Profesia de avocat- interviu cu Ana-Viorica Puşcaşu
4 minute • Ana-Maria Lovin • 19 iulie 2017
Definiţia clasică şi totodată oficială a avocatului ne prezintă avocatul ca fiind o persoană liber profesionistă supusă unui ordin profesional care are competența de a reprezenta clientul în fața instanțelor judecătorești sau a altor persoane de drept public sau privat și de a acorda asistență judiciară sau extrajudiciară acestuia sau persoanei pentru care a fost propus din oficiu.
În realitate,profilul unui avocat este definit de o persoană nobilă care deţine dorinţa de înfăptuire a dreptăţii indiferent de obstacole. Se subliniază ideea centrală că un bun avocat nu poate să fie drept, dacă nu este uman.
Într-un interviu acordat Avocatoo.ro, Ana-Viorica Puşcaşu, avocat definitiv, membru al Baroului Vrancea ne vorbește despre profesia de avocat, oferind sfaturi tinerilor care vor să se îndrepte spre această profesie.
Ce v-a determinat să alegeți această meserie? Şi care a fost momentul când ați stiut că aceasta meserie vi se potriveşte?
A.V.P.: Alegerea avocaturii a venit oarecum firesc pentru mine încă din timpul facultăţii. Am trăit într-o familie în care discuţiile despre probleme de drept erau normale, zilnice având în vedere că tatăl meu a fost jurist, iar mai apoi procuror şi judecător, iar în prezent avocat. De altfel, alegerea facultăţii i-o datorez tatălui meu, la fel ca şi îndreptarea mea spre avocatură. În timpul facultăţii, atunci când veneam acasă în weekend sau în vacanţe, îmi ajutam tatăl, la biroul de avocatură, studiind dosare sau asistând la discuţii ori la redectarea acţiunilor, apelurilor ori recursurilor. Astfel că alegerea a venit firesc şi în acest moment nu m-aş vedea practicând altceva (magistrat sau jurist).
Ce vă atrage cel mai mult la profesia de avocat?
A.V.P.: Faptul că poţi avea un program propriu, nu trebuie să depinzi de alţii. Poţi să îţi alegi clienţii sau materia pe care vrei să lucrezi. Ai libertate deplină. Mai mult, poţi să alegi să practici avocatura în toate domeniile dreptului, oriunde în ţara fără a fi constrâns în vreun fel.
Avocatura este o profesie care se învaţă sau e nevoie și de o multitudine de criterii pentru a atinge succesul?
A.V.P.: Da, e o meserie care se şi învaţă, dar mai trebuie şi altceva. În sensul că în facultate ai baza – înveţi, să spunem, litera legii, iar în avocatură înveţi să pui în practică legea, să te foloseşti de ea în diferite cazuri. Categoric avocatura presupune studiu constant, în sensul că va trebui să citeşti practica judiciara pentru a învăţa cum să aplici legea în speţa ce a ajuns în faţa ta, să înveţi cum să o expui judecătorului sau procurorului pentru a caştiga cauza.
Există calităţi native, ce nu pot fi dobândite în facultate şi în practică, dar de care depinde succesul?
A.V.P. :Calităţi native? Circulă un mit cum că dacă ai fi o persoană care se exprimă uşor în public ai putea fi bun şi ca avocat. Însa nu e şi obligatoriu. Faptul că vorbeşti uşor în public sau mult nu înseamnă nimic în faţa instanţei, acolo – cel puţin în sistemul de drept romanesc – trebuie să fii concis, să nu vorbeşti decât la obiect şi cât mai scurt. Trebuie să ai putere de analiză pentru a extrage esenţialul din cauză şi a-l expune. Pledorariile palpitante le lăsăm să facă deliciul filmelor.
Ce însemna în acea perioadă să fii student la Drept şi cum erau caracterizate raporturile dintre studenţi şi profesori?
A.V.P. :Nu aş putea compara anii mei de studenţie cu cei ai studenţilor de acum. În primul rand, în general am avut alţi profesori. Profesorii actuali erau în anii mei de studenţie ori asistenţi sau lectori, iar unii chiar studenţi. Unele cursuri erau interesante, altele anoste. Raporturile dintre studenţi şi profesori erau caracterizate de respect.
Ce sfaturi oferiți studenților de la drept pentru a evolua într-un mod frumos?
A.V.P. :Bineînţeles să studieze, dar să nu uite să participe la activităţi extracurriculare, să se distreze, să socializeze, să se implice în acţiuni de voluntariat, să îşi găsească noi prieteni.
