⬅ ÎNAPOI

Influencerii din social media – cum să te protejezi când numele tău devine brand?

influencer social media

Cred că toți ne-am obișnuit să vedem cum celebrități precum muzicieni, sportivi, actori își înregistrează numele lor ca marca și decid să vândă diferite produse în scop comercial, ca o activitate pe lângă “jobul de zi cu zi” (vezi cazul lui David Beckham, fotbalist de profesie, dar cu nenumărate produse de îngrijire personală pe piață sub marca numelui sau)

Dar ce facem atunci când discutăm despre influenceri? Pentru că și ei utilizează propriul nume și ar trebui să fie tratați în același mod când discutăm despre marca înregistrată, nu?

Dar până să ajungem acolo …

Fă o firmă cu brandul tău

Serios. Dacă deja ai ajuns la acel nivel în care brandul tău este cunoscut și ai activitate comercială, înființează o companie cu numele ăsta, pentru că e cel mai simplu.

Spre exemplu, dacă brandul tău este Udriște, poți înființa o firmă cu denumirea de ”Doză de Udriște”.

Cât de importantă este marca?

Astăzi, mai mult decât niciodată, companiile preferă să investească sume mari pentru a-și promova produsele în rândul publicului ce poate fi interesat de acestea. Și cum o fac? Apelând la influenceri prin intermediul unor parteneriate de sponsorizare.

Citește și 9 cele mai bune practici în cadrul contractelor de marketing cu influenceri

Brandul unui influencer înseamnă, de fapt, numele sub intermediul căruia postează în online, fie că este numele real, fie că este un nume ‘de scenă’, așa că este un element important și chiar valoros.

Unul dintre metodele prin care pot să își protejeze acest element este să îl înregistreze că marca la OSIM. Dar despre asta s-a scris mai multe aici

Această procedură are un scop – pot evita situații neplăcute în care descoperă că un terț se folosește de numele lor, creează anumite produse pe care le vinde, inducând publicul în eroare cum că acel produs este, în fapt, al influencerului. Și uite așa terțul respectiv profită de această situație și obține diferite foloase necuvenite. 

Dar această înregistrare poate să elimine diferit conținut din social media care nu are legătură cu influencerul în mod real, care încearcă să îl defaimeze în mod direct. 

Înregistrăm, înregistrăm, dar pentru ce?

O cerere de înregistrare a unei mărci ar trebui să se facă în legătură cu anumite produse sau servicii, ceea ce poate fi o problemă dacă influencerul nu are o gama proprie. Sunt, totuși, anumite activități speciale ce pot fi și ele considerate că marca, de exemplu promovarea produselor și serviciile altor persoane.

Protecția poate naște oportunități

Este destul de dificilă o adaptare la noul climat. Dacă discutăm despre situația actuală, anume pandemia de coronavirus care a înconjurat întreg globul, gândiți-va la influencerii care obțin venituri tocmai din planificări de călătorii, trasee, atracții turistice chiar în locuri mai exotice etc. Cum libertatea de circulație a fost limitată, automat și veniturile au scăzut, firmele nu au mai alocat cheltuieli și pentru partea de marketing, preferând să facă economii în acest sens. 

Putem discuta chiar și despre cei care promovează un anumit stil de viață în social media, urmăritorii lor poate că nici nu mai aspiră la aceste lifestyle-uri din cauza scăderii veniturilor. 

Citește și Ce trebuie neapărat să știi atunci când promovezi un produs cu un influencer?

În contracte nu folosești numele de brand

Cu toate astea, în contractele pe care le închei și le semnezi, nu vei folosi numele de brand, ci numele tău adevărat sau al firmei prin intermediul căreia faci această activitate.

Sfârșitul erei de influencing?

Să fie oare asfârșitul influencerilor, având în vedere criza actuală? Am zice că nu, pentru că acest lockdown pare să aducă multe beneficii. Oamenii petrec acum destul timp pe rețelele sociale, iar influencerii profită de asta, încercând să interacționeze cât mai mult cu publicul. 

Cel mai oportun lucru ar fi să se gândească la un plan pentru a evolua, să se adapteze cerințelor publicului lor pentru că poate fi o perioada de succes, de ce nu. Poate să nască oportunități noi de sponsorizări sau de parteneriate. 

Acum este important ca influencerii să facă tot ceea ce trebuie pentru a-și proteja brandul. 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.