⬅ ÎNAPOI

Închisoare part-time?! Cum vine asta?

Cu toții știm că o persoană își ispășește pedeapsa în închisoare, într-un regim ce alternează în funcție de gravitatea faptei pe care a comis-o. Ei bine, s-a propus un proiect de lege ce prevede executarea pedepsei la domiciliu sau în weekend.

Cine nu poate beneficia de acest drept?
  • persoanele condamnate pentru infracțiuni cu violență sau care au profitat de starea de neputință fizică sau psihică a victimei;
  • persoanele ce au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție;
  • persoanele care nu se află la prima abatere penală, încadrându-se în categoria recidiviștilor;

Comisia juridică a propus ca cei ce se află în arestul la domiciliu să fie supravegheați de persoane anume desemnate de către Ministerul Afacerilor Interne, cu sau fără brățară electronică.

Mai mult, judecătorul de supraveghere a privării de libertate va dispune stabilirea unei măsuri alternative privative de libertate pentru persoanele care au executat jumătate din fracțiunea minimă de executare în sistemul penitenciar, cu o singură condiție: să nu fi fost sancționate pe perioada ispășirii pedepsei în regimul penitenciarelor.

Cât durează procedura?

Hotărârea ce privește stabilirea măsurii aplicării acesteia se comunică deținutului în termen de 3 zile de la pronunțare. Este posibil să existe o amânare a aplicării acestei măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate, iar deținutul poate să o conteste în termen de 3 zile de la comunicarea ei, la judecătoria din raza locului de deținere. Hotărârea pronunțată de judecătorie este definitivă.

Caracteristicile măsurilor alternative de executare a pedepsei privative de libertate:

  1. sunt de natură juridică;
  2. sunt dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei;
  3. constau în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoare în regim de detenție cu executarea acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar;

Judecătorul competent poate dispune aplicarea unei măsuri alternative pentru persoanele condamnate în cazul în care aceștia au efectuat 1/5 din pedeapsa necesară, dar și pentru cei care au de executat o pedeapsă de până la 5 ani.

Măsurile alternative de executarea a pedepsei privative de libertate sunt:

  • executarea la domiciliu;
  • executarea fracționată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu și executarea în weekend la un centru special înființat;
  • executarea pedepsei în regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile-muncă în folosul comunității în echivalent;

După cum am menționat mai sus, supravegherea se va face cu sau fără brățară electronică. Dacă suntem în cel de al doilea caz, supravegherea se va face prin prezentarea la control o dată sau de două ori pe săptămână, iar în cazul în care nu se respectă acest lucru, vor interveni autoritățile locale.

Cu scopul de a preveni și reduce recidiva, dar și pentru ca în penitenciare să se producă o reformă, politicienii au elaborat o lege nouă cu privire la regimul de detenție.

În zilele ce urmează, magistrații Înaltei Curți de Casație și de Justiție vor sesiza Curtea Constituțională cu privire la acest proiect de lege ce reglementează măsurile alternative de executare a pedepselor.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.