Titlurile universitare trebuie recunoscute în toate statele membre cu respectarea condițiilor minime de formare ale legislației UE
4 minute • Bianca Maria Barbu • 07 decembrie 2018
În anul 2013 Ministero della Salute (Ministerul Sănătății din Italia, denumit în continuare Ministerul) susține cererea domnului Hannes Preindl, un cetățean italian, pentru a-i fi recunoscută calificarea drept Doktor der Zahnheilkunde cu scopul de a practica profesia de medic dentist în Italia. Aceasta calificare i-a fost oferită de către Universitatea de Medicina din Innsbruck (Austria).
În 2014 domnul Preindl a depus o cerere la Minister pentru recunoașterea calificării de Doktor der Gesamten Heilkunde, calificare primită tot de la Universitatea de Medicină din Innsbruck, în scopul de a avea calitatea de medic chirurg.
Ministerul a refuzat să-i recunoască această din urmă calificare pe temeiul că Directiva 2005/36 a recunoașterii calificărilor profesionale (directiva Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005) nu stabilește că o persoană poate urma două cursuri de formare profesională în același timp.
Domnul Preindl a fost examinat în nenumărate rânduri pentru ambele calificări: pentru a i se atribui diploma de medic dentist, dar si cea de medic chirurg. Însă înscrierea la două cursuri de formare profesională, deși este permisă în legea austriacă, este interzisă expres în dreptul italian, ceea ce impune obligația participantului să urmeze o formare profesională full-time.
Ca urmare a refuzului primit, domnul Preindl a intentat o acțiune în fața curții administrative din Italia.
În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat din Italia) a întrebat Curtea de Justiție dacă:
directiva poate obliga un stat membru, a cărui legislație creează o obligație de a urma un curs integral și interzice înscrierea simultană la două cursuri diferite, să recunoască în mod automat dovada formării profesionale într-un alt stat membru în cadrul unor cursuri care se suprapun parțial?
De asemenea, Consiliul de Stat întreabă Curtea:
statul membru gazdă, Italia, poate să verifice faptul că respectarea condițiilor de durată totală, nivelul si calitatea cursului part-time nu sunt mai scăzute decât în cazul unui curs full-time, având în vedere că participantul a urmat un curs part-time?
În speță, Curtea reține, în primul rând, că pentru profesiile de medic chirurg, respectiv dentist, directiva creează un sistem de recunoaștere în mod automat a calificărilor bazat pe condițiile minime de formare stabilite prin acordul dintre statele membre.
În al doilea rând, Curtea declară că directiva:
–permite statelor membre să autorizeze cursurile de formare part-time, atâta timp cât durata totală, nivelul și calitatea cursului nu sunt mai scăzute decât în cazul unui curs full-time;
–nu împiedică statele membre să autorizeze înscrierea simultană la mai multe cursuri.
Astfel că, un stat membru, a cărui legislație impune cerința urmării unui curs full-time și interzice înscrierea la două cursuri simultan, trebuie în mod automat să recunoască formarea profesională prevazută de respectiva directivă și emisă de un alt stat membru, chiar dacă participantul a urmat cursuri part-time sau mai multe cursuri în același timp sau cursuri a căror perioadă se suprapunea, atâta timp cât condițiile prevăzute în directivă cu privire la formarea profesională sunt îndeplinite.
Curtea accentuează că este de datoria statului membru de origine (Austria) și nu a statului gazdă (Italia) să asigure că durata totală, nivelul și calitatea cursului part-time nu sunt mai scăzute decât în cazul unui curs full-time și, în general, că cerințele prevăzute în directivă sunt respectate.
Sistemul pentru recunoaștere automată și necondiționată a calificării profesionale, astfel cum este prevăzut in Directiva 2005/36, ar fi compromis în cazul în care statele membre ar putea contesta deciziile luate de autoritățile competente ale altor state membre cu privire la aceste calificări.
Bibliografie
