ertgyuhiji 5

Mihaela-Raluca Stoican, terapeut @Asociația Dincolo de Autism: Am reușit să-mi cultiv răbdarea și să-mi setez obiective foarte mici în evoluția unui copil special.

6 minute • Miruna Casiana Dumitrașcu • 22 decembrie 2020


Alexandria, județul Teleorman. Aveam să îmi petrec primii 18 ani din viață acolo, într-un mic oraș din sudul țării. Sunt fericită și recunoscătoare, în același timp. Am avut șansa să cunosc oameni cu adevărat valoroși, care au fost alături de mine în tot parcursul personal, dar și educațional. Surse de inspirație, cum prefer să o spun adesea. Deși nu mai sunt fizic, zi de zi, în acel oraș, sufletul încă îmi este acolo și încerc să fiu alături de oamenii din comunitate ori de câte ori am ocazia.

23 de ani & 23 ianuarie

În curând voi împlini vârstă de 23 de ani, chiar pe 23 ianuarie. Nu cred în coincidențe, așa că l-am considerat ca pe un semn, spunându-mi că, de data această, ar trebui să fac ceva special, poate ceva ce nu am mai făcut până acum. Am ales să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze, dar nu oricărei cauze. Ci uneia din Alexandria. Pentru că, de patru ani, acolo se întâmplă minuni pentru copii cu nevoi speciale, cât și pentru familiile acestora.

… pentru copii cu autism

Vorbesc despre Asociația Dincolo de Autism, asociație fondată în anul 2016 atât în București, cât și în Alexandria. O întreagă echipă lucrează, zi de zi, alături de ei, pentru șansa de a avea un viitor mai bun, de a reuși să se integreze în societate și a duce o viață normală. Ore de terapii și de tratamente pentru ca micuții să poată deveni cât mai independenți posibil și să-și valorifice la maximum potențialul. Sunt pași mici ce necesită timp și răbdare, însă terapeuții sunt acolo pentru a-i călăuzi în toată această călătorie.

2300 de lei, target

2300 de lei, atât mi-am setat targetul pe platforma Galantom pentru acești copii, iar în doar 48h am reușit să strâng aprox. 1000 de lei, ceea ce este incredibil și mă bucură nespus că sunt atât de mulți care își doresc să le ofere cel mai bun viitor posibil. Dacă am reuși să ne strângem 50 de persoane pe platformă și să donăm doar 23 de lei, voi fi împlinită.

Ziua mea de naștere va fi o zi specială, dedicată copiilor speciali!

Iar acum, unul dintre oamenii care fac magie este și Mihaela. Lucrează din vara lui 2019 ca terapeut în cadrul asociației și.. mai multe vă va spune chiar ea, în micul interviu ce va urma 🙂

Sunt sigură că a fost ceva extrem de puternic care te-a determinat să faci acest pas important. Care a fost acela?

Am terminat facultatea de Sociologie și Asistență Socială în anul 2009. Anii de practică din timpul facultății i-am desfășurat în DGASPC Teleorman, unde la momentul acela mi-am dat seama că nu sunt făcută pentru profesia de asistent social, neputând face față emoțional, stagiile de practică făcându-le la departamentul de Adopții și Asistenți Maternali.

Au urmat 5 ani în politică și încă vreo 2 ani în alte domenii total diferite de formarea mea profesională. Viața mea personală este împlinită de un băiețel de 6 ani și jumătate care a avut o evoluție perfect normală în primii ani de viață, până când pe la 3 ani și ceva mi-am dat seama că nu vorbește bine pentru vârsta lui. Am ajuns la un logoped care la momentul respectiv mi a spus că nu este motiv de îngrijorare. În următorii 2 ani, evoluția lui din punct de vedere al limbajului expresiv nu era conformă unui copil de 4-5 ani. Am decis să merg la alt logoped care mi-a spus că are dislalie polimorfă, o afecțiune a limbajului care nu permite copilului să pronunțe consoane și grupurile consonantice din cuvânt în așa fel încât acel cuvânt să aibă sens. Ulterior am aflat că în primii ani de viață s-a format un lichid în spatele timpanului la urechea stânga, el neputând auzi absolut deloc cu urechea respectivă.

Pot spune că la nivel mai mic știu ce înseamnă îngrijorarea și frustrarea unui părinte care își da seama că lucrurile nu merg în direcția potrivită pentru buna evoluție a copilului său. După ședințe în care am discutat cu logopeda băiețelului meu, acesta m-a recomandat unei prietene care avea o asociație pentru copiii cu dizabilități și de aici începe călătoria mea în lumea copiilor speciali.

Ce te-a învățat toată această experiență?

În primul rând m-a învățat să fiu puternică și să înțeleg că lumea pe care o vedem proiectată în mass-media și rețelele sociale nu are legătură cu viață reală. Am conștientizat puterea pe care o poate avea un terapeut în viață unui copil atâta timp cât își dedică acelui copil tot ce are mai bun: răbdarea, empatia, imaginația și nu în ultimul rând dragostea . Încă un lucru pe care l-am învățat a fost acela de a nu-mi mai compară copilul cu alți copii, acest lucru fiind destul de des întâlnit în modul în care părinții își cresc copiii.

Ai vreun sfat pentru cei care sunt la început de drum și și-ar dori să urmeze o astfel de profesie?

Consider că cel mai mare atu al meu ca terapeut și asistent social în Asociația Dincolo de Autism este acela că întotdeauna i-am văzut pe copiii cu care lucrez ca pe niște copii tipic. Nu știu ce sfat aș putea da țiinând cont că și eu sunt la început de drum. Ceea ce m-a ajutat foarte mult a fost faptul că am reușit să-mi cultiv răbdarea și să-mi setez obiective foarte mici în evoluția unui copil special, oricât de simple ar părea la început.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *