banner gen 3 square 05

Înființarea unei firmei în stare de urgență e atât de … simplă.

5 minute • Ana-Maria Udriste • 01 mai 2020


Update: potrivit OUG 70/2020, declarațiile și specimenul de semnătură pot fi transmise și sub forma unui înscris sub semnătură privată, fără a fi atestate de avocat sau date în fața notarului pentru o perioadă de 6 luni de la încetarea stării de urgență, respectiv 14 noiembrie 2020.

Suntem în a doua lună de stare de urgență și, cu toate că auzim numai de efectele negative ale acestei pandemii COVID-19, pe care nu le putem nega, se mai întâmplă și lucruri bune: înființarea unei firme în stare de urgență este extrem de simplă.

Atât de simplă încât te întrebi cum de înainte trebuie să fie complicat și întortocheat.

Prin decretul privind prelungirea stării de urgență au fost implementate o serie de măsuri care să ajute mediul de afaceri și astfel totul se petrece mai ușor.

De la începutul stării de urgență, la avocaoto.ro am făcut mai mult de 100 de operațiuni la Registrul Comerțului, de la înființare de firme, până la prelungiri de sediu, cooptare de asociați și suspendări de PFA. Toate au mers ca unse.

Ce documente sunt necesare pentru a înființa o firmă?

Mă voi referi la cazul cel mai des întâlnit, respectiv înființarea unui SRL.

Ca documente principale, ai nevoie de:

Atenție! Declarațiile pe proprie răspundere și specimenul de semnătură pot fi utilizate doar pe perioada stării de urgență fără să fie autentificate la notar. Altfel, trebuie să te duci frumos la notar să ți le facă. Sau să iei o coadă mare la Registrul Comerțului sau să ți le facă un avocat (mai slabe șanse).

Documentele de mai sus, furnizate de Registrul Comerțului ca formulare nu sunt chiar cele mai bune sau decente variante pe care le poți avea dacă vrei să începi o afacere serioasă, însă dacă vrei să economisești banii cu un avocat, reprezintă un punct de pornire.

Care e procedura?

După ce faci rezervarea denumirii online, începi și completezi toate celelalte documente de mai sus.

Cu actul constitutiv, rezervarea denumirii și buletinele asociaților / administratorilor te duci ca administrator la bancă și depui capitalul social de 200 lei. Sau poți deschide contul 100% online.

Cu toate documentele, le pui cu semnătură electronică prin intermediul portalului ONRC sau le transmiți prin e-mail cu sau fără semnătură electronică, la registrul comerțului unde vei avea sediul social, pe care le găsești aici.

Plătești apoi taxa de 129 lei și în 3 zile ai firma, cu tot cu starea de urgență. Poți urmări stadiul acesteia pe portal aici (îți trebuie un cont pentru asta), iar dacă sunt observații, vei fi sunat și/sau vei vedea pe portal observațiile și vei putea depune o cerere de completare.

Iar ulterior vei primi prin e-mail documentele în format scanat, pdf, cu semnătură electronică.

Cum ziceam, să faci o firmă în plină stare de urgență este extrem de simplu.

De ce să-ți înființezi o firmă în plină stare de urgență?

Pentru că scapi de niște costuri la notar. Dar asta doar până pe 15 mai.

Declarațiile pe proprie răspundere, specimenul de semnătură și declarația de nesuprapunere, dacă era cazul, te duceau la aproximativ 600 – 700 ron, în funcție de operațiune. Acum doar apelezi la cineva, ți le face cum trebuie, le semnezi, scanezi și le depui. Atât de simplu.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *