returnat c

Toată marfa achiziționată pe online se poate returna?

5 minute • Laura Diaconescu • 20 iulie 2017


Există destul de multă confuzie când vine vorba de ce anume ar trebui să facă un consumator atunci când vine vorba de a returna un produs stricat. Trebuie luate  în calcul două chestiuni individuale și destul de importante. Prima, că legea reglementează doar la modul general anumite condiții de returnare a produselor cumpărate și a doua, că fiecare lanț de magazine are propriile reguli de returnare ale produselor de care consumatorul trebuie să țină cont.
În  OG 130/2000 – privind  protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță  este reglementată  și returnarea produselor cumpărate online.

Art.4 alin. 1 lit. b): Condiţiile şi modalităţile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală, pentru cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă, sub forma clauzei următoare: “Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului”, redactată cu caractere îngroşate. În cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul este considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului, conform prevederilor art. 14.
Consumatorul are dreptul de a denunța unilateral contractul la distanță în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.
Acest termen de 10 zile începe să curgă:
a). Pentru produse, de la data primirii lor de către consumatori, dacă au fost îndeplinite prevederile art. 4.
b). Pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligațiile prevăzute la art. 4 au fost îndeplinite, cu condiția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile.
În cazul în care comericiantul a omis să transmită consumatorului informațiile prevăzute la art.4 , termenul pentru denunțarea unilaterală a contractului este de 90 de zile și începe să curgă:
a). Pentru produse, de la data primirii lor de către consumator.
b). Pentru servicii, de la data încheierii contractului.
Comerciantul are obligația să ramburseze sumele plătite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunțării contractului de către consumator.
Conform art. 10 consumatorul nu poate denunţa unilateral următoarele tipuri de contracte, cu excepţia cazurilor în care părţile au convenit altfel:

  1. contracte de furnizare de servicii a căror execuţie a început, cu acordul consumatorului, înaintea expirării termenului de 10 zile lucrătoare prevăzut la art. 7 alin. (1);
  2. contracte de furnizare de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile cursurilor pieţei financiare care nu pot fi controlate de comerciant;
  3. contracte de furnizare a unor produse executate după specificaţiile consumatorului sau a unor produse distinct personalizate, precum şi a acelora care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid;
  4. contracte de furnizare a înregistrărilor audio, video sau a programelor informatice, în cazul în care au fost desigilate de către consumator;
  5. contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelormagazin;
  6. contracte de servicii de pariuri sau loterii.

În urma adoptării  OG 34/2004  termenul de returnare a crescut la un maximum de 14 zile calendaristice de la data achiziției.

Art 9. Alin 1 (1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14.

Cum puteți anula o achiziție                                                    
Trebuie să îl informați pe comerciant cu privire la decizia de anulare a achiziției. Nu este suficient doar să trimiteți produsele înapoi. Comerciantul trebuie să vă furnizeze un model de formular de retragere pe care să îl puteți folosi pentru a-i comunica decizia dumneavoastră. Dacă nu doriți, nu sunteți obligat să folosiți formularul respectiv.
Îl puteți informa pe comerciant în momentul în care trimiteți produsele înapoi, de exemplu prin adăugarea unei declarații scrise la produsele pe care le returnați prin poștă sau prin trimiterea unui fax sau e-mail.
Pentru a trimite înapoi produsele neutilizate, aveți la dispoziție 14 zile din momentul în care l-ați informat pe comerciant.
Unii comercianți s-ar putea să nu perceapă taxe pentru returnarea produselor. Totuși, dacă trebuie să plătiți costul returnării produselor, comerciantul trebuie să vă informeze în acest sens. Dacă nu o face, va trebui să achite el însuși costul returnării. Nu trebuie să plătiți eventuale taxe despre care nu ați fost informat.
Pentru mărfuri voluminoase (cum ar fi echipamentele de uz casnic de mari dimensiuni), comerciantul trebuie să vă ofere cel puțin o estimare a costurilor de returnare. Bunurile voluminoase cumpărate de la un comis voiajor și livrate imediat trebuie să fie colectate de către vânzător, pe propria cheltuială.
Rambursări
Vânzătorul este obligat să vă returneze banii în termen de 14 zile de la anularea comenzii, dar rambursarea poate întârzia în cazul în care comerciantul nu a primit produsele înapoi sau cel puțin dovada că le-ați trimis.
Rambursarea trebuie să includă și eventualele taxe de expediere pe care le-ați plătit la efectuarea comenzii. Cu toate acestea, comerciantul poate percepe costuri de livrare în cazul în care ați solicitat livrare non-standard (expres).
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *