Read roll patrat

Recenzie Bookster: Posibilitatea unei insule de Michel Houllebecq

3 minute • Alex Cajvanean • 22 februarie 2020


Te-ai întrebat vreodată cum ar fi viața fără dragoste sau fără prieteni(cu excepția câinilor)?

Michel Houllebecq vine în ajutorul tău să-ți răspundă la această întrebare. Din fericire el nu este un influencer care recomandă “no nut challenge”, ci un autor care și-a imaginat o lume în care viața trăită astfel e, pur și simplu, realitatea. 

Romanul prezintă un alt fel de scenariu apocaliptic. “Posibilitatea unei insule” face trimitere la posibilitatea unei izolări totale, a unei lipse de contact între membrii aceleiași specii, care nu atrage dispariția efectivă a rasei umane, ci o introduce într-o stare vegetativă, un soi de moarte clinică. La rândul ei, această eventualitate este determinată de o suprasaturație a plăcerilor și senzațiilor tari (în contextul în care orgiile, abuzul de substanțe și cinismul sunt la ordinea zilei), imagine care reflectă viziunea lui Houllebecq asupra viitorului foarte apropiat.

Decadența este intensificată printr-un artificiu științifico-fantastic: atingerea nemuririi cu ajutorul clonării. Trăind la infinit, receptorii de satisfacție se “scurtcircuiteaza”, nevoia de interacțiune socială dispare și comunitățile umane (devenite pe această cale “neo-umane”) încep să se descompună. 

Houllebecq alege să prezinte evoluția între cele două lumi într-un mod inedit, alternând povestirile a două personaje care se referă, în fapt, la aceeași persoană: Daniel1 este exponentul societății hedoniste și pline de viață iar Daniel24 este clona sa, care analizează notițele predecesorului său sute de ani mai târziu.

Diferența dintre cele două personaje este accentuată și de schimbarea stilului narativ odată cu succesiunea capitolelor: povestirile lui Daniel1 (comediant de profesie, nihilist ca mentalitate) sunt însoțite de meditații și sentimente de silă raportate la prostituția infantilă și glumele cu bebeluși morți. Daniel24 în schimb este aproape complet detașat și obiectiv, ca și cum el n-ar exista ca persoană, ci doar ca aparat al cărui singur scop este să scrie un eseu științific despre Daniel1.

În ciuda perspectivelor sumbre prezentate în roman (care, drept să spun, îmi cam tăiau din pofta de viață), aș propune totuși o abordare mai optimistă a mesajului: atâta timp cât viața veșnică și clonarea sunt încă aspecte ce țin de domeniul SF-ului, putem interpreta romanul ca o invitație din partea autorului să evităm posibilitatea izolării prin promovarea în societate a unor altor valori decât cele pe care le-a cunoscut Daniel1, cum ar fi decența, toleranța sau cumpătarea.

Daca ești student la drept și vrei să citești și tu cartea, află cum poți s-o împrumuți prin intermediul Bookster aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *