brunch 1

Structura europeană de cooperare în domeniul apărării

2 minute • CristinaLD • 17 decembrie 2017


 
Pe 11 decembrie 2017 a fost adoptată o decizie a Consiliului European în privința planului de cooperare structurată permanentă (PESCO), la mai puțin de o lună de la notificarea statelor membre ce privea intenția acestora de a participa.
Anterior acestei date au existat două evenimente ce avut un rol decisiv în adoptarea hotărârii din 11 decembrie.
Astfel, pe 13 noiembrie 2017,  un număr de 23 de state membre a trimis o notificare comună privind cooperarea permanentă, notificare transmisă Înaltului Reprezentant și Consiliului, iar pe 7 decembrie 2017, alte două state membre ( Irlanda și Portugalia) au notificat decizia lor de a participa la acest plan.


STATE MEMBRE

Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia, Spania și Ungaria.


BAZA LEGISLATIVĂ A PESCO

Tratatul Uniunii Europene: art. 42 alin. (6) și art. 46;
Protocolul nr. 10 al Tratatului.


STRUCTURĂ ȘI GUVERNARE

Planul de cooperare prevede două structuri:

  • Nivelul Consiliului

Acesta va fi responsabil pentru mecanismul de evoluare ce va stabili dacă statele membre își îndeplinesc angajamentele.
Au drept de vot doar membrii, hotărârile fiind luate în unanimitate.  Excepția în această materie este legată de votul privind calitatea de membru și intrarea în funcție a noilor membri, decizii luate cu majoritatea calificată.

  • Nivelul proiectelor

Eficiența va fi măsurată prin intermediul proiectelor pe care le vor dezvolta.
Fiecare proiect trebuie gestionat de statele membre care contribuie la acesta.


ROLUL PESCO

Ca structură permanentă a Uniunii Europene, PESCO va reprezenta un instrument relevant de securitate pentru Uniune și pentru cetățenii acesteia. De asemenea, acesta va fi un motor al integrării în domeniul apărării, fiecare stat membru fiind nevoit să prezinte un plan pentru contribuțiile și eforturile naționale pentru care și-a exprimat acordul. Aceste planuri vor fi verificate periodic.


OBIECTIVUL

Este acela de a integra comandamentele, entitățile din industria militară și structurile operaționale din cadrul celor 25 de state membre.


Bibliografie:

  1. https://euobserver.com/tickers/140229
  2. http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2017/12/11/defence-cooperation-pesco-25-member-states-participating/
  3. https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage_en/34226/Permanent%20Structured%20Cooperation%20(PESCO)%20-%20Factsheet

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *