Interesul superior al copilului și respectarea vieții de familie
4 minute • CristinaLD • 10 decembrie 2017
CAUZA
39793/17 ( Gard și alții v. Regatul Unit)
STAREA DE FAPT
C.G, primul reclamant, s-a născut pe 4 august 2016. Acesta suferea încă de la naștere de o boală rară ce îi afecta creierul, mușchii și abilitatea de a respira.
În octombrie 2016 C.G a fost internat la spital unde a rămas până în momentul decesului. În această perioadă s-a remarcat lipsa activității cerebrale tradusă prin lipsa reacțiilor, a interacțiunii și a plânsului.
Părinții reclamantului au descoperit că există o terapie ce fusese utilizată pe pacienți cu leziuni minore comparabile cu ale lui C.G. Acesta era denumit tratamentul cu nucleotide. L-au contactat pe Dr. I., profesor de neurologie la un centru medical din Statele Unite ale Americii, care le-a spus că pentru mutația de care suferea reclamantul tratamentul nu fusese experimentat nici pe șoareci, nici pe oameni, dar că exista o „posibilitate teoretică” ca tratamentul să-i fie benefic lui C.G.
În 2017 reclamantul a suferit un episod de crize convulsive ca urmare a epilepsiei de care suferea, astfel că medicii britanici au concluzionat că tratamentul cu nucleotide ar fi zadarnic și doar i-ar prelungi suferința pacientului.
Judecătorul a menționat că deși părinții au puterea de a oferi consimțământul pentru copilul lor pentru ca acesta să fie supus unui tratament, din punct de vedere legal, controlul principal este atribuit instituției care are ca principal obiectiv interesul superior al copilului.
Astfel instanța a constatat că toți medicii care l-au examinat pe C.G. au ajuns la un consens, inclusiv expertul medical instituit de părinți, consens care admitea că tratamentul cu nucleotide ar fi inutil și nu ar aduce beneficii efective pacientului.
Ca urmare a acestor fapte, decizia a fost de a-l lăsa pe reclamant să treacă în neființă în pace, fără a-l mai supune durerilor și suferinței.
Curtea de apel a respins recursul formulat de părinții reclamantului, întrucât au fost avute în vedere interesele superioare ale copilului. Astfel s-a constatat că spitalul nu a acționat în afara competenței sale, deoarece problema tratamentului cu nucleotide a fost invocată de părinți și nu de spital.
DOCUMENTE ȘI PRACTICĂ INTERNAȚIONALĂ
- Convenția Națiunilor Unite pentru protecția drepturilor copilului
Art. 3 alin. (1) – „În toate acțiunile cu privire la copii, indiferent dacă sunt întreprinse de instituțiile publice sau private de asistență socială, de instanțele judecătorești, de autoritățile administrației publice sau de organele legislative, interesul superior al copilului este un prim considerent.”
- Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a demnității umane în ceea ce privește aplicarea biologiei și a medicinei
- Prevede că dacă persoana nu are consimțământ, intervenția trebuie efectuată numai în beneficiul său
- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Art. 24 alin. (2) – „În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt luate de autoritățile publice sau instituțiile publice, interesul superior al copilului trebuie să fie o ocupare primordială.”
PRESUPUSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 DIN CONVENȚIE
Aplicanții nu au specificat pe care din categoriile art. 5 doresc să își ridice argumentele privitoare la privarea de libertate, făcând referire doar la principiile generale.
Curtea a constatat că nu există exemple anterioare de acest fel în jurisprudența sa, exemple care să poată fi comparate cu argumentele din cauză, astfel constatându-se o lipsă de claritate și declarând cererea inadmisibilă.
PRESUPUSA VIOLARE A ARTICOLELOR 6 ȘI 8 DIN CONVENȚIE
Curtea consideră că plângerea reclamanților în temeiul art. 6 privind modul în care instanțele naționale au luat deciziile se referă la presupusa ingerință arbitrală în viața privată și de familie.
Aceasta constată că plângerea a fost organizată ca un aspect suplimentar al plângerii depusă în temeiul art. 8.
De asemenea, Curtea a decis că decizia de întrerupere a tratamentului de menținere în viață a unui minor împotriva voinței părinților este inadmisibilă, iar aceasta a menționat că nu a existat ceva de natură să sugereze că hotărârile instanțelor naționale de a nu accepta tratamentul cu nucleotide din Statele Unite ale Americii și de a-l lăsa pe copil să treacă în neființă fără a mai fi supus altor dureri și suferințe, nu pot fi echivalente cu o ingerință arbitrală sau disproporționată.
DECIZIA CURȚII
Declară cererea ca fiind inadmisibilă.
