Pandemie COVID-19: 30 de ani de delir, mai vizibili ca oricând.
8 minute • Vlad Mustaca • 03 aprilie 2020
Suntem în plină pandemie COVID-19, iar scenariile politice și economice par a fi o copie nefericită inspirată din Orwell sau, mai degrabă, din piesele lui Caragiale, mereu actuale. 30 de ani de la schimbarea sistemului ne găsesc în fața unei provocări care depășește orice imaginație bogată am fi avut. Și nu știm cum să reacționăm.
A început ca o gripă. A continuat ca o epidemie. S-a transformat în pandemie.
Poate că este de la sine înțeles faptul că nu foarte multe state sunt pregătite sau au fost pregătite de așa ceva. Dar cum ar fi posibil ca această situație, la nivelul fiecărui stat, să nu se transforme în dezastru național ?
Se pare că Guvernul României cunoștea din luna ianuarie de această situație care amenința ușor toată Europa și implicit, pentru că facem parte din acest continent, România.
S-au trezit în urmă cu 3 săptămâni (undeva la începutul lunii martie) că stocurile de material sanitar de urgență erau pe ”0”. Oare ce au păzit din ianuarie până astăzi?
Autoritățile au fost luate prin surprindere, ca atunci când vine iarna?
Hai să ne aducem aminte:
Scurt istoric
Președintele României își dorea cu ardoare forțarea alegerilor anticipate. Nu mai exista alt țel pentru acesta în perioada ianuarie – februarie.
Guvernul a fost demis, prin moțiune de cenzură, de către Parlamentul României, în data de 5 februarie.
A urmat o serie de ”negocieri” și de desemnări ale candidaților pentru funcția de prim ministru.
Pe 26 februarie apare primul caz de infectare cu SARS-COV 2 pe teritoriul României. Lumea deja începe să se panicheze, românii plecați în afara țării se întorc cu miile.
Se termină jocul de-a ”condusul țării” ? Nici pe departe.
După o decizie a Curții Constituționale, care semnala problema cu desemnarea primului candidat, președintele nominalizează un alt candidat pentru funcția de prim-ministru.
Între timp, se organizează conferințe peste conferințe și declarații de presă în care se anunța, practic, nimic. Pe data de 9 martie, ministrul educației anunța, în cursul prânzului (cam pe la 11:45), că nu există motiv pentru întreruperea cursurilor. Tot pe 9 martie, dar la ora 17, primul ministru interimar anunța închiderea școlilor. Iată că în 5 ore pot apărea motive pentru luarea unor decizii. Să nu ne mai mirăm de divorțurile spontane :).
Conex: dacă stai acasă cu copilul, primești bani din partea statului
Pe 12 martie, când deja Organizația Mondială a Sănătății a declarat infecția de COVID-19 pandemie, candidatul pentru funcția de prim-ministru anunță, cu 15 minute înainte de votul în plenul Parlamentului, că își depune mandatul. O situație de ”noaptea minții” care poate doar în țara noastră ar fi putut să aibă loc. România avea deja 48 de cazuri confirmate.
Facem cum facem și, pe fondul agravării situației privind noul tip de coronavirus, învestim un guvern cu nerespectarea unei Decizii a Curții Constituționale. Ok, în situații de criză să spunem că sunt permise destul de multe lucruri. Doar să spunem!
Situația se agrava în Europa (mai ales în Italia), în România se înmulțeau cazurile, iar excelența sa, Președintele României, ne spunea să ”schimbăm canalul media” în momentul în care se discută despre acest subiect, al noului tip de coronavirus. Cinci zile mai târziu se declara, tot de președintele, instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ce să se fi schimbat în 5 zile?
Termin aici istoricul, pentru a merge mai departe în cruda realitate românească.
Se emite un decret. Cel privind situația de urgență.
Boon. Este emis decretul prezidențial pentru instituirea stării de urgență și, pentru punerea sa în aplicare, începe serialul ”Ordonanța militară”. Cu un scenariu scris parcă de Agamemnon Dandanache, Ministrul Afacerilor Interne se chinuie, la propriu, să explice ce se întâmplă cu aceste ordonanțe. După ce se termină conferința de presă, încerci să faci rost de textul ordonanței pentru a înțelege măsurile care se adoptă. Ceea ce, între noi fie vorba, oricum nu era foarte greu, pentru că circulau ”pe surse” pe toate grupurile de Whatsapp. Altfel, doar din declarațiile ministrului, ai toate șansele să faci fix invers față de cum prevede ordonanța.
Apare ordonanța militară 1, apoi cea cu numărul 2, 3 și așa mai departe. Da? Cât de departe? Păi doar până la ordonanța militară 4, care modifică ordonanța militară 3 și, la câteva zile distanță, apare ordonanța militară 5, care modifică Ordonanța militară 4. Dar hei, este în regulă. Așa ne arată și nouă că ei chiar se străduiesc să muncească.
Exact ca într-o Scrisoare Pierdută a lui Caragiale, ”Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”
Apropo de ordonanțe militare, poate te interesează să știi cine sunt ele și cam ce fac de zi cu zi, că ar trebui să ne familiarizăm cu ele.
Ajungem și în momentul în care se limitează deplasarea persoanelor. Avem nevoie de declarații (care au fost schimbate și încurcate și nu se știa cu semnătura electronică sau olografă) pentru a ne deplasa și, în cazul în care sunt controale, trebuie să le prezentăm organelor MAI. Se întâmplă oare așa frumos ca în această poveste? Nu! Din păcate lumea fentează aceste reguli sau nu le respectă deloc. Văd oameni, de toate vârstele, care efectiv se plimbă pe stradă ca într-o zi obișnuită. Aici intervine problema eficienței Poliției Române. Nu se efectuează destule controale și, dacă se efectuează, îi interesează doar să ai declarația și buletinul pentru a face o poză. Desigur, nu generalizăm. S-au acordat și amenzi pentru încălcare regulilor. Dar lumea tot nu înțelege.
Citește și: pot ofițerii de poliție să facă poze cu telefonul la declarație și buletin?
Apoi, personalul din sistemul sanitar (medicii, asistentele, brancardierii, etc) reclamă faptul că nu dispune de materiale de protecție necesare pentru apărarea împotriva virusului.
Unii șefi ai DSP-urilor, numiți oricum, numai nu pe baza competenței, sfidează pur și simplu regulile și nu par interesați de soarta personalului medical și nu în ultimul rând, de soarta oamenilor.
Se observă din ce în ce mai mult cum spitalele sunt stat în stat. Personal căruia îi este frică să vorbească, incompetență cât cuprinde și, pe alocuri, prostie nemăsurată. De cine se tem medicii să vorbească? Parcă doar ”ciuma roșie” instituia dictatura.
Între timp, aproape 1 milion de persoane au contractele de muncă terminate sau suspendate și cei mai norocoși intră în șomaj tehnic.
Repet întrebarea: Ce a făcut Guvernul României din ianuarie până în pandemie?
Conex: 4 cele mai afectate industrii de coronavirus și ce măsuri avem
Chiar și astăzi reclamă greaua moștenire lăsată de vechiul guvern, deși ei sunt la guvernare din noiembrie 2019. Și, din nou spun, știau despre situație din ianuarie.
În loc să caute soluții din ce în ce mai eficiente, politicienii tot politică fac. Se acuză reciproc de măsurile luate în timpul guvernării unora sau altora, încearcă să își facă imagine de pe urma acestei pandemii, iar unii vorbesc doar pentru că se plictisesc în casă.
Aceștia sunt oamenii politici ai României. Preocupați mai mult de țelul lor decât de noi. Și doar nu putem să îi acuzăm de ceva. Tot poporul i-a ales. Sunt aceiași care se plimbă prin aceste structuri de 10 – 15 ani. Nu putem spune că nu știm cine erau.
Suntem țara în care, în plină criză, ministrul sănătății demisionează și abandonează un haos, de care până și el era conștient.
Materiale tot nu sunt. La televizor, se anunță că situația este în regulă. Oare cum este de fapt?
Nu mai avem nicio scuză să nu ne trezim după această perioadă și să ne aplecăm mai mult asupra problemelor care ne afectează direct! Nu asupra unor legi ale justiției, despre care lumea nu știa nimic, dar le comenta. Poate că este momentul să vedem cât de dependenți suntem de import. De ce doar în timp de criză se pot confecționa materiale medicale în România? De ce? De ce nu și în cazuri de normalitate? Cutii pentru medicamente, plastic pentru foliile acestora, botoși…tot. De ce doar din afară?
Să mai vorbim de teleșcoală sau de cursuri online? Nu are rost. Din moment ce în mediul rural avem case cu toaleta în curte și fără curent, se știe cât de eficiente sunt aceste metode (care nu ar trebui să fie atât de „excepționale”).
Nu suntem bine. Nu am fost nici până acum. Dar, am speranță că după această perioadă va ieși la iveală butonul de ”restart” al societății noastre. Este un must! Din toate punctele de vedere. Nu în ultimul rând, nu ar strica un refresh și în interiorul nostru.
PS: Apropo de retragerea decorației spitalului din Suceava, vă las o poză faină.
