Prison

Participatia penala. Aspecte generale (II)

15 minute • Bianca Gabriela Hadarag • 11 aprilie 2017


 

– Complicele –

Complice = persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală [art. 48 alin. (1) C. pen.] / persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită [art. 48 alin. (2) C. pen.].

Complicitatea = forma participației penale ce constă în fapta unei persoane, numită complice, care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă, după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Condițiile complicității

1. comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală;
2. săvârșirea de către complice a unor activități menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârșirea infracțiunii:

  • activitatea complicelui poate consta atât în ajutor sau înlesnire, cât și în promisiunea de tăinure a bunurilor provenite din fapta prevăzută de legea penală;
  • contribuțiile complicelui sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracțiunii → actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de către autor;
  • înlesnirea → privește activitățile complicelui desfășurate anterior comiterii faptei prevăzute de legea penală, care se situează în faza de pregătire a săvârșirii acesteia;

→ poate consta atât în activități materiale (ex., procurarea mijloacelor, a instrumentelor, adaptarea acestora), cât și în activități ce reprezintă o contribuție morală (ex., procurarea de informații, întărirea hotărârii infracționale).

  • ajutorul → privește activitățile desfășurate de complice în timpul executării faptei de către autor;
  • promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a făptuitorului → are loc înainte de comiterea faptei prevăzute de legea penală sau cel mai târziu până în momentul comiterii acesteia, reprezentând o încurajare a autorului în comiterea faptei, indiferent dacă promisiunea se realizează sau nu.

→ neîndeplinirea de către complice a promisiunii nu înlătură caracterul de complicitate al acesteia.

3. complicele să acționeze cu intenție, directă sau indirectă.

Felurile complicității

a) după natura ajutorului dat la săvârșirea faptei:

  • complicitate materială → constă în realizarea de acte de sprijin material;
  • complicitate morală → constă în acte de sprijin moral.

b) după natura contribuției și în funcție de momentul în care se realizează aceasta:

  • complicitate prin înlesnire;
  • complicitate prin ajutor;
  • complicitate prin promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârșirea faptei ori de favorizare a făptuitorului.

c) după momentul în care se acordă ajutorul la comiterea faptei:

  • complicitate la pregătirea faptei / anterioară → privește activitățile complicelui pentru pregătirea infracțiunii, acte care pot fi de natură morală sau materială;
  • complicitate la executarea faptei / concomitentă → privește actele executate de complice prin care se dă sprijin autorului în momentul săvârșirii faptei.

d) după modul direct sau indirect în care se realizează contribuția complicelui:

  • complicitate nemijlocită → complicele acordă sprijin direct autorului;
  • complicitate mediată → sprijinul este dat prin intermediul altului participant – instigator sau complice => trei forme ale complicității mediate:
    • complicitate la instigare → o persoană ajută pe instigator la determinarea autorului, la săvârșirea unei infracțiuni;
    • complicitate la complicitate → o persoană l-a sprijinit pe complice ca să-și poată aduce contribuția la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, cunoscând rolul și scopul acestei contribuții;
    • instigare la complicitate → determinarea unei persoane de a sprijini săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală prin acte de complicitate de orice fel.

e) după aspectul dinamic al contribuției complicelui:

  • complicitate comisivă / prin acțiune → complicele acordă ajutor prin acțiune;
  • complicitate omisivă / prin inacțiune → ajutorul complicelui constă în neîndeplinirea unor obligații legale.

→ complicitatea omisivă ≠ „complicitate negativă”[8]= situația în care se află o persoană care, știind că se va săvârși o infracțiune, nu aduce acest fapt la cunoștința autorităților sau care, fiind de față la săvârșirea unei infracțiuni, nu a intervenit pentru împiedicarea consumării acesteia.

f) după forma de vinovăție cu care autorul săvârșește fapta:

  • complicitate proprie → autorul săvârșește fapta cu intenție;
  • complicitate improprie → autorul săvârșește fapta din culpă sau fără vinovăție.

Participația improprie

! Participație improprie / imperfectă = acea formă a participației penale la care persoanele care săvârșesc cu voință comună o faptă prevăzută de legea penală nu acționează toate cu aceeași formă de vinovăție [9].

! Este posibilă la toate formele de participație:

  1. coautorat impropriu = săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană [art. 52 alin. (1) C. pen.];
  2. instigare improprie = determinarea, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală [art. 52 alin. (2) C. pen.] / determinarea, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție [art. 52 alin. (3) C. pen.];
  3. complicitate improprie = înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală [art. 52 alin. (2) C. pen.] / înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție [art. 52 alin. (3) C. pen.].

Modalitățile participației improprii

1. modalitatea intenție + culpă → contribuția participantului este dată cu intenție la fapta săvârșită de autor din culpă;

→ dacă fapta săvârșită de autor nu este incriminată când este săvârșită din culpă, participația improprie nu este înlăturată, ci doar autorul nu se pedepsește.

2. modalitatea intenție + lipsă de vinovăție → contribuția participantului este dată cu intenție la fapta săvârșită de autor fără vinovăție;
3. modalitatea culpă + intenție → contribuția participantului este din culpă la fapta săvârșită de autor cu intenție;
4. modalitatea lipsă de vinovăție + intenție → contribuția participantului este fără vinovăție la fapta săvârșită de autor cu intenție;
5. deși nu sunt arătate în doctrină, se poate vorbi la un nivel pur teoretic și de modalitățile culpă + lipsă de vinovăție, respectiv lipsă de vinovăție + culpă.
! În legislația penală au fost reținute numai primele două ca forme de participație.
 

Tratamentul penal al participației

Controversă → stabilirea sistemului de sancționare a participanților → două opinii:
a) sistemul parificării pedepselor participanților[10] → toți participanții, indiferent de felul contribuției, să fie sancționați cu aceeași pedeapsă prevăzută de lege;

→ nu înseamnă aplicarea aceleiași pedepse pentru toți, ci doar între aceleași limite – maxim și minim special – prevăzute de lege.

b) sistemul diversificării sancțiunilor pentru participanți[11] → să existe o sancțiune diferită, expres prevăzută de lege, pentru fiecare categorie de participant.

→ diversificarea pedepselor pentru participanți urmează a se face pornind de la pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

! Codul penal român consacră sistemul parificării în cazul participației proprii, respectiv sistemul diversificării în cazul participației improprii.
 
Aplicarea pedepsei în cazul participației proprii
→ coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor; la stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 74 [art. 49 C. pen.] => criteriile de individualizare a pedepsei în materia participației penale:

  1. criteriu special → contribuția fiecărui participant la săvârșirea infracțiunii;
  2. criteriile generale de individualizare [art. 74 alin. (1) C. pen.]:
  • împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
  • starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
  • natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
  • motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
  • natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
  • conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;
  • nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

! Problema pedepselor alternative → posibil ca pentru unii dintre infractori să se aplice una dintre pedepsele alternative, iar pentru alții cealaltă pedeapsă alternativă? → două opinii:

  • opinie minoritară → acest lucru nu este cu putință, deoarece infracțiunea fiind unică, se va aplica pentru toți participanții numai pedeapsa care corespunde gravității infracțiunii concrete;
  • opinie majoritară, însușită de practica judiciară și în concordanță cu voința legiuitorului → este normal ca instanța să se fixeze asupra uneia dintre cele două pedepse alternative pentru fiecare participant în parte.

! Participarea mai multor persoane împreună la săvârșirea aceleiași infracțiuni poate constitui o circumstanță legală agravantă [art. 77 alin. (1) lit. a) și lit. d) C. pen.] sau un element circumstanțial agravant în cazul anumitor infracțiuni.
 
Circumstanțele

= împrejurările în care are loc comiterea faptei prevăzute de lege, împrejurări ce constau în stări, situații, întâmplări, calități, însușiri și orice alte date ale realității sau date susceptibile să particularizeze fapta sau pe făptuitor.

Clasificare

(i) circumstanțe personale → privesc făptuitorul;

→ circumstanțele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți [art. 50 alin. (1) C. pen.].

Se subclasifică în[12]:

  • circumstanțe subiective → legate de atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prevăzută de legea penală la care a contribuit (de ex., forma de vinovăție, mobilul, scopul);
  • circumstanțe de individualizare → privesc particularitățile personalității participantului (de ex., calitatea făptuitorului, starea civilă, situația sa față de victimă).

(ii) circumstanțe reale / obiective→ legate de împrejurări anterioare, concomitente sau posterioare săvârșirii faptei, privind conținutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurările de loc, de timp în care fapta s-a săvârșit, de rezultatul produs.

→ circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut [art. 50 alin. (2) C. pen.].

Ipoteze speciale legate de aceste circumstanțe:

* autorul comite o faptă mai gravă decât cea la care a fost instigat sau sprijinit →    răspunderea penală a instigatorului și a complicelui va fi angajată numai în măsura în care rezultatul mai grav a fost prevăzut de aceștia;

* autorul comite o faptă mai puțin gravă → de această împrejurare reală vor profita toți;

* autorul comite o altă faptă decât cea la care a fost instigat sau sprijinit → această împrejurare nu se răsfrânge asupra participanților, deoarece nu s-a realizat o participație.

! Precizare importantă: sunt situații în care o circumstanță personală prin natura ei capătă un aspect obiectiv și devine astfel o circumstanță reală (de ex., premeditarea = circumstanță personală subiectivă, dar când făptuitorii premeditează împreună săvârșirea faptei, aceasta devine o circumstanță reală).

Împiedicarea de către participant a împiedicării săvârșirii faptei [13]

= cauză generală de nepedepsire aplicabilă în materia participației penale.

! Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, denunță săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuși consumarea infracțiunii [art. 51 alin. (1) C. pen.] => condiții:

  1. să fi început executarea faptei de către autor;
  2. după începerea executării, participantul să fi intervenit eficient, denunțând săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată sau împiedică el însuși consumarea infracțiunii;
  3. intervenția participantului care a dus la neconsumarea infracțiunii trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea infracțiunii.

Cauza de impunitate are în vedere nepedepsirea participantului pentru tentativa realizată până în momentul intervenției lui care a împiedicat consumarea infracțiunii → această cauză de nepedepsire este personală și nu profită celorlalți participanți => dacă cel care împiedică infracțiunea este:

  • autorul → el va fi apărat de pedeapsă, iar complicele și instigatorul vor răspunde penal pentru tentativa realizată;
  • coautorul → el va fi apărat de pedeapsă, iar ceilalți participanți – cautori, instigatori, complici – vor răspunde pentru tentativa la infracțiunea respectivă:
  • instigatorul → el va beneficia de impunitate cu privire la contribuția dată ca participant, iar ceilalți vor răspunde pentru tentativa realizată;
  • complicele → el va beneficia de impunitate, dar autorul, coautorii, instigatorul vor răspunde penal pentru tentativa realizată.

! Tentativa realizată nu se pedepsește => de aceasta vor profita toți participanții.
! În toate cazurile, dacă actele îndeplinite până în momentul denunțării sau împiedicării constituie o altă infracțiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracțiune [art. 51 alin. (2) C. pen.].
 

Aplicarea pedepsei în cazul participației improprii

→ sistemul diversificării.
-> Modalitatea intenție + culpă <-

  • întrucât contribuie cu intenție la săvârșirea faptei, coautorul, complicele și instigatorul urmează să fie sancționați cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă cu intenție [art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.];
  • autorul, deoarece a comis fapta din culpă, va fi sancționat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă din culpă;
  • dacă fapta săvârșită din culpă nu este incriminată, autorul nu va fi pedepsit.

-> Modalitatea intenție + lipsă de vinovăție <-

  • coautorul, instigatorul și complicele care au contribuit cu intenție la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală vor fi sancționați cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea intenționată [art. 52 alin. (1) și (3) C. pen.];
  • deoarece autorul a acționat fără vinovăție, el nu va fi tras la răspundere penală, lipsind temeiul acesteia – săvârșirea unei infracțiuni [art. 15 alin. (2) C. pen.].

! Dispozițiile privitoare la circumstanțele reale și personale, precum și cele privind împiedicarea săvârșirii infracțiunii se aplică în mod corespunzător [art. 52 alin. (3) C. pen.].
 
[8] Nu produce consecințe în planul dreptului penal decât în cazuri excepționale, expres prevăzute de lege.
[9] Unii acționează cu intenție, alții din culpă, iar alții chiar fără vinovăție.
[10] Dă întâietate criteriului subiectiv, și anume coeziunii subiective ce există între participanți. Reproș → nu ține seama de realitate, fiindcă realizarea sub raport subiectiv a infracțiunii nu este de aceeași intensitate în cadrul diferitelor contribuții ale participanților + nu oferă soluții în cazul participației improprii, când elementul subiectiv nu este comun tuturor făptuitorilor.
[11] Dă întâietate elementului obiectiv, material al participației, și anume deosebirii cantitative și calitative ale contribuțiilor participanților. Reproș → pornește de la o bază formală în ierarhizarea contribuțiilor, care în abstract poate fi justificată, dar în cazuri concrete se dovedește nerealistă.
[12] Importanța subclasificării → circumstanțele de individualizare pot intra în conținutul legal al infracțiunii și își pierd astfel calitatea de circumstanțe personale, devenind element constitutiv al infracțiunii și, sub acest aspect, răsfrângându-se asupra tuturor participanților, în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
[13] Această cauză de nepedepsire ≠ cauza de impunitate prevăzută la art. 34 C. pen., care se aplică numai autorului, acesta având în plus posibilitatea de a se desista de la continuarea săvârșirii faptei. În cazul participației sub forma coautoratului, desistarea unuia dintre coautori nu are nicio importanță câtă vreme ceilalți coautori continuă săvârșirea faptei și ajung la consumarea ei.
Surse:

  •  CODUL PENAL: art. 46-52.
  •  Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pp. 364-386.
  •  Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu ș.a., Noul Cod penal comentat. Partea generală, vol. I, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pp. 321-370.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *