⬅ ÎNAPOI

Nulitatea actului juridic civil (3): regimul juridic al nulității relative

revizuirea contractelor

! SE CONCRETIZEAZĂ ÎN URMĂTOARELE REGULI:

1. Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată

nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată [art. 1248 alin. (2) C. civ.].

Deşi regula este formulată în sens restrictiv, posibilitatea de a invoca nulitatea relativă aparţine unui cerc mai larg de persoane => nulitatea relativă poate fi invocată de:

  • cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic[1];
  • reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu;
  • ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
  • succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, cu excepţia acţiunilor intuitu personae;
  • creditorii chirografari ai părţii ocrotite, pe calea acţiunii oblice, afară de cazul în care ar fi vorba de drepturi sau acţiuni strict personale;
  • procuror, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

! Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească [art. 1248 alin. (3) C. civ.].

În cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie [art. 1258 C. civ.] => dacă este cazul, notarul public trebuie să invoce motivul de nulitate relativă, dacă are cunoştinţă de existenţa acestuia, şi să refuze autentificarea actului.

2. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă pe cale de excepţie

nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege; cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare [art. 1249 alin. (2) C. civ.].

Excepţie → în caz de leziune, anulabilitatea contractului nu poate să fie opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este prescris [art. 1223 alin. (2) C. civ.].

3.  Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită

contractul anulabil este susceptibil de confirmare [art. 1248 alin. (4) C. civ.].

CONFIRMAREA = acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.

⇒ rezultă din voinţa, expresă sau tacită, de a renunţa la dreptul de a invoca nulitatea [art. 1262 alin. (1) C. civ.][2].

Trăsături → confirmarea este un act juridic:

  • unilateral → își produce efectele în urma manifestării de voință a unei singure părți;
  • abdicativ → reprezintă o renunțare la un drept;
  • cu caracter accesoriu → este legat de actul principal pe care îl confirmă.

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  • să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă[3] şi să fie făcut în deplină cunoştinţă de cauză, adică numai cunoscând cauza de nulitate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia [ 1263 alin. (2) C. civ.];
  • viciul care afecta actul juridic anulabil (cauza de nulitate relativă) să fi încetat în momentul confirmării (în caz contrar, însuşi actul de confirmare este anulabil) şi să fie întrunite, la momentul confirmării, toate celelalte condiţii de validitate [ 1263 alin. (1) C. civ.];
  • să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune [ 1264 C. civ.].

Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de acoperire a nulităţii relative → în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată [art. 1263 alin. (5) C. civ.].

! Cel care trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să exercite acţiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancţiunea decăderii de a cere anularea contractului [art. 1263 alin. (6) C. civ.].

Confirmarea are ca efect validarea actului juridic[4] lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv (ex tunc) → confirmarea îşi produce efectele din momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă [art. 1265 alin. (1) C. civ.].

Când fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi [art. 1265 alin. (2) C. civ.].

! Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese [art. 1265 alin. (3) C. civ.].

Confirmarea:

≠ ratificarea = actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsa ori cu depăşirea împuternicirii necesare pentru a încheia actul respectiv;

≠ refacerea actului → ia naştere un nou act juridic, care îşi produce efectele din acel moment, pe când confirmarea operează retroactiv;

≠ actul recognitiv = actul prin care se recunoaşte un act juridic preexistent numai în privinţa existenţei lui, iar nu şi cu privire la validitatea lui.

[1] De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una dintre părţile actului juridic. Sunt însă cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea actului juridic ocroteşte interesele unei terţe persoane, iar nu interesele uneia dintre părţile actului juridic, astfel încât nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna dintre părţile actului juridic, ci de către terţul respectiv.

[2] Voinţa de a renunţa trebuie să fie certă [art. 1262 C. civ.].

[3] Persoana chemată de lege să încuviinţeze actele minorului poate, în numele şi în interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinţarea sa ori să confirme contractul atunci când această încuviinţare era suficientă pentru încheierea valabilă a acestuia [art. 1263 alin. (3) C. civ.]. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor încheiate fără autorizarea instanţei de tutelă [art. 1263 alin. (4) C. civ.].

[4] Contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită. Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege [art. 1261 C. civ.].


Surse bibliografice:

1. CODUL CIVIL: art. 1246-1265.

2. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011.

3. Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012.

4. Mădălina Afrăsinei, Mona-Lisa Belu-Magdo ș.a., Noul Cod civil. Comentarii, doctrină, jurisprudență, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2012.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *