⬅ ÎNAPOI

Top 10 soft skill-uri pe care trebuie să le aibă un student la drept

Cum sună PR-ul pentru avocați?https://www.pexels.com/photo/photo-of-man-holding-a-book-927022/

Well, totul pornește de la diferența între hard skills și soft skills. 

Dacă hard skills se referă la acele aptitudini tehnice pe care le poți învăța ca urmare a unor cursuri, din cărți and so on, un soft skill are la bază acea componentă umană, modul tău de lucru și felul în care interacționezi cu ceilalți. 

De exemplu, un student la drept poate să învețe oricând o carte de drept penal (hard skill) dar poate aceluiași student nu o să îi fie la fel de ușor să empatizeze sau să comunice (soft skill) cu victima unei infracțiuni.

Un bun student la drept trebuie să găsească un echilibru între cele două, picatul în extreme nefiind o opțiune.

Dacă ai nevoie de un stimulent care să te facă să înveți mai bine, să te concentrezi mai mult și să ”simți că dai tot ce poți, vezi MindLab Pro.

Mind Lab Pro®  - Your brain is your universe

Dacă de hard skill-uri se ocupă facultatea (more or less), aici găsești o listă cu 10 aptitudini de care nu multă lume amintește la școală:

Soft skills pe care un student la drept trebuie să le aibă:

  1. Analitic

Contrar mitului urban conform căruia studentul la drept doar învață mot à mot, informația trebuie trecută prin filtrul gândirii, analizată, disecată astfel încât să înțelegi substratul și să rămâi cu esența.

Ajută foarte mult să îți faci o sistematizare a materiei și să încerci să te prinzi ce e important și ce nu din ce înveți.

  1. Creativ

A doua calitate esențială a unui student la drept e creativitatea. Unde analiza nu e aptă să rezolve o problemă, acolo intervine creativitatea.

De multe ori, atât pe perioada facultății cât și în carieră, o să fie nevoie să improvizezi, iar, cu cât ești mai creativ, cu atât soluțiile pe care o să le găsești o să fie mai ingenioase. De preferat, și legale.

  1. Sociabil

Nimănui nu îi place să aibă de-a face cu cu o persoană posomorâtă tot timpul, care emană proastă dispoziție și anxietate. 

Studentul la drept (dacă vrea să se facă plăcut) trebuie să încerce să fie sociabil cu toată lumea pentru că nu se știe niciodată ce oportunități se ascund în spatele interlocutorului sau a persoanelor cu care are legături pe perioada facultății. 

La urma urmei, o să lucrezi cu oameni …încearca să îți imaginezi cu ce fel de persoane ți-ar plăcea ție să lucrezi, trasează-ți niște direcții și aplică-le în relația cu ceilalți.

Nu uita că profesia de avocat presupune să ai clienți, iar asta se obține, ei bine, socializând, mai ales dacă vrei să te duci pe cont propriu și să ai cabinetul tău.

  1. Empatic

Chiar dacă se spune despre el că este lipsit de orice sentimente umane, studentul la drept trebuie să își dezvolte spiritul empatic pentru a fi un bun jurist pe viitor. 

Da, știu că e greu să dezvolți sentimente umane când tot ce auzi la facultate e că Ion a omorât-o pe Maricica și nu ți se pare mare lucru, dar când Ion și Maricica sunt individualizați nu mai e la fel de simplu, de unde și nevoia asta de empatie.

Iar dacă nu poți fi empatic, trebuie să înveți să fii cu cei din jur sau să le arăți asta. Dacă nu știi de unde să o apuci, îți recomand să citești pentru început cărțile astea: Inteligența emoțională și Inteligența socială. 

  1. Open minded 

Direct corelativ cu empatia, studentul la drept trebuie să fie deschis la orice situație care o să apară. 

Dacă nu ești deschis acum la aproape orice, pe lângă că o să că ai tendința de a fi părtinitor, o să ai dificultăți în rezolvarea cauzelor și aflarea adevărului când o să te metamorfozezi în practician.

  1. Competențe de time management

Studentul la drept trebuie să reușească să își facă un program pe care să îl și respecte ca să nu ajungă în situația în care să realizeze că a rămas în urmă cu viața. 

Ideea de bază e să îți stabilești prioritățile, să te concentrezi pe ce ai de făcut (și să încerci pe cât posibil să faci o muncă calitativă) astfel încât să ajungi și la party-ul ăla la care ai promis că o să ajungi.

Dacă simți că nu te descurci, încearcă să folosești o agendă sau o aplicație pentru telefon.

  1. Rezistență la stres

Până și cel mai chill coleg al tău o să se streseze la un moment dat pentru un examen sau pentru chestii legate de facultate. 

Încearcă să folosești stresul asta într-un mod constructiv. Nu ajută dacă stai toată ziua să te agiți pentru cine știe ce deoarece o să riști să pici într-un cerc vicios, adică o să te stresezi pentru că nu poți să faci ceva și în același timp nu o să poți să faci acel ceva pentru că te stresezi prea tare.

Relax, toate o să fie bune în final. Also, ai putea să faci meditație sau yoga. It helps.

Pentru mai multe sugestii care o să îți fie de folos în preajma examenelor îți propun să citești și sfaturi de care să ții cont în preajma examenelor.

  1. Perseverent

De-a lungul anilor de studenție o să simți că până aici a fost, o să ai parte (din păcate) și de eșecuri care o să te demoralizeze și o să te facă să te întrebi dacă “merită osteneala?”… Important e să nu scapi din vedere motivul care te-a făcut să alegi dreptul și locul în care vrei să ajungi.

Încearcă să vezi în fiecare dezamăgire o “oportunitate” care o să te facă mai bun în ceea ce faci.

Ai putea să-ți spui în fiecare dimineață, în fața oglinzii cât de bun ești în ceea ce faci ca să te ambiționezi să continui (sau să îți imaginezi cum arăți cu tocă și robă). 

Fake it until you make it!

  1. Autodidact

În facultate ți se dezvăluie tainele dreptului la un nivel basic, dacă vrei să ajungi cu adevărat bun trebuie să depui și efort suplimentar. Fă un curs, citește o carte din bibliografia suplimentară chiar dacă nu ți se cere la examen.

Aptitudinea asta o să-ți fie de folos și pe viitor pentru că învățarea continuă și perfecționarea sunt ca o mantră pentru un jurist. 

  1. Capacitatea de a se adapta la orice situație

Nu o să te mint, facultatea nu e atât roz precum o vezi în Blonda de la drept. Nu o să poți să ai mereu situația sub control indiferent cât de de mult o să te străduiești, tot o să apară neprevăzutul ăla.

O să ai parte de tot felul de împrejurări pe care e bine să ai habar cum să le gestionezi, iar, dacă nu poți să le gestionezi măcar să te prinzi cum trebuie să le accepți.

Poză de RF._.studio pe Pexels

  1. Avatar Maria spune:

    Pe partea de analitic, studentul ar putea sa se “prinda” ce e nevoie sa invete si ce nu, dar ce se da la examen e o necunoscuta si ramane la latitudinea profesorilor. Contrar mitului urban, studentul la drept nu invata INTOTDEAUNA pe de rost, dar exista exceptii. “ Studentul la drept (dacă vrea să se facă plăcut) trebuie să încerce să fie sociabil cu toată lumea pentru că nu se știe niciodată ce oportunități se ascund în spatele interlocutorului sau a persoanelor cu care are legături pe perioada facultății. “ Imi cer scuze, dar nu cred ca asta inseamna sa fii sociabil. Aceasta, ca sa ma exprim elegant, este linguseala. Se practica destul si fara a fi incurajata. Se leaga prietenii la aceasta facultate, dar se stie ca e o continua competite intre studenti.
    Consider si ca ar trebui sa existe empatie, dar nu as pune accent pe acest “soft skill”, deoarece nu il folosesti in adevarata sa putere in aceasta meserie. Empatia inseamna sa te transpui in locul celui care sufera, sa simti ceea ce simte el. Ar duce la extenuare emotionala sa te implici in fiecare caz in acest fel. Cu siguranta toti avem opinii diferite, acestea au fost ale mele.

    • Sociabil înseamnă fix asta, adică să știi să vorbești și să te faci plăcut, nu să mănânci ace și să stai într-un colț. Lingușeala este când pupi partea dorsală a unei persoane, deși nu ar trebui să o faci.
      Iar empatie nu înseamnă să te pui în locul cei care suferă, ci să rezonezi cu ceea ce simte el sau cu ceea ce gândește, ca să înțelegi ce ai de făcut. Tocmai de aceea au și fost recomandate cele două cărți, pentru că nu vorbim de empatia psihologică.

    • Avatar andreealascu282 spune:

      Hello! Multumesec mult pt feedback si pt parerile sincere.
      Cu privire la partea de analitc sunt de acord cu dvs, la fel si la invatatul pe de rost (prin natura materiei e putin probabil sa nu fie unele chestiuni precum termene sau anumite proceduri care trebuie initial memorate ca sa fie intelese. Ideea care voiam sa se desprinda e ca trebuie sa intelegi ce inveti – de aici ANALITICUL)
      Cu privire la “linguseala” pe care mi se pare ca ati desprins-o eronat din textul meu… Well, that was not the point. Voiam sa surprind ca daca esti un posomorat si jumatate si emani energie negativa pe o raza de 100 km in jurul tau nu o sa fie chiar un plus. Nu vad in a incerca sa fii ok cu toata lumea, a le acorda respectul cuvenit unei fiinte umane, sau poate un zambet, o linguseala.
      Nu vad nimic rau sau lingusitor in a incerca sa te faci placut, ci pur si simplu mi se pare uman sa empatizezi cu personalitatea interlpcutorului.
      Va spun cu toata sinceritatea ca se vede diferenta intre un lingusitor si o persoana care pur si simplu incearca sa se faca placuta asftel incat sa nu faca oamenii din anturaj sa se simta prost.
      Total de acord ca exista competitie intre studenti, dar dupa 4 ani de facultate competitia aia o sa dispara… Nici notele si nici meritele obtinute nu o sa te invite la bere.
      Referitor la empatie… Am trecut-o pe lista pentru ca mi se pare un exercitiu bun pentru viitoarea cariera. Daca din facultate nu incerci cat de cat sa te transpui in locul actorului procesual o sa iti fie greu sa ii ajungi in minte, sa vezi cum gandeste. Nu contest ca e obositor, dar la fel de bine pot sa afirm ca fara un gram de empatie nu suntem mai mult decat niste robotei. La urma urmei, asta e diferenta intre un jurist si un calculator.
      Va multumesc inca o data pentru ca ati impartasit gandurile dvs cu noi! Toate cele bune!

  2. Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code