big cpdom accesul liber la justitie cel mai incalcat drept al cetatenilor in 2014 concentrate

Transferul fictiv de jucători în scopul fraudării fostului club

4 minute • Marian Mihail • 14 aprilie 2019


Deseori, în cazul transferurilor unor jucători de perspectivă, acordul de transfer cuprinde și o serie de clauze afectate de condiții viitoare. De regulă, este vorba de o plată suplimentară, în cazul unui viitor transfer cu titlu oneros sau în cazul realizării unor evenimente viitoare, precum participarea la un număr de meciuri oficiale ori selecții ale echipei naționale.
Prin dezvăluirile făcute în Gazeta Sporturilor, fostul internațional Răzvan Raț a atras atenția asupra unei practici neloiale în fotbalul românesc. Situația descrisă de Raț poate fi rezumată în felul următor:
Clubul A transferă jucătorul J de la clubul B. Deoarece fie nu are suficienți bani, fie jucătorul J este foarte tânăr, A îi oferă lui B o sumă de transfer foarte mică (sau transferul se efectuează chiar gratuit), însă îi promite că, atunci când J se va transfera la un alt club, îi va achita lui B o parte din indemnizația de transfer încasată (de regulă, între 10 și 20%).
Ulterior, A primește o ofertă de la C, pentru a îl transfera pe J contra unei sume importante de bani. În acest moment, A, deși ajunge la o înțelegere cu C, îl transferă pe D la un alt club, contra unei indemnizații de transfer mult mai mici, urmând ca D să îl transfere ulterior pe J la C, la valoarea reală.
În acest mod, B nu mai încasează procentul cuvenit cu A din adevarata indemnizație de transfer (transferul de la D la C), ci din cea convenită între A și D.
Însă, un acord de transfer al cărui singur scop este eludarea unor obligații față de cluburile anterioare la care un jucător a fost legitimat (compensație de formare/solidariate ori alte înțelegeri între clubul actual și fostul club) nu va produce efecte față de terți, clubul care transferă jucătorul fiind ținut de toate obligațiile față de fostul club.
Această practică a fost stopată la nivel internațional de Tribunalul Arbitral al Sportului, prin decizia CAS 2014/A/356 Racing Club Asociacion Civil c. FIFA:
„Un club la care un jucător este legitimat printr-un așa-numit transfer punte și care cunoaște motivele pentru care jucătorul nu este legitimat direct la acesta ci printr-un club terț (pentru ca transferul să fie încheiat pentru scopuri ilicite, cum ar fi evaziune fiscală, ori pentru a ocoli regulamentul cu privire la plata compensațiilor de formare/solidaritate, ori pentru a asigura anonimitatea terțului cu autoritățile) nu acționează cu bună credință și nu poate suține că legitimarea prin intermediul unui club terț a fost făcută exclusiv din rațiuni sportive”.
În România, Camera Națională pentru Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF a făcut recent aplicarea acestei jurisprudențe, prin hotărârea din cauza 268/CL/2018. În această cauză, jucătorul IRM era legitimat ca jucător amator la clubul VA. În pauza competițională, jucătorul a fost legitimat în Liga 3 la clubul PI prin schimbarea statutului jucătorului, în urma semnării primului contract de jucător profesionist. La acel moment, obligația de a achita compensația de formare către VA a devenit exigibilă. În aceeași zi, însă, clubul PI a anunțat că public că nu se va înscrie în ediția 2018-2019 a Ligii 3 și va înceta activitatea fotbalistică de seniori, păstrând doar centrul de copii și juniori. După două zile, jucătorul a fost transferat cu titlu gratuit, tot în Liga 3, de la PI la UA, echipă din același județ.
VA a considerat că legitimarea lui IRM la clubul PI, prin schimbarea statutului jucătorului din amator în profesionist a avut ca scop eludarea clubului UA de la plata compensației de formare și a solicitat UA plata compensației de formare, chiar dacă nu acesta a fost primul club care a schimbat statutul jucătorului.
Cererea clubului VA a fost admisă și a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *