Cosmin Razvan Mihaila

Interviu cu Cosmin-Răzvan Mihăilă, Președintele Curții de Apel Galați-“Nu vrem să continue dominația hârtiei. Dorim să păstrăm o interacțiune bazată pe digitalizare între instanțe și beneficiarii acestui serviciu public.”-

29 minute • Diana Maria Nădejde • 27 iunie 2020


În viața reală, înfăptuirea actului de justiție nu are loc așa cum ne este prezentat de cele mai multe ori prin filme, ci implică un volum destul de mare de muncă, indiferent că ne raportăm la magistrați, avocați sau grefieri. În contextul pandemiei, și mai ales, al distanțării sociale, s-a născut inevitabil întrebarea “cum se va realiza această activitate?”. Răspunsul a fost oferit de tehnologie, iar cum nouă la Avocatoo.ro, ne plac oamenii inovativi și deschiși către nou, am avut plăcerea de a dezbate cu domnul judecător dr. Cosmin-Răzvan Mihăilă, Președintele Curții de Apel Galați, acest aspect, îndeosebi, crearea unor aplicații de inteligență artificială și beneficiile oferite de acestea.

Avocatoo: În primul rând, echipa Avocatoo.ro vă mulțumește pentru timpul acordat! Ultimele luni, au reprezentat, cu siguranță “o provocare”,  obligându-ne să ieșim din zona noastră de confort. De la respectarea măsurilor impuse de autorități, și până la telemuncă, perioada stării de urgență a fost “presărată” cu multe schimbări. Cum a fost să vă aflați în poziția de a gestiona o astfel de situație? Ați întâmpinat dificultăți?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Și eu vă mulțumesc pentru propunerea de interviu făcută!

A fost, într-adevăr, o adevărată provocare. Dar noi credem că am trecut cu bine peste acest impas și am ieșit întăriți și mai uniți.

Iată că după ieșirea din starea de urgență și în curând, și după trecerea stării de alertă, am rămas, la nivel de instanțe, cu mai multe lucruri bune.

Amintesc aici de audierile prin videoconferință, atât în materie penală cât și în materie civilă, programările online pentru studierea dosarelor și pentru depunerea actelor, confirmarea automata a primirii e-mail-urilor, sincronizarea programului de lucru cu publicul la instanțele care își au sediu în aceeași clădire și deja celebra studiere la distanță a dosarelor instanțelor în formă electronică.

Toate acestea constituie un pas important spre momentul când instanțele vor fi complet digitalizate, iar noi ne dorim să fim promotori ai digitalizării justiției.

Au existat și provocări. Nu toată lumea este deschisă procesului de schimbare, nu e întotdeauna ușor să ieși din zona de confort; mă refer aici la noi, cei din interiorul sistemului, dar și la cei din afara sistemului.

Însă în cele din urmă ne-am mobilizat. De exemplu, colegii din cadrul instanței au dat dovadă de capacitate ridicată pentru efort și au reușit să implementeze în doar o săptămână audierea prin videoconferință în materie penală la toate cele 14 instanțe din raza Curții de Apel Galați (care cuprinde județele Galați, Brăila și Vrancea).

Noi ne dorim să fim promotori ai digitalizării justiției

Cosmin-Răzvan Mihăilă

Avocatoo: Pe de altă parte, criza generată de actuala pandemie, a pus accentul mai ales pe responsabilizarea socială. Au fost respectate pe deplin măsurile de protecție adoptate de dvs.? În timpul stării de urgență, și acum de altfel, încadrați comportamentul personalului Curții de Apel Galați în categoria “responsabil”?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Sigur că întreg colectivul instanțelor din raza Curții a fost responsabil, cu toții am încercat să ne protejăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Personalul Curții de Apel Galați a respectat măsurile de protecție adoptate.

Așa cum am mai spus, judecătorii, grefierii și celelalte categorii de personal au fost prezenți la instanțe numai în măsura în care au fost implicați în activități judiciare sau administrative.

Ne-am aprovizionat cu măști de protecție facială, cu mănuși de unică folosință, cu soluții dezinfectante, materiale pe care le-am distribuit celor care au intrat în sălile de judecată sau celor care au mai desfășurat activitate cu publicul, încăperile au fost mereu igienizate.

La început a fost mai greu, deoarece a fost perioadă când lipseau de pe piață măștile faciale de protecție, însă am reușit să le procurăm destul de repede.

Dovada că am fost responsabili stă în faptul că nimeni, până acum, dintre cei aproximativ 850 angajați ai instanțelor din circumscripție nu s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Mai mult, nu am avut nicio persoană considerată suspectă și testată de către autoritățile medicale. Personalul nu a intrat în panică, a venit la serviciu numai dacă a fost absolut necesar, nu a împrăștiat zvonuri și nu a transmis teamă – ceea ce se întâmplă deseori în situații de criză. De la început, am informat personalul asupra simptomelor COVID-19 folosind sursele de informare cele mai reputate (de ex., Ministerul Sănătății, Centers for Disease Control and Prevention din SUA), ca să se poată autoevalua fără a intra în panică imediat de la orice senzație neplăcută. Rețineți că, în acea perioadă, presa era plină de informații contradictorii și chiar fake news legat de simptomele acestei boli.

Și, de asemenea, justițiabilii și ei au înțeles nevoia de a fi în siguranță cu toții, motiv pentru care s-au prezentat în număr restrâns la instanțe, au consultat dosarele în format electronic de la distanță, au trimis documentele prin e-mail, nu prin prezența personală la sediu, au urmat îndeaproape, deși poate nu le-a fost ușor, toate recomandările noastre, transpuse, prin grija Biroului de informare și relații publice, pe portalul Curții de Apel Galați și prin comunicate transmise mass-mediei.

Noletter este un serviciu adresat profesioniștilor din domeniul juridic care înlocuiește registratura clasică și trimite documentele către instanțe printr-un singur click, fără să mai cauți adresa de e-mail. Fă-ți un cont gratuit aici.

Avocatoo: Cum s-a desfășurat relaționarea dintre Curtea de Apel Galați și ceilalți participanți în procesul de înfăptuire al justiției în contextul COVID-19?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Imediat după declararea stării de urgență, s-au stabilit tipurile de cauze care urmau să fie judecate în această perioadă. De altfel, toate măsurile luate, atât cele de natură judiciară cât și cele administrative, au fost în permanență comunicate publicului, pe portalul instanței sau în presă. Ordinul care conținea măsurile și modificările ulterioare au fost comunicate întotdeauna instanțelor din circumscripție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, barourilor de avocați din cele trei județe, inspectoratelor județene de jandarmi, camerei executorilor judecătorești, serviciilor de probațiune. Ne-am asigurat că toată lumea este informată corect cu privire la măsurile adoptate.

Măsurile luate au fost cele despre care am mai vorbit: consultarea dosarelor s-a făcut exclusiv pe cale electronică, prezența fizică la instanță s-a diminuat, în cauzele penale audierea persoanelor private de libertate din penitenciarele și centrele de reținere din aria de competență a Curții s-a făcut prin videoconferință. Această modalitate de audiere a continuat și în timpul stării de alertă, după cum ne dorim să fie folosită și după încetarea epidemiei.

La intrarea publicului în Palatul Justiției Galați, avem montat un tunel dezinfectant achiziționat de avocații din cadrul Baroului Galați, cărora le apreciem dovada de solidaritate. Costurile cu biocidul și energia electrică sunt suportate de Curtea de Apel Galați.

Apoi, după relaxarea măsurilor, în perioada de alertă, am revenit la judecarea tuturor tipurilor de cauze, activitatea instanței fiind reluată, inclusiv prin stabilirea unui program cu publicul de 2 ore pe zi, timp de trei zile pe săptămână, în acest context introducând programarea online pentru studierea dosarelor și depunerea actelor la instanțe prin lansarea paginii de internet pentru programari . Avantajele sunt mari pentru avocați și justițiabili: avocatul sau partea face programare pentru consultarea dosarului, iar, când ajunge la instanță, câștigă mult timp deoarece găsește dosarul deja scos din arhivă și pregătit de studiu. Ei primesc confirmarea programării pe e-mail, își pot modifica sau anula programarea, urmată bineînțeles de confirmarea prin e-mail a modificării ori anulării și pot chiar să își șteargă în întregime datele personale din sistem.

De asemenea, am decis ca purtarea măștilor de protecție facială să fie obligatorie pentru toate persoanele din afara instituției, inclusiv pentru avocați, atât în afara cât și înăuntrul sălilor de judecată, am dotat posturile de acces în instanță cu termometre cu infraroșu pentru a nu se permite intrarea în sediu Palatului a persoanelor cu febră sau cu alte simptome specific COVID/19.

În interiorul sediilor instanțelor, prezența publicului este permisă numai în situația în care persoanele sunt implicate în dosare de pe rolul instanței respective sau au activități administrative la compartimentele instanțelor ori baroului. În acest caz, prezența în sediu este permisă strict pe perioada desfășurării respectivei activități.

Accesul justițiabililor, avocaților, reprezentanților, experților, interpreților și publicului în sediul instanței pentru participarea la ședințele de judecată este permis cu 20 minute înainte de ora la care este anunțată cauza, cu verificarea listei de ședință de la fiecare sală de judecată.

Se judecă toate tipurile de cauze. Am decis că se vor stabili ore separate pentru judecarea câte unui lot de 6-10 dosare în materie civilă, respectiv 3-4 dosare în materie penală, ora de strigare a cauzei urmând a fi menționată pe citațiile emise, dar nu vom neglija solicitările părților și reprezentanților referitoare la ora de strigare a cauzei. Numărul de dosare care se va judeca în lotul respectiv are caracter de recomandare și va fi stabilit de fiecare complet de judecată astfel încât, în cazul ședințelor mari, să nu se ajungă la un timp foarte lung de desfășurare a ședinței.

Am achiziționat camere web și televizoare cu stativ mobil pentru toate sălile de judecată, deoarece dorim să implementăm audierea prin videoconferință și în materie non-penală (civilă). Vom putea audia prin videoconferință, atât în materie civilă cât și în materie penală, părțile, reprezentanții (avocați, consilieri juridici ș.a.), martorii, experții, interpreții și ceilalți participanți care își dau acordul în acest sens. Părțile care doresc să participe la ședință prin videoconferință vor aduce acest lucru la cunoștința instanței printr-o cerere formulată cu cel puțin 1-2 zile înainte de data ședinței de judecată.

Deja am judecat cauze prin videoconferință în materie civilă la aproape toate instanțele din raza Curții de Apel Galați.

Cererile adresate compartimentelor de relații cu publicul, arhivelor și registraturilor s-a dorit să fie transmise cu precădere pe cale electronică sau prin fax. În acest context, am decis să concepem și să punem la dispoziția publicului formularul “cerere unică de arhivă”, răspunsul compartimentului urmând a fi scanat și transmis solicitanților pe cale electronică, în măsura în care acest lucru era posibil.

Formularul „cerere unică de arhivă” cuprinde toate solicitările uzuale pe care persoanele le pot face arhivelor, registraturilor și centrelor de relații cu publicul, așa încât justițiabilii nu mai trebuie să scrie cereri de mână, ci doar completează extrem de rapid un formular simplu. Formularul este disponibil și în format Word, putând fi scris pe calculator și tipărit sau chiar trimis prin e-mail.

De trei ani, la nivelul celor trei instanțe care își au sediul în Palatul Justiției Galați (deci în aceeași clădire), programul de lucru cu publicul al compartimentelor instanțelor (registraturi, arhive, centre de relații cu publicul) este sincronizat. Această înseamnă că o persoană nu trebuie să vină de mai multe ori în clădire pentru a interacționa cu fiecare instanță, în același interval orar fiind deschise compartimentele tuturor instanțelor – cu mențiunea că Judecătoria Galați, care rulează foarte multe dosare, are în general programul zilnic mai lung cu o oră. Au existat situații în țară foarte defavorabile justițiabililor, când, în timpul vacanței judecătorești, o instanță avea program cu publicul marți și joi, altă instanță din aceeași clădire avea program cu publicul luni și miercuri ș.a.m.d.

Am extins această idee, pe care o considerăm foarte bună și care denotă respectă față de cetățeni, la toate instanțele care își au sediul în aceeași clădire din cele 3 județe, cu mențiunea că am recomandat și ca toate instanțele dintr-un județ (din raza aceluiași tribunal) să aibă program similar, chiar dacă sunt în localități diferite de ex., Focșani, Adjud, Panciu), recomandare care s-a respectat.

Avocatoo: La Avocatoo.ro punem preț pe facilitățile oferite de tehnologie. Astfel, ne puteți da mai multe detalii despre parteneriatul recent încheiat cu Universitatea “Dunărea de Jos” și aplicațiile dezvoltate de Curtea de Apel Galați? Ce presupun exact aceste aplicații? Ce beneficii reale vor oferi?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Vrem să automatizăm registraturile instanțelor. Deja, dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare, de comunicare și de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență – care sunt documente structurate, adică formulare – sunt urcate automat în baza de date a instanței prin intermediul roboților ce folosesc tehnologia UiPath, creați de Curtea de Apel Galați (eu fiind chiar programator principal al lor).

Noi am implementat deja o rețea neuronală (o aplicație de inteligență artificială) care este suficient de „deșteaptă” încât să facă diferența între dovezi de citare/comunicare și restul tipurilor de documente, oricât de rupte, rotite, neclare, prost scanate ar fi și să le servească robotului corect, în funcție de rezultatul clasificării făcute.

Pentru a face ca această rețea neuronală să poată clasifica între mai multe tipuri de documente nestructurate, cum ar fi cererea de chemare în judecată, întâmpinare, cerere de apel, concluzii scrise ș.a., să extragă automat numele părții (autorul) care a redactat documentul și numărul de dosar la care documentul face referire, avem nevoie să depășim mai multe provocări tehnologice.

Problema este una de înțelegere naturală a limbajului (natural language understanding) și este complicată, deoarece presupune existența unei înțelegeri din partea calculatorului a conceptelor de limbaj, a modului de structurare a frazelor, a greșelilor ocazionale care apar în cursul scrierii.

Partea dificilă constă în aceea că limba română, ca, de altfel, toate limbile cu puțini vorbitori la nivel internațional, este neglijată de marile companii informatice (Google, Microsoft, Amazon, Facebook etc.) și nu există deja construite „cărămizile” necesare pentru a ușura înțelegerea limbajului de către calculator, cum există în cazul limbilor mari, de circulație internațională precum limba engleză, chineză, japoneză, franceză sau germană.

Această creare sau antrenare a „cărămizilor” – este vorba, de fapt, despre o altă rețea neuronală care a învățat legături semantice în limba respectivă, de ex. unde stă și care este, în general, predicatul sau subiectul, cum se folosesc pronumele reflexive, legături logice tip common sense reasoning de genul „București este pentru România ceea ce este Cairo pentru Egipt” – este foarte laborioasă și consumatoare de resurse de calcul. De exemplu, pentru limba română vom copia offline toată Wikipedia în limba română și vom antrena rețeaua pe ea (probabil vom folosi și alte surse de text). Gândiți-vă câți ani ați avut nevoie dumneavoastră ca să reușiți să vorbiți și să exprimați idei la un nivel ridicat în limba maternă.

Noi vrem să creăm aceste cărămizi pentru limba română și țin neapărat și pentru celelalte limbi est-europene (pornind din nord de la estoniană și terminând în sud cu bulgara) și să le punem la dispoziție în mod public și gratuit tuturor cercetătorilor și companiilor informatice din lume.

Pentru acest proiect de cercetare avem nevoie de resurse de calcul mari, pe care le putem obține rezonabil doar în cloud, adică în „norii” informatici de calculatoare creați de Google, Microsoft sau Amazon, care au investit fiecare miliarde de dolari în echipamente de calcul (procesoare, plăci video de mare putere specializate etc.) pentru crearea acestor nori.

Accesul la cloud costă, așa că ne-am asociat cu universitatea de stat gălățeană, care beneficiază de reduceri semnificative de preț ca urmare a faptului că este o instituție educațională.

Mai mult, universitatea beneficiază de specialiști foarte buni, care ne vor ajuta să stăpânim domeniul.

Vă rog să rețineți că stadiul tehnicii în domeniu evoluează foarte repede. Rețeaua noastră neuronală deja implementată folosește un model publicat în literatura internațională de specialitate în luna august 2019 și ne gândim deja să îl schimbăm cu unul mai nou, iar tehnologii de procesare naturală a limbajului din anul 2017 și începutul anului 2018 sunt deja desuete.

Această procesare artificială a limbajului ne va ajuta și la un proiect de speech recognition, adică o rețea neuronală care să transforme în text vorbirea umană. Mă refer la vorbirea umană curentă, rapidă și cu multe variații, cum se întâmplă, de exemplu, în timpul ședințelor de judecată, nu la dictările pe care le facem asistentului Google sau lui Siri de pe telefonul mobil, unde rezultatele sunt satisfăcătoare. Și aici limba română suferă, deoarece nimeni nu s-a preocupat să antreneze corespunzător o rețea neuronală pentru ea. Acest proiect ne va ajuta să transcriem automat cele spuse în timpul ședințelor de judecată și să redactăm ușor încheierile de ședință și declarațiile martorilor.

Colaborarea cu universitatea vizează, ca întotdeauna, și practica studenților de la drept, dar, mai nou, sperăm că va include și practica studenților de la Facultatea de Calculatoare.

Cosmin-Răzvan Mihăilă

De asemenea, am implementat pagina de programări online pentru consultarea dosarelor, depunerea actelor sau pentru orice alte cereri adresate arhivelor, registraturilor și centrelor de relații cu publicul din cadrul tuturor instanțelor din circumscripție.

Avocatul sau partea sunt avantajați, deoarece fac programare pentru consultarea dosarului, iar, când ajung la instanță, câștigă timp deoarece găsesc dosarul deja pregătit de studiu. Se transmit automat confirmări ale programărilor pe e-mail, care pot fi modificate sau anulate. Justițiabilii își pot chiar șterge în întregime datele personale din aplicație.

Aplicația este open source, gratuită, optimizată și pentru dispozitive mobile (telefoane, tablete), are interfața în limba română și în limba engleză și deja a fost preluată de multe instanțe din țară.

Roboții Curții, bazați pe tehnologia UiPath, care au ca scop să urce automat documente și dovezi de citare în baza de date a instanței și care, astfel, eliberează mulți angajați de muncă repetitivă, au fost preluați de majoritatea curților de apel și chiar a instanțelor din țară, începând din luna mai 2020 fiind în funcțiune chiar și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a identifica numărul de dosar din cuprinsul dovezilor de citare și comunicare, roboții trebuie să transforme în text fișierele PDF scanate (domeniu denumit OCR – optical character recognition). În acest scop, am dezvoltat o aplicație proprie de transformare în text, care folosește rețeaua neuronală Tesseract OCR de la Google, cu procedurile noastre proprii de curățare și preprocesare a imaginii (foarte important) și care se folosește de paralelismul procesoarelor pentru a atinge viteze foarte ridicate de transformare în text, chiar și de 100 pagini A4 pe minut.

Personalul instanțelor beneficiază de o adresă de e-mail unde pot trimite documente scanate în format PDF și primesc răspuns pe e-mail cu documentul transformat în text, pe care îl pot lipi și adapta ușor în cuprinsul motivărilor lor. În spatele acestui sistem stă aplicația noastră de transformare în text. În perioada pandemiei, am informat și restul instanțelor din țară despre posibilitatea folosirii gratuite a acestei adresei de e-mail, pentru a îi ajuta să facă față provocărilor aduse de starea de urgență. Sistemul a fost folosit de angajații instanțelor din țară.

La aceeași adresă de e-mail, grefierii pot transmite fișiere audio cu înregistrările din timpul ședințelor de judecată și primesc răspuns cu transcrierea text a înregistrării audio, pe care o pot folosi pentru redactarea încheierilor de ședință. Calitatea nu este însă așa cum ne-am dori (în medie 20-30% erori, dar depinde foarte mult de calitatea înregistrării audio), de aceea sper că, prin antrenarea rețelelor neuronale proprii, așa cum am expus mai sus, să atingem rezultate mult mai bune, poate comparabile cu ce oferă, de exemplu, Youtube pentru video-urile în limba engleză atunci când alegeți să generați automat subtitrarea (automatic captioning).

O prezentare a roboților, a aplicației OCR și a aplicației de speech recognition, integrate într-un pachet denumit CitNet, o puteți găsi la adresa de aici

Dosarul electronic și comunicarea electronică cu justițiabilii sunt implementate la nivelul tuturor instanțelor din raza Curții de Apel Galați din data de 1 noiembrie 2017. Judecătorii au acces de acasă în formă electronică la dosarele care îi privesc, pe baza unor metode de acces care oferă securitate, pentru a le fi mai ușor să studieze dosarele și să redacteze hotărârile în perioada epidemiei.

Avocatoo: Cum a fost primită această inițiativă de avocați?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Programarea online pentru studierea dosarelor este privită de către avocați, în general, ca pe un lucru bun, menit să ușureze accesul la dosare și să ne păstreze sănătoși pe toți.

Precizăm că cele 15 minute pentru consultarea dosarului menționate în cuprinsul aplicației de programări sunt orientative, în sensul că, dacă nu este aglomerație la arhivă, solicitantul poate sta pentru studiul dosarului până la sfârșitul programului de lucru cu publicul.

Cosmin-Răzvan Mihăilă

La câte solicitări sunt, însă, pentru studierea dosarelor în această perioadă, nu puteam seta un interval de timp mai mare, fără a exista riscul de a ne bloca la compartimente în momentul în care ar veni un val mai mare de solicitări.

Dosarul electronic a fost receptat inițial cu circumspecție, dar, acum, la aproximativ 2 ani și 6 luni de la implementare, avem foarte multe accesări. Mai mult, am încheiat acorduri de comunicare electronică cu aproape 100 de autorități și instituții publice, pentru a ne digitaliza și elimina schimbul inutil de documente pe suport de hârtie.

Avocatoo: Putem vedea o asemenea initiațivă care să meargă în beneficiul avocaților ”dincolo de procedura administrativă”? Practic un avocat nu va mai pierde timp pe drumuri cu studiul dosarului, magistrații vor avea mai puține dosare pe rol. Va duce asta la revenirea avocaturii la ”chintesență”, respectiv pledoaria orală? Pentru că în momentul acela, judecătorii vor fi mai relaxați să asculte pledoariile, dacă nu mai au nici ei la rândul lor de îndeplinit atât de multe chestiuni administrative.

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Aceste eforturi pe care le facem au ca scop să elibereze judecătorii, avocații și grefieri de drumuri inutile și sarcini administrative repetitive și consumatoare de timp. Rămâne, însă, problema numărului ridicat de dosare pe judecător, care face ca timpul alocat dezbaterii unui dosar să fie foarte scurt. În problema recrutării judecătorilor, competențele revin Consiliului Superior al Magistraturii, care are în plan organizarea de sesiuni repetate de concursuri de admitere pentru ocuparea posturilor. Ministerul Justiției se mobilizează pentru a ne asigura fondurile necesare construirii unor sedii noi, încăpătoare, cum este cel al Judecătoriei Galați, care va fi situat pe bd. George Coșbuc, în apropierea mall Shopping City Galați.

Când vor fi mai puține de dosare pe ședință, avocații vor avea posibilitatea să pledeze oral așa cum își doresc.

Nu uitați și faptul că, în sistemul nostru judiciar, deciziile sunt luate de un profesionist (judecătorul), așa că talentul oratoric are un rol ceva mai redus comparativ cu sistemul de drept din SUA, unde deciziile capitale într-un proces sunt luate de un grup de persoane fără pregătire juridică (juriul), mai susceptibili la influențare oratorică.

Avocatoo: Ideea de a crea o serie de aplicații de inteligență artificială s-a născut datorită pandemiei de coronavirus sau exista dinainte?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Ideea a prins contur în vara anului 2019, când am studiat pe internet problema creării unor rețele neuronale, care să ajute grefierii arhivari în scanarea documentelor și dovezilor de citare ori comunicare sosite la instanțe. Deseori, aceștia scanau documentele, respectiv dovezile de citare, în foldere greșite și încurcau roboții UiPath, care anunțau erori ce trebuiau corectate manual. Așa că am decis să facem un singur folder unde se scanează tot – astfel nu se mai greșește la scanare, iar rețeaua neuronală face diferența între tipurile de documente și le repartizează robotului corect.

A existat o perioadă de două luni de adaptare, pentru a învăța sistemul de operare Linux, limbajul de programare folosit (Python), bibliotecile dezvoltate de Google și Facebook în domeniul inteligenței artificiale (Tensorflow, PyTorch) și pentru a pregăti tehnica de calcul din cadrul instanței.

Mai mult, rețelele neuronale presupun cunoștințe un pic mai avansate de matematică, în special analiză matematică (derivate parțiale, gradient) și statistică, așa că a trebuit să ne adaptăm. Aș spune chiar că învățarea matematicii începe să devină pentru noi un proces continuu.

Avocatoo: Suntem de părere că, într-o eră a vitezei, digitalizarea utilizată în mod inteligent, poate oferi un lucru esențial, și anume timp. Intenționați să mențineți această idee de “digitalizare a justiției” și după ce vom trece “definitiv” peste această criză?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Da. Dorim să păstrăm această formă de interacțiune între instanțe și beneficiarii acestui serviciu public.

Am instruit expres instanțele să continue să folosească videoconferința în materie civilă și penală și după ce încetează starea de urgență și starea de alertă ca urmare a epidemiei COVID-19.

Aplicația de programări online va rămâne în funcțiune, iar programul cu publicul la compartimentele instanțelor va fi redus treptat, pentru a stimula trecerea avocaților și justițiabililor la dosarul electronic și la comunicarea electronică.

Nu vrem să continue dominația hârtiei, mi-ar părea rău ca progresele în domeniul digitalizării din timpul stării de urgență să se piardă.

Cosmin-Răzvan Mihăilă

Avocatoo: Vorbeați inclusiv de folosirea proceselor automate, precum roboți de la UiPath. Urmăriți prin asta inclusiv facilitarea muncii magistraților? Mă gândesc că și lor va fi mult mai ușor să aibă toate documentele la îndemână, fișele de dosar gata generate și practic să facă munca de creație, respectiv aceea de a judeca și motiva. Cum văd colegii magistrați această initiațivă?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Unul din scopurile noastre majore a fost ușurarea activității magistraților și grefierilor și, credem noi, ei sunt mulțumiți de eforturile noastre. Judecătorii au acces de acasă în formă electronică la dosarele care îi privesc și beneficiază de o adresă de e-mail unde pot trimite documente scanate în format PDF și primesc răspuns pe e-mail cu documentul transformat în text (OCR – optical character recognition), pe care îl pot copia și adapta ușor în cuprinsul motivărilor lor.

Judecătorii au acces la programe legislative de top, la edițiile online ale mai multor publicații juridice și la o informare zilnică cu privire la actele normative nou-apărute, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană de Justiție.

Avocatoo: Lăsăm puțin digitalizarea. Dumneavoastră activați și în mediul universitar, având astfel posibilitatea de a observa și de a forma viitoarele generații. Ce principii doriți să le insuflați tinerilor juriști?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Consider că studenții universității noastre, cât și tinerii absolvenți care să pregătesc să acceadă în profesiile juridice trebuie să aibă modele pe care să le poată respecta, să le poată urma pentru a putea contribui la evoluția societății noastre.

Personal, încerc să îi pregătesc pe studenți pentru provocările practice ale meseriilor juridice, arătându-le hotărâri (anonimizate) pronunțate de instanțe de judecată, făcând teste grilă cu ei pe același model cu cele care se dau la admitere în profesiile juridice (dar mai ușoare), explicându-le desfășurarea proceselor și primindu-i în practică la instanță.

Avocatoo: Deși suntem în plină tehnologizare, am văzut că sunt foarte puține facultăți care au trecut la ”predatul pe online”. Cum vedeți integrarea tehnologiei în cazul studenților? Ar trebui crescută ponderea orelor care se țin online?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Profesorii au tradiția predatului față în față, considerând că numai astfel iau pulsul studenților. Pandemia, însă, ne-a făcut să ne reevaluăm principiile, așa încât au fost susținute foarte multe cursuri online în ultima perioadă cel puțin la facultatea de științe juridice a universității de stat gălățene.

Acum câteva zile am susținut examenul cu studenții de anul I zi la materia Drept civil. Persoanele exclusiv online, prin platforma Microsoft Teams. Astfel se vor susține toate examenele din această sesiune, la care se adaugă restanțele din vară și din toamnă.

Susținerea examenului prin platforma Microsoft Teams a fost, în opinia mea, un succes. Nu au fost probleme tehnice, testul grilă s-a dat pe formular, corectarea s-a făcut automat și instantaneu la sfârșitul timpului de lucru, iar studenții au primit pe e-mail rezultatul testului și întrebările la care au răspuns corect și greșit. Cred că este clar că s-au putut folosi de acasă de cursuri și manuale (deși nu am recomandat expres acest lucru), iar notele lor au fost bune, lucru confirmat capacitățile statistice ale platformei (nota medie 8,40).

Mie îmi place foarte mult folosirea tehnologiei pentru predarea și examinarea online, însă vreau să mă văd destul de des cu studenții, cred că tehnologia folosită în mod exclusiv ne alienează. Și studenții au nevoie, cred, de responsabilitate, de o anumită structură și organizare a vieții, să știe că există un program la care trebuie să fie prezenți, nu doar înregistrări video pe care le pot accesa oricând vor.

Avocatoo: În Marea Britanie, spre exemplu, există așa-numita ”practică virtuală”, prin care studenții pot alege să facă practică pentru marile societăți de avocatură remote, de la distanță. Ar putea fi un punct viabil în ceea ce privește și activitatea instanțelor? Să poată studenții să asiste ”live” la o ședință din sala de judecată?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Mi se pare o idee foarte bună, pe care o aud în premieră. În principiu, ședințele de judecată sunt publice, însă Ghidul privind comunicarea cu mass-media nu ne permite să facem transmisiuni live din timpul ședințelor de judecată. Însă, nu este vorba de presă, ci de studenți în practică, așa că ar fi posibilă găsirea unei formule corespunzătoare. Este nevoie și de cooperarea cu facultatea de drept, care trebuie să se implice cu dotări tehnice.

Avocatoo: În ultimii ani, admiterea la I.N.M. a crescut mult în popularitate, chiar dacă examenul nu este chiar ușor. Cărui fapt credeți că se datorează acest lucru? Ce caracteristică definitorie ar trebui să posede candidatul ce dorește să devină magistrat, în afară de a face față efortului intelectual?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Examenul de admitere la I.N.M. nu este ușor. Eu însumi l-am promovat în toamna anului 2006 și cunosc cerințele și dificultatea sa. Acestea nu par a fi un impediment pentru absolvenți și practicieni ai dreptului, care se înscriu la examen deoarece meseria de judecător sau procuror este atractivă pentru ei. Profesia de magistrat oferă recunoaștere socială și statut profesional ridicat, posibilitatea de afirmare, putere de decizie și stabilitate. Remunerația este bună, oferind garanții de independență și un plus de atractivitate.

Magistratul trebuie să fie echilibrat, determinat, cu putere de muncă, cu capacitate de înțelegere logică, inteligență emoțională și rezistență la stres.

Cosmin-Răzvan Mihăilă

Avocatoo: Ce sfat ați putea oferi proaspeților absolvenți ai facultăților de Drept, în procesul lor de “a-și găsi drumul” după terminarea studiilor?

Cosmin-Răzvan Mihăilă: Indicația mea, prin prisma experienței dobândite până în acest moment, este aceea ca anii petrecuți în facultate să fie ani dedicați studiului, dezvoltării personale și găsirii propriei identități. După terminarea facultății, recomand absolvenților să încerce admiterea în profesiile juridice care simt că li se potrivesc, însă este necesar un efort susținut de studiu înainte de participarea la aceste examene, deoarece nivelul minim de cunoștințe care trebuie deținut este ridicat.

Articolul cu Cosmin-Răzvan Mihăilă face parte din seria noastră de interviuri cu profesioniști ai dreptului care se duc spre digitalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *