copyrght 1 1 1 1

Gestiunea colectiva a drepturilor. Romania- trimisa in fata CJUE

2 minute • Manea Alexandra Raluca • 09 decembrie 2017


Notificarea trebuia sa aiba loc pana la 10 aprilie 2016, astfel cum prevede Directiva privind gestiunea colectiva a drepturilor de autor, Directiva 2014/26/UE.
Comisia solicita Curtii sa impuna sanctiuni financiare acestor 4 state membre (Bulgaria – 19 121,60 EUR pe zi, Luxemburg – 12 920,00 EUR pe zi, Romania – 42 377,60 EUR pe zi si Spania – 123 928,64 EUR pe zi). In mai 2016 au fost declansate proceduri de constatare a neindeplinirii obligatiilor de catre aceste tari. Pana in prezent, aceste state membre nu au notificat Comisiei adoptarea masurilor necesare pentru transpunerea directivei in dreptul national.
În mai 2016, într-un caz separat de neîndeplinire a obligațiilor de către România, Comisia a decis, de asemenea, să trimită o scrisoare de punere în întârziere cu privire la implementarea sistemului de gestiune colectivă obligatorie a operelor muzicale.

Comisia consideră că dreptul român nu respectă dispozițiile directivei în ceea ce privește armonizarea anumitor aspecte referitoare la drepturile de autor și la drepturile conexe în cadrul societății informaționale și al Directivei privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor (Collective Rights Management – CRM).

Directiva privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor (Directiva 2014/26/UE) a fost adoptată la data de 4 februarie 2014. Termenul de transpunere a directivei în dreptul intern era 10 aprilie 2016.
Directiva privind CRM vizează îmbunătățirea modului în care sunt gestionate toate organizațiile de gestiune colectivă, prin stabilirea unor standarde comune de guvernanță, transparență și gestiune financiară. Aceasta stabilește, de asemenea, standarde comune pentru acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale în cazul unor utilizări online pe piața internă. Directiva reprezintă o componentă esențială a legislației privind drepturile de autor în Europa. Toate organizațiile de gestiune colectivă trebuie să își îmbunătățească standardele în materie de guvernanță și transparență.
Pentru mai multe informatii: Comunicat de presa- Comisia Europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *