O formă de influențare etică: lobby. Privire asupra reglementării din România și a celorlalte state.
26 minute • Oana Trifan • 24 ianuarie 2022
Tu ai idee ce semnifică termenul sau activitatea de lobby ?
Ai practicat vreodată o astfel de activitate, ai participat la vreuna sau ai auzit informații despre o asemenea activitate la noi în țară? (În afară știm răspunsul).
Let`s see how things work in our house!
Ce este lobbyul?
Activitatea de lobby o putem regăsi cu ușurință în toate domeniile de activitate și în majoritatea țărilor lumii într-o formă sau alta, fie că ne dăm seama ori nu.
Ce semnifică concret noțiunea de ˝lobby˝ și ce relevanță are pentru noi?
💡 Pe scurt, “lobby” înseamnă un grup de persoane denumit “grup de presiune” care influențează, din exterior, hotărârile care se iau în parlament.
Activitatea de lobbying, oricât de criticată ar fi în România, nu este o activitate recent apărută.
Lobby a luat naştere odată cu societatea: ori de câte ori un grup a exercitat puterea într-o comunitate, alte persoane au încercat să influenţeze deciziile puterii, din motive mai mult sau mai puțin transparente.
Cum s-a ajuns la această expresie?
Tocmai de la originea cuvântului “lobby” care înseamnă hol, în engleză.
Cei care așteptau în acest culoar al parlamentului, urmau să discute cu parlamentarii în speranța că îi vor influența în acest sens, în interesul privat al clienților lor, în vederea adoptării, abrogării ori modificării unei legi ori propuneri legislative.
💡 Nu toți parlamentarii aveau birou personal, astfel că holurile instituțiilor publice erau locuri potrivite pentru discuții de acest gen.
Ce face, de fapt, un lobbyist?
Nu există o reglementare legală referitoare la activitatea lobbistului, avem doar o propunere legislativă în acest sens, însă conform acesteia, lobbistul:
- analizează activităţile desfăşurate de autorităţile publice centrale şi locale;
- participă la dezbaterile organizate de autorităţile publice centrale şi locale asupra cărora se exercită activitatea de lobby;
- atrage susţinerea publică prin orice mijloace publicitare, mass-media, conferinţe sau dezbateri publice;
- atrage sprijinul formaţiunilor politice pentru atingerea obiectivului urmărit;
- are contacte directe cu reprezentanţii puterii legislative sau executive, fie că este vorba despre autorităţile publice centrale sau locale.
Lucrurile nu stau așa doar la noi.
Inclusiv Comisia Europeană a preferat să abordeze chestiunea activităților de lobbying prin intermediul unor informări, comunicări, coduri de bună conduită interne, și nu printr-o reglementare cu caracter obligatoriu.
În Comunicarea Comisiei Europene, „lobby” a fost definit ca fiind „activităţile desfăşurate în vederea influenţării formulării politicilor şi a proceselor de luare a deciziilor la nivelul instituţiilor europene”.
În SUA, în schimb, conceptul de lobby este foarte bine definit, și folosit pe scară largă.
New York State Lobbying Act ne spune că activitatea lobbistului este cea de influenţare a unor acte normative, prin adoptarea, rezilierea, modificarea unor termeni, fie adoptarea sau respingerea unor dispoziţii de către legiuitor.
În UE, chiar noțiunea de lobby are de multe ori o conotaţie negativă din pricina asocierii ei cu traficul de influență.
Asta explică și o oarecare reticenţă în declararea activității de lobbyist de către chiar profesioniştii în domeniu.
Sintagme precum “grup de presiune”, “grup de interes”, “reprezentant al grupului de presiune”, sunt utilizate uneori în detrimentul celei de “lobby”.
Cine solicită serviciile unui lobbyist/societăți de specialitate de lobby?
Câteva exemple ar fi:
- Big Pharma (industria farmaceutică globală);
- bănci;
- sindicate;
- companii din domeniul construcțiilor/imobiliarelor;
- sisteme medicale;
- ONG-uri;
- chiar și Biserica Ortodoxă Română;
Lobby versus advocacy
💡 În noțiunea de advocacy intră orice acțiune prin care se urmărește sensibilizarea maselor/opiniei publice cu privire la decizii sau hotărâri ce afectează direct societatea în ansamblu și viețile oamenilor, și nu interesele comerciale ale unei companii.
Ce diferențiază lobby de advocacy?
Scopul declarat
💡 Ce vor să transmită grupurile de advocacy? Educarea maselor!
Vor să semnaleze că există o problema majoră în comunitate și că cineva trebuie să facă ceva! Nu neapărat parlamentul sau guvernul.
Câteva din cele mai cunoscute cauze de advocacy sunt:
- drepturile fundamentale ale omului;
- libertatea de exprimare;
- protecţia mediului înconjurător;
- violența domestică;
- economia de piață;
💡 Lobby-ul, în schimb, are ca scop final influențarea propriu-zisă a legilor/propunerilor legislative. Se axează pe probleme a căror soluţionare generează profit pentru clientul care solicită aceste servicii.
Lobbyiștii, de cele mai multe ori, pun presiune pe funcționarii publici pentru favorizarea intereselor economice (legitime) ale clienților lor.
Giganţii corporatişi precum Boeing şi Airbus, Dow Chemical și DuPont, au propriile lor birouri destinate lobbyului care funcționează în permanență.
Metodele folosite
💡 Lobby-ul este un mod de acţiune, de obicei discret, care operează prin crearea de rețele și conexiuni de nivel înalt din punct de vedere politic, în timp ce campaniile de advocacy presupun manifestaţii de masă care mobilizează un mare număr de persoane.
De ce se confundă atât de ușor?
Pentru că există și anumite similitudini între cele două:
- în activitatea de lobby, spre exemplu, se poate utiliza această practică a sensibilizării (specifică advocacyului) însă țintește sensibilizarea legiuitorului, nu neapărat a opiniei publice;
- de asemenea, advocacy-ul se intersectează și el cu activitatea de lobbying atunci când pentru cauza pentru care militează, se încearcă obținerea sprijinului persoanelor influente din punct de vedere politic; însă acesta este doar o etapă din întreg procesul de advocacy!
Cum stau lucrurile în realitate?
În viaţa de zi cu zi, nu este atât de ușor să se diferențieze interesele private de cele publice pentru care militează diverse grupuri de interese.
Uneori, ceea ce anumite grupuri consideră că este o acţiune în interes public poate este, în realitate, în interesul privat al unor persoane şi nu vizează interesul general.
Așadar cum putem distinge lobbyul de advocacy?
💡 Accentul ar trebui să se pună mai mult pe acțiunile pe care le întreprind aceste grupuri și obiectivele reale vizate, şi mai puţin pe scopul declarat al unui grup de interes.
Asocierea lobbyului cu traficul de influență
Ce este traficul de influență?
Acum că termenul de „lobby” e clarificat, e important să îl putem deosebi de traficul de influență, mai ales că în România diferența dintre cele două este neclară – pentru că nu există nicio lege care să clarifice activitatea de lobby în România.
Ce este traficul de influență? O infracțiune reglementată de Codul Penal.
Conform art. 291 alin. (1) Cod penal, constituie trafic de influență „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Sunt considerați funcționari publici, în sensul legii penale, persoanele prevăzute la art. 175 Cod penal.
La alineatul 1 sunt prevăzuți funcționarii publici propriu-ziși, care fie exercită o funcție de demnitate publică, fie îndeplinesc anumite atribuții specifice puterilor fundamentale din stat (legislativă, executivă și judecătorească), fie duc la îndeplinire atribuții legate de obiectul de activitate al unei „regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică”. Câteva exemple de astfel de funcționari sunt: parlamentarii, magistrații, polițiștii, jandarmii, profesorii din sistemul de învățământ de stat, medicii din sistemul de sănătate public etc.
Mai apoi, la alineatul al doilea avem prevăzuți funcționarii publici asimilați, care au fost învestiți să exercite anumite servicii de interes public sau care sunt controlați sau supravegheați în exercitarea unor astfel de servicii, cum sunt notarii, experții tehnici judiciari, executorii judecătorești, funcționarii bancari etc.
Pe lângă aceste categorii de funcționari publici, Codul penal mai prevede la art. 308 cine sunt funcționarii privați, cărora li se aplică în mod corespunzător prevederile de la infracțiunea de trafic de influență.
De exemplu, în anumite contexte, s-ar putea încadra aici profesorii din școlile private sau medicii din unitățile medicale private.
Hai să vedem două exemple de trafic de influență, dintre cele mai frecvente, care s-au judecat în instanță.
- Decizia nr. 526/2014 a Curții de Apel Pitești: A îi pretinde denunțătorului B suma de 300 euro pentru a-l ajuta să promoveze proba practică pentru obținerea permisului de conducere, prin intervenția pe lângă un funcționar public din cadrul SPCRPCIS Argeș, bani pe care îi primește în acest sens; indiferent că A deține cu adevărat influență asupra funcționarului public sau doar pretinde asta, indiferent că își exercită această pretinsa influență sau nu, fapta constituie infracțiunea de trafic de influență;
- Decizia nr 500/2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție , secția penală, (în Mihail Udroiu, Sinteze de drept penal, Partea specială, ed. C.H.Beck, 2020, p. 734): avocata X pretinde și primește de la denunțător o sumă de bani, susținând că are influență asupra unui magistrat și astfel va obține o hotărâre judecătorească favorabilă denunțătorului; înaintea termenului de judecată, avocata pune în legătură denunțătorul cu un alt avocat, spunându-i că trebuie să-i dea și acestuia bani pentru a se interveni la un alt magistrat de la tribunal în vederea obținerii aceleiași hotărâri favorabile, moment în care denunțătorul anunță autoritățile;
Cu toate acestea, pentru a putea striga „Bingo!” pentru infracțiunea de trafic de influență e necesar să identificăm următoarele elemente:
a) un act de primire, pretindere sau acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase din partea celui care vrea să cumpere respectiva influență;
b) cauza sau motivul primirii, pretinderii, acceptării promisiunii să fie traficarea influenței reale sau presupuse a agentului asupra unui funcționar public;
c) existența unei promisiuni din partea traficantului că îl va determina pe funcționar să adopte conduita dorită de către cumpărătorul de influență, dintre cele prevăzute de textul de incriminare – să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri;
d) traficarea influenței să se realizeze înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului de către funcționarul asupra căruia influența este exercitată;
e) primirea, pretinderea sau acceptarea promisiunii folosului patrimonial poate fi în beneficiul traficantului sau pentru altul.
(Bogdan, Sergiu; Șerban, Doris Alina, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului, contra autorității, de corupție, de serviciu, de fals și contra ordinii și liniștii publice, Ed. Universul Juridic, București, 2020, pp. 302-317)
Choose your fighter: trafic vs. lobby
Acum că ne-am lămurit ce semnifică atât lobbyul, cât și traficul de influență, e momentul să le punem în oglindă pentru a vedea suprapunerile, dar și diferențele dinte cele două. Într-o abordare foarte formalistă, s-ar putea susține că lobbyul este incriminat în România. Totuși, considerăm că abordarea comportă nuanțări.
💡 Hai să deconspirăm anumite preconcepții! Deși lobbyul poate fi văzut ca „trafic de influență la costum”, diferențele dintre ele sunt numeroase.
Lobbyul e o activitate reglementată (sau autoreglementată – vezi mai jos în secțiunea despre legislație).
Lobbyiștii se axează în principal pe influențarea procesului de legiferare în multiplele sale momente, prin persuasiune, determinare și documentare, doar prin mijloace legale, cu un scop bine definit și având în vedere mai multe interese conjuncte, cum ar fi ale unor privați, ale unor grupuri de indivizi sau a unor societăți.
În contrast, traficul de influență vine pentru a satisface o nevoie personală, imediată, fără a se pune prea mult accent pe viitoarele repercusiunile posibile și indiferent de tertipurile necesare pentru a se ajunge la rezultatul dorit, care se situează în afara sferei legalității.
De obicei, activitatea infracțională se bazează pe relații personale, cum ar fi cele de amiciție sau de rudenie, în timp ce lobbyul e o activitate pur profesională.
Lobbyiștii au clienți, față de care se angajează în baza unui contract, prin care să influențeze o autoritate, văzută ca ansamblu, într-un mod transparent și cu respectarea tuturor normelor legale.
Lobbyul se poate desfășura și pro bono, dar și în schimbul unor sume de bani. Foloasele obținute în urma exercitării acestei influențe sunt datorate lobbyistului, dar traficantul poate pretinde foloasele pentru sine sau pentru o altă persoană.
Traficul de influență este obținut exclusiv în urma pretinderii, primirii sau acceptării promisiunii unor foloase materiale, fie acestea bani, bunuri sau chiar servicii (inclusiv sexuale). Evident, lucrurile se desfășoară pe ascuns, iar influența se exercită asupra unui funcționar public specific, în majoritatea cazurilor.
Mai mult decât atât, lobbyul se bazează pe o influență reală, în timp ce pentru traficul de influență este suficient ca influența să fie una pretinsă, care nu există de fapt în realitate.
Mai mult, în cazul traficului nu e nici măcar necesar ca persoana care se prevalează de influență să intervină efectiv la funcționarul la care s-a angajat să o facă, fiind suficientă doar o promisiune în acest sens.
Comparativ, lucrurile arată cam așa:
Am văzut care sunt deosebirile, cum rămâne cu asemănările dintre lobby și trafic de influență?
Motivul pentru care activitatea de lobby și traficul de influență sunt asociate poate fi evidențiat cel mai bine pornind de la un exemplu:
- În baza unui contract de lobby o parte se angajează față de cealaltă parte, contra cost, să intervină pe lângă un parlamentar cu scopul de a influența inițierea unei anumite legi.
Astfel, aici putem identifica toate elementele traficului de influență ca infracțiune – (1) pretinderea unei sume de bani pentru traficant, (2) cauza primirii acesteia – influențarea unui funcționar public să îndeplinească o atribuție de serviciu, (3) promisiunea anterioară a traficantului.
Dacă am suprapune aceste elemente peste definiția inițială a lobbyului dată la începutul articolului, am vedea că se pliază destul de bine.
Prin urmare, elementele comune ale ambelor acțiuni constau în:
- influențarea unui funcționar public cu putere decizională să îndeplinească un anumit act;
- actul respectiv să fie prevăzut în îndatoririle de serviciu ale decidentului;
- influențarea să se realizeze contra cost;
- costul să fie plătit de persoanele/societățile direct interesate de adoptarea respectivului act;
Cu teoria stăm bine, nu? Știm acum fiecare activitate în ce constă mai exact, care sunt ariile lor comune, dar și care sunt aspectele care le diferențiază.
Cu toate acestea, în practică poate fi mai greu de distins un caz de trafic de unul de lobby, mai ales în lipsa unei reglementări (vezi mai jos în secțiunea despre legislație încercările României de a legifera în acest domeniu).
Prin urmare, ca orice lucru din drept: depinde.
Depinde mai ales de mijloacele de influențare alese și scopul urmărit.
Dacă se merge pe principiul „las’ că știu eu un băiat și te rezolvă el” pe o treabă șubredă din punct de vedere legal, deja prinde contur traficul de influență.
În schimb, dacă se urmărește un scop legitim printr-o strategie legală, bazată pe niște argumente tehnocratice și elocvente, niște întâlniri desfășurate în mod transparent și documentate într-un registru, deja intrăm în sfera lobbyului.
De asemenea, pot exista situații la limită, în care activitatea de lobby poate fi denaturată, iar de la un caz clasic, normal și „curat” se poate ajunge la o activitate infracțională complexă.
Relevant în acest sens este cazul lui Jack Abramoff, o figură importantă a lobbyului în SUA. Acesta a fost în centrul unui mare scandal în 2005, în cadrul căruia a fost acuzat că a mituit oficiali ai Statelor Unite și că și-a înșelat clienții și a fost triplu condamnat la aproape șase ani de închisoare pentru fraudă, favoruri acordate de politicieni unor persoane în schimbul unor contribuții financiare la campania electorală și la restituirea sumei de 21,7 milioane de dolari. În urma acestui proces, mai multe persoane importante ale scenei politice americane, printre care și 9 lobbyiști au fost, de asemenea, condamnați.
Legislația privind lobbyul în România
Legislația națională
Prea frumos ca să fie adevărat ar fi fost să avem și noi o legislație clară cu privire la lobby…Avem însă doar propuneri legislative și proiecte de acte normative care nu au fost însă adoptate.
Inclusiv în acest an a fost respins de către Camera Deputaților “Proiectul de Lege privind reglementarea activităţilor de lobby în România”.
Să vedem puțin cum a arătat întreg procesul legislativ:
10 ani s-a perindat proiectul de lege în Parlament, pentru ca în final să fie respins…Cum altfel putea fi după 10 ani? Scris în 2011, la realitățile de atunci, raportat la necesitățile de atunci, nu putea avea altă soartă.
Dar, dacă atât durează un proces legislativ la noi în țară, ne întrebăm ce șansă ar putea avea un proiect legislativ să fie adoptat astfel încât să răspundă necesităților actuale ?!
Deși respins, proiectul de lege putea fi unul chiar bun, scurt și la obiect.
10 articole, concentrate pe: definirea termenilor, ce constituie și ce nu constituie activități de lobby, înregistrarea societăților de lobby, raportarea activităților de lobby, relația cu autoritățile publice, transparența, incompatibilități și interdicții, sancțiuni.
10 ani, 10 articole, dar aparent nu de nota 10….
Nici celelalte proiecte legislative nu au primit însă o notă de trecere…
Așadar, în România nu avem la momentul actual un cadru legislativ privind activitatea de lobby, aceasta fiind autoreglementată de către Asociația Registrul Român de Lobby.
Autoreglementare
Datorită lipsei unei reglementări clare și exprse a activității de lobby din România, în anul 2010 a fost înființată ASOCIAȚIA REGISTRUL ROMÂN DE LOBBY.
Asociația a propus și implentat un sistem de autoreglementare bazat pe 3 piloni de bază:
a) Codul de etică al practicienilor de lobby și advocacy;
b) Registrul de transparență a activităților de lobby și advocacy;
c) Comisia de supraveghere a Registrului de Transparență.
Vom analiza fiecare dintre acești 3 piloni, după ce ne lămurim ce este cu această asociație, cu ce se ocupă ea și ce promovează.
1. Principiile ARRL
Asociația a preluat principiile de la nivel european în materie de lobby și le-a integrat în Codul de etică al ARRL:
a) Transparență – toate activitățile de lobby trebuie să fie transparente, adică să poată fi cunoscut de oricine numele/organizația/compania celui care desfășoară activitatea de lobby, interesul pe care-l reprezintă, scopul pe care-l are în vedere.
b) Onestitate – informațiile, interesele care se promovează în cadrul activității de lobby trebuie să fie precise, clare, adevărate și să urmărească atingerea scopului stabilit inițial.
c) Integritate – activitatea de lobby nu trebuie și nu poate să se transforme într-o campanie politică; sunt excluse recompensele, favorurile, beneficiile acordate instituțiilor publice sau reprezentanților acestora pentru a facilita atingerea scopului dorit.
d) Profesionalism – fiind o formă etică de influențare, în orice activitate de lobby trebuie să existe profesionlism, manifestat prin o bună documentare și cercetare, pe informații avizate și verificate; lobbyul nu se confundă cu un miting în care fluturăm niște pancarde și repetăm un slogan;
2.Mecanismele de autoreglementare
a) Codul de etică
Ce valoare juridică are acest cod?
Normele din codul de etică sunt obligatorii pentru membrii ARRL și au caracter de recomandări pentru non-membrii.
Regăsim în Cod exact princiipile pe care le-am prezentat mai sus:
Articolul 1 – Integritate
(1) să acționeze cu onestitate și integritate în permanență;
(2) să trateze cu respect competitorii, jurnaliștii, politicienii, reprezentanții instituțiilor publice și orice altă persoană cu care interacționează în interes profesional;
(3) să nu exercite o influență ilicită și imorală asupra persoanelor cu care interacționează în interes profesional.
Articolul 2 – Transparența
(1) În relația cu terții, să fie deschiși și transparenți, declarând numele, organizația sau compania, precum și interesul pe care îl reprezintă;
(2) să nu ofere sau să creeze în mod intenționat o impresie greșită asupra statutului lor sau a naturii solicitării lor adresate instituțiilor publice.
Articolul 3 – Acuratețea
(1) să ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura acuratețea afirmațiilor sau a informațiilor pe care le furnizează instituțiilor publice;
(2) să nu disemineze în mod intenționat sau din neglijență informații false sau înșelătoare și să le corecteze imediat în cazul unei asemenea situații.
Articolul 4 – Confidențialitate
(1) să nu obțină informații din partea instituțiilor publice în mod ilicit sau lipsit de onestitate, ci doar respectând reglementările și/sau convențiile prevăzute pentru obținerea și distribuția documentației instituțiilor publice;
(2) să nu vândă unor terțe părți documente obținute din partea instituțiilor publice.
Articolul 5 – Profesionalism
(1) să aibă o cunoaștere suficientă a procesului legislativ și guvernamental, precum și cunoștiințe specializate care îi sunt necesare în a reprezenta clienții sau pe un angajator într-o manieră competentă și profesională;
(2) să acorde timp suficient, atenție și resurse pentru a satisface interesele clientului sau angajatorului;
(3) să reprezinte cu loialitate interesele clientului sau ale angajatorului;
(4) să informeze în permanență clientul sau angajatorul cu privire la activitatea pe care o întreprinde și, pe cât posibil, să ofere clientului oportunitatea să aleagă între opțiuni și strategii diverse.
(5) să nu prezinte în mod intenționat clientului sau angajatorului estimări nerealiste privind rezultatele așteptate.
Articolul 6 – Conflicte de interese
(1) să evite orice conflict de interese;
(2) să dezvăluie asemenea conflicte, atunci când apar, acelora cărora le sunt afectate interesele;
(3) să ia măsurile necesare pentru a rezolva asemenea conflicte, când ele apar.
(4) să angajeze personal care a lucrat în instituții publice doar cu respectarea cerințelor de confidențialitate ale acelor instituții.
b) Registrul de transparență a activității de lobby
💡 Registrul este o bază de date deschisă tuturor organizațiilor și persoanelor ce activează în domeniul reprezentării intereselor (nu doar membrilor Asociației). Înscrierea în registru îți aduce legitimitate pentru activitățile de lobby pe care le desfășori și în același timp este o garanție a transparenței.
Cine este înregistrat în acest registru de transparență?
- Organizații nonguvernamentale;
- Consultanți în afaceri publice și alte firme de consulanță;
- Asociații de afaceri și patronate;
- Grupuri de reflecție;
- Firme de avocatură;
- Sindicate;
- Asociații și colegii profesionale;
- Instituții academice;
- Societăți comerciale;
- Reprezentanți ai grupurilor religioase/bisericilor;
Observăm faptul că o gamă largă asociații practică activități de lobby și sunt înregistrate în acest registru tocmai pentru a beneficia de legitimitate și a garanta transparența activităților pe care le desfășoară.
c) Comisia de Supraveghere
Din dorința de a conferi eficacitate principiilor promovate prin intermediul Codului de Etică și totodată de a verifica modul în care asociațiile înregistrate își desfășoară activitatea, a luat naștere Comisia de Supraveghere.
Comisia de Supraveghere a Registrului de Transparență are următoarele atribuții:
- urmărește și analizează evoluția normelor și practicilor deontologiei specifice activității de lobby în practica europeană și internațională;
- face propuneri de modificare a Codului de etică al Practicienilor de Lobby și Advocacy;
- face propuneri de modificare a structurii Registrului de Transparență, a datelor pe care le conține și a utilizării lui;
- supraveghează respectarea de către persoanele înregistrate în Registrul de Transparență a reglementărilor și hotărârilor asociației cu privire la normele de transparență;
- supraveghează respectarea Codului de etică al Practicienilor de Lobby și Advocacy de către cei înregistrați;
- face recomandari cu privire la creșterea gradului de transparentizare a actului de luare a deciziilor privind politicile publice;
- face propuneri referitoare la măsurile de atragere a noi înscriși în Registrul de Transparență.
- analizează reclamațiile referitoare la încălcarea Codului de Etică, sau se poate autosesiza, și decide cu privire la măsurile ce se impun pentru încetarea situației sau practicii nedeontologice inclusiv, daca este cazul, cu privire la înlăturarea efectelor negative de imagine generate de practica sau situația nedeontologică a persoanelor înregistrate în Registrul de Transparență;
Cui ne adresăm atunci când sesizăm o problemă în legătura cu o activitate de lobby? Comisiei de Supraveghere.
💡 Comisia de Supraveghere emite decizii obligatorii pentru persoanele, companiile și organizațiile înscrise în Registrul de Transparență.
Ce reținem de aici?
Chiar dacă România nu are o reglementare asupra activității de lobby, totuși prin ARRL am reușit să implementăm un mecanism de autoreglementare, care să stabilească principiile, regulile, organele de control, astfel încât activitățile de lobby să poată fi monitorizate de către un organ specializat.
Suntem pe drumul cel bun.
Legislația privind lobbyul în alte state
A) SUA
SUA este recunoscută pentru cea mai dezvoltată legislație cu privire la lobby. Lobby este reglementat în SUA încă din 1995 prin The lobbying Disclosure Act.
Actul este împărțit în mai multe secțiuni și articole concentrate pe: definirea termenilor, ce constituie și ce nu constituie activități de lobby, înregistrarea societăților de lobby, raportarea activităților de lobby, relația cu autoritățile publice, transparența, incompatibilități și interdicții, sancțiuni.
Pare cunoscut conținutul și structura nu? Exact! Aceeași structură și conținut pe care l-a avut și propunerea legislativă de la noi; doar că la noi nu a fost suficientă.
Să vedem câteva prevederi importante din document:
- În ceea ce privește înregistrarea, legislația din SUA prevede un termen de 45 zile în care orice persoană care desfășoară activități de lobby trebuie să se înregistreze la Secretariatul Sentaului si la ofițerul desemnat cu atribuții în ceea ce privește registrul.
- Cu privire la venituri și cheltuieli, se prevede un prag-limită de maxim 5000$, ca profit obținut din activitatea de lobby și maxim 20.000$ în ceea ce privește cheltuielile.
Ce diferențe există între lobbyul din SUA și lobbyul din Europa?
- În SUA, organizarea lobbyingului este reglementată și bine organizată – grupurile trebuie să publice anual rapoarte în care listează transparent ce politicieni au finanțat și cu ce sume de bani.
- În Europa, practica finanțării partidelor politice nu este oficial recunoscută și este în general considerată imorală. Multe dintre activitățile de finanțare a politicienilor individuali din SUA ar intra în categoria corupției în statele europene.
TOP 3 GRUPURI DE LOBBY DIN SUA
1.US Chamber of Commerce – Asociația americană a comercianților
Ocupă locul 1 în SUA ca finanțator printr-o asociație de lobbying și este un mix de corporații, IMM-uri și indivizi.
2.NRA – Asociația națională a armamentului
NRA-ul este unul dintre cele mai puternice grupuri de interese din SUA; Focusul său este pe a menține o poziție extremă împotriva oricărei forme de control asupra deținerii armelor și insistă că acestea fac SUA un loc mai sigur.
3.AMA – Asociația americană medicală
Asociația este principalul for de stopare a oricărei inițiative de reglementare a sistemului de sănătate și a relației dintre medici și grupurile de lobby.
B) FRANȚA
- Începând din anul 1991, există o asociaţie de consultanţă în lobbying şi afaceri publice (AFCL).
- În anul 2018 Franța a implementat Registrul Național de lobby.
- Spre deosebire de celelalte state europene, în Franța, înregistrarea activităților de lobby desfășurate este obligatorie.
TOP 15 LOBBYIȘTI ÎN FRANȚA
Concluzie
Acum că am înțeles ce înseamnă noțiunile de lobby/advocacy/trafic de influență și cum le delimităm, rămâne întrebarea: unde se situează activitatea de lobby din punct de vedere etic?
💡 Pe scurt, atât timp cât se urmărește corectitudinea și transparența totală, lobbyul este o practică etică.
Totuși, cum poate fi activitatea de lobby corectă și transparentă dacă din start aceste servicii presupun costuri foarte mari aparent nejustificat?
Ei bine, tarifele contractuale pentru activitățile de lobby sunt ridicate, de regulă, peste tot în lume, nu doar în România.
În SUA, spre exemplu, în 2020 cifra cheltuielilor totale a ajuns la 3.49 miliarde de dolari americani, iar în 2019, la 3.51.
De aici reiese clar că, de regulă, doar clienții cu o putere financiară semnificativă își permit să apeleze la astfel de servicii de lobby care să aibă succes.
De ce?
Pentru că realizarea de contacte de nivel înalt din punct de vedere politic și influențarea reală a funcționarilor publici cu argumente și tehnici licite în interesul privat al clientului este o sarcină dificilă, iar clienții sunt dispuși să plătească pentru îndeplinirea scopului lor.
Cu toate acestea, nu putem să nu observăm că noțiunile astea de transparență și corectitudine par mai degrabă utopice decât realiste, într-o societate guvernată de profit și interese.
Cum se poate acționa într-un mod corect și transparent în activitatea de lobby, în așa fel încât să aibă și succes?
💡 Prin implementarea de reguli clare și sancțiuni punctuale.
Spre exemplu, Membrii Parlamentului European trec într-un registru toate întâlnirile pe care le au cu lobbyiștii cât și motivul acestora.
De ce? Pentru că au constatat că absența rigorilor face ca limita dintre licit și ilicit să fie foarte ușor de trecut.
💡 Oricât am insista pe noțiuni de moralitate și de bună credință, pentru ca acestea să fie respectate este necesară o reglementare legală în acest sens pentru a seta regulile ˝jocului˝ în mod clar și transparent.
