kelly sikkema SDa3foPsj5o unsplash scaled 1

Cum trimitem o petitie catre Parlamentul European?

7 minute • Teodora Benescu • 03 septembrie 2020


Știi că România este stat membru al Uniunii Europene. Ce înseamnă asta? Că tu dobândești automat titulatura de cetățean al Uniunii Europene. Sună bine? O să te încălzească și mai tare când vei afla că ai dobândit nu doar o simplă etichetă, ci și o serie de noi drepturi și, bineînțeles, câteva noi obligații. Dar să rămânem la partea care sună cel mai frumos – dobândirea de drepturi noi. Știai că începând cu 1 ianuarie 2007 ai posibilitatea de a te adresa Parlamentului European printr-o petiție?

De ce să trimiți o astfel de petiție?

Foarte simplu! Dacă dorești ca Parlamentul European să analizeze un aspect care te afectează direct sau dorești să atragi atenția asupra modului în care legislația Uniunii Europene este aplicată, aceasta este opțiunea potrivită pentru tine.

Ce domeniu trebuie sa vizeze petiția?

Cu toate că existența unui mecanism european de rezolvare a nemulțumirilor cetățenilor europeni sună foarte bine, chiar utopic, trebuie să fii extrem de atent când vine vorba despre domeniile vizate în acea petiție. Astfel că nu poți transmite Parlamentului European chiar orice petiție legată de orice problemă care te vizează personal. S-ar putea ca din cauza unei astfel de greșeli, toată munca și speranța depusă în această petiție să nu ducă la nimic în final.

Așa că înainte de a te apuca să cauți modele de petiții și să te consulți cu diferiți prieteni care au cunoștințe de drept European, asigură-te că subiectul se află printre următoarele 38 de domenii vizate. Din fericire, internetul ne oferă acum suficiente detalii despre fiecare domeniu în parte, astfel că tot ce va trebui tu să faci este să dai câteva click-uri și să vezi dacă domeniul tău de interes este inclus în ceva ce scrie pe acolo.

Ai grijă! Simplele solicitări de informații sau eventualele comentarii generale legate de politicile Uniunii Europene nu sunt de competența Comisiei pentru Petiții.

Cine poate beneficia de acest drept fundamental?

  • orice cetățean al Uniunii Europene

Asta înseamnă că dacă pe orice act de identitate pe care îl deții apare că ai dobândit cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, automat ai dobândit și titulatura de cetățean a Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, dacă tu ai cetățenia română, atunci automat ești și cetățean al Uniunii Europene, rezultat al aderării României in 2007.

  • orice rezident al unui stat membru al Uniunii Europene

Dacă locuiești și ai obținut o viza de flotant pentru o țară care face parte din Uniunea Europena, reședința ta este într-una dintre acestea, deci, te poți folosi și tu de acest drept fundamental.

  • orice societate sau organizație sau asociație care are sediul într-o țară membră a Uniunii Europene

Dacă adresa într-o clădire cu număr administrativ unde se comunică în mod oficial actele firmei sau corespondența de la instituții indică teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dreptul este și al tău.

Acest drept poate fi exercitat individual sau în asociere cu alte persone, fără a exista o limită inferioară sau superioară de semnături.

Nu uita de unul dintre cele mai importante criterii: petiția trebuie să te vizeze în mod direct.

Dacă vrei să ajuți un prieten sau o cunostință formulând o petiție în legătură cu o problemă care îi privește, ei bine, în ciuda faptului că e un gest de admirat, nu prea îi faci vreun favor. Petiția, cel mai probabil, o să fie respinsă.

În ce limbă trebuie să redactezi?

Petiția se va redacta într-una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Ce trebuie să cuprindă petiția?

Înainte de asta, nu uita să verifici dacă mai există o petiție cu același subiect. Pentru asta e suficient să intri pe acest link și să cauți temeinic dacă nu cumva ceea ce vrei tu să transmiți a mai fost abordat.

Apoi urmează redactarea petiției. Fii atent la cerințele obligatorii care ți-ar putea invalida din start petiția. Aceasta se poate face fie online, astfel că intrând pe portalul pentru petiții și respectând cerințele simple, vei putea crea propria petiție în format electronic. Dacă ești mai sceptic în legătură cu noile tehnologii sau pur și simplu preferi hârtia, ai și această opțiune, de a transmite prin poștă.

Nu există un formular standard care trebuie completat, însă există o serie de cerințe obligatorii ce trebuie respectate. Astfel, nu uita că petiția ta trebuie să conțină:

  • numele,
  • cetățenia
  • domiciliul stabil

iar în cazul unei petiții colective, sunt necesare:

  • numele
  • cetățenia
  • domiciliul stabil ale persoanei care adreseaza petiția sau cel putin ale primului semnatar.

Nu uita semnătura. Petiția mai poate conține anexe, copii după documente sau orice alte acte justificative pe care le consideri necesare. Expedierea se va face la urmatoarea adresă:

Chairman of the Petitions Committee

European Parliament

B-1047 BRUSSELS

Ce se întamplă cu petiția?

Dacă cerințele de mai sus sunt îndeplinite, petiția se înaintează Comisiei pentru petiții care va decide dacă este admisibilă, ea va verifica dacă subiectul petiției se încadrează în domeniile de activitate ale Uniunii Europene (cele 38 menționate mai sus). Dacă nu se încadrează, atunci petiția este declarată inadmisibilă, iar petiționarului i se comunică decizia, cât și motivele pentru aceasta. Petiționarul ar putea fi îndrumat să se adreseze unei alte instituții naționale, europene, internațional.

Însă, dacă petiția respectă această cerință, Comisia pentru petiții poate lua una dintre urmatoarele măsuri:

  • solicită Comisiei Europene să realizeze o Anchetă preliminară
  • să transmită petiția altor comisii ale Parlamentului European pentru ca acestea să ia alte măsuri
  • dacă petiția se referă la un caz specific care necesită o examinare individuală, comisia poate contacta instituțiile sau autoritățile relevante și poate colabora cu ele sau poate interveni prin intermediul reprezentanței permanente a statului membru implicat
  • poate lua orice măsuri considerate adecvate pentru a soluționa problema ridicată prin petiție

Comisia va decide și dacă petiția va fi introdusă pe ordinea de zi a unei reuniuni a comisie. Dacă este introdusă, petiționarul, Comisia Europeană și reprezentanții statelor membre vor fi invitați, iar în cadrul acelei reuniuni, petiționarul iși va prezenta petiția, urmând ca Comisia să își expună punctul de vedere oral. Reprezentanții statelor membre pot fi invitați să ia cuvântul. În anumite cazuri, comisia poate decide să organizeze o audiere sau să facă o vizită de informare pe teritoriul implicat, urmând să adopte un raport de misiune care va conține observații și recomandări.

Pentru rezolvarea problemelor, Comisia pentru petiții poate încerca o cooperare cu autoritățile statelor membre, ceea ce înseamnă că detaliile din petiție vor fi transmise și acestora, cu excepția cazului în care petiționarul se opune explicit.

Citește și Trimiterea preliminară în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

Ce înseamnă că o petiție este închisă?

O petiție este închisă de comisie dacă:

  • s-a luat o decizie cu privire la admisibilitatea sa
  • când nu se mai pot întreprinde acțiuni cu privire la petiție
  • dacă petiționarul a retras-o
  • dacă petiționarul nu raspunde în termenul dat

De asemenea, petiționarul o sa fie informat cu privire la deciziile Comisiei pentru petiții în ceea ce privește petiția sa.

De ce să apelezi la acest mecanism?

Când drepturile tale în calitate de cetățean sau afacere au fost încălcate de către autoritățile și instituțiile publice dintr-un stat membru al Uniunii Europene, prin această petție atragi atenția instituțiilor europene care, prin mecanismele menționate anterior, vor lua măsurile necesare în vederea îndepărtării situației prejudiciabile.

Un răspuns

  1. Buna ziua cum pot sa fac că am depus dosarul la casa de pensii din Constanța din iunie 2021 pentru pensia de urmaș după urma părinților mei născuți în Bulgaria amână să de-a dreptul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *