rsz dreptul de vot 3 1 1

Mandat Reprezentativ vs Mandat Imperativ

4 minute • Mihai Alexandru-Laurentiu • 22 februarie 2018


În exerciţiul funcţiei sale, parlamentarul reprezintă naţiunea, fiind învestit prin vot să acţioneze în numele acesteia. Totuşi, modul în care va înţelege să acţioneze depinde de două concepte: mandatul reprezentativ şi mandatul imperativ.
Constituantul originar atunci când a configurat sistemul politic şi instituţiile sale a decis să opteze pentru varianta considerată ca fiind cea mai bună prin raportare la realităţile româneşti. Înainte de a afla care este aceasta, vom face o scurtă analiză a fiecărui concept, prezentând atât părţile sale pozitive, cât şi cele negative, pentru a justifica alegerea făcută prin Constituţia din 1991, ulterior revizuită in 2003.

Mandatul reprezentativ

Mandatul reprezentativ se concretizează prin faptul că parlamentarul, în îndeplinirea obligaţiilor sale, are o mobilitate şi libertate vizibilă. Acesta va ţine cont, într-adevăr, de voinţa electoratului, însă nu îi poate fi impus un anumit comportament. Alegătorii nu îl pot condiţiona pe parlamentar cu anumite sarcini prestabilite, ci vor lăsa la aprecierea lui modul în care va acţiona în calitate de reprezentant al naţiunii pentru a obţine rezultatele optime.
O trăsătură definitorie a mandatului reprezentativ este irevocabilitatea. Chiar şi în cazul în care un parlamentar nu îşi îndeplineşte întocmai promisiunile electorale, alegătorii nu îi pot retrage mandatul. Aspectul pozitiv este că irevocabilitatea reprezintă o garanţie pentru independenţa parlamentarului, însă aspectul negativ vizează faptul că alesul se poate distanţa şi poate ajunge chiar să ignore interesul electoratului, singura sancţiune fiind una politică (nu va mai fi ales), şi nu juridică (nu poate fi revocat).

Laturi pozitive: implicare directă a parlamentarului în găsirea soluţiilor optime, independenţă, autonomie, libertate de acţiune, flexibilitate.
Laturi negative: imposibilitatea revocării în cazul în care parlamentarul nu mai reflectă interesul electoratului.
Exemplu: Simion, deputat de Iaşi, a promis în campania sa electorală faptul că 1) va moderniza sistemul sanitar din România. Odată ajuns parlamentar, a constatat faptul că sistemul sanitar a atins între timp un nivel de dezvoltare similar cu cele din Occident, fapt pentru care nu îl va mai interesa acest subiect, ci va considera mai important să propună legi în domeniul educaţiei, deşi în campania sa nu susţinuse o astfel de politică.

Mandatul imperativ

Mandatul imperativ este diametral opus celui reprezentativ. În exerciţiul mandatului său, parlamentarul este obligat să acţioneze în conformitate cu instrucţiunile electoratului, rolul său limitându-se doar în a depune diligenţele necesare pentru a materializa doleanţele alegătorilor. Nerespectarea sarcinilor sale atrage după sine revocarea. Sfera acestuia de acţiune va fi profund limitată, neavând nici posibilitatea de a propune altceva decât ceea ce i-a fost mandatat de către electorat.
Parlamentarul al cărui mandat este unul imperativ va avea o conduită mult mai pasivă, însă acest inconvenient are un aspect pozitiv corelativ, anume că poporul va avea un control mult mai solid asupra alesului, putând să îl revoce în cazul în care nu îşi îndeplineşte atribuţiile în mod optim sau încearcă a se distanţa de electorat.

Laturi pozitive: parlamentarul va respecta întotdeauna dorinţa electoratului sub sancţiunea revocării
Laturi negative: pasivitate, lipsa de iniţiativă, rigiditate.
Exemplu: În campania sa electorală, Iulian, deputat de Teleorman, a fost condiţionat de popor să 1) revizuiască legea fundamentală a statului român astfel încât capitala României să devina Alexandria. Odată ales, mandatul lui Iulian va fi dedicat doar acestui proiect, neputând să acţioneze în vreun alt fel decât cu acordul expres al electoratului, sub sancţiunea revocării.

În ceea ce priveşte sistemul românesc, denumirea marginală a articolului 69 din Constituţie consacră mandatul reprezentativ al parlamentarilor. De asemenea, alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede expres faptul că “orice mandat imperativ este nul”.

Deci…

În România este imposibilă revocarea mandatului parlamentarilor şi chiar neconstituţională condiţionarea exercitării demnităţii lor de anumite sarcini prestabilite, rămânând la latitudinea şi capacitatea fiecărui ales de a înţelege modul în care trebuie să se raporteze, în care trebuie să acţioneze şi care sunt cele mai bune soluţii pe care le poate lua pentru interesul electoratului.
Oricât ne-am dori să îi sancţionăm pe aceia care nu îşi respectă cuvântul, uitând de promisiunile din campanie, singura soluţie legală şi constituţională este aceea ce a nu îi mai vota încă o dată – fiti prudenţi, ca la volan.

Un răspuns

  1. prin aplicarea mandatului asa-zis reprentativ (pe cine reprezinti?) ajungem in situatii aberante, profund imorale si chiar neconstitutionale, pe care le consider furt de vot. Sa treci de la dreapta la stanga in timpul mandatului este furt de vot, ca in cazurile incare in ziua votului un memebru al comisiei electorale ar sustrage voturile acordate uneui partid si ar strecura altele cu stampila pe alt partid. Adica alesii de dreapta de la PMP si PNL care au trecut la PSD au avut asa, o epifanie, urmata de un change of heart , ca Saul, care s-a sucit 180 de grade si s-a transformat in Apostolul Pavel? Si la ei a intervenit Duhul Sfant? Macar Pavel a trecut de partea lui Dumnezeu, nu a Satanei. Alegatorii lor au ramas nereprezentati in Parlament, desi au votat si au avut reprezentant in parlament la inceput de mandat. Demonstatia din articol este strict cazuistica. Dar noi votam liste de partide pentru doctrina si principii, pe care se construiesc programe clare de guvernare, nu pentru chestii punctuale, unele utopice, cum ar fi capitala la Alexandria. Consider invalidate argumentele din articol de acest fapt de la care trebuie sa porneasca orice discutie. Altminteri sunt incalcate drepturi fundamentale constitutionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *