In cazul cumparaturilor online, vanzatorii nu sunt obligati sa ofere gratuit returul produselor
11 minute • Ana-Maria Udriste • 27 mai 2019
Potrivit unei hotărări recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C‑52/18, în cazul în care cumpărătorul unui produs online/la distanță solicită repararea/înlocuirea acestuia, vânzătorul nu este obligat să suporte în avans cheltuielile cu transportul până la locul unde va fi primit bunul de la cumpărător.
Ce s-a întâmplat?
La 8 iulie 2015, domnul Fülla, din Germania, a cumpărat de la Toolport, prin telefon, un cort cu dimensiunile de 5 x 6 metri.
După livrarea respectivului cort la domiciliul domnului Fülla, acesta din urmă a constatat neconformitatea sa și, prin urmare, a solicitat societății Toolport repunerea în conformitate a cortului la domiciliul său. Domnul Fülla nici nu a returnat cortul către Toolport, nici nu s‑a oferit să facă acest lucru. În ceea ce o privește, Toolport a respins reclamațiile domnului Fülla referitoare la neconformitatea cortului menționat, considerându‑le nefondate. În același timp, nu i‑a precizat domnului Fülla că era necesară transportarea cortului până la sediul său și nici nu s‑a oferit să suporte în avans cheltuielile de transport.
Părțile nu au discutat, în acest stadiu, despre locul repunerii cortului în conformitate. În plus, contractul încheiat între părți nu conținea prevederi cu privire la acest subiect.
În aceste împrejurări, domnul Fülla a solicitat rezoluțiunea contractului și rambursarea prețului de cumpărare al acestui cort, în schimbul restituirii acestuia.
Întrucât Toolport nu a dat curs acestei cereri, domnul Fülla a sesizat Amtsgericht Norderstedt (Tribunalul Districtual din Norderstedt, Germania) cu o acțiune.
În cadrul procedurii în fața acestei instanțe, Toolport a susținut, pentru prima dată, că sediul său era locul repunerii în conformitate a bunului în cauză.
Potrivit instanței de trimitere, stabilirea locului repunerii în conformitate a bunului în cauză este esențială pentru a determina dacă domnul Fülla a dat societății Toolport posibilitatea de a proceda la repararea sau la înlocuirea acestui bun sau un „termen rezonabil”, în sensul articolului 3 alineatul (5) din Directiva 1999/44, pentru a putea pronunța rezoluțiunea contractului în conformitate cu această dispoziție.
Practic, părțile nu s-au înțeles cu privire la (a) locul unde trebuia livrat bunul de cumpărător pentru repunere în conformitate și (b) dacă plata transportului până la locul de repunere în conformitate trebuie suportată în avans de vânzător sau nu.
Ce întrebări au adresat părțile instanței?
După ce s-au împotmolit în cadrul procedurilor judiciare naționale, instanța a decis să suspende soluționarea cauzei, cerând CJUE să facă lumină printr-o cerere de întrebare preliminară. Astfel, instanța națională a solicitat CJUE să răspundă la următoarele întrebări:
- cumpărătorul trebuie să dea bunul înapoi pentru reparație/înlocuire acolo unde se află bunul?
- dacă nu mergem pe locul unde se află bunul, cumpărătorul trebuie să dea bunul înapoi la sediul companiei?
- cum stabilim criteriile de localizare a locului unde cumpărătorul trebuie să returneze bunul?
- poate fi obligat cumpărătorul să suporte cheltuielile dus-întors de transport sau vânzătorul trebuie să dea un avans?
- dacă consumatorul doar spune vânzătorului că bunul e stricat, mai are dreptul de a inceta contractului dacă nu îl și transportă la vânzător?
Frumos formulat, solicitarea arată așa:
„1) Articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf din Drectiva 1999/44 trebuie interpretat în sensul că un consumator trebuie să predea întotdeauna întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum la locul în care se află bunul pentru a putea obține repararea sau înlocuirea bunului?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:
Articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf din Directiva 1999/44 trebuie interpretat în sensul că un consumator trebuie să predea întotdeauna întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum la sediul întreprinderii pentru a putea obține repararea sau înlocuirea bunului?
3) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare:
Care sunt criteriile care rezultă din articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf din Directiva 1999/44 pe baza cărora se stabilește locul în care consumatorul trebuie să predea întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum pentru a putea obține repararea sau înlocuirea bunului?
4) În cazul în care locul în care consumatorul trebuie să predea întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum în vederea inspectării acestuia și a remedierii unei executări defectuoase este – întotdeauna sau într‑un caz concret – sediul întreprinderii:
Faptul că consumatorul trebuie să suporte în avans cheltuielile de transport dus‑întors este compatibil cu articolul 3 alineatul (3) primul paragraf coroborat cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 1999/44 sau rezultă din obligația de «reparare cu titlu gratuit» că vânzătorul trebuie să acorde un avans?
5) În cazul în care faptul că locul în care consumatorul trebuie să predea întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum în vederea inspectării acestuia și a remedierii unei executări defectuoase este – întotdeauna sau într‑un caz concret – sediul întreprinderii și obligația consumatorului de a suporta în avans cheltuielile de transport este compatibilă cu articolul 3 alineatul (3) primul paragraf coroborat cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 1999/44:
Articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf coroborat cu articolul 3 alineatul (5) a doua liniuță din Directiva 1999/44 trebuie interpretat în sensul că consumatorul care doar a indicat întreprinderii viciul bunului nu are dreptul la rezoluțiunea contractului dacă nu s‑a și oferit să transporte bunul la sediul întreprinderii?
6) În cazul în care locul în care consumatorul trebuie să predea întreprinderii de la care a cumpărat la distanță bunul de consum în vederea inspectării acestuia și a remedierii unei executări defectuoase este – întotdeauna sau într‑un caz concret – sediul întreprinderii, însă obligația consumatorului de a suporta în avans cheltuielile de transport nu este compatibilă cu articolul 3 alineatul (3) primul paragraf coroborat cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 1999/44:
Articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf coroborat cu articolul 3 alineatul (5) a doua liniuță din Directiva 1999/44 trebuie interpretat în sensul că consumatorul care doar a indicat întreprinderii viciul bunului nu are dreptul la rezoluțiunea contractului dacă nu s‑a și oferit să transporte bunul la sediul întreprinderii?”
Ce a decis Curtea de Justiție?
Scurte observații din partea Avocatului General care ne interesează
- gratuitatea repunerii în conformitate a bunurilor de către vânzător este un element esențial al protecției pe care directiva o garantează consumatorilor. Această obligație urmărește protejarea consumatorilor de riscul costurilor financiare care i‑ar putea descuraja să își invoce drepturile în lipsa unei astfel de protecții; DAR
- vânzătorul poate refuza să repare sau să înlocuiască bunurile cu titlu gratuit, în cazul în care această acțiune este imposibilă sau disproporționată. O despăgubire este considerată disproporționată în cazul în care impune vânzătorului costuri nerezonabile;
- în cazul în care vânzătorul ar fi obligat să acopere costurile disproporționate generate de repararea sau înlocuirea bunurilor neconforme, acest lucru ar conduce, în cele din urmă, la creșterea prețurilor de vânzare. Mai mult, costurile astfel suportate de către vânzător ar fi astfel transferate consumatorilor în ansamblu;
- directiva nu urmărește să protejeze doar interesele consumatorului. Directiva are drept scop de asemenea stabilirea unui echilibru între aceste interese ale consumatorului și considerentele economice ale vânzătorului. În plus, directiva favorizează o soluționare rapidă a oricăror probleme de conformitate.
- Plata în avans a cheltuielilor de transport de către vânzător va avea întotdeauna ca efect creșterea duratei necesare pentru repunerea bunurilor în conformitate. În plus, plata în avans a cheltuielilor de transport poate pune o povară administrativă disproporționată pe umerii vânzătorului. Acest lucru s‑ar dovedi cu atât mai valabil în situația în care bunurile în cauză, după inspecție, s‑ar dovedi a fi conforme, în cele din urmă.
- faptul că consumatorul trebuie să suporte în avans cheltuielile de transport pentru bunurile care urmează să fie inspectate sau să fie repuse în conformitate la sediul vânzătorului este compatibil cu raționamentul care stă la baza directivei. Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența Curții, cheltuielile de transport nu trebuie să fie atât de ridicate încât să constituie o povară financiară de natură a descuraja consumatorii să își exercite drepturile.
- consumatorul are dreptul să ceară rezoluțiunea contractului de vânzare‑cumpărare de bunuri de consum în cazul în care vânzătorul nu a întreprins niciun demers, incluzând furnizarea de informații cu privire la locul în care bunurile trebuie puse la dispoziție pentru a fi repuse în conformitate, prin intermediul uneia dintre măsurile reparatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din directivă, cu excepția situației în care lipsa de conformitate este minoră sau nu a fost demonstrată → trebuie mai întâi demonstrată neconformitatea, lipsa furnizorului de a o remedia și abia apoi consumatorul poate solicita rezoluțiunea (nota autorului).
Frumos, juridic, răspunsul arată așa:
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
1) Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe trebuie interpretat în sensul că statele membre rămân competente pentru a stabili locul în care consumatorul are obligația să pună un bun cumpărat la distanță la dispoziția vânzătorului pentru repunerea sa în conformitate, în temeiul acestei dispoziții. Acest loc trebuie să fie de natură să asigure o repunere în conformitate gratuit, într‑un termen rezonabil și fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, ținând seama de natura bunului și de scopul pentru care consumatorul a solicitat bunul în cauză. În această privință, instanța națională are obligația să efectueze o interpretare conformă cu Directiva 1999/44, inclusiv, dacă este cazul, să modifice o jurisprudență consacrată dacă aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele acestei directive.
2) Articolul 3 alineatele (2)-(4) din Directiva 1999/44 trebuie interpretat în sensul că dreptul consumatorului la o repunere în conformitate, „gratuit”, a bunului cumpărat la distanță nu include obligația vânzătorului de a plăti în avans cheltuielile de transport al acestui bun spre sediul respectivului vânzător în vederea repunerii în conformitate menționate atât timp cât plata în avans a acestor cheltuieli de către consumator nu constituie o sarcină de natură să îl descurajeze să își invoce drepturile, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.
3) Dispozițiile articolului 3 alineatul (3) coroborate cu cele ale articolului 3 alineatul (5) a doua liniuță din Directiva 1999/44 trebuie interpretate în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, consumatorul care a informat vânzătorul cu privire la neconformitatea bunului cumpărat la distanță al cărui transport spre sediul vânzătorului risca să prezinte pentru acesta un inconvenient semnificativ și care a pus acest bun la dispoziția vânzătorului la domiciliul său pentru repunerea sa în conformitate are dreptul la rezoluțiunea contractului ca urmare a unei lipse a despăgubirii într‑un termen rezonabil în cazul în care vânzătorul nu a luat nicio măsură adecvată pentru a repune în conformitate bunul menționat, inclusiv cea de a informa consumatorul cu privire la locul în care acest bun trebuie să fie pus la dispoziția sa pentru respectiva repunere în conformitate. În această privință, revine instanței naționale sarcina ca, prin intermediul unei interpretări conforme cu Directiva 1999/44, să garanteze dreptul acestui consumator la rezoluțiunea contractului.
Ce trebuie să reținem?
- vânzătorul nu este obligat să suporte în avans costurile cu transportul bunurilor achiziționate la distanță (mai ales atunci când se costată că de fapt sunt conforme)
- locul de retur al produsului trebuie să fie stabilit de la caz la caz, astfel încât să fie ușor pentru ambele părți
- pe parcursul investigării neconformității, consumatorul nu poate cere și despăgubiri până nu se soluționează într-o formă sau alta cererea
- pentru a putea cere rezoluțiunea contractului, nu este suficient ca consumatorul doar să informeze vânzătorul despre neconformitate, ci trebuie să se parcurgă procedura și abia la final, când nu se rezolvă nimic se poate merge pe această situație extremă
Citește și: Ce mecanisme avem la dispozitie in cazul produselor neconforme?
