului administrativ este răspunderea disciplinară.
Răspunderea disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care reglementează actele și faptele (acțiunile și inacțiunile) săvarșite de funcționarul pubic în exercitarea atribuțiilor sale sau în legătură cu acestea, sancțiunile care se aplică și normele procedurale corespunzătoare.
În ceea ce priveşte răspunderea funcţionarului public, se poate vorbi şi despre abaterea disciplinară care reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarul public prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de funcţie publică sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul său socioprofesional şi moral.
Procedura angajării răspunderii administrativ-disciplinare a funcționarilor publici presupune obligatoriu cercetarea abaterii disciplinare, realizată de către o Comisie de disciplină.
Comisiile de disciplină sunt organisme care se constituie în cadrul fiecărei autorități publice, ele fiind competente să analizeze faptele funcționarilor publici din autoritatea publică respectivă, sesizate ca abateri disciplinare și să propună modalitatea de sancționare a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea vreunei abateri disciplinare.
Procedura cercetării administrativ disciplinare a funcţionarilor publici constă în parcurgerea urmatoarelor etape:

• sesizarea Comisiei de disciplină;
• convocarea membrilor Comisiei de disciplină şi a persoanelor care urmează să fie audiate;
• audierea;
• administrarea probelor;
• dezbaterea cazului;
• finalizarea procedurii;
• aplicarea sancțiunii disciplinare;
• contestarea sancțiunii disciplinare.    

Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării Comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
Potrivit Legii nr. 188/1999, funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă, pentru a anula sau modifica dispoziția de sancționare.
Sancțiunile disciplinare aplicabile funcționarului public se evidențiază în cazierul administrativ, eliberat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Nimeni nu este mai presus de lege, iar principiul tragerii la răspundere se aplică inclusiv funcționarilor publici.

Bibliografie:

• Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ed. Universul Juridic, ediția a VIII-a, București, 2014.