niu niu 5HzOtV FSlw unsplash 1 scaled 1

Individualizarea pedepsei în dreptul penal: cum stabilești cuantumul între limite?

14 minute • Alex Cajvanean • 11 septembrie 2020


Felicitări! Astăzi, pe durata citirii acestui articol despre individualizarea pedepsei, sunteți “șef” și veți ocupa poziția imaginară de director al marei case de avocatură Georgescu, Bobiță & Asociații.

Ca în orice casă mare de avocatură, aveți o sumedenie de angajați care împreună formează o familie mare și pestriță, și ca în orice familie, copiii (în speță studenții veniți în practică) se mai ceartă și fac pozne. Într-o zi, intrigat fiind de gălăgia din birou, deschideți ușa ca să-l gășiți pe Ghițescu căzut pe jos și pe Golănescu râzând lângă el. Asumându-vă rolul de figură paternă (că tot ai fost chinuit cu ”pater familias” în anul I de facultate), pentru cei doi “netrebnici”, îi ascultați și aflați că domnul student Golănescu, 22 de ani, i-a jucat o farsă domnului Ghițescu, 23 de ani, în urma căreia acesta s-a lovit, acuzând suferințe fizice fix în cot.

Supărat că și-a stricat cămașa nouă de la Zara în prima zi de lucru, Ghițescu decide să-l dea în judecată pe Golănescu pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, art. 193 alineatul (1) din Codul penal:

(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Dacă ar fi să calculăm, conform art. 61 din Codul penal, pedeapsa cu amenda ar putea varia între 1.200 și 120.000 de lei, iar pedeapsa cu închisoarea între 3 luni și 2 ani.

Când ai o marjă de pedepse, cum zici cât primește un om?

Având în vedere marja destul de mare, e foarte important să existe niște criterii clar stabilite pentru individualizarea pedepsei în funcție de care instanța să poată decide ce pedeapsa merită fiecare infractor. Aceste criterii sunt enunțate în articolul 74 din Codul penal, intitulat “Criteriile generale de individualizare a pedepsei”:

(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.

Articolul 74 din Codul Penal

Ca să-l consolați pe domnul student Ghițescu pentru cămașă, vă decideți să-i oferiți gratuit consultanță și să estimați împreună ce ar putea instanța să decidă față de Golănescu pentru fapta sa. În scopul unei determinări cât mai exacte a pedepsei ce ar putea să i se aplice, pășiți în sala de conferințe ca să studiați mai bine “locul faptei”.

Pentru că sunteți un adevărat profesionist, un om metodic și meticulos, veți verifică, pe rând, fiecare criteriu de individualizare prevăzut în lege și la sfârșit veți trage o concluzie. Chiar și așa, conștientizați că textul legal mai sus enunțat nu reprezintă o metodă de calcul matematic al pedepsei, ci un mod de a oferi judecătorului niște repere după care să se ghideze.

La treabă, domnule director Sherlock Holmes!

Pasul 1. Situația de fapt

În primul rând, până să treci la individualizarea pedepsei, trebuie să pornești de la ce s-a întâmplat, adică care este povestea. Asta se numește în drept, pompos, ”situația de fapt”.

În speță, Golănescu, ca să se răzbune pentru faptul că Ghițescu i-a “furat” prietena, știind că rivalul său se recuperează de pe urma unei operații în zona spatelui, a adus modificări scaunului pe care acesta se așeza de obicei astfel încât picioarele scaunului și spătarul să cedeze următoarea dată când era folosit, în speranța că Ghițescu va cădea pe spate și se va lovi “la operație”. Din fericire, acesta a căzut în lateral și s-a lovit la cot. Cămașa victimei s-a rupt ca urmare a impactului cu solul, dar nu a fost nevoie de îngrijiri medicale. În orice caz, domnul student Golănescu nu a vrut să recunoască nimic și detaliile despre fapta au fost aflate de la ceilalți colegi. Un alt aspect demn de menționat ar mai fi faptul că Ghițescu este un student de nota 10 pe care Golănescu, care și-a petrecut o bună parte din vacanțe la centrele de reeducare, era invidios.

Pasul 2. Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite

Să fim sinceri: cu toții am jucat farse prietenilor sau colegilor, dintre care unele probabil au și durut, însă deși nu pare că fapta domnului Golănescu ar putea reprezenta o infracțiune, “plasa” dreptului penal este extrem de largă și cuprinde inclusiv astfel de situații. În împrejurările descrise mai sus, infracțiunea de “Loviri sau alte violențe” a fost săvârșită prin acțiune, în mod indirect, prin utilizarea unui scaun defect.

Cu toate că poate constitui infracțiune, cred că modul în care fapta a fost comisă ar înclina pedeapsa, cel mai probabil, spre minimul special al infracțiunii: domnul Golănescu a comis de unul singur fapta, fără participarea altor persoane și fără să lezeze drepturile celorlalți colegi. În plus, mijlocul folosit nu ar fi fost apt să producă o consecință extrem de gravă (chiar și luând în considerare starea de sănătate a lui Ghițescu).

Acum hai să schimbăm puțin povestea de mai sus și să ne imaginăm că Golănescu, în loc să folosească un scaun defect, i-ar fi chemat pe băieții lui să îl ciomăgească pe Ghițescu în parcare, provocându-i vânătăi ușoare care nu presupun tratament medical; situația se încadrează pe exact același alineat al aceleiași infracțiuni. Acest criteriu de individualizare există pentru că farse ≠ ciomăgeală, iar cele două situații trebuie să poată fi pedepsite diferit.

Așadar, dacă ne raportăm exclusiv la cele două situații, în cea de-a doua Golănescu ar trebui să primească o pedeapsă mai mare pentru că fapta sa e mai gravă. Iar acesta este un alt aspect care ține de individualizarea pedepsei.

Pasul 3. Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul produs

N-aș putea spune ce ar trebui să inlcudă un  “top 10 cele mai primejdioase întâmplări pentru corpul omenesc”, dar alunecarea de pe un scaun probabil că nu e pe listă. În mod natural, modul de comitere al infracțiunii va atrage un rezultat mai mult sau mai puțin periculos; folosindu-vă abilitățile de deducție, cu siguranță ați estimat deja că săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în speță nu poate atrage decât o consecință superficială (durerea în cot) care presupune un grad redus de periculozitate pentru integritatea corporală (valoarea ocrotită de infracțiunea în speță), așadar și această împrejurare va atrage o pedeapsa mai mică.

Totuși, dacă printr-un ghinion cumplit Ghițescu ar fi căzut prin podea odată cu alunecarea de pe scaun, rupându-și niște oase la impactul cu biroul de la etajul inferior, instanța ar fi avut acest aspect în considerare pentru ca domnul Golănescu să fie mult mai aspru pedepsit.

Pasul 4. Motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit

Aspectele analizate până acum ne-au ajutat să ne formăm o idee asupra gravității faptei și am văzut că, deocamdată, domnul Golănescu nu prea are de ce să se teamă, fiind susceptibil chiar și de o renunțare la aplicarea pedepsei. Din nefericire, criteriile de individualizare a pedepsei au în vedere nu numai gravitatea faptei, ci și periculozitatea infractorului.

Săvârșirea infracțiunii din motive josnice reprezenta o circumstanță agravantă legală în reglementarea vechiului cod, fiind menționată în mod expres în art. 75 al.1 lit. d) din Vechiul Cod Penal. Prin “motive josnice” se înțelegea acele porniri interioare contrare moralei ca: răzbunarea, setea de îmbogățire pe căi ilicite, etc.

Știați că…?

Practic, motivul și scopul reprezintă elemente ale “laturii subiective”, adică ale atitudinii pe care infractorul o are față de faptă. Știm că domnul student Golănescu a urmărit ca domnul Ghițescu să se lovească în locul în care era operat, astfel încât durerea resimțită să fie cât mai mare; mai știm și că Golănescu a decis să săvârșească această faptă din răzbunare pentru întâmplarea cu fosta sa prietenă și din invidie pentru succesul rivalului său în mediul universitar. Aceste împrejurări conturează portretul unui om neiertător și chiar vicios, care astăzi s-a limitat doar la o farsă, dar nu este exclus ca mâine să meargă cu un pas mai departe și să rănească pe cineva cu adevărat.

Și pentru că nu ne dorim ca oamenii din orașul lui Golănescu să-și rărească interacțiunile din frica de a nu aborda din greșeală o cunoștință de-a sa, instanța va reține, probabil, un motiv în plus să acorde o pedeapsă mai mare la individualizarea pedepsei.

Pasul 5. Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială

Ca să finalizați portretul studentului cel obraznic, vă decideți să aruncați o privire asupra CV-ului său penal (cunoscut de către specialiști sub numele de cazier), dar și asupra altor aspecte din trecutul său, pentru că așa cum ați învățat la criminologie, factorul infracțional și cel social sunt extrem de strâns legate.

Cum spuneam, Golănescu este un student de 22 de ani al Facultății de Drept. Este un băiat ambițios și inteligent, ieșind integralist din primul semestru la facultate, însă pentru că a crescut fără părinți are tendințe agresive și a mai fost condamnat în trecut pentru “șotiile” lui (farse periculoase, bătăi în curtea școlii, vandalism, etc), ajungând ultima dată să fie internat într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani.

Or, așa cum arătam mai devreme, problema nu se pune strict de gravitatea faptei, ci și de periculozitatea infractorului; o persoană față de care s-a mai dispus o măsură privativă de libertate și care continuă să încalce legea sugerează că tendințele infracționale subzistă și că este nevoie de o pedeapsă mai aspră în vederea corectării acestora.

Din acest motiv, cu cât “fundalul” unei persoane indică predispoziția acesteia de a săvârși infracțiuni în mod repetat, cu atât e mai probabil că judecătorul însărcinat cu soluționarea cauzei să se îndrepte către o pedeapsa mai grea la individualizarea pedepsei.

La polul opus se află persoanele care nu au nici antecedente penale și nici un “istoric” care să sugereze că acestea ar putea reveni pe tărâmul infracțiunilor, pentru că în acest caz infracțiunea poate fi privită drept un eveniment singular, caz în care aplicarea oricărei pedepse ar fi “inoportună”, conform art. 80 al.(1), lit b), intitulat “Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei”:

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Prin urmare, la individualizarea pedepsei se ține cont de atitudinea persoanei și înainte de comiterea faptei.

Pasul 6. Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal

Probabil că puterea de deducție de care dispuneți v-a ajutat deja să trageți niște concluzii cu privire la gravitatea faptei și la periculozitatea făptuitorului. Chiar și așa, greșeala recunoscută este pe jumătate iertată, corect? Însă individualizarea pedepsei se referă și la comportamentul din timpul procesului penal.

Numai că în situația de față domnul Golănescu n-a vrut să recunoască nimic, deși ceilalți colegi nu l-au susținut și au “ciripit” tot ce știau din planul lui împărtășit în detaliu cu ocazia pauzei de cafea. În acest caz, făptuitorul nu face decât să-și exercite dreptul  de a nu se “autoincrimina”, fapt care n-ar putea atrage o pedeapsă mai grea, dar nici nu-l va favoriza în vreun fel.

Cu cât Golănescu se va opune mai mult aparatului de justiție, cu atât pedeapsa lui va fi mai grea; rămâne de văzut cum va reacționa acesta când va afla că Ghițescu urmează să depună o plângere prealabilă împotriva lui. În plus, Golănescu va avea ocazia să dea dovadă de bună purtare și în cadrul procesului penal dacă își va recunoaște vina, limitele pedepsei sale putând fi reduse cu o treime în cazul pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime în cazul amenzii, conform art. 374 din Codul de procedură penală.

Concluzii – ce va decide instanța cu privire la individualizarea pedepsei?

Cu părere de rău vă spun că, în ciuda analizei impecabile pe care ați realizat-o, nimeni nu poate ști niciodată ce va decide instanța decât însuși judecătorul însărcinat cu soluționarea cauzei.

Așa cum ne arată alineatul (2) al aceluiași articol, criteriile pentru individualizarea pedepsei sunt aceleași inclusiv pentru alegerea între pedeapsa cu închisoarea și cea cu amenda, așadar acest aspect va fi la fel de greu de determinat precum întinderea pedepsei.

Există totuși un lucru pe care îl puteți face, în calitate de “mentor” al celor doi studenți veniți în practică; întrucât vorbim despre o infracțiune față de care urmărirea penală se declanșează la plângerea prealabilă a victimei și pentru că nu suntem în fața unor pagube materiale de sute de euro, cel mai bine ar fi să-i recomandăm lui Ghițescu să nu fie un “reclamagiu” și să ajungă la o înțelegere cu Golănescu pe cale amiabilă (adică să-și ceară scuze în fața tuturor colegilor și să-i cumpere altă cămașă).

Sigur, putem să despicăm firul în patru ca să estimăm pedepse pentru orice și să mergem în instanță pentru că am primit o riglă peste degete, dar, în opinia personală, aparatul justițiar există ca să impună ordine și corectitudine acolo unde ea nu “răsare” în mod natural din firea oamenilor. De asta, cel mai ușor și mai lipsit de hârțogăraie mod de a menține echitatea în societate este să o cultivăm în persoana noastră și a celor din jurul nostru.


Ai talent de povestitor în ale dreptului? Scrie-ne și publicăm 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *