RIL privind internarea in vederea efectuarii expertizei psihiatrice

RIL privind internarea în vederea efectuării expertizei psihiatrice

2 minute • Bianca Moga • 13 noiembrie 2018


ICCJ a admis ieri, 12.11.2018, RIL-ul cu privire la art. 184 alin. (28) Cod proc. pen.
Astfel, prin Decizia nr.22, Curtea a stabilit că:
“În interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 184 alin. (28) din Codul de procedură penală, din durata pedepsei se deduce perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat voluntar sau nevoluntar într-o instituţie de specialitate, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.”
 
Referințe legislative:

Art. 184 alin. (28): Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituție de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în condițiile art. 72 din Codul penal.

Art. 72 alin. (1) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.(2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade și în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.(3) În cazul amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.

Decizia este obligatorie, conform dispoziţiilor art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *