Mitev c. Bulgaria – C-34195/15
6 minute • Maria Constantinescu • 01 decembrie 2017
Situația de fapt
Reclamantul își conducea mașina pe un drum din regiunea Varna, în seara zilei de 10 martie 2014. Ofițerii de poliție parcați pe marginea drumului au observat modul instabil de conducere a mașinii și, semnalând acest incident, i-au cerut reclamantului să oprească mașina, însă acesta nu a oprit.
Potrivit afirmațiilor reclamantului, unul dintre ofițeri l-a lovit și apoi l-a împins violent la pământ, încercând să iasă din vehiculul său. Acesta a căzut pe spate și ofițerii au continuat să îl lovească. Asaltul a durat câteva minute, după care l-au încătușat. Unul dintre ofițeri l-a lovit în cap cu un trunchi de cauciuc înainte să îl ducă la secția de poliție.
Potrivit ofițerilor de poliție, reclamantul a sărit din mașină după ce s-a oprit și a început să alerge prin câmp în încercarea de a scăpa. Ofițerii au alergat după el, reclamantul a alunecat și a căzut, iar poliția l-a prins.
Reclamantul a refuzat să efectueze etilotest-ul sau să semneze raportul de arestare și i sa dat o amendă pentru refuzul testului de alcool. La examinare, un medic a remarcat că acesta avea glezna spartă și a fost trimis către sala de operație imediat. Medicii au observat că acesta avea o coastă ruptă ce i-a străpuns unul dintre plămâni.
Procuratura a deschis o anchetă penală împotriva ofițerilor de poliție ce a implicat mai multe etape de investigare. În cadrul procedurii a fost numit un expert medical medico-legal pentru a stabili natura leziunilor suferite de solicitant și tipul de instrument utilizat.
Acesta a concluzionat că leziunile înregistrate în certificatele medicale întocmite imediat după evenimente erau incompatibile cu afirmațiile reclamantului că ofițerii l-au lovit pe toți peste corp pentru câteva minute.
Ofițerii purtaseră uniforme de poliție care erau clar vizibile și identificabile și conduceau o mașină de poliție cu lumini de poliție și o sirenă în timp ce îl urmăreau pe reclamant. El nu numai că a refuzat să se oprească, dar a evitat în mod activ să fie prins.
Pretinsa încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție
Reclamantul s-a plâns că a fost maltratat de către poliție în timpul arestării, că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă a incidentului și că nu a avut o cale de atac eficientă în această privință. El a invocat articolele 3 și 13, care au fost redactate după cum urmează:
Articolul 3
“Nimeni nu poate fi supus torturii sau unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante”.
Articolul 13
“Orice persoană a cărei drepturi și libertăți, astfel cum sunt enunțate în convenție, sunt încălcate trebuie să aibă o cale de atac efectivă în fața unei autorități naționale, chiar dacă încălcarea a fost săvârșită de persoane care acționează în calitate de ofițer”.
Evaluarea Curții
Curtea a subliniat în mod constant în jurisprudența sa că, pentru o persoană care se confruntă cu ofițeri de aplicare a legii, orice recurgere la forța fizică, care nu a fost strict necesară de comportamentul persoanei, diminuează demnitatea umană și încalcă dreptul prevăzut la articolul 3. Acestea fiind spuse, folosirea forței în contextul arestării, chiar dacă cauzează un prejudiciu, nu presupune neapărat o încălcare a articolului 3, în special în împrejurări care rezultă din propriul comportament al reclamantului.
Curtea consideră că leziunile respective au fost suficient de serioase pentru a atinge pragul prevăzut la articolul 3.
Chiar dacă cei doi ofițeri au depășit numărul reclamantului, reclamantul a încercat în mod activ să se elibereze pentru o perioadă îndelungată de timp și că, în aceste circumstanțe, ofițerii nu au putut ști de ce fuge sau sau dacă acest a fost înarmat sau periculos.
O importanță deosebită, în opinia Curții, este că raportul medico-legal exclude posibilitatea ca reclamantul să fi suferit rănile în modul descris de el. Acestea au fost strict localizate și puține la număr, ceea ce era incompatibil cu faptul că a fost lovit timp de mai multe minute, după cum a prezentat.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că recurgerea la o anumită forță fizică a fost realizată de propriul comportament al reclamantului și că forța efectivă utilizată de poliție nu putea fi considerată ca fiind disproporționată față de acest comportament. Deși reclamantul a suferit, fără îndoială, ca urmare a arestării sale, leziunile și suferințele asociate nu au rezultat din utilizarea forței excesive împotriva lui. În consecință, nu a avut loc nicio încălcare a articolului 3 al Convenției cu privire la pretinsa maltratare de către poliție.
În ceea ce privește presupusa neîndeplinire de către autorități a obligației lor procedurale de investigare efectivă, Curtea observă că, în speță, a avut loc o urmărire oficială imediat după evenimente, iar o investigație independentă a fost deschisă în trei zile mai târziu. Au fost interogați numeroși martori, inclusiv cei doi ofițeri de poliție care l-au bătut pe reclamant, precum și reclamantul însuși.
Reclamantul a avut posibilitatea de a contesta concluziile procurorului în fața instanțelor judecătorești la două niveluri de jurisdicție.
În acest context, Curtea concluzionează că autoritățile au efectuat o anchetă efectivă cu privire la afirmațiile reclamantului de maltratare. În consecință, nu a existat nicio încălcare a articolului 3 al Convenției în memoriul său procedural.
În sfârșit, în ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu dispune de o cale de atac internă eficientă în legătură cu plângerile sale în temeiul articolului 3, încălcând articolul 13, Curtea își reiterează constatările de mai sus.
Decizia Curții
Curtea declară cererea admisibilă.
Hotărăște că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 3 al Convenției.
Hotărăște că nu a fost încălcat articolul 13 coroborat cu articolul 3 al Convenției.
