Sub semnul paradoxului…
8 minute • Redactia • 10 august 2019
Nimic nu e ceea ce pare. Nimic nu e întâmplător.
Articol redactat de Amallya Elena Istrate, studentă a Facultății de Drept, Universitatea din București.
În viață totul stă sub semnul paradoxului…
Scris acum, pe ecranul unui laptop ce nu credea că va vedea întipărite alte documente în afara celor salvate fugitiv la finalul unor cursuri, enunțul mă face din nou incertă în vederea redactării unei eventuale continuări. Cândva asta știam că voi face mereu. Cândva enunțurile aveau să reprezinte rutina fiecărei dimineți. Însă nu întâmplător am ales să mă întorc acasă, la cuvintele mele iubite, cu această rânduire a lor: semnul paradoxului.
Nimic nu e ceea ce pare. Nimic nu e întâmplător.
Amallya elena istrate
Au spus-o mulți înaintea mea. Eu am ales să îi dau această formă. Semnul paradoxului este o zodie a hazardului, sub care pare să ne aflăm toți măcar o dată într-un punct definitoriu al vieții noastre: fie că ia forma momentului de care am fost siguri, dar care a ajuns să fie diametral opus, fie că ia forma persoanei pe care ne-am construit-o atât de atent în sinea noastră, încât nu am ajuns să o mai recunoaștem în sinea ei, fie poate chiar forma deciziei pe care am luat-o în coordonatele dorite, dar al cărei rezultat a ajuns să fie cuprins în coordonatele unui grafic necunoscut. Fiecare are deja o amintire conturată, un nume în minte sau o situație retrăită. Nici mie nu mi-a fost dificil să aleg. Semnul paradoxului m-a urmat de nenumărate ori. L-am iubit, l-am blestemat, l-am urât pentru că nu l-am înțeles sau i-am mulțumit pentru că am făcut-o.
Semnul paradoxului ne modelează într-un mod în care deși ni se prezintă conștient, adesea nu este.
Alegerea Dreptului nu a fost una nici accidentală, nici întâmplătoare. La finele anului de boboc pot afirma că nici așteptările nu au fost detronate de realitate. Nici cele legate de studiu și de gradul său de dificultate, nici cele legate de bucuria rezultatelor. Cu toate acestea, am ajuns să cred că Dreptul are propriul său semn al paradoxului cu care își modelează fiecare individ care de bună voie și de cele mai multe ori nesilit de nimeni alege să facă pasul către descoperirea sa.
Templul te duce de la cunoscut la familiar
Deși stabilite conform unui sistem cunoscut și aleatoriu, seria și grupa în care ești repartizat conturează latent primii pași în integrarea în Facultatea de Drept. Nu, nu în modul în care spune toată lumea, ci în prisma oamenilor pe care îi vei avea în jurul tău. Eu una nu îmi concep zilele la Templu fără o sumă de chipuri atunci cunoscute, acum familiare. Fiecare cafea pe trepte, fiecare sandviș la Dissescu, fiecare lamentare (căci nimeni nu este mai bun la asta decât studenții de la Drept) se prind fără să realizezi în portretul unui semestru care trece mult prea repede și care ajunge la final să se măsoare în numărul de cursuri pe care le ai de învățat într-o sesiune care nu trece însă suficient de repede și în seminarele pe care ți le-ai ordonat fără să vrei în minte după gluma spusă de cineva anume.
Și acest farmec aparte se datorează și factorului de necunoscut: fiecare e o filă nouă, unii fiind cărți deschise, alții romane pe care vrei să le descifrezi, unii povești în care te regăsești, alții capitole ce rămân nespuse.
Tipa al cărei palton i l-ai admirat discret în prima zi ajunge să fie azi cea mai bună prietenă a ta. Tipul care în prima săptămână era timid e cel care azi organizează toate ieșirile de după sesiune. Sincer, privind retrospectiv, n-aș putea numi un moment de solitudine al acestui an universitar. Pare acum că fiecare clipă a fost trăită măcar în bătaia a două inimi, dacă nu la unison: primul curs, cel de Roman, primul seminar – la Teoria Generală a Dreptului, prima coadă la cantină, prima petrecere, primul examen – la Metodologie Juridică. Și toate asociate acum în povestirile mele cu nume tot mai des auzite apoi în alte contexte, cu fețe tot mai des văzute în pozele postate. Să nu îndrăznească cineva să îmi spună că toate acestea au fost întâmplătoare! Ce mă sperie însă este că ar fi putut fi. Și dacă au fost, în fond? Dacă ar fi trebuit să fie altfel, dar semnul paradoxului a ales să fie așa pentru mine?
Admiterea la Facultatea de Drept este dificil de cuprins în cuvinte
Când am început pregătirea pentru această admitere știam că va fi mai dificil decât voi simți că este atunci când voi vrea să renunț. Ce am ajuns să realizez ulterior este că poate nu ești niciodată suficient de pregătit. Poate că mereu este loc de perfecționare, poate că mereu poți mai mult decât crezi, dar poate că uneori tot ce primești e o zi și câteva ore să demonstrezi de ce ești capabil. Și poate asta e suficient. Admiterea la Facultatea de Drept este dificil de cuprins în cuvinte. Poate dacă ar exista un barometru al emoțiilor ar putea schița un fragment din pulsul acelui examen. Ce a fost pentru mine mai dificil a fost însă momentul afișării rezultatelor. Nu știu dacă se va mai regăsi cineva în ce urmează să mărturisesc, dar merită să fiu sinceră chiar și dacă o singura persoană va tresări știind că a simțit la fel. Fiecare candidt își dorește să fie admis. Eu una îmi doream să fiu admisă pe locurile bugetate. Am fost admisă pe locurile de la taxă. Corespondent, găsesc multe situații similare. Un punctaj și un număr pe o listă te poziționează în acel moment undeva în ierarhia propriilor așteptări, ierarhie care se sincronizează cu cea a așteptărilor părinților, profesorilor, prietenilor chiar. Un punctaj obținut în urma unui examen a cărei dificultate nu poate fi înțeleasă decât în prisma trăirii lui.
Un punctaj care deși acordat cât se poate de obiectiv pe baza unui barem depinde de atât de mulți factori subiectivi, și de ce nu, supuși semnului paradoxului.
Aveam să înțeleg și eu asta, dar abia târziu, abia după ce aveam să fiu supusă întâi propriei învinovățiri că aș fi putut să lucrez mai multe subiecte, că aș fi putut să repet mai mult, că nu am făcut suficient.
Ultimele articole publicate:
Târziu, am înțeles. Câteva puncte fac atunci, cu adevărat, diferența. Am auzit acest cuvânt mult în acea seară. Acea diferență nu trebuie înțeleasă însă literalmente, în liniile definiției oferite de dicționarul cu care lucrasem atât de mult în acea perioadă.
Buget, taxă, învățământ la distanță — Dreptul nu va face diferența când ne va întâmpina în octombrie să îl descoperim.
Acea diferență ne va poziționa doar lângă oamenii pe care semnul paradoxului a vrut să îi cunoaștem. Ne va oferi momentele pentru care vom ajunge să fim bucuroși că am avut privilegiul de a le trăi. Dezamăgirea de ieri s-ar putea să stea la baza succesului de mâine și prin multă muncă, presupunerea devine certitudine.
În viață totul stă sub semnul paradoxului și ca actual student la Drept, fost boboc, pot spune că de multe ori când ni se pare că deși viața avea în variantele a), b) și c) unul din răspunsurile pe care ni le doream cu ardoare pentru noi, e mai bine uneori doar să o lăsăm să aleagă d) altă interpretare.
La Avocatoo.ro ne place să fim diferiți. Și să sprijinim comunitatea de studenți. Acest articol face parte din proiectul nostru prin care vrem să încurajăm scrierea în rândul studenților – ai o idee, gânduri pe care vrei să le spui oamenilor (anonim sau nu?), o problemă (juridică sau nu) despre care vrei să scrii sau pur și simplu vrei să ne spui cum îți petreci timpul liber? Dă-ne un mail aici și noi publicăm. Fă-te auzit așa cum vrei să fii.
