selective focus photography of woman using macbook pro 3584996 scaled 1

Studentă la drept: jurnal de pandemie

8 minute • Maria-Cerasela Matei • 12 aprilie 2020


Că ne place sau nu, suntem blocați în casă. Cel mai bine ar fi să fructificăm timpul care ni s-a dat, încât, atunci când ieșim iar din carapacea noastră la lumina zilei, să nu regretăm că am pierdut câteva luni bune din viață procrastinând.

Asta mi-am spus eu când am început izolarea la domiciliu. Am hotărât ca la început, cât încă era mare agitație, deoarece nimeni nu știa cât, cum, ce, de ce, unde, cine, să iau o pauză de câteva zile în care să nu fac absolut nimic. Cred că e bine să ai și astfel de perioade în viață.

Apoi, mi-am planificat viața acasă astfel încât să pot să profit de toate resursele online pe care le aveam la dispoziție. De aceea, o mare parte din viața mea s-a mutat pe net. Așa a început totul.

Facultatea digitală

Să începem cu programul academic deoarece acesta este punctul în jurul căruia gravitează viața mea în prezent. Abia începusem semestrul II al anului al doilea la Facultatea de Drept a Universității București când s-a instalat isteria în România. Astfel, cursurile în palatul facultății au fost suspendate, iar toată resursa umană s-a mutat online. Am avut la început oroare de tot ce înseamnă curs online, dar m-am grăbit să judec: vorbea doar teama de necunoscut din mine.

Cum omul se adaptează la aproape orice, mai ales când are nevoie, așa am procedat și eu, iar acum, după aproximativ trei săptămâni, cred că mutarea facultății în mediul virtual nu este chiar cea mai gravă problemă în contextul actual (cu toate că sper să nu se ajungă la examene online).

Pot spune, totuși, că simt lipsa mersului la facultate și știu că am pierdut cea mai frumoasă perioadă a anului, cea în care fațada este înfrumusețată de florile magnoliilor. 🙂

Viața bate filmul/serialul

Deoarece în timpul facultății nu am timp special dedicat pentru filme și seriale, perioada de izolare vine ca o dezlegare pentru a putea, în sfârșit, să bifez câteva titluri pe lunga mea listă de așteptare, pe care o construiesc atentă de câțiva ani pe IMDb.

Cu provizia de snack-uri făcută, am deschis laptopul și am ”alergat” prin câteva filme și seriale, printre care I’m not okay with this, noul sezon din serialul binecunoscut La Casa de Papel, dar și serialul englez Peaky Blinders. Pentru perioada următoare mă bazez pe Le scaphandre et le papillon, The Lady in the Van și pe Brooklyn 99 să-mi țină de urât.

Printre pagini

La capitolul acesta, drumul șerpuiește în mai multe direcții. Evident că, imediat ce m-am văzut închisă, primul lucru care mi-a venit în minte a fost să dau buzna în bibliotecă și să-mi aleg câteva cărți pe care le-am tot strâns și n-am avut ocazia să le citesc. Așa am ajuns să încep Procesul lui Kafka.

Pe de altă parte, am avut noroc cu cei de la Bookster, care au făcut un transport la facultate chiar înainte ca pandemia să o închidă. Din această cauză, am putut să parcurg poeziile pline în același timp de sensibilitate și de putere ale lui Rupi Kaur din volumul Lapte și Miere.

Să nu uităm însă, că nici site-urile de cărți în format electronic nu sunt mai prejos în perioada aceasta. Spre exemplu, editura Humanitas a pus la dispoziția cititorilor câteva dintre titlurile din colecțiile sale. În plus, mulțumesc newsfeedului de pe Facebook, care mi-a atras atenția asupra unei pagini prezentând o listă destul de bogată de e-books care se pot descărca gratuit (conține link-uri către mai multe site-uri cu acest conținut). Mi-am făcut plinul de lecturi cât pentru o viață întreagă.

Bucătăreală

Dacă am riscat să merg la cumpărături în condițiile astea de pericol, nu o să stau să mă uit cum alimentele de care am făcut rost se strică sau depășesc termenul de valabilitate. Astfel, am zis că pot să pun în sfârșit în aplicare câteva din rețetele pe care le-am tot salvat de-a lungul timpului. Majoritatea conțin cuvinte precum ”ușor”, ”rapid” și ”simplu”, deci nu ar fi avut ce să meargă prost. 🙂

Până acum, singura rețetă pe care am încercat-o este cea a Jamilei pentru brioșe, care a ieșit ok (chiar dacă a mai trebuit să înlocuiesc ingrediente). În rest, m-am limitat la clătite, gogoși, paste, că tot am văzut că sunt cele mai căutate rețete pe Google în perioada asta.

Pe locuri, fiți gata – start?

În ciuda faptului că pot fi catalogată drept o legumă, am simțit totuși nevoia de mișcare, fiind privată de călătoriile zilnice prin București.

O prietenă îmi recomandase mai demult cursurile de yoga, ca fiind benefice atât pentru corp, cât și pentru minte. Așa că le-am acordat o șansă. Tot ce pot să spun este că, deși videoclipurile se recomandă a fi pentru începători, au fost și încă sunt o adevărată provocare pentru mine (dar viața nu ar fi plictisitoare fără provocări?). Un aport important l-a avut ”profesoara mea”, Adriene, care m-a determinat să nu mă dau bătută după primul clip, când am simțit că mă prăbușesc. Sunt curioasă în legătură cu ce va presupune această inițiativă pe termen lung.

Pentru momentele în care am vrut să am o legătură cu viața activă, cu toate că leneveam pe canapea, am urmărit online meciuri de tenis înregistrate. Deși întreaga lume a sporturilor și-a pus acum activitatea pe pauză, se poate da ”play” din spațiul comod al casei la tot ceea ce a fost înregistrat în timpuri mai vesele.

Pentru și mai multe sugestii de sport în mediul online, îți recomand să citești și articolul ăsta.

Cultivare

Nu numai evenimentele sportive au fost anulate sau amânate până după trecerea pandemiei. Și evenimentele culturale au avut aceeași soartă.

Dar n-am disperat, căci cei mai mulți s-au adaptat repede mediului virtual și astfel, fără să mă dau jos din pat, am vizitat muzee, am fost la expoziții de artă, am văzut piese de teatru și de operă, chiar am fost și la o petrecere pe net. Vestea bună este că viața social-culturală nu a încetat chiar de tot, ci s-a metamorfozat pe platformele online.

Organizarea amintirilor

Am considerat prielnică izolarea provocată de pandemie pentru a-mi pune ordine în playlisturile haotice create de-a lungul timpului pe diverse platforme, în dosarele cu poze, clipuri video și documente care așteptau de mult timp să dau la o parte praful așezat pe ele, ocazie cu care amintirile din liceu și generală au ieșit la iveală. Recomand o peripeție melancolică dacă vă plictisiți în casă.

Random

Rubrica aceasta e dedicată tuturor celorlalte mici activități care mi-au mai ținut companie în vreme de COVID.

În primul rând, mi-am umplut timpul și cu ocupațiile preferate ale românului – hazul de necaz, exagerările inutile și datul cu părerea. Astfel, mi-au trecut prin fața ochilor zilele acestea de la teorii conspiraționiste despre extratereștri pâna la clipuri cu animăluțe drăgălașe blocate în casă cu stăpânii lor, cât și o infinitate de memes despre pandemie.

În al doilea rând, am apelat la distracțiile simple ale copilăriei – Nu te supăra, frate, jocuri clasice de cărți, Rummy, șah, Monopoly – toate și-au dat invitație în programul meu de izolare. Am descoperit până și faptul că există jocuri pe Facebook/Messenger (în afară de Triviador).

În al treilea rând, nu am lăsat deoparte hobby-urile, așa cum aș fi făcut-o în mod normal în perioada asta a anului și mi-am aprofundat cunoștințele în tehnicile picturii cu acuarele, găsind multe materiale folositoare cu un simplu search pe Google.

În final, doresc să adresez mulțumiri speciale domnului Internet, care ne susține pe toți în această perioadă și fără sprijinul căruia acest articol nu ar fi putut fi realizat!


Tu cum depășești această perioadă de distanțare socială? Cum te-a afectat și ce măsuri ai luat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *