sub acoperire

Sub acoperire

19 minute • Claudiu Marin Cismaru • 12 februarie 2018


 
Pentru  înţelegerea mai amplă a prezentei lucrări voi începe prin aducerea spre atenţie o analiză a definiţiei procesului penal.  Acesta din urmă fiind prezentat ca un complex de acte succesive, care , datorită desfăşurării lor coordonate şi progresive, dă imaginea unei activităţi organizate în care se urmăreşte aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii juste în legătură cu conflictul de drept dedus spre rezolvare organelor competente[1].
Procesul penal este divizat  ca regulă în trei faze : urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale.  Identificarea autorului unei infracţiuni, prinderea acestuia şi administrarea probelor în vederea trimiterii în faza de judecată impun în mod necesar existenţa unei faze procesuale premergătoare judecăţii, aceasta este faza de urmărire penală.În faza enunţată anterior îşi desfăşoară activitatea , conform atribuţiilor dobândite,  organele de cercetare penală şi procurorul, acesta din urmă având calitatea de organ judiciar  ce supraveghează sau efectuează urmărirea penală .
Codul de procedură penală instituie, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare[2]. Exceptând situațiile în care însuși actul de sesizare este inform, ori cele în care din chiar cuprinsul acestuia rezultă o cauză de neprocedibilitate[3], nici un act de procedură nu mai poate fi îndeplinit în afara procesului penal, nicio probă nu mai poate fi administrată în afara acestui cadru.

 Conţinutul propriu-zis al lucrării.

 

  • Sediul materiei.

 Intervenţia investigatorului se face în timpul fazei întâi a procesului penal. Reprezentând una din metodele speciale de supraveghere sau cercetare în faza de urmărire penală, acestea din urmă sunt reglementate îndeosebi de, Noul cod de Procedură Penală[4], în Partea specială, Titlul IV intitulat „Probele, mijloace de probă şi procedeele probatorii „Capitolul IV „Metode speciale de supraveghere sau cercetare”,  Art.138 „Dispoziţii generale” şi Art.148 „Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor”.Conform art. 138 alin .(1) lit g) , Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare, utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor.

Însă, ce sunt investigatorii sub acoperire şi care este rolul acestora în cadrul urmăririi penale ?

Răspunsul acestei întrebări ne este arătat în dispoziţiile articolului 138 şi 148 din Codul de Procedură Penală şi anume: sunt lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare sau  lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale care, sub o altă identitate decât cea reală având autorizaţia procurorului ce efectuează urmărirea penală, strâng date şi informaţii privind pregatirea unor infracţiuni sau săvârşirea acestora , ori despre identitatea persoanelor implicate în activităţile infracţionale monitorizate.
Într-o altă opinie[5], investigatorul sub acoperire este analizat ca fiind „persoana, cu altă identitate decât cea reală, care cercetează minuţios, sistematic cu scopul de a descoperi date privind existenţa infracţiunii şi pregătirii săvârşirii unei noi infracţiuni, precum şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit ori că urmează să săvârşească o infracţiune” .
 

  • Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi autorizată investigator sub acoperire.

Din interpretarea prevederilor art. 148 C. pro. pen. şi a doctrinei pentru ca o persoană să poată fi autorizată investigator sub acoperire trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a. să aibă calitatea de poliţist judiciar; b. să fie special desemnat de structura din cadrul MAI la care activează în calitate de poliţist judiciar; c. să consimtă în acest sens; d. să existe autorizarea procurorului.

  • Condiţii pentru utilizarea investigatorilor sub acoperire.

Din interpretarea textului art. 148 alin. (1) rezultă că utilizarea investigatorilor sub acoperire este grevată pe lângă condiţiile referitoare la persoană şi de următoarele condiţii:

  1. a) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale,ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare;

  2. b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii;

  3. c) probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

  • Durata utilizării investigatorului sub acoperire.

Conform art. 148 alin. (1) autorizarea folosirii investigatorilor se poate dispune pe o perioada de maximum 60 de zile. Conform alin. (9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an, cu excepţia infracţiunilor contra vieţii, securităţii naţionale, infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, precum şi infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

  • Activitatea şi valoarea probatorie .

În activitatea sa, investigatorul sub acoperire sau cu identitate reală culege date şi informaţii în baza ordonanţei emise de procuror. În desfăşurarea activitaţii de cercetare , investigatorul poate folosi şi alte procedee probatorii speciale, şi anume supraveghere tehnică[6], precum şi participarea autorizată la diferite activităţi. Probele rezultate din activitatea desfăşurată se pun la dispoziţia procurorului.Investigatorii pot fi audiaţi ca martori în cadrul procesului penal bucurându-se de aceleaşi condiţii precum martorii ameninţaţi.
În practică, procurorul va menţine un contact strâns cu investigatorii, discutând cu aceştia diferitele etape ale investigaţiilor. Această regulă se aplică în special atunci când este vorba despre dosare mari de corupţie sau de criminalitate economică, deoarece acestea prezintă două particularităţi: complexitatea şi întinderea (întinderea în sensul că există multe fapte individuale propriu-zise, care au tangenţă unele cu altele şi trebuie cercetate). „Arta” de a coordona investigaţiile în mod corespunzător constă în a stabili corect ce trebuie cercetat, concentrând efortul asupra esenţialului, dar fără a se pierde din vedere contextul economic relevant.
Pentru a putea lucra în acest mod trebuie ca procurorul de caz să aibă, în primul rând, experienţa necesară în domeniu, aşa încât să identifice ceea ce este esenţial din punct de vedere penal. Totodată, trebuie să colaboreze strâns cu ofiţerii de poliţie care asigură culegerea/obţinerea unui volum mare de date. În mod tradiţional, colaborarea este foarte strânsă între juriştii penalişti şi criminalişti în domeniul urmăririi infracţionalităţii economice[7].

  • Participarea autorizată la diferite activităţi.

Potrivit art .138 alin. (11) [8], Prin participarea autorizată la anumite activităţi se înţelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau orice fel de înţelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unui serviciu, desfăşurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obţinerii de mijloace de probă.
În aceste condiţii, sunt considerate metode speciale de cercetare toate activităţile care ar putea fi apreciate ca fiind elemente constitutive ale anumitor infracţiuni. Un exemplu ar fi acela în care investigatorul sub acoperire face o înţelegere simulată cu membrii unui grup infracţional în scopul de a furniza persoane destinate traficării sau exploatării etc .Potrivit art. 150 alin. (4), activităţiile autorizate desfăşurate de persoanele prevăzute de lege nu constituie contravenţie sau infracţiune. Din cuprinsul acestui dispozitiv se deduce legalitate administrării probelor şi respectarea principiului loialităţii acestora. Însă , este necesară distincţia dintre participarea autorizată la diferite activitaţi şi provocarea unei persoane sa săvârşească ori să comită  fapte penale. [9]

  • Detalii privind provocarea în cazul utilizării investigatorilor sub acoperire.

 
Strângerea de probe în faza urmăririi penale nu este publică, ea  desfaşurându-se departe de ochii lumii după reguli scrise sau nescrise impuse de experienţa în domeniul cercetărilor penale. În mod logic aceste operaţiuni implică forţe umane, strategice si financiare[10] .  Procedura stabilită în art.138- 153, din Noul Cod de Procedură Penală, deşi creează o dispoziţie contemporană de luptă împotriva infracţionalităţii, nu stabileşte o normă a limitelor interdicţiei provocării poliţieneşti. Provocarea poliţienească s-ar putea deduce din prevederile art. 101 „ Principiul loialităţii administrării probelor”, alin. (1) si alin. (3) din  Noul Cod de Procedură Penală. În acest sens , este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe. De asemenea, este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane ce lucrează pentru acestea a determina o persoana să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.   Doctrina a fost cea care a definit şi promovat şi instituţia agentului provocator, în lipsa reglementări şi , implicit, a recunoaşterii oficiale, intervenţie apreciată ca fiind necesară ca urmare a abuzurilor ce se constată a fi frecventate, în dauna adevărului faptic şi a drepturilor fundamentale ale persoanei[11].
Tot doctrina a stipulat că agenţii provocatori sunt “agenţi infiltraţi, care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiile conferite de lege de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni în vederea administrării de probe în acuzare” [12].În altă opinie[13], provocarea sau instigarea in scopul săvârşirii unei fapte prevăzută de legea penală este necesar să îndeplinească anumite condiţii:să fie anterioară comiterii infracţiunii şi sa existe o legătură directă ori o legătură cauzală imediată între instigarea investigatorului sub acoperire şi fapta comisă. Provocarea presupune instigarea la acţiune, de natură să restrângă libertatea persoanei asupra căreia s-a răsfrâns acţiunea,de către un organ judiciar, în scopul strangerii de probe în defavoarea acesteia. În cazul  în care se dovedeşte că probele cu privire la comiterea unei fapte penale au fost obţinute prin intermediul provocării poliţieneşti atunci acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal .
Suntem de părere că se impune o reglementare a unei norme exprese care să definească provocarea săvârşirii unei infracţiuni, şi să instituie o interdicţie clară a acestor practici, întrucât textul de lege existent coroborat cu art.101[14] alin. 3  Noul Cod de Procedură Penală , care instituie obligaţia de înlăturare a probelor obţinute ilegal, s-a dovedit a fi insuficiente. Conform dispozitivelor art.148 alin. 5 Noul Cod de Procedură Penală, rolul investigatorului este redus la culegerea de date şi informaţii, pe care le pune , in totalitate, la dispoziţia procurorului care efectuează ori cercetează urmărirea penală, se sub-înţelege ca nu investigatorul administrează probe la dosar.În această situaţie, prin dobândirea statutului de investigator sub acoperire, se restrânge activitatea lucrătorilor operativi din cadrul poliţiei judiciare si lucrătorilor operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale , la culegerea de date şi informaţii doar la cererea expresă a organului de urmărire penală.În această situaţie, în cazul investigatorilor sub acoperire nu sunt incidente dispoziţiile art.100 Noul Cod de Procedură Penală ,  respectiv „obligaţia”  de a strânge  probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.[15]
În consecinţă, pentru ca dreptul la o bună administrare a justiţiei să nu fie sacrificat în favoarea oportunităţii de a specula această lacună legislativă, apreciem că se impune o reglementare clară şi expresă a definirii provocării privind săvârşirea unei infracţiuni, prin care să se instituie limitele acestei practici, reglementările actuale fiind neclare şi insuficiente.[16]

 Admisibilitatea faptelor penale săvârşite prin participarea la diferite activităţi de către investigatori.

 

Este necesară distincţia dintre participarea autorizată la diferite activitaţi şi provocarea unei persoane să săvârşească ori să comită  fapte penale. Pentru infiltrarea cu succes a investigatorului într-un grup infracţional este nevoie ca acesta din urmă trebuie să-şi câştige încrederea suspecţilor, asigurarea le este dată suspecţilor prin săvârşirea ori înlesnirea infracţiunii de către investigatori.Faptele penale sunt esenţiale atât pentru infiltrare cât şi pentru aducerea la bun sfârşit a misiunii, ori pentru protejarea identităţii căpătate în mediul pe care îl infilrează.Trebuie avut în vedere că legiutorul nu a reglementat, din nefericire riscul la care se expune un investigator , existând situaţii când un agent forţat de conjunctura în care se află comite infracţiuni pentru care v-a răspune ulterior, conform legii. Existenţa acestor ipostaze este inadmisibilă, deoarece investigatorii îşi pun viaţa în pericol în scopul infăptuirii justiţiei.
„Cu toate că nici nu s-ar putea vorbi de o libertate absolută a investigatorilor sub acoperire în ceea ce priveşte comiterea faptelor prevăzute de legea penală, pentru că “nimeni nu e mai presus de lege”, aceste presupuse infracţiuni ar trebui comise doar în situaţii de excepţie. Excepţionalitatea situaţiilor trebuie să decurgă din caracterul absolut necesar al comiterii infracţiuni, în anumite situaţii, cum ar fi de pilda: succesul misiunii, garantarea siguranţei persoanei investigatorului ori a unei alte persoane implicate în misiune. Dacă totuşi investigatorul poate să fie exonerat de pedeapsa penală la întrunirea condiţiilor de mai sus, nu putem spune că este exonerat întotdeauna şi de eventualele despăgubiri şi daune civile pe care le cauzează prin actul său, unei alte persoane”[17].

             Jurisprudenţă internă şi  internaţională în legatură cu investigatorii provocatori.

În cauza Constantin şi Stoian contra României [18], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a fost încălcat art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ca urmare a utilizării mijloacelor de constrângere din partea poliţiei şi a lipsei investigării acestui aspect de către autorităţiile interne. În motivare , Curtea face referire la conceptul de înscenare ca fiind unul distinct de folosirea tehnicilor legale ale activităţii sub acoperire în raport de jurisprudenţa sa recentă .
Reclamaţii au invocat încălcarea art.6 din Convenţie motivând că au fost determinaţi să săvârşească o faptă penală de către investigatorii sub acoperire  , care au acţionat ca agenţi provocatori. În fapt, reclamantul Marus Constantin a fost abordat de către un colaborator la poliţiei care i-a spus că un amic al său doreşte să cunoască o persoană care putea să-i furnizeze două grame de heroină. Reclamantul i-a condus pe cei doi în faţa unui bloc unde s-au întâlnit cu Florin Stoian.Agentul sub acoperire i-a dat banii lui Marius Constantin, care , la rândul său, i-a dat reclamantului Florin Stoian. În acel moment poliţiştii au ieşit din maşină şi i-au surprins pe cei doi reclamanţi . În maşină a fost găsită cantitatea de 1,5 grame de heroină care s-a stabilit că a fost dată de reclamantul Florin Stoian în schimbul sumei de bani primită de la agentul sub acoperire. reclamantul Marius Constantin a mai fost condamnat pentru deţinere şi consum de droguri[19].
Procedura în faţa Tribunalului Bucureşti
Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa de achitare a reclamanţilor. Acesta a considerat că elementele din dosar indicau faptul că, la 18 noiembrie 2003, poliţia a încercat să provoace o vânzare de droguri şi a eşuat.
Procedura în căile de atac.
La 10 octombrie 2005, Curtea de Apel l-a condamnat pe primul reclamant la 7 ani închisoare, iar pe al doilea reclamant la 6 ani închisoare. Instanţa a considerat că ar fi trebuit să i se acorde mai multă importanţă descrierii detaliate a evenimentelor făcută de investigatorul acoperit şi de colaborator, deoarece se corobora cu rapoartele poliţiei cu privire la arestarea în flagrant delict şi astfel declaraţiile acestora reflectau adevărul.
La 11 mai 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat condamnarea, în urma judecării recursului declarat de reclamanţi.În speţă, I.C.C.J a apreciat că folosirea unui investigator sub acoperire în scopul prinderii în flagrant a unei persoane care a comis infracţiunea de trafic de droguri nu se circumscrie dispoziţiilor art.101 Noul Cod de Procedura Penală, în situaţia în care făptuitorul a mai comis în trecut infracţiuni specifice traficului de droguri, astfel că nu activitatea instigatorului sub acoperire a fost cea care a determinat săvârşirea infracţiunii.Cu alte cuvinte,se susţine faptul că  inculpatul avea deja o predispoziţie de a comite asemea fapte. În doctrină, există opinia conform căreia „pentru a intra sub incidenţa art.68[20] Codul de procedura Penală, activitatea de provocare a unei infracţiuni trebuie să îmbrace forme concrete de instigare care să iniţieze în mintea unei persoane ideea de a săvârşi o infracţiune; ea poate consta în rugăminţi insistente, înşelăciune, insinuări, promisiuni false, ameninţare , şantaj, hărţuire sau solicitări repetate bazate pe simpatii persoane create în acest sens ”[21]
În materie de provocare poliţienească, trebuie avut în vedere şi dosarul privind poliţiştii şi vameşii suspecţi de fapte de corupţie şi implicare în traficul de ţigări, numit şi  „Lotul Moraviţa I şi II”[22] , unde peste o sută de poliţişti şi vameşi au fost duşi cu elicopterele la sediul DNA Bucureşti.
 
„Provocarea apare unde ofiţerii implicaţi – fie membrii ai forţelor de securitate , fie persoane care acţionează în conformitate cu instrucţiunile lor – nu se limitează la investigarea activităţii infracţionale  într-o manieră pur pasivă , ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei încât să provoace comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost comisă „[23]
 
 
 
 
[1] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală , Partea generală, Editura
Universul Juridic 2014.
[2] În vechiul Cod de Procedură Penală, utilizarea investigatorilor sub acoperire se putea face înainte de începerea urmăririi penale, astfel actele de cercetare (numite acte premergătoare ) efectuate de catre aceştia veneau în completarea informaţiilor organelor judiciare, fundamentând astfel convingerea acestora în scopul inceperii urmăririi penale . Vezi art.224 din Vechiul C.p.p
[3] Aceste situații sunt explicitate în cuprinsul art. 294  Noul C.pr.pen.
[4] Constituit prin Legea nr.135/2010,  a intrat în vigoare din 1 februarie 2014.
[5] Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la agenţii provocatori , Revista Dreptul Nr.1/2009, p.243.  Analiză facută pe  Vechiului C.pro.pen.
[6] Op.cit.- Art. 139 C. pro. pen.
[7] “Sprijinirea schimbului de bune practici în domeniul investigării şi judecării faptelor de (mare) corupție” Proiect de înfrățire instituțională TF RO 2007/IB/JH‐10 TL. – http://www.mpublic.ro/uip/facilitate_tranz_3_raport.pdf
[8]Op.cit- Art. 224 Vechiul C. pro. pen.
[9] Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală , Partea generală, Editura
Universul Juridic 2014,  p. 503-504.
[10] Potrivit art. 32 din Legea 39/2003, fondurile necesare pentru desfasurarea activitatilor de prevenire si combatere a criminalitatii oragnizate se asigura din bugetul Ministerului de Interne, Ministerul Justitiei si Ministerului public, in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie.
[11] Ioana Paşca – „Limitele de acţiune ale investigatorului sub acoperire”, Revista Curentul Juridic, Nr.3/2011
[12] Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, „Jurisprudenţa CEDO cu privire la agenţii provocatori”, Revista Dreptul Nr.1/2009, p. 243.
[13] Gheorghe Mateuţ – Investigatorii sub acoperire. Utilizarea lor în timpul actelor premergătoare.- Revista Dreptul nr. 1/2005, p.172
[14]  Op.cit. -Art. 64 alin.2 din Vechiul Cod de pro.pen .
[15] Ioana Paşca – „Limitele de acţiune ale investigatorului sub acoperire”, Revista Curentul Juridic, Nr.3/2011
[16] Nicoleta Diaconu- „Testul de integritate-între neesitate şi legalitate”, Revista de Investigare a Criminalităţii, Nr.2/2002
[17] Cristian Macsim- lucrare de doctorat -„Implicţii juridico-penale privind instituţia investigatorului sub acoperire ”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” , Facultatea de Drept , 2012. În ceea ce priveşte răspunderea civilă, conform art.1353 din Codul Civil,  investigatorul v-a răspunde dacă se dovedeşte că şi-a exercitat activitatea în mod abuziv.
[18] C.E.D.O. , Cauza Constantin şi Stoian contra României , 8 septembrie 2009. De văzut – http://jurisprudentacedo.com/Constantin-si-Stoian-contra-Romaniei.html
[19] Ioana Paşca – „Limitele de acţiune ale investigatorului sub acoperire”, Revista Curentul Juridic, Nr.3/2011
[20] Art.101, ”Principiul loialităţii administrării probelor”- Noul Cod de pro.pen
[21] Constantin Florian, „Investigatorii sub acoperire” , Revista de drept penal, nr 2/2007, p.133.
[22] https://justitiabili.files.wordpress.com/2014/04/sentinta-37-cat-moravita-1.pdf
[23] Curtea Europeană a Drepturilor Omului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *