asistenta juridica a suspectului sau inculpatului 1

Reprezentarea obligatorie a suspectului sau inculpatului in procesul penal

4 minute • MihaelaP • 07 decembrie 2017


Apărarea calificată realizată de un avocat ales sau din oficiu permite părților și subiecților procesuali să cunoască sfera drepturilor și obligațiilor procesuale pentru a le valorifica eficient, să cunoască natura și cauza acuzațiilor penale, precum și mijloacele de apărare sau să exercite căile de atac în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
Asitența juridică poate fi facultativă sau obligatorie. Regula este dată de asistența juridică facultativă, părțile și subiecții procesuali principali putându-se apăra ei înșiși și nefiind obligați, în principiu, să apeleze la serviciile unui avocat în timpul procesului penal. Prin excepție, asisțența juridică a suspectului sau inculpatului este obligatorie în anumite situații.

Potrivit art. 90 din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie:
a) Când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
b) În cazul în care organul judiciar apreciză că suspectul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
c) În cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani.

Analizând prevederile art. 90, putem deduce ipoteza conform căreia cazurile de asistență juridica enumerate la literele a) și b( sunt aplicabile pentru întregul proces penal, pe când, cazul prevăzut de litera c) este incident numai pentru faza de judecată.
Prin urmare, prin asistența juridica obligatorie a suspectului sau inculpatului minor, legiuitorul a înteles să acorde o protecție deosebită persoanelor lipsite de experiență, în vederea preîntâmpinării unor erori judiciare ori de câte ori acestea au calitatea de suspect sau inculpat în procesul penal.
Obligația de a acorda asistență juridică se menține în tot cursul urmăririi penale cât timp suspectul sau inculpatul nu a devenit major. Astfel că, pentru săvârșirea unei infracțiuni în stare de minorat, obligativitatea asistenței juridice se menține până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă suspectul sau inculpatul devine major anterior sesizării instanței de judecată, caracterul obligatoriu al asistenței juridice încetează.
Asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului când organul judiciar apreciază că acesta nu și-ar putea face singur apărarea este singurul caz lăsat la apreciarea subiectivă a organului de urmărire penală sau a instanței de judecată. Acesta este singurul în măsură să stabilească necesitatea asistării suspectului sau inculpatului de către un avocat.
În ceea ce privește ultimul caz de asistență juridică obligatorie, adică atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, putem observa clar că textul de lege nu se aplică în cazul infracțiunilor rămase în faza de tentativă, chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune ce s-a dorit a fi săvârșită este mai mare de 5 ani.
În ceea ce priveste celelalte cazuri prevăzute de lege când asistența juridică este obligatorie, pot fi enumerate următoarele situații:
• În cazul procedurii de aplicare a măsurii obligării provizorii la tratament medical;
• În cazul procedurii de dispunere a expertizei medico-legală psihiatrica;
• În ipoteza în care inculpatul încheie un acord de recunoaștere a vinovăției.
Așadar, încălcarea normelor procesuale privind asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului este sancționată cu nulitatea absolută, organele judiciare având obligația să încunoștințeze suspectul sau inculpatul, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un avocat.
Afla si care este rolul avocatului in procesul penal aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *