pexels andrea piacquadio 919436 1

Tot ce vrei să știi despre cum obții un card de credit. Care sunt riscurile? Ce alte opțiuni ai?

31 minute • Alexandru Padină • 25 iulie 2021


Cum obțin un card de credit? Care sunt riscurile? Ce alte opțiuni am?

Ți-ai dori să ai acel ceva al tău care să iasă în evidență prin aspect sau performanță? Fie că vorbim de un telefon de ultimă generație, care-ți poate răspunde la diverse întrebări pe care le ai fără a mai fi nevoit să cauți pe Google, geanta aceea din piele de la Michael Kors sau că discutăm de un laptop nou care nu se mai blochează când dai Export în format PDF unui document, toate sunt costisitoare. Când bugetul este o problemă, încerci să cauți soluții peste tot, iar atunci un card de credit iți face cu ochiul și pare a fi o alternativă la îndemână. De ce? Pentru că poți plăti în rate fără dobândă, dar vine cu un pachet de condiții ce trebuie respectate cu strictețe.

Ce este un card de credit?

Probabil după lungi sesiuni de căutare a unei modalități de a achiziționa produsul dorit, ai ajuns la concluzia că un card de credit este varianta ideală. Cardul de credit, cunoscut și sub denumirea tradițională de card de cumpărături, este un instrument de plată electronic, emis sub sigla Visa sau MasterCard de o instituție bancară sau nebancară, denumită și creditor, care îți permite să te folosești, în calitate de debitor, de o sumă de bani aprobată în limita unui plafon stabilit în prealabil.

În regulă, acum că te-am lămurit ce e un card de credit, hai să vedem cine îl poate accesa.

Ei bine, fiecare bancă sau instituție financiară nebancară, cunoscută drept IFN, are propriul sistem de aprobare. După îndeplinirea câtorva condiții, o scurtă verificare la ANAF și o interogare în baza de date a Biroului de Credit, se stabilește dacă ești eligibil să primești un card de credit. Aceste condiții există încât banca să nu se expună la riscuri. Cele mai frecvent cerute condiții, în 2021, sunt:

  • Vârstă de minimum 18 ani și maximum 65 de ani;
  • Venit lunar net declarat de minimum 800 de lei/lună;
  • Îndeplinești una din condiții dacă venitul tău provine din surse precum: salarii, pensii, venituri obținute din chirii și dividende, venituri obținute din cesiunea drepturilor de autor;
  • Cel puțin un an vechime în muncă;
  • Minimum 3 luni la actualul angajator.

Ca exemplu din viața cotidiană, Banca Transilvania oferă cardul Star Forte cu o limită de credit până la de 5 ori venitul tău lunar, dar nu mai mare de 25.000 de lei. Ce înseamnă asta?

Să considerăm situația în care îndeplinești toate condițiile necesare și scorul de credit, despre care vom vorbi mai jos, este unul foarte bun, având un venit lunar net declarat de 4.000 de lei, poți primi pe cardul de credit suma de 20.000 de lei. În același timp, în urma analizei realizate de creditor, acesta poate considera că nu ești eligibil pentru acordarea unui credit ce atinge acest prag, astfel poți primi o sumă mai mică.

Cum funcționează un card de credit?

Cardul de credit plătește pentru tine la comercianți. Vezi telefonul ăla de 7000 de lei? Cardul (adică banca) îl plătește integral către comerciant, iar tu vei fi ”dator” băncii, în niște rate lunare. Astfel, comerciantul nu va avea probleme să-și încaseze banii, pentru că el o face pe loc, iar apoi banca se descurcă cu tine.

Am obținut cardul de credit! What now?

Procedura este destul de simplă, atât în mediul online cât și offline, fiind partea pe care cu toții o îndrăgim: să consumăm.

Fiecare card are particularitățile sale, în funcție de emitent, adică banca. Mai exact, poți cumpăra produse pe care le achiți în rate lunare fără dobândă, oriunde în lume, la magazinele partenere din domenii foarte diverse, cum ar fi: electronice și electrocasnice, mobilă, IT, construcții, bricolaj, amenajări interioare, sănătate, turism, vestimentație etc. La plățile către comercianți nu se percepe niciun fel de comision, ba mai mult, pentru fiecare tranzacție făcută, depinzând de pachetul oferit de bancă, beneficiezi de anumite bonusuri.

Practic care e algoritmul și logica? Banca îți acordă dreptul de a-i utiliza banii și indiferent de operațiunile efectuate, fie plăți online, retrageri de la bancomat sau plăți în magazin, aceasta achită bunurile cumpărate de tine. Ulterior, la alegerea ta, poți restitui sumele cheltuite integral sau în rate fără nicio dobândă, evident, dacă nu depășești data scadentă.

Am cheltuit banii! Ce fac?

Ți-ai cumpărat cel mai în vogă telefon sau geanta aceea deosebit de frumoasă care va atrage privirile celor din jur, dar acum banca cere banii înapoi.

Ei bine, trebuie să știi că există două tipuri de plăți, iar acestea sunt:

  • Plățile la comercianții parteneri – banca are un parteneriat sau rulează o campanie promoțională cu un magazin;

Banca BRD, oferă posibilitatea de a cumpăra cu cardul de credit orice produs de la Altex, ce valorează minim 200 de lei și de a-l achita în 36 de rate egale fără dobândă. Spre exemplu, ai un card de credit cu o limită de 4.000 de lei și vrei să cumperi un laptop de 3.600 de lei. După efectuarea plății, rămân disponibili pe card 400 de lei, iar cei 3.600 de lei cheltuiți îi rambursezi în 36 de rate, însemnând 100 de lei lunar. Desigur, nu este obligatoriu să aștepți o perioadă atât de lungă, poți depune și mai mult de atât.

  • Plățile la comercianții neparteneri – toate celelalte magazine;

La comercianții neparteneri, Banca BRD oferă posibilitatea de a achita cumpărăturile ce valorează minim 200 de lei în până la 6 rate egale fără dobândă. Ca exemplu, mergi la un magazin alimentar și cheltui 600 de lei. Suma cheltuită poate fi rambursată integral sau în 6 rate lunare în valoarea de 100 de lei.

Nota bene: Cardul de credit de la BRD are o particularitate în ceea ce privește plățile la comercianți, aceea că orice tranzacție mai mică de 200 de lei trebuie rambursată integral luna următoare, până la data scadentă menționată în contract.

Ce aspecte trebuie să am în vizor?

Te-am bulversat, nu? Hai să iți explic.

Fiecare card de credit are un ciclu de tranzacționare care este un interval de timp cu o durată standard de o lună (mai scurt sau mai lung cu 1-2 zile, în funcție de zilele lucrătoare din luna respectivă), cuprins între două date succesive de emitere a raportului de activitate. Poți alege o dată predefinită prin intermediul cererii de credit, care este permanentă și irevocabilă pentru toată durata de viață a liniei de credit care de regulă este până la 5 ani.

BRD pune la dispoziție următoarele zile: 18 sau 29 ale lunii. Așadar, pentru data de 18, un ciclu de tranzacționare este cuprins între data de 18 a lunii curente și data de 18 a lunii următoare.

Raportul de activitate, denumit și extras de cont, este un document care se emite lunar la sfârșitul fiecărui ciclu de tranzacționare și prin intermediul căruia poți urmări:

  • Valoarea ratelor scadente în ciclul de tranzacționare curent;
  • Totalul viitoarelor rate scadente;
  • Soldul disponibil la sfârșitul ciclului de tranzacționare;
  • Tranzacțiile efectuate;
  • Suma minimă de rambursat și data până la care aceasta trebuie rambursată;
  • Eventuale comisioane, penalizări și dobânzi aplicate la sumele restante din ciclul de tranzacționare precedent.

De la emiterea raportului de activitate, de obicei se acordă durata standard de 25 de zile până la data scadentă, perioadă în care tu trebuie să îți îndeplinești îndatorările față de bancă, adică să plătești rată aferentă ciclului de tranzacționare. Excepție face Credit Europe Bank care alocă 14 zile până la data scadentă.

Perioada de grație este unul dintre cele mai mari avantaje ale cardurilor de credit. Ea reprezintă durata în care poți folosi banii băncii fără să plătești dobândă. Băncile acordă de regulă până 56 de zile perioadă de grație, care este definită ca fiind perioada dintre prima zi a ciclului de tranzacționare și ultima zi în care poți să rambursezi rata aferentă, adică data scadentă.

În tabelul de mai jos găsești toate datele de care trebuie să ții cont:

Bine, dar care e treaba cu suma minimă de plată? În fiecare lună trebuie să rambursezi o sumă minimă calculată ca până la 10% (depinde de card) din valoarea utilizată în ciclul precedent de tranzacționare, dar nu mai mică de o anumită valoare impusă de bancă. Prin rambursarea acestui procent vei putea folosi în continuare cardul și nu ți se vor percepe penalități, însă vei plăti dobânda.

Cum rambursez banii?

Pentru rambursarea datoriei, fiecare bancă îți pune la dispoziție un cont dedicat rambursării sumelor utilizate din limita de credit. Contul este menționat în raportul de activitate și este identificat printr-un IBAN.

Modalitățile de rambursare sunt diverse, la alegerea ta și cum îți e mai confortabil:

  • Depunere numerar la dispozitivele multifuncționale ale bănci. Da, despre acel roboțel la care plătești și facturile este vorba;
  • Transferuri intra-bancare – transferurile din conturi aparținând aceleiași bănci;
  • Transferuri inter-bancare – transferurile din conturi deschise la o bancă, alta decât cea care a emis cardul de credit. În caz că ai de gând să rambursezi datoria chiar în ziua scadentă, sfatul meu este să inițiezi transferul cu cel puțin 24h înainte, astfel încât să eviți eventualele întârzieri și dobânzi aplicabile pentru că transferurile inter-bancare în RON sunt procesate în aproximativ 24h;
  • Depunere numerar la casieriile băncii;
  • Debitare directă pentru suma minimă de plată inclusă pe raport prin indicarea contului din care urmează ca banca să retragă banii – acest serviciu poate fi activat sau dezactivat.

Am depășit data scadentă? Did I make a boo-boo?

Este firesc să greșim, însă neatenția și iresponsabilitatea se plătesc indiferent de situație, mai mult sau mai puțin. În cazul băncilor, nerespectarea obligațiilor de plată specificate în contract se sancționează scump, deoarece aduc niște dobânzi usturătoare de peste 20% (cele mai comun aplicate dobânzi sunt de 24%, 26% sau 28%).

Dobânzile percepute de bănci se împart în mai multe categorii, cum ar fi:

  • Dobânda anuală efectivă – acea abreviere, DAE, care adesea e ignorată, este menționată întotdeauna în prezentarea ofertei de credit și în contracte, fiind des folosită în încercarea de a compara două credite;
  • Dobândă penalizatoare – îți aduci aminte când am vorbit anterior de suma minimă de plată? Ei bine, prin rambursarea acestui minim până la data scadentă dobânda penalizatoare devine nulă;
  • Dobândă de întârziere – este aplicată atunci când nu ai rambursat integral rata aferentă ciclului de tranzacționare în perioada de grație și este calculată raportat la numărul de zile întârziate.

Ce include DAE, mai exact? Potrivit OUG nr. 52/2016, aceasta este costul total al creditului, exprimat în procente, ce poate include: comisioane de administrare (lunare sau anuale), comision de emitere card, asigurare de viață, taxe și alte costuri.

Pentru început trebuie să știi că dobânda este calculată în funcție de mai mulți factori după următoarea formulă:

Imediat îți spun și ce reprezintă fiecare, astfel:

  • D este dobânda;
  • P reprezintă principalul de rambursat, adică suma datorată băncii;
  • R reprezintă rata dobânzii. Bine, dar în ofertă nu spunea că dobânda e un anumit procent? Ba da, însă acel procent este rata dobânzii, nu dobânda în sine.
  • T reprezintă numărul de zile de care te-ai folosit de resursele monetare ale băncii, raportat la 1 an, de acolo și denumirea de dobânda anuală și operația de împărțire din formulă la 360

Știu, aceeași reacție am avut-o și eu când am obținut primul card de credit! Hai să vezi un exemplu de câți bani trebuie să scoți din buzunar atunci când înregistrezi întârzieri, cu o dobândă anuală de 26%.

Dobânda de 7.8 lei va fi postată pe următorul raport de activitate, fiind adăugată la suma minimă de plată. Crezi că ai scăpat doar cu atât? Tocmai ce a început ciclul de tranzacționare 18 Mai – 18 Iunie, iar tu ai achitat doar 20 de lei și data scadentă a trecut.

Dos and Don’ts

Un card de credit implică extrem de multe responsabilități atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere legal. Câteva sfaturi practice, din experiența personală, ce să faci atunci când deții o astfel de armă cu două tăișuri.

  • Întotdeauna încearcă să nu înregistrezi întârzieri deoarece dobânda este usturătoare, iar bonitatea îți este afectată.
  • Discută cu angajații băncii despre asigurarea de credit, care este esențială. Când viața se întâmplă, acest atu este bine venit și te poate scăpa din situații neplăcute, pentru că în eventualitatea unui accident, a incapacității temporare de muncă sau în cel mai rău caz al unui deces, brokerul de asigurări își ia responsabilitatea asupra obligațiilor tale de plată.
  • Nu retrage numerar de la ATM, adică de la bancomat, deoarece banca nu acordă perioadă de grație pentru astfel de operațiuni, iar asta înseamnă ca ți se va percepe dobândă începând cu momentul retragerii, până în momentul rambursării. Trebuie să mai știi că, dacă ai făcut retrageri de numerar sau ai dobânzi anterioare, banca acordă prioritate acestor două aspecte, apoi ratei aferente ciclului de tranzacționare.

Dacă ai retras 200 de lei de pe card, iar rata este de 100 de lei, atunci când vei rambursa suma datorată de 100 de lei pentru raportul de activitate curent, banca îi va redirecționa către completarea sumei retrase, apoi spre achitarea ratei.

  • Nu consuma mult mai mult decât ai nevoie pentru că te poți regăsi în situația în care nu poți face față cheltuielilor. Un card de credit este ideal pentru achiziția produselor și serviciilor de valoare mare care poate fi amortizată în timp. Nu recomand să plătești la McDonald’s cu cardul de credit.

Cererea dumneavoastră de credit a fost respinsă

Da, ai citit cum trebuie! Chiar dacă toate condițiile de eligibilitate sunt îndeplinite și ești încrezător că răspunsul nu va fi altul decât unul pozitiv, se întâmplă ca banca să nu-ți aprobe cererea de credit, dintr-un spectru larg de motive.

Când vorbim despre un răspuns negativ, printre principalele motive se enumeră:

  • Bonitatea financiară – capacitatea ta de a-ți achita la timp și integral obligațiile datoriei, adică ratele lunare și eventualele dobânzi;
  • Scorurile reduse – fiecare instituție financiară are propriul algoritm de calculare a scorului, ce rezultă dintr-o colecție de informații, pe care le furnizezi când completezi cererea de credit, împreună cu scorul din Biroul de Credit. Aici poți să afli scorul de credit gratuit;
  • Sursa veniturilor – modul în care obții veniturile în mod oficial are o importanță majoră;
  • Nivelul de studii – studiile superioare conduc la un scor mai bun;
  • Statutul matrimonial – dacă ești căsătorit(ă), ești mai bine punctat de bancă decât un burlac;
  • Prea multe cereri de credit – știu că sună productiv să vizitezi 4 bănci într-o zi și să completezi cât mai multe cereri, poate sare iepurele de undeva, însă angajații băncii fac verificări în Biroul de Credit, în baza cărții de identitate. Astfel, prea multe verificări într-o perioadă scurta de timp au un impact negativ.

În regulă, am înțeles ce înseamnă bonitatea financiară, dar cum se stabilește? Ei bine, creditorul realizează evaluarea bonității utilizând un volum suficient de date obținute de la tine, în calitate de debitor, și pe baza consultării bazei de date relevante, cu respectarea dispozițiilor pentru protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, cunoscute ca GDPR.

Diferența dintre împrumut și card de credit

Cu toate că am discutat până acum de un card de cumpărături, cu siguranță ai văzut pe website-ul băncilor și alte oferte precum creditul aprobat pe loc.

Astfel, trebuie să știi că un credit este un împrumut reglementat printr-un contract, prin care banca îți pune la dispoziție o sumă de bani în schimbul unui preț denumit dobândă, care este diferită de cea a cardului de credit și se aplică în alte condiții, nu ca o sancțiune când depășești data scadentă. Dobânda unui împrumut este de regulă mai mică, până la 15%, comparativ cu cea a cardului de credit care depășește cu mult acest prag.

Spre deosebire de cardul de credit, care este un instrument de plată de tip revolving, însemnând că suma cheltuită poate fi rambursată și reutilizată ulterior, împrumutul este legat de un cont curent și este rambursat în rate lunare cu dobândă fixă sau variabilă, și nu se poate refolosi. Un avantaj al unui credit, față de un card de cumpărături, este acela că suma pusă la dispoziție de bancă poate fi utilizată atât pe card, cât și numerar prin retrageri de la ATM, fără nicio dobândă adițională.

Ce este un card de debit?

Acesta e un card bancar, atașat unui cont curent, de care cel mai probabil ai avut nevoie pentru o bursă (la școală sau facultate), pentru a-ți putea primi salariul sau pensia. Procesul de deschidere a unui astfel de cont este super simplu, pe care îl poți face chiar și online. De principiu, ai nevoie doar de: cartea ta de identitate și cererea de deschidere a unui cont curent. După care, îți poți primi cardul de debit, îl activezi și ești liber să îl folosești pentru a-ți încasa veniturile, pentru a face plăți online, pentru retrageri numerar și așa mai departe.

Multe bănci oferă posibilitatea obținerii unui astfel de card nu doar în lei, ci și în alte valute (cum ar fi Euro sau USD). Nu îți face griji dacă vrei să faci cumpărături de pe site-uri care au prețurile exprimate în alte monede sau dacă faci cumpărături în străinătate, e suficient să ai contul deschis în lei. În momentul plății, conversia valutară se face automat. Totuși, pentru astfel de situații, va trebui să plătești un comision de conversie. Astfel, un cont în valută devine util pentru cei care călătoresc mult în străinătate (astfel evită și comisioanele mari la retragerile numerar de la ATM în străinătate). Pentru o vacanță o dată pe an, ești safe și nu ai neapărată nevoie, dar evident depinde de cât consideri tu că vei cheltui și dacă merită să plătești eventualele comisioane mai mari de administrare a contului în valută pentru evitarea celor de conversie.

Mai nou, ai opțiuni chiar mai simple de la anumite companii financiare, cum sunt Revolut sau Wise (fostul TransferWise), care își datorează o parte din popularitate tocmai lipsei unor astfel de comisioane (până la o anumită sumă limită) sau ratelor de conversie mai avantajoase.

Debit sau credit

Chiar dacă poate arăta identic cu cardul de credit și chiar dacă ambele reprezintă instrumente de plată, diferența majoră între acestea două constă în faptul că la un card de debit singurii bani pe care îi poți folosi sunt cei proprii. Practic, dispui doar de sumele alimentate de către angajator (în cazul salariilor), de către alte instituții private sau de stat (pentru burse, pensii etc.) sau chiar de către tine prin depunere la un ATM sau la o sucursală a băncii.

Excepția de la această regulă o constituie overdraft-ul despre care o să vorbim mai jos și care se aplică doar în cazul salariaților, pensionarilor sau chiar și persoanelor care obțin venituri din alte surse (chirii, dividende, drepturi de autor, venituri din profesii liberale etc.). La un card de credit te bazezi pe banii băncii pe care tu ulterior îi rambursezi prin modalitățile amintite mai sus.

Privitor la comisioane, la un card de debit poți avea mai multe tipuri: cel de emiterea cardului, de administrare anuală, de retragere numerar de la ATM-urile băncii emitente sau de la ATM-urile unei alte bănci din țară sau din străinătate, de cumpărături de bunuri din țară sau din străinătate, comision de interogare sold la ATM-urile băncii emitente, la ATM-urile altei bănci sau chiar și în străinătate și așa mai departe. Toate acestea variază de la o bancă la alta, dacă alegi un card Standard sau unul Premium, moneda în care este deschis contul, dar și dacă banca pe care ai ales-o oferă anumite facilități pentru diverse grupuri de persoane (cum ar fi tinerii între 18 și 24 de ani sau pensionarii). Vestea bună e că, de obicei, comisioanele de administrare sunt 0 (da, ai citit bine) sau sunt foarte mici, lucru nu neapărat valabil în cazul cardurilor de credit. La acestea din urmă, mai trebuie să iei în calcul și dobânzile aferente sumei împrumutate de la bancă.

Mai mult decât atât, dacă vrei să eviți drumurile până la bancă pentru interogări de sold, transferuri, plăți, istoricul operațiunilor și altele, soluția e Internet Banking. Ai cam tot ce ai nevoie la un click sau swipe distanță și pentru niște costuri minime (de exemplu, 1 leu/lună la Banca Transilvania sau 3 lei/lună la CEC Bank). Pe lângă acestea, ai și alte aplicații mobile, cum sunt BT Pay sau George, pentru care costurile sunt inexistente.

Dacă știi că nu ești cea mai cumpătată persoană când vine vorba de cumpărături, s-ar putea să preferi un astfel de card și nu unul de credit, tocmai pentru a te putea limita la sumele de care dispui la tura ocazională de shopping sau când te duci să te recompensezi pentru efortul depus în sesiune sau la ultimul proiect de la job.

Visa sau MasterCard aceasta este întrebarea… oarecum.

Cu siguranță ai mai văzut logo-urile celor de la Visa sau MasterCard, dar probabil ce nu știai este faptul că aceste companii nu emit efectiv carduri, ci acționează doar ca intermediari între tine, bancă și comercianți. Practic, aceste companii procesează plățile. Dar chiar contează dacă pe card îmi apare un v stilizat sau două cerculețe colorate care se întrepătrund? Răspunsul simplu: nu. Ambele sunt acceptate cam peste tot pe glob unde sunt acceptate carduri și ambele oferă siguranță în momentul plăților online împotriva posibilelor fraude.

Ce te interesează mai mult sunt exact particularitățile care sunt stabilite de emitent (adică de bancă), cu privire la: taxe, avantaje și multe altele. La cardurile de credit tot instituția financiară emitentă stabilește termenii și condițiile cu privire la ratele dobânzilor, recompense, limite creditului și așa mai departe.

Prin urmare, pentru astfel de detalii, întreabă direct la bancă. Pentru cardurile de debit de la Banca Transilvania, găsești aici un tabel comparativ.

Sunt minor și vreau și eu un card!

Nu trebuie să fi Aladin cu o lampă fermecată pentru asta, multe bănci îți pot îndeplini această dorință (sau chiar și Revolut)! Totuși, nu te gândi că după ce ai un card de debit ca minor ești dintr-o dată și prin magie independent. Titularul contului va fi tot părintele, iar minorul va avea doar numele scris frumos pe cardul emis (uneori chiar alături de cel al părintelui).

Pot fi puse pe card alocațiile, bursele, premiile sau chiar banii de buzunar. Asta vine cu beneficii și avantaje de ambele părți. Minorul poate fi responsabilizat mai ușor, poate deprinde mai ușor aptitudini financiare, cum ar fi gestionarea propriilor bani sau economisirea, toate sub supravegherea părintelui. Nimic mai simplu și mai util!

Dar care este vârsta minimă de la care un minor poate avea un astfel de card? Majoritatea băncilor se opresc la 14 ani, dar unele extind această limită, mergând chiar și până la 6 ani, cum e UniCredit. Revolut Junior adoptă aceeași politică, fiind destinat persoanelor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani.

Bun, dar un overdraft ce ziceai că e?

Circulă o glumă printre studenți care este la fel de valabilă și în acest caz: știi când îți rămâne prea multă lună la sfârșitul banilor? Cam aici intervine overdraft-ul, doar că se aplică în situațiile în care deja suntem oameni mari și avem salariu sau pensie care vine pe card și care, din păcate, are o limită și care, uneori, poate intra cu întârziere. Astfel, după cum socoteală de acasă nu se potrivește cu cea din târg, există șansa ca într-o lună să ai nevoie de o mică sumă suplimentară pentru a te putea descurca până la următoarea dată când îți primești venitul lunar.

Mai formal, overdraft-ul sau descoperirea de cont este o linie de credit pe care o bancă sau o instituție de credit o acordă prin intermediul contului curent, astfel beneficiarul are în orice moment o rezervă de bani la dispoziție. Totuși, această rezervă are o dublă-limitare: prima este cea a numărului de venituri lunare care pot fi puse deoparte (cel mai adesea între 3 și 6), iar apoi mai este cea a unei sume maxime.

De exemplu, se poate să ai un venit de 2.000 de lei lunar, iar descoperirea ta de cont să poată fi de până la 6 venituri lunare, dar nu mai mult de 10.000 RON. Atunci, chiar dacă matematic ai putea avea o rezervă de 12.000 de lei (6 luni x 2.000 de lei), banca îți poate impune acest plafon de maxim 10.000 de lei care să poată fi puși deoparte și pe care nu îl poți depăși.

Cu ce se diferențiază de un card de credit?

Și apare întrebarea, foarte legitimă de altfel: ce diferență mai există între overdraft și credit? În majoritatea cazurilor, condițiile sunt destul de asemănătoare cu cele de la acordarea unui card de credit.

În primul rând, overdraft-ul poate fi obținut de salariații, pensionarii sau chiar și de persoanele care au venituri din alte surse (chirii, dividende, drepturi de autor, venituri din profesii liberale etc.) care își primesc sumele de bani pe card. De asemenea, are o durată limitată pentru care se acordă, de cele mai multe ori de 12 luni, cu posibilitate de prelungire.

Avantajul pentru un overdraft este că nu ai nevoie de un alt cont, ci doar de cel curent pe care deja **îți sunt virate veniturile lunare și la care ai atașat un card de debit, motiv pentru care nu ai nici comisioane sau alte costuri suplimentare legate de administrare. Mai mult, la un overdraft plătești dobândă doar pentru sumele de bani efectiv utilizate, care oricum de obicei sunt preferențiale, adică mai mici decât cele pentru un credit obișnuit. Dobânda preferențială se datorează faptului că, de multe ori, angajatorul negociază condițiile direct cu banca. Totuși, există posibilitatea obținerii unei descoperiri de cont și în lipsa unei astfel de convenții, chiar dacă în acest caz dobânzile aplicabile ar fi cele obișnuite pentru overdraft, care pot fi mai mari.

Ca să luăm un exemplu practic: în cazul în care descoperirea de cont are o limită aprobată de 10.000 de lei, dintre care au fost cheltuiți doar 500 de lei, dobânda se va plăti doar pentru suma efectiv utilizată, adică cei 500 de lei.

Aceasta se calculează pe zi, iar veniturile care intră în cont vor fi utilizate cu prioritate pentru acoperirea descoperirii de cont. Dobânda poate varia destul de mult, în funcție de bancă, dar și de înțelegerile anterior amintite, făcute de angajatori.

Ai aici un exemplu de calcul de la Banca Transilvania:

De asemenea, situațiile în care apelezi la cele două sunt destul de diferite. Este recomandabil să recurgi la descoperirea de cont în cazul unor situații neprevăzute, urgente și care nu costă excesiv de mult, pentru a putea fi acoperite rapid. Poate consta într-o vizită la un service de telefoane sau chiar un card cadou pentru ziua de naștere de care ai uitat a unui prieten (vezi mai jos exact cum poți face asta). Deci dacă îți dorești cel mai nou Smart TV 4k Ultra HD, mai bine așteaptă salariul, ia un credit de cumpărături sau urmărește mai atent ofertele de Black Friday, deoarece dobânda se calculează zilnic, cum spuneam și mai sus. În ciuda faptului că este mai mică decât cea a unui credit normal și chiar dacă se acoperă prin alimentarea cardului, s-ar putea să te încurce mai mult decât să te ajute dacă tragi după tine datoria o perioadă mai lungă de timp.

Pentru a înțelege mai bine de ce spun asta, îți las aici un exemplu practic, utilizând formula:

Unde:

  • D este dobânda;
  • S este suma retrasă;
  • R este rata dobânzii (în procente);
  • N reprezintă numărul de zile în care se achită;
  • 365 se referă la numărul de zile dintr-un an.

Poate aceste sume nu te „sperie” inițial, dar dacă te gândești că dobânda este de obicei mai mare de 10%, iar tu trebuie să acoperi toate sumele din venitul tău lunar, care poate este de 2.000 de lei, treaba se complică. În acest caz, nu are cum să se reîntregească linia de credit și sumele ajung să se tot rostogolească de la o lună la alta, ca un bulgăre de zăpadă la vale.

Morala: nu folosi overdraft-ul doar așa, de amorul artei, ci doar dacă te afli într-o situație în care chiar ai nevoie de bani până la următoarea alimentare de card și, pe cât posibil, doar pentru sume modice.

Cardurile cadou

Să nu confunzi un credit, un card de cumpărături sau unul de debit cu un card cadou. Acesta din urmă este un card nebancar. Nu vei primi dobânzi de pe urma sumelor depuse și nu îl poți folosi chiar în orice magazin dorești, ci doar în cadrul celui care ți-a emis acest card, fie fizic, fie online sau chiar ambele! Este un card nenominal, în majoritatea cazurilor, care poate fi foarte ușor transferat de la o persoană la alta. Practic, tot ce trebuie să faci este să mergi la magazinul dorit sau să intri pe site-ul lor, ceri un card cadou, îl încarci cu o anumită valoare (uneori prestabilită, alteori ai libertatea de a te încadra între un minim și un maxim), îl faci cadou, et voilà – (aproape) liber la cumpărături! E varianta modernă pentru atunci când bunica îți dă bani de ziua ta să „îți iei ce îți place”, doar că dintr-un singur magazin.

În general, cardurile cadou ți le dau angajatorii. Uite, o soluție de genul acesta o ai cei de la Edenred, cu cardurile cadou. Este o modalitate de recompensare a angajaților și îl folosești exact ca pe un card clasic, pe care îl poți introduce și in walletul tău virtual pe telefon.

Unele carduri pot fi folosite la o singură dată, în timp ce altele pot fi chiar reîncărcate și folosite în repetate rânduri, de principiu, doar în țara din care au fost achiziționate. Mai mult, la unele carduri s-ar putea să poți plăti integral folosind doar valoarea pe care o ai pe el, iar la altele s-ar putea să trebuiască să depășești valoarea respectivă și să pui și tu 1 leu sau 2 de la tine… așa, să fie.

Perioada de valabilitate este mai mică decât cea a unui card bancar. Aceasta poate varia mult în funcția de politica și condițiile impuse de emitent, oscilând între câteva luni și, în anumite cazuri, chiar până la câțiva ani. Contează să știi acest lucru pentru că s-ar putea să te trezești că suma rămasă pe acest card la finalul perioadei de valabilitate să nu îți fie returnată. De asemenea, de cele mai multe ori, emitentul nu îți va elibera un alt card în caz că îl pierzi pe cel pe care îl ai sau dacă acesta îți este furat, iar banii odată încărcați nu pot fi rambursați, ci doar… folosiți!

Sfat practic

Nu uita să întrebi angajații magazinului (dacă procuri cardul fizic) sau să citești termenii și condițiile de pe site impuse de emitent pentru un astfel de card (dacă procuri cardul online), pentru a-ți clarifica toate variabilele prezentate mai sus, legate de:

  • Suma de bani pe care o poți alimenta;
  • Valabilitatea cardului;
  • Mod de folosire (de câte ori îl poți folosi, dacă îl poți reîncărca, dacă poți achita integral ce ai cumpărat folosind doar acest card sau trebuie să depășești valoarea respectivă cu câțiva lei din buzunarul propriu etc.).

Cel mai bine după ce primești sau oferi un asemenea card este să și programezi o sesiune de shopping, ca să profiți la maxim de el și ca să nu îl uiți prin vreun sertar și apoi să îți pară rău!

Prin urmare, acesta poate fi un super cadou de ultim moment, mai ales când nu ai inspirație pentru ziua de naștere a acelui prieten care crezi că le are pe toate. Cine s-ar supăra să poată face cumpărături în magazinul preferat pe banii altuia? Totuși, dacă vrei să îți virezi salariile, să îți depui economiile într-un cont sau să îți cumperi acel ceva care este peste bugetul tău actual, orientează-te spre un card bancar sau un credit.

Morala?

Dacă după acest articol vrei să eviți cu orice preț încurcăturile cu băncile, poți să economisești pe cont propriu sau poți împrumuta de la diverși prieteni (cu toate că pot apărea complicații și în acest context). Cu toate acestea, e bine ca în fiecare împrejurare în care te afli să cunoști opțiunile la care poți apela și să o alegi pe cea mai potrivită pentru tine în funcție de nevoile tale concrete. Oricând ești într-o situație de cumpănă, poți reveni liniștit la acest articol pentru a pune în balanță toate argumentele prezentate mai sus și să alegi în cunoștință de cauză. Totuși, nu uita că noi am prezentat doar anumite aspecte cu caracter general, dar s-ar putea ca fiecare bancă în parte să impună anumite condiții modificate sau suplimentare. Informează-te direct la instituția financiară care pe tine te-a convins și cu siguranță vei primi informații mai aplicate pentru cazul tău specific.


La Avocatoo.ro privim afacerea ta din toate unghiurile și optimizăm procesele. E important să găsești acele metode care funcționează în cazul tău. Vrei să descoperi cum poți să oferi beneficii angajaților și colaboratorilor? Scrie-ne și povestește-ne despre proiectul tău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *